duminică, 28 octombrie 2018

Cursul despre fericire


Programele şcolare sau cele din universităţi includ tot felul de minunăţii de materii. Unele merg însă şi mai departe şi se transformă nu în subiect de articol, pentru rubrica "ciudăţenii", ci într-o surpriză frumoasă! Iar un exemplu în acest sens este Universitatea Bristol, care a devenit prima instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie ce a introdus în programa sa de studiu un curs despre...  fericire, un curs în care studenţilor le sunt predate strategii pentru a avea o viaţă mai împlinită.


Cursul "Ştiinţa fericirii" este opţional, durează 10 săptămâni, prezintă cele mai recente studii şi cercetări realizate în domeniul psihologiei şi neuroştiinţelor şi explorează ce este fericirea şi cum poate fi obţinută. 
La acest curs, vor fi analizate o serie de chestiuni importante - dacă fericirea se află în gene şi poate fi cu adevărat modificată, modul în care mintea omenească distorsionează fericirea şi rolul pe care cultura îl are în apariţia fericirii. De asemenea, studenţii vor reflecta la modul în care vor putea dobândi experienţe de viaţă, nu bunuri materiale, şi vor învăţa cum să îşi reseteze nivelul de fericire personală.
Materia a fost introdusă în programa Universităţii Bristol în contextul îngrijorărilor tot mai mari apărute în Marea Britanie în legătură de sănătatea mintală şi bunăstarea studenţilor. În ultimii ani, 94% dintre universităţile britanice au anunţat că au remarcat o creştere spectaculoasă a numărului de tineri care au încercat să contacteze serviciile de consiliere psihologică.
Cursul se inspiră dintr-o iniţiativă similară adoptată de Universitatea Yale din Statele Unite.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu