Ȋntotdeauna doamnele şi domnişoarele au acordat o mare importanţă chipului lor şi au încercat să îi îmbunătăţească formele, volumele, culorile sau să încerce chiar să schimbe anumite elemente. Unele se pot schimba mai uşor prin redesenare sau colorare, cum ar fi sprâncenele sau buzele, altele, cum ar fi nasul sau ochii, cu ajutorul jocurilor de umbre şi lumini ale machiajului, volumele şi formele osoase fiind cele mai greu de corectat vizual.
Dacă înainte de "era
COVID" ne preocupam ca întreaga faţă să exprime un tot armonios prin
machiaj, iată că portul impus al măştilor a mutat interesul de pe partea de jos
a feţei, pe cea de sus, rămasă la vedere şi care s-a văzut nevoită să preia cât
mai mult din expresivitatea părţii inferioare, acoperită de voie, de nevoie!
Aşa se face că elementele faciale din etajul
facial superior - fruntea, sprâncenele, ochii au ajuns vedete în
comunicare şi că am realizat cât de multe pot ele transmite la nevoie!
Şi dintre cele trei elemente
menţionate, cele mai vizibile şi mobile sunt sprâncenele, fără
imaginea cărora semenii noştri nu pot descifra integral şi corect emoţiile
exprimate pe faţa noastră. De altfel, rolul lor în comunicarea nonverbală a
fost demonstrat prin numeroase studii[1].
Dacă iniţial strămoşii noştri au avut zona arcadelor mult mai dezvoltată pentru
a îşi manifesta agresivitatea şi dominanţa, cu timpul ea s-a retras şi părul
s-a restrâns la zona sprâncenelor, iar muşchii au devenit mult mai fini şi mai
mobili, deoarece, pe lângă rolul de
protecţie a ochilor, ei au căpătat un rol
esenţial în stabilirea relaţiilor sociale. Şi nu numai! Ele ne dau identitate şi expresivitate. Ca să vă
faceţi o idee despre cât impact au sprâncenele în percepţia celorlalţi, vă
invit să aruncaţi o privire aici:
https://www.buzzfeed.com/jamiejones/how-damn-important-eyebrows-actually-are
Pentru că se pare că rolul lor în
comunicare ar fi chiar mai important decât cel al ochilor (conform unui studiu
al Masachussetts Institute of Technology) [2],
haideţi să aflăm câte ceva despre ele şi mai ales despre ce pot spune ele
despre cel sau cea care le poartă.
Ele cresc în mod natural la un om
sănătos cu o desime variind între 250 - 1000 de fire de păr pe sprânceană,
având un ciclu de regenerare de aproximativ patru luni (fiecare fir se
regenerează complet în acest interval) şi sunt strâns legate de...vocea
noastră! Astfel, ele se coordonează cu intonaţia noastră: cu cât utilizăm un
ton mai ridicat, cu atât sprâncenele noastre se ridică şi invers. Atunci când
ele exprimă o emoţie spontană cum ar teama sau surpriza, ele se mişcă în mod
simetric, pe când atunci când sunt legate de o emoţie intenţională, cum ar fi
curiozitatea sau perplexitatea, se mişcă doar una dintre ele.
Sprâncenele se leagă atât de
percepţiile noastre, cât şi de acţiuni, iar fiecare zonă a lor are legătură cu
anumite domenii din viaţa noastră (cu activităţile practice, cu deciziile pe
care le luăm sau cu idealismul), de aceea orice îngustare sau îngroşare a lor într-o
anumită porţiune dacă se întâmplă natural arată un proces de schimbare
interioară, a tiparelor de reacţie şi comportamentale, iar dacă este
artificială semnalează anumite dorinţe de reformulare interioară şi determină
în timp schimbarea comportamentelor ca urmare a schimbării percepţiei
celorlalţi asupra noastră. Astfel că, dacă vom avea curiozitatea să ne uităm la
modul în care forma şi densitatea sprâncenelor, ba chiar şi culoarea lor au
evoluat în timp, vom constata că ele sunt într-o strânsă corespondenţă cu
anumite cutume sociale, standarde şi tipare ale epocii respective.
Este important de precizat că modul în care se răresc sprâncenele sau direcţia în care cresc firele de păr depind în mare măsură de activitatea muşchilor care acţionează sprânceana (frontal, corugator, orbicular şi procerus), dar şi de vârstă, stare de sănătate şi...de obiceiurile estetice!
Deoarece de-a lungul istoriei preocuparea pentru modificarea formei sau culorii sprâncenelor a fost specifică femeilor, putem vedea cum a evoluat statutul şi percepţia lor în societate în funcţie de specificul fiecărei epoci. Dacă, de exemplu, în perioada Renaşterii, sprâncenele erau epilate total, uneori chiar şi o bună parte din părul de pe frunte, astfel încât să se creeze acea impresie de frunte "pură" şi înaltă, care să înlăture dintr-o femeie orice legătură cu regnul animal, proclamând supremaţia omului, a gândirii (celebra Monalisa este înfăţişată fără sprâncene, deşi studii mai recente arată că ea ar fi fost totuşi pictată cu sprâncene extrem de subţiri, care ar fi dispărut în timp de pe pânză, ca efect al schimbărilor de pigmenţi şi de culoare [3]), în schimb în epoca victoriană femeile din înalta societate îşi lăsau sprâncenele să crească cât mai dese şi naturale, deoarece orice formă de machiaj era considerată ca un semn al prostituatelor. Totodată majoritatea civilizaţiilor antice (egiptenii, grecii, romanii) prefera sprâncenele bine conturate, uneori alungite sau unite, de culoare cât mai închisă, uneori de-a dreptul aşa-numita "sprânceană unică", în care nu exista spaţiu de separare între sprâncene, ceea ce vorbeşte despre accentuarea personalităţii şi a evidenţierii ei. Femeile Antichităţii au jucat de multe ori roluri istorice şi în mitologiile acestor popoare nu lipsesc imaginile importante de roluri feminine, reprezentate cu nişte sprâncene bine definite, unele devenite celebre (precum sprâncenele Cleopatrei). Secolul 20 aduce cele mai multe schimbări în forma şi consistenţa sprâncenelor, evoluţia lor putând fi văzută pe aproape orice site de estetică facială şi nu e în intenţia mea să comentez aceste aspecte din punct de vedere istoric.[4]
Ce înseamnă în zilele noastre
sprâncenele? Ei bine, ele au devenit o sursă mare de venituri, beneficiind de
game foarte variate de produse de îngrijire sau de reconstruire, de imagini
iconice în media, de polemici estetice etc. Ce se află însă în spatele dorinţei
noastre de a avea un anumit tip de sprânceană şi de ce avem la diferite vârste
anumite schimbări în forma naturală a sprâncenelor?
La ce suntem deci atenţi atunci când
alegem forma unei sprâncene?
Prima regulă pentru a nu o
"da" în bară este să vedem care este forma naturală a sprâncenelor
noastre - arcuite, frânte, ascendente, descendente, drepte, lungi, scurte? Forma este dată de mişcările muşchilor care
mişcă sprâncenele noastre în urma impulsurilor venite de la creier, ca urmare a
reacţiilor noastre la diverşi stimuli. Forma lor reflectă deci anumite procese
fizice, biomecanice. De aceea dacă vom înlătura părul din sprânceană şi vom
redesena forma lor altfel, volumele muşchilor vor continua să indice vechea
formă, dar dacă procesul de a menţine noua formă este suficient de lung, pot
apărea schimbări de comportament şi de volume musculare, linia muşchilor
începând să urmeze noua formă.
Orice schimbare drastică a formei
sau culorii sprâncenelor este semnul unui conflict interior ce se cere
rezolvat: cine sunt cu adevărat versus drept cine sunt perceput. De aceea
schimbarea - chiar dacă făcută iniţial doar la nivel fizic, nu se va opri doar
la acest nivel! Schimbarea va antrena după sine alte două schimbări: una în
modul în care mă percep ceilalţi şi cealaltă va fi o schimbare în percepţia de
sine, va afecta deci simţul propriocepţiei Dacă această schimbare este
menţinută suficient timp (cam 60 de zile), ea va avea drept consecinţe şi schimbări
de comportament.
Să luăm un exemplu concret! O persoană cu sprâncene subţiri şi arcuite, rotunjite va fi percepută ca fiind o persoană care are o anumită doză de inocenţă şi de blândeţe, fiind uşor de uimit, acceptând multe informaţii cu uşurinţă, o persoană maleabilă şi adaptabilă. Presupunând că acesta este formatul natural al sprâncenelor, dacă acesta este modificat şi sprânceana este îngroşată şi transformată rotunjimea în colţ bine definit, cu un unghi mai îngust, persoana respectivă va fi percepută ca una care nu se lasă uşor manipulată, cu o doză crescută de rapiditate în luarea deciziilor, cu multă personalitate şi posibil şi o doză de rigiditate. Mai pe româneşte va fi percepută ca un leu, când ea de fapt e o pisicuţă. Evident că va fi tratată ca atare, ea nefiind obişnuită cu un astfel de tratament, ceea ce va duce la o perioadă de dificultăţi în relaţionare care se vor sfârşi fie când persoana va începe să se poarte cum o arată noua formă de sprânceană, fie când va reveni la vechea formă de sprânceană sau se va decide să facă schimbări mici treptat.
Să reţinem deci ce antrenează
principalele schimbări posibile în percepţia celorlalţi:
a)
îngroşarea părţii dinspre nas şi conturarea ei cu îngustarea distanţei naturale
dintre sprâncene - persoană practică, interesată de aspectele pragmatice ale
vieţii, care nu dă foarte mare atenţie detaliilor, mă pot baza pe ea pentru a
rezolva probleme practice (în care pune la propriu mâna şi face);
b)
îngroşarea părţii de mijloc a sprâncenei şi accentuarea curburii, tinzând spre
un unghi, estompând rotunjimea - persoana poate lua decizii rapid şi are o doză
mare de hotărâre, poate fi impulsivă;
c)
alungirea cozii sprâncenei mult către coada ochiului - persoana este idealistă,
poate avea viziuni de viaţa utopice uneori, poate crede în soluţii prea puţin
aplicabile la nivel practic, imediat;
d)
modificarea liniei generale a sprâncenei din dreaptă în ascendentă până dincolo
de jumătatea ei, apoi coborând - persoana îşi asumă uşor riscuri, poate fi
aventurieră sau tentată de tot ce este nou, ieşit din comun, provocator;
e)
îndepărtarea prea insistentă a părului din sprânceană din partea dinspre nas,
mărirea spaţiului dintre sprâncene peste zona naturală - persoană foarte atentă
la detalii, uneori chiar cu tendinţe critice, poate pierde din vedere imaginea
de ansamblu, nu poate avea uşor o viziune asupra unei probleme, fiind distrasă
de amănunte;
f)
colorarea într-o nuanţă foarte închisă, chiar negru - persoană mai greu
abordabilă, foarte voluntară şi uneori mai putin flexibilă în gândire;
g)
decolorarea în nuanţe mult mai deschise decât nuanţa naturală - persoana va fi
percepută ca uşor de convins, de manipulat, o persoană foarte caldă şi
tolerantă, dar la limita de a îi lăsa pe ceilalţi să treacă peste voinţa ei.
