Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările

duminică, 16 august 2020

„Foaie verde, flori mărunte, mândra mea, sprâncene multe..."

             Ȋntotdeauna doamnele şi domnişoarele au acordat o mare importanţă chipului lor şi au încercat să îi îmbunătăţească formele, volumele, culorile sau să încerce chiar să schimbe anumite elemente. Unele se pot schimba mai uşor prin redesenare sau colorare, cum ar fi sprâncenele sau buzele, altele, cum ar fi nasul sau ochii, cu ajutorul jocurilor de umbre şi lumini ale machiajului, volumele şi formele osoase fiind cele mai greu de corectat vizual.

            Dacă înainte de "era COVID" ne preocupam ca întreaga faţă să exprime un tot armonios prin machiaj, iată că portul impus al măştilor a mutat interesul de pe partea de jos a feţei, pe cea de sus, rămasă la vedere şi care s-a văzut nevoită să preia cât mai mult din expresivitatea părţii inferioare, acoperită de voie, de nevoie!

            Aşa se face că elementele faciale din etajul facial superior - fruntea, sprâncenele, ochii au ajuns vedete în comunicare şi că am realizat cât de multe pot ele transmite la nevoie!

            Şi dintre cele trei elemente menţionate, cele mai vizibile şi mobile sunt sprâncenele, fără imaginea cărora semenii noştri nu pot descifra integral şi corect emoţiile exprimate pe faţa noastră. De altfel, rolul lor în comunicarea nonverbală a fost demonstrat prin numeroase studii[1]. Dacă iniţial strămoşii noştri au avut zona arcadelor mult mai dezvoltată pentru a îşi manifesta agresivitatea şi dominanţa, cu timpul ea s-a retras şi părul s-a restrâns la zona sprâncenelor, iar muşchii au devenit mult mai fini şi mai mobili, deoarece, pe lângă rolul de protecţie a ochilor, ei au căpătat un rol esenţial în stabilirea relaţiilor sociale. Şi nu numai! Ele ne dau identitate şi expresivitate. Ca să vă faceţi o idee despre cât impact au sprâncenele în percepţia celorlalţi, vă invit să aruncaţi o privire aici:

https://www.buzzfeed.com/jamiejones/how-damn-important-eyebrows-actually-are

 

            Pentru că se pare că rolul lor în comunicare ar fi chiar mai important decât cel al ochilor (conform unui studiu al Masachussetts Institute of Technology) [2], haideţi să aflăm câte ceva despre ele şi mai ales despre ce pot spune ele despre cel sau cea care le poartă.

            Ele cresc în mod natural la un om sănătos cu o desime variind între 250 - 1000 de fire de păr pe sprânceană, având un ciclu de regenerare de aproximativ patru luni (fiecare fir se regenerează complet în acest interval) şi sunt strâns legate de...vocea noastră! Astfel, ele se coordonează cu intonaţia noastră: cu cât utilizăm un ton mai ridicat, cu atât sprâncenele noastre se ridică şi invers. Atunci când ele exprimă o emoţie spontană cum ar teama sau surpriza, ele se mişcă în mod simetric, pe când atunci când sunt legate de o emoţie intenţională, cum ar fi curiozitatea sau perplexitatea, se mişcă doar una dintre ele.

            Sprâncenele se leagă atât de percepţiile noastre, cât şi de acţiuni, iar fiecare zonă a lor are legătură cu anumite domenii din viaţa noastră (cu activităţile practice, cu deciziile pe care le luăm sau cu idealismul), de aceea orice îngustare sau îngroşare a lor într-o anumită porţiune dacă se întâmplă natural arată un proces de schimbare interioară, a tiparelor de reacţie şi comportamentale, iar dacă este artificială semnalează anumite dorinţe de reformulare interioară şi determină în timp schimbarea comportamentelor ca urmare a schimbării percepţiei celorlalţi asupra noastră. Astfel că, dacă vom avea curiozitatea să ne uităm la modul în care forma şi densitatea sprâncenelor, ba chiar şi culoarea lor au evoluat în timp, vom constata că ele sunt într-o strânsă corespondenţă cu anumite cutume sociale, standarde şi tipare ale epocii respective.

            Este important de precizat că modul în care se răresc sprâncenele sau direcţia în care cresc firele de păr depind în mare măsură de activitatea muşchilor care acţionează sprânceana (frontal, corugator, orbicular şi procerus), dar şi de vârstă, stare de sănătate şi...de obiceiurile estetice! 

            Deoarece de-a lungul istoriei preocuparea pentru modificarea formei sau culorii sprâncenelor a fost specifică femeilor, putem vedea cum a evoluat statutul şi percepţia lor în societate în funcţie de specificul fiecărei epoci. Dacă, de exemplu, în perioada Renaşterii, sprâncenele erau epilate total, uneori chiar şi o bună parte din părul de pe frunte, astfel încât să se creeze acea impresie de frunte "pură" şi înaltă, care să înlăture dintr-o femeie orice legătură cu regnul animal, proclamând supremaţia omului, a gândirii (celebra Monalisa este înfăţişată fără sprâncene, deşi studii mai recente arată că ea ar fi fost totuşi pictată cu sprâncene extrem de subţiri, care ar fi dispărut în timp de pe pânză, ca efect al schimbărilor de pigmenţi şi de culoare [3]), în schimb în epoca victoriană femeile din înalta societate îşi lăsau sprâncenele să crească cât mai dese şi naturale, deoarece orice formă de machiaj era considerată ca un semn al prostituatelor. Totodată majoritatea civilizaţiilor antice (egiptenii, grecii, romanii) prefera sprâncenele bine conturate, uneori alungite sau unite, de culoare cât mai închisă, uneori de-a dreptul aşa-numita "sprânceană unică", în care nu exista spaţiu de separare între sprâncene, ceea ce vorbeşte despre accentuarea personalităţii şi a evidenţierii ei. Femeile Antichităţii au jucat de multe ori roluri istorice şi în mitologiile acestor popoare nu lipsesc imaginile importante de roluri feminine, reprezentate cu nişte sprâncene bine definite, unele devenite celebre (precum sprâncenele Cleopatrei). Secolul 20 aduce cele mai multe schimbări în forma şi consistenţa sprâncenelor, evoluţia lor putând fi văzută pe aproape orice site de estetică facială şi nu e în intenţia mea să comentez aceste aspecte din punct de vedere istoric.[4]

            Ce înseamnă în zilele noastre sprâncenele? Ei bine, ele au devenit o sursă mare de venituri, beneficiind de game foarte variate de produse de îngrijire sau de reconstruire, de imagini iconice în media, de polemici estetice etc. Ce se află însă în spatele dorinţei noastre de a avea un anumit tip de sprânceană şi de ce avem la diferite vârste anumite schimbări în forma naturală a sprâncenelor?

             Ȋn primul rând, conform morfopsihologiei [5] sprâncenele indică în principal modul în care luăm decizii şi cum ne raportăm la planul practic /decizional/ ideal al vieţii, dar şi modul nostru de a relaţiona. Astfel că putem vorbi de partea practică a sprâncenei - cea dinspre nas, partea decizională - partea mediană şi partea idealistă - "coada" sprâncenei. Forma lor arată un anumit tipar relaţional şi anumite moduri de percepţie ale individului - existând conform metodei Face Keys 10 forme de sprâncene.


 

            La ce suntem deci atenţi atunci când alegem forma unei sprâncene?

            Prima regulă pentru a nu o "da" în bară este să vedem care este forma naturală a sprâncenelor noastre - arcuite, frânte, ascendente, descendente, drepte, lungi, scurte?  Forma este dată de mişcările muşchilor care mişcă sprâncenele noastre în urma impulsurilor venite de la creier, ca urmare a reacţiilor noastre la diverşi stimuli. Forma lor reflectă deci anumite procese fizice, biomecanice. De aceea dacă vom înlătura părul din sprânceană şi vom redesena forma lor altfel, volumele muşchilor vor continua să indice vechea formă, dar dacă procesul de a menţine noua formă este suficient de lung, pot apărea schimbări de comportament şi de volume musculare, linia muşchilor începând să urmeze noua formă.