Una dintre ideile cele mai proaste
este să intervenim cu lama şi să facem "dungi" în zona decizională a
sprâncenei (zona de mijloc) sau să purtăm piercing în acea zonă. Vom constata
că, în timp, luăm decizii contrare cu ceea ce am vrea sau neinspirate sau pur
şi simplu nu putem lua decizii uşor, că relaţiile noastre - mai ales cele de
familie - se pot deteriora, că poate creşte gradul de agresivitate sau de
derută. Una dintre cele mai bune fizionomiste, Patrician McCarthy relatează un
episod în care fata adolescentă a unei prietene, fată dezvoltată normal, un
copil integrat social şi cu rezultate bune la şcoală a avut proasta inspiraţie
să îşi facă piercing în sprâncene doar pentru a îşi enerva mama şi pentru că i
se părea "cool". Rezultatul a fost o creştere a comportamentului
violent verbal şi a mâniei şi o deteriorare a relaţiilor familiale, şcolare şi
de prietenie, deşi niciunul dintre factorii din mediul familial sau şcolar nu
se schimbaseră. Chiar dacă i-a fost greu să creadă, fata a acceptat să încerce
ca timp de cel puţin o săptămână să încerce să nu mai poarte piercingul şi
evident, nu a mai simţit nevoia să se certe tot timpul, nici să conteste orice.
Este doar un mic exemplu despre ce poate face cunoaşterea fizionomiei şi cum ne
poate ajuta!
Este clar că nu este o idee fericită
să ne "meşterim" singuri sprâncenele prin metode invazive şi nici
schimbându-le drastic forma sau grosimea şi nici să le dăm pe mâna oricui. Un
make-up artist priceput ar trebui să aibă cunoştinţe foarte bune şi de fizionomie
şi chiar dacă nu ştie ce antrenează din punct de vedere psihic sau al
percepţiei sociale schimbarea formei şi a culorii, să ştie ce se încadrează în
liniile feţei cel mai bine, astfel încât ele să fie echilibrate şi să pună în
valoare contururile musculare. Este bine să aflăm mai întâi ce ne nemulţumeşte
la forma, culoarea sau textura sprâncenelor noastre şi să efectuăm schimbările
în acord şi cu personalitatea noastră, pentru că altfel, deşi poate
mulţumiţi/mulţumite de cum arată, s-ar putea să nu ne simţim confortabil cu noi
în relaţiile cu ceilalţi.
De ce simţim nevoia de a accentua sprâncenele, ochii şi gura este pentru că ele sunt puncte care dacă apar prin contrast de culoare pe o faţă mai în vârstă, pot da impresia de tinereţe. Totul este să găsim măsura cea mai potrivită în care să o facem, astfel încât să păstrăm în armonie elementele faciale, tonurile pielii şi ale părului din sprâncene şi schimbările să vină dintr-o nevoie firească şi nu din impulsuri datorate modei sau simpatiei pentru anumite personaje celebre sau persoane admirate.
Aşa că, data viitoare când aţi dori să faceţi
schimbări importante în înfăţişarea dumneavoastră, vă recomand consultarea unui
fizionomist înaintea make-up artistului, pentru că fizionomistul vă poate ajuta
să vă cunoaşteţi mai bine şi să înţelegeţi ce semnale vă dă subconştientul
dumneavoastră prin această dorinţă de schimbare.
Dacă
ţi-a plăcut acest articol distribuie-l!
[1]
https://www.persee.fr/doc/psy_0003-5033_2004_num_104_2_29665, de la p.235;
https://www.nature.com/articles/s41559-018-0528-0?utm_medium=affiliate&utm_source=commission_junction&utm_campaign=3_nsn6445_deeplink_PID9125825&utm_content=deeplink (şi altele)
[2]
https://web.mit.edntru/sinhalab/Papers/sinha_eyebrows.pdf
[3]
https://www.lci.fr/insolite/la-question-de-la-semaine-pourquoi-la-joconde-na-t-elle-pas-de-sourcils-1532942.html
[4]
Aici puteţi vedea unul dintre cele mai relevante clipuri în acest sens : https://www.cosmopolitan.fr/,100-ans-d-une-histoire-du-courcil-resumee-en-4-minutes,1987173.asp
[5]
Acest articol foloseşte în principal elementele metodei de citire facială Face
Keys - https://www.facekeys.ro/
Articol de prof. dr. Corina Chelaru