            Orice schimbare drastică a formei sau culorii sprâncenelor este semnul unui conflict interior ce se cere rezolvat: cine sunt cu adevărat versus drept cine sunt perceput. De aceea schimbarea - chiar dacă făcută iniţial doar la nivel fizic, nu se va opri doar la acest nivel! Schimbarea va antrena după sine alte două schimbări: una în modul în care mă percep ceilalţi şi cealaltă va fi o schimbare în percepţia de sine, va afecta deci simţul propriocepţiei Dacă această schimbare este menţinută suficient timp (cam 60 de zile), ea va avea drept consecinţe şi schimbări de comportament.

            Să luăm un exemplu concret! O persoană cu sprâncene subţiri şi arcuite, rotunjite va fi percepută ca fiind o persoană care are o anumită doză de inocenţă şi de blândeţe, fiind uşor de uimit, acceptând multe informaţii cu uşurinţă, o persoană maleabilă şi adaptabilă. Presupunând că acesta este formatul natural al sprâncenelor, dacă acesta este modificat şi sprânceana este îngroşată şi transformată rotunjimea în colţ bine definit, cu un unghi mai îngust, persoana respectivă va fi percepută ca una care nu se lasă uşor manipulată, cu o doză crescută de rapiditate în luarea deciziilor, cu multă personalitate şi posibil şi o doză de rigiditate. Mai pe româneşte va fi percepută ca un leu, când ea de fapt e o pisicuţă. Evident că va fi tratată ca atare, ea nefiind obişnuită cu un astfel de tratament, ceea ce va duce la o perioadă de dificultăţi în relaţionare care se vor sfârşi fie când persoana va începe să se poarte cum o arată noua formă de sprânceană, fie când va reveni la vechea formă de sprânceană sau se va decide să facă schimbări mici treptat.

            Să reţinem deci ce antrenează principalele schimbări posibile în percepţia celorlalţi:

a) îngroşarea părţii dinspre nas şi conturarea ei cu îngustarea distanţei naturale dintre sprâncene - persoană practică, interesată de aspectele pragmatice ale vieţii, care nu dă foarte mare atenţie detaliilor, mă pot baza pe ea pentru a rezolva probleme practice (în care pune la propriu mâna şi face);

b) îngroşarea părţii de mijloc a sprâncenei şi accentuarea curburii, tinzând spre un unghi, estompând rotunjimea - persoana poate lua decizii rapid şi are o doză mare de hotărâre, poate fi impulsivă;

c) alungirea cozii sprâncenei mult către coada ochiului - persoana este idealistă, poate avea viziuni de viaţa utopice uneori, poate crede în soluţii prea puţin aplicabile la nivel practic, imediat;

d) modificarea liniei generale a sprâncenei din dreaptă în ascendentă până dincolo de jumătatea ei, apoi coborând - persoana îşi asumă uşor riscuri, poate fi aventurieră sau tentată de tot ce este nou, ieşit din comun, provocator;

e) îndepărtarea prea insistentă a părului din sprânceană din partea dinspre nas, mărirea spaţiului dintre sprâncene peste zona naturală - persoană foarte atentă la detalii, uneori chiar cu tendinţe critice, poate pierde din vedere imaginea de ansamblu, nu poate avea uşor o viziune asupra unei probleme, fiind distrasă de amănunte;

f) colorarea într-o nuanţă foarte închisă, chiar negru - persoană mai greu abordabilă, foarte voluntară şi uneori mai putin flexibilă în gândire;

g) decolorarea în nuanţe mult mai deschise decât nuanţa naturală - persoana va fi percepută ca uşor de convins, de manipulat, o persoană foarte caldă şi tolerantă, dar la limita de a îi lăsa pe ceilalţi să treacă peste voinţa ei.

            Una dintre ideile cele mai proaste este să intervenim cu lama şi să facem "dungi" în zona decizională a sprâncenei (zona de mijloc) sau să purtăm piercing în acea zonă. Vom constata că, în timp, luăm decizii contrare cu ceea ce am vrea sau neinspirate sau pur şi simplu nu putem lua decizii uşor, că relaţiile noastre - mai ales cele de familie - se pot deteriora, că poate creşte gradul de agresivitate sau de derută. Una dintre cele mai bune fizionomiste, Patrician McCarthy relatează un episod în care fata adolescentă a unei prietene, fată dezvoltată normal, un copil integrat social şi cu rezultate bune la şcoală a avut proasta inspiraţie să îşi facă piercing în sprâncene doar pentru a îşi enerva mama şi pentru că i se părea "cool". Rezultatul a fost o creştere a comportamentului violent verbal şi a mâniei şi o deteriorare a relaţiilor familiale, şcolare şi de prietenie, deşi niciunul dintre factorii din mediul familial sau şcolar nu se schimbaseră. Chiar dacă i-a fost greu să creadă, fata a acceptat să încerce ca timp de cel puţin o săptămână să încerce să nu mai poarte piercingul şi evident, nu a mai simţit nevoia să se certe tot timpul, nici să conteste orice. Este doar un mic exemplu despre ce poate face cunoaşterea fizionomiei şi cum ne poate ajuta!

            Este clar că nu este o idee fericită să ne "meşterim" singuri sprâncenele prin metode invazive şi nici schimbându-le drastic forma sau grosimea şi nici să le dăm pe mâna oricui. Un make-up artist priceput ar trebui să aibă cunoştinţe foarte bune şi de fizionomie şi chiar dacă nu ştie ce antrenează din punct de vedere psihic sau al percepţiei sociale schimbarea formei şi a culorii, să ştie ce se încadrează în liniile feţei cel mai bine, astfel încât ele să fie echilibrate şi să pună în valoare contururile musculare. Este bine să aflăm mai întâi ce ne nemulţumeşte la forma, culoarea sau textura sprâncenelor noastre şi să efectuăm schimbările în acord şi cu personalitatea noastră, pentru că altfel, deşi poate mulţumiţi/mulţumite de cum arată, s-ar putea să nu ne simţim confortabil cu noi în relaţiile cu ceilalţi.

            De ce simţim nevoia de a accentua sprâncenele, ochii şi gura este pentru că ele sunt puncte care dacă apar prin contrast de culoare pe o faţă mai în vârstă, pot da impresia de tinereţe. Totul este să găsim măsura cea mai potrivită în care să o facem, astfel încât să păstrăm în armonie elementele faciale, tonurile pielii şi ale părului din sprâncene şi schimbările să vină dintr-o nevoie firească şi nu din impulsuri datorate modei sau simpatiei pentru anumite personaje celebre sau persoane admirate. 

             Aşa că, data viitoare când aţi dori să faceţi schimbări importante în înfăţişarea dumneavoastră, vă recomand consultarea unui fizionomist înaintea make-up artistului, pentru că fizionomistul vă poate ajuta să vă cunoaşteţi mai bine şi să înţelegeţi ce semnale vă dă subconştientul dumneavoastră prin această dorinţă de schimbare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol distribuie-l!


Surse:

[1] https://www.persee.fr/doc/psy_0003-5033_2004_num_104_2_29665, de la p.235;

https://www.nature.com/articles/s41559-018-0528-0?utm_medium=affiliate&utm_source=commission_junction&utm_campaign=3_nsn6445_deeplink_PID9125825&utm_content=deeplink  (şi altele)

[2] https://web.mit.edntru/sinhalab/Papers/sinha_eyebrows.pdf

[3] https://www.lci.fr/insolite/la-question-de-la-semaine-pourquoi-la-joconde-na-t-elle-pas-de-sourcils-1532942.html

[4] Aici puteţi vedea unul dintre cele mai relevante clipuri în acest sens : https://www.cosmopolitan.fr/,100-ans-d-une-histoire-du-courcil-resumee-en-4-minutes,1987173.asp

[5] Acest articol foloseşte în principal elementele metodei de citire facială Face Keys - https://www.facekeys.ro/


Articol de prof. dr. Corina Chelaru

luni, 22 iulie 2019

Selfie cu... efecte adverse


Cine nu şi-a făcut măcar un selfie?!? Dar deja fenomenul a devenit mult mai elaborat decât ne-am imagina. Nu mai este vorba doar despre un click şi un save. Există... consecinţe. Şi unele serioase! 


Lumina albastră emisă de sartphone deteriorează pielea, grăbind procesul de îmbătrânire - arată un studiu realizat de Avon. Potrivit cercetării, femeile stau mai mult cu telefonul în mână şi camera foto pe poziţii. 25% dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani petrec, în medie, 7 ore pe zi folosind telefonul. 
Atenţie însă! În acest caz photoshopul nu mai are nicio putere. Potrivit unuia dintre doctorii care au participat la cercetare, lumina albastră poate penetra stratul dermic, cel mai profund strat al pielii unde sunt produse colagenul şi elastina, făcând pielea mai subţire şi mai fragilă. Expunerea excesivă la o asemenea lumină poate cauza leziuni oxidative la nivelul pielii. Totuşi, se pare că există o mică soluţie - să folosiţi în rutina de îgrijire a pielii vitamina C, care are proprietăţi antioxidante ce neutralizează leziunile provocate de această expunere. 
Pe de altă parte, potrivit unui alt studiu, selfie-urile ne schimbă trăsăturile faciale cu până la 30%. Conform unui sondaj prezentat de Academia Americană de Chirurgie Plastică şi de Reconstrucţie a Feţei, 55% dintre medicii specialişti în chirurgie plastică au declarat în 2017 că au avut pacienţi care au vrut să-şi facă operaţie estetică, pentru a da mai bine... în selfie-uri. 
Pentru a arăta cât de cât normal, ar trebui să avem o mână lungă de un metru şi jumătate, potrivit cercetătorilor din California. Experţii au constatat că o poză realizată de la distanţa de 30 de centimetri face ca nasul bărbaţilor să pară cu o treime mai mare decât e în realitate, în timp ce în cazul femeilor apare o distorsiune similară, de 29%. 
Şi să nu uităm nici de... selfită - deja o boală, recunoscută de psihologi. Selfita, definită ca nevoia obsesivă de a publica selfie-uri, a fost confirmată de psihologi drept tulburare mintală. Selfita la nivel limită cuprinde acele persoane care îşi fac selfie-uri de cel puţin trei ori pe zi, dar nu le publică pe reţelele de socializare. În faza acută a bolii, oamenii publică online selfie-urile. Iar în etapa cronică, resimt o nevoie incontrolabilă de a-şi face fotografii şi de a le publica online de cel puţin şase ori pe zi. 
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele care suferă de selfită au nevoie de atenţie şi de multe ori manifestă o lipsă de încredere în sine. De asemenea, speră ca prin publicarea imaginilor cu ei înşişi să îşi îmbunătăţească statutul social şi să fie integrate într-un grup. 
Şi ca să încheiem tot cu... sprâncenele ridicate, printre alte tulburări mintale asociate tehnologiei, identificate în ultimii ani, se numără şi nomofobia, frica de a nu fi în apropierea unui telefon mobil, tehnoferenţa, interpunerea constantă a tehnologiei în viaţa de zi cu zi şi cyberhondria, senzaţia de rău după căutarea în mediul online a unor simptome de boală. 

Articol de Alma B

Te-ar putea interesa şi…
·       Homo-smartphonicus

luni, 15 iulie 2019

Creierul femeilor versus creierul bărbaţilor


Nu mai este niciun secret că femeile şi bărbaţii gândesc diferit. Numai dacă ne gândim la frecventele divergenţe de opinie şi deja avem un argument. Iată însă că şi studiile vin în completarea acestei idei. 


Potrivit unei cercetări realizate în Statele Unite ale Americii, creierul femeilor este cu aproape 4 ani mai... tânăr în comparaţie cu vârsta persoanei respective, iar în cazul domnilor este cu peste 2 ani mai... bătrân decât etatea. În cadrul studiului, subiecţii au fost supuşi unor tomografii cu emisie de pozitroni, care au permis evaluarea fluxului de glucoză şi oxigen din creier. Creierul are nevoie de glucoză, substanţă folosită pe post de combustibil, iar modul în care creierul metabolizează glucoza dezvăluie informaţii importante despre vârsta metabolică a acestui organ. 
În urma acestei analize, oamenii de ştiinţă au constatat că, în cazul femeilor, creierul este mai tânăr, în medie, cu aproximativ 3,8 ani, decât vârsta metabolică, comparativ cu al bărbaţilor - mai mare cu 2,4 ani decât vârsta cronologică. 
"Creierul bărbaţilor nu îmbătrâneşte mai rapid, ci maturizarea lui are loc cu circa 3 ani mai târziu în comparaţie cu femeile, iar această diferenţă se menţine pe tot parcursul vieţii", a explicat unul dintre autorii studiului. 
Conform unei teorii avansate de cercetători, hormonii ar putea juca un rol important în configurarea metabolismului creierului la vârste fragede, iar maturizarea târzie reprezintă un factor de stres pentru creierul bărbaţilor.
Un alt studiu, realizat de cercetători din California, a avut în vedere şi fix ceea ce îi macină pe mulţi: diferenţele dintre creierul femeilor şi cel al bărbaţilor. Analiza a avut în vedere peste 46.000 de analize imagistice SPECT (tomografii computerizate cu emisii de fotoni), puse la dispoziție de nouă clinici americane. Iar concluziile au arătat că la doamne creierele erau mai active în mai multe zone decât ale domnilor, erau mai bine irigate, iar cea mai intensă activitate era la nivelul cortexului perifrontal, responsabil pentru concentrare și pentru controlul impulsurilor. Creierul femeii este mai activ decât la bărbați și în regiunea limbică, de unde se reglează dispoziția și unde se instalează anxietatea în anumite cazuri. De aceea, ele sunt mai predispuse la anxietate decât reprezentanții sexului opus. 
La bărbați, în schimb, cea mai intensă activitate este în regiunile responsabile pentru percepțiile vizuale și coordonare. De aceea, ei tind să fie mai atenți, mai ageri în situații de risc decât femeile. 
O altă echipă de cercetători, de la Universitatea din Pennsylvania, a scanat creierele a aproape 1.000 de bărbaţi şi femei şi a constatat şi alte diferenţe. 
Creierul bărbaţilor părea să aibă conexiuni din faţă către spate şi câteva ce unesc cele două emisfere. La femei, căile se încrucişează între stânga şi dreapta, ceea ce ar putea explica de ce ei tind, în general, să fie mai buni la a învăţa şi realiza o singură sarcină, în timp ce femeile sunt... multitasking. În cadrul studiului, femeile au obţinut un scor mai bun la atenţie, vocabular, memorie şi cogniţie socială, iar bărbaţii au excelat la procesarea spaţială şi la viteza senzitiv-motorie. 
Şi astfel oamenii de ştiinţă reuşesc să rezolve măcar câteva "De ce"-uri celebre. 

Articol de Alma B

Surse: Agerpres 
Science Daily 
BBC

Te-ar putea interesa şi…


duminică, 28 octombrie 2018

Cursul despre fericire


Programele şcolare sau cele din universităţi includ tot felul de minunăţii de materii. Unele merg însă şi mai departe şi se transformă nu în subiect de articol, pentru rubrica "ciudăţenii", ci într-o surpriză frumoasă! Iar un exemplu în acest sens este Universitatea Bristol, care a devenit prima instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie ce a introdus în programa sa de studiu un curs despre...  fericire, un curs în care studenţilor le sunt predate strategii pentru a avea o viaţă mai împlinită.


Cursul "Ştiinţa fericirii" este opţional, durează 10 săptămâni, prezintă cele mai recente studii şi cercetări realizate în domeniul psihologiei şi neuroştiinţelor şi explorează ce este fericirea şi cum poate fi obţinută. 
La acest curs, vor fi analizate o serie de chestiuni importante - dacă fericirea se află în gene şi poate fi cu adevărat modificată, modul în care mintea omenească distorsionează fericirea şi rolul pe care cultura îl are în apariţia fericirii. De asemenea, studenţii vor reflecta la modul în care vor putea dobândi experienţe de viaţă, nu bunuri materiale, şi vor învăţa cum să îşi reseteze nivelul de fericire personală.
Materia a fost introdusă în programa Universităţii Bristol în contextul îngrijorărilor tot mai mari apărute în Marea Britanie în legătură de sănătatea mintală şi bunăstarea studenţilor. În ultimii ani, 94% dintre universităţile britanice au anunţat că au remarcat o creştere spectaculoasă a numărului de tineri care au încercat să contacteze serviciile de consiliere psihologică.
Cursul se inspiră dintr-o iniţiativă similară adoptată de Universitatea Yale din Statele Unite.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…



joi, 13 septembrie 2018

Mergi la concerte? Creşte speranţa de viaţă!


Distracţia face casă bună cu... viaţa lungă! O spun inclusiv specialiştii! Şi asta pentru că participarea la un concert, o dată la două săptămâni, creşte speranţa de viaţă cu până la 9 ani, după cum arată un studiu realizat în Marea Britanie. Aşadar, biletele la astfel de spectacole nu sunt deloc de ocolit.


20 de minute petrecute la un concert pot creşte cu 21% sentimentul de bine, potrivit raportului făcut de arena O2 din Marea Britanie şi Patrick Fagan, lector la Goldsmith University şi expert în ştiinţa comportamentului uman. Prin comparaţie, yoga creşte starea de bine cu 10 procente, iar plimbarea unui câine, cu 7%.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, participanţii la studiu au fost supuşi unor teste psihometrice şi de inimă, în timp ce făceau diferite activităţi. Când urmăreau muzică live, starea lor s-a îmbunătăţit cu 25%. Stimularea mentală a fost cea mai influenţată, cu o îmbunătăţire de 75%.
Şi nu ar trebui să ne mire aceste efecte, în condiţiile în care un alt studiu demonstrase deja că muzica influenţează activitatea inimii.
Potrivit unei cercetări făcute în Germania, muzica lui Mozart şi cea a lui Strauss scad semnificativ tensiunea arterială, cu cu 4,7 mmHg şi 3,7 mmHg, şi pe cea diastolică cu 2,1 şi 2,9. Muzica lui Mozart funcţionează relaxant datorită periodicităţii sale saturate - compoziţiile repetă aceleaşi motive, la intervale regulate. Iar operele lui Strauss au acelaşi efect, deoarece se bazează pe structuri simple, convingătoare şi forme fără disonanţe.
Trist este însă că, potrivit Barometrului Cultural pe 2015, peste jumătate dintre români nu au fost la niciun festival organizat în localitatea în care locuiesc.

Articol de Alma B

Surse: news.ro 
Mediafax

Te-ar putea interesa şi…

O nouă tulburare... smart: Dismorfia Snapchat


Dependenţii de selfie-uri au în faţă încă un pericol. După ce Selfita a fost catalogată drept o problemă psihică, apare un nou diagnostic: Dismorfia Snapchat.


Selfita caracterizează persoanele care simt nevoia să publice mereu fotografii cu propria persoană pe reţelele de socializare. Dismorfia Snapchat merge însă şi mai departe. Este o tulburare provocată de filtrele din social media.
Tinerii din ziua de azi îşi editează atât de mult pozele încât ajung să fie obsedaţi de imaginea lor deformată. Problema apare atunci când alterezi o fotografie şi consideri că rezultatul este o variantă mai bună de-a ta.
Mai mult, medicii esteticieni primesc în cabinetele lor tot mai mulţi pacienţi care vin cu fotografii editate în aplicaţiile din telefon - Facetune, Instagram sau Snapchat - ca să scoată în evidenţă ce vor să schimbe.
Potrivit unui studiu recent, peste 55% dintre pacienţii cu care se confruntă medicii esteticieni americani spun că îşi doresc să se opereze pentru a arăta mai bine în selfie-uri şi vor buze mai pline, ochi mai mari, nas mai mic, exact ca fotografiile modificate cu ajutorul aplicaţiilor.
Cei care suferă de această tulburare sunt însă greu de indentificat. Un studiu condus în 2017 de Universitatea de Medicină Johns Hopkins a dezvăluit faptul că esteticienii au diagnosticat corect doar 5% dintre pacienţi.

Articol de Alma B

Surse: cnn.com 
Agerpres

Te-ar putea interesa şi…


sâmbătă, 1 septembrie 2018

Botoxul - o cale spre depresie, dar şi spre atenuarea durerii


În mod normal, rolul botoxului este de a aduce fericirea pe chipul cuiva, deoarece şterge riduri şi chiar câţiva ani. Există însă şi reversul medaliei. Psihologii susțin că injecțiile cu botox - utilizate pe scară largă la Hollywood, pentru eliminarea ridurilor de expresie - duc şi la... depresie şi au analizat ideea în cadrul unui studiu, la Universitatea Cardiff.


Atunci când o femeie apelează la injecțiile cu botox pentru a elimina ridurile de expresie nu mai poate zâmbi așa cum trebuie, fiind predispusă astfel la depresie. Tratamentul, care funcționează prin "înghețarea" temporară a mușchilor feței, "taie" semnalele trimise către creier atunci când oamenii zâmbesc și care îi fac să se simtă fericiți. Astfel, botoxul poate cauza, indirect, depresie.
Studii anterioare coordonate de acelaşi psiholog au arătat că injectarea botoxului la nivelul ridurilor de pe frunte i-a făcut pe pacienți să se simtă mai fericiți, deoarece nu mai puteau să se încrunte la fel de ușor.
Trebuie ţinut însă cont că ridurile de expresie din jurul gurii şi cele din jurul ochilor le fac într-adevăr pe femei să arate mai în vârstă, dar le fac să apară şi calde şi bune. O sprânceană ridicată poate să însemene confuzie sau tristeţe, dar, dacă cei din jur nu pot să "citească" aceste semnale, ar putea crede că persoana din faţa lor este rece, lipsită de sentimente.
În plus, oamenii care folosesc botox sunt mai puţin capabili să descifreze emoţiile celorlalţi, spun cercetătorii de la Universitatea din California de Sud.
Percepem şi înţelegem emoţiile prin imitarea expresiilor faciale ale celorlalţi. Iar dacă semnalele transmise de la faţă la creier sunt... avariate, devenim mai puţin capabili să descifrăm emoţiile celorlalţi.
Pe de altă parte, injecţiile cu botox, folosite pentru a scăpa de riduri, pot atenua şi durerea! O singură injecţie poate avea efect timp de câteva luni - eliminând astfel nevoia pacienţilor de a luat câteva pastile în fiecare zi - şi poate fi făcută în orice parte a corpului.
Principalul ingredient folosit în injecţiile cu botox pentru prevenirea ridurilor este o bacterie toxică - botulinum. Aceasta împiedică celulele nervoase să intre în legătură cu muşchii, care nu se mai pot mişca, iar ridurile nu mai sunt întreţinute.

Articol de Alma B

Surse: dailymail.co.uk 
Mediafax 

Te-ar putea interesa şi…


joi, 16 august 2018

Cele cinci forme ale plictiselii

În general știm că plictiseala e una și bună. Și parcă este atât de neplăcută încât nici nu mai contează de ce fel e.


Însă cea mai recentă formă descoperită de cercetători este plictiseala apatică.
Înainte, echipa de cercetători din Germania, Statele Unite şi Canada identificase doar patru categorii principale: plictiseala indiferentă - definită printr-o stare de relaxare şi neimplicare; plictiseala de calibrare, definită prin nesiguranţă şi receptivitate crescută la schimbare; plictiseala de explorare, definită printr-o stare de nelinişte şi căutare a schimbării, şi plictiseala de reactanţă, marcată de impulsul de a căuta alternative de ieşire dintr-o anumită situaţie. Cel mai nou tip de plictiseală, cea apatică, este definită ca o stare generală de neajutorare.
Şi, fiecare om tinde să favorizeze o anumită formă de plictiseală, în funcţie de personalitatea sa, au constatat specialiştii. 
Thomas Goetz, autorului studiului publicat în revista "Motivation and Emotion", care a cercetat impactul plictiselii în viaţa cotidiană a descoperit că tipuri diferite de plictiseală provoacă reacţii fizice şi emoţionale diferite, de la agitaţie şi anxietate până la stare de calm şi lipsă de concentrare.
Totodată, oamenii de ştiinţă britanici au descoperit că există o legătură între plictiseală şi bolile cardiovasculare. Potrivit experţilor de la University College din Londra, persoanele care sunt plictisite prezintă un risc dublu de a muri din cauza unui infarct sau accident vascular cerebral, spre deosebire de cele care au o viaţă activă.
Pe de altă parte, potrivit unei alte analize, cinci români din o sută susţin că plictiseala este, în principal, motivul pentru care fumează.

Articol de Alma B

Surse: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...