FIZIONOMIA
Faţa noastră se construieşte în
timp, atât sub influenţa factorilor genetici, care determină tipul de osatură,
anumite dimensiuni, culoarea părului, a ochilor, a părului facial, dar mai ales
sub influenţa factorilor de mediu în care se formează şi trăieşte persoana,
acestea modelând atât structura osoasă a feţei, până la vârsta maturizării, dar
mai ales musculatura facială, volumele, orientarea, modul de îmbinare a
muşchilor, precum şi pielea (consistenţă, culoare, tonicitate etc.) Ridurile,
volumele musculare, dimensiunile şi orientarea elementelor faciale pot să dea
indicii atât despre modul de reacţie al persoanei în diferite etape ale vieţii,
cât şi despre procesele sale mentale şi emoţionale (1). De aceea, atunci când vorbim de faţa unei
persoane într-un anumit moment, nu trebuie să pierdem din vedere că ea ne arată
şi istoricul acelei persoane, schimbările prin care ea a trecut: "Every
face is a complex map of life, with inborn traits, characteristics developed
through experience, talents, reflections of health, signs of shifting emotional
weather, and more." (2)
De aceea am ales pentru studiu două
fotografii principale, de dată destul de recentă, însă am făcut şi o selecţie
de fotografii din diferite etape de vârstă ale actorului Horaţiu Mălăele,
pentru a putea observa mai bine istoricul formării fizionomiei sale actuale,
procesele şi etapele prin care a trecut, dar mai ales elementele definitorii şi
care au devenit emblematice în fizionomia actuală.
Forma feţei este un prim indiciu al
timpului şi tipului de răspuns emoţional pe care o persoană o are. Ea ne dă
indicii despre predispoziţia individului şi disponibilitatea de a îşi arăta şi
de a îşi schimba într-un interval mai scurt sau mai lung starea emoţională şi
reflectă şi o trăsătură predominantă a personalităţii în acest sens. Ȋn
copilărie ea este de obicei rotundă - denotând o stare echilibrată, o atitudine plăcută, dar şi tendinţa de a reacţiona exagerat la o problemă -, tinzând adesea să devină ovală în adolescenţă -
indicând stările capricioase, tendinţa de autovictimizare, oscilarea rapidă
între stările emoţionale, ceea ce se observă şi la pozele din copilăria şi
adolescenţa actorului. Ca evoluţie, nu am putea spune că ceva anume a marcat forma
feţei actorului în prima parte a vieţii, până la maturitate. Odată maturizat
însă, el capătă o formă dreptunghiulară a feţei, dacă observăm primul plan al
feţei, deşi în laterale, în zona pomeţilor putem observa diferite unghiuri care
ne indică trecerea de la faţa rotundă către actuala formă. Reminescenţe ale
formei rotunde ale feţei se găsesc în etajul median al feţei şi explică de ce
Horaţiu este o companie atât de plăcută. Forma dreptunghiulară este specifică
persoanelor care îşi stăpânesc foarte bine răspunsurile emoţionale, fiind ca o
mască prin care ceilalţi sunt ţinuţi la distanţă, interlocutorul neputând citi
uşor pe faţă trăirile şi emoţiile. Ȋn
cazul unui actor, a cărui
mobilitate facială
trebuie să fie
foarte mare, iar exerciţiul
dezvoltă abilitatea de a reproduce
şi exprima o gamă foarte largă şi nuanţată de emoţii, această faţă
dreptunghiulară este un răspuns firesc la nevoia de a îşi masca propriile
emoţii pentru a putea comunica prin intermediul rolurilor alese. Totodată,
fiind şi o persoană publică, de notorietate, această formă a feţei devine
necesară pentru a contracara intruziunile presei sau ale publicului în viaţa
personală. Această faţa, numită şi "faţa de jad" pentru că este
aparent impenetrabilă se regăseşte la multe persoane care lucrează cu un public
larg, dar dincolo de afişarea reţinută şi controlată a emoţiilor, acest tip de
faţă este specifică persoanelor care ajung să preţuiască calitatea înaintea
cantităţii, care sunt căutători de armonie şi care, în spatele acestei
"măşti" au o inimă mare şi mai ales sensibilă la problemele celor
dezavantajaţi de viaţă. De obicei aleg fie munci de creaţie (o faţă
dreptunghiulară este ca o "coală albă" pe care pot scrie poveşti
emoţionale variate, la dorinţa proprie), fie în medicină sau justiţie. Sunt
persoane care în copilărie au fost adesea subestimate sau ironizate şi care îşi
doresc să ascundă aceste sensibilităţi care i-ar limita şi să capete o anumită
detaşare emoţională. De altfel chiar avem mărturisirea actorului despre cum se
simţea în copilărie: "Aveam un strabism foarte pronunţat, eram dislexic şi
abia citeam, toţi cei din jur râdeau de mine - profesori şi copii, eram numit
"prostu' clasei"". (3)
Cele două părţi ale feţei împărţite
pe orizontală - partea raţională şi cea emoţională arată şi ele acest joc al
evoluţiei în viaţă - partea stângă a feţei este mai contractată, mai
"muncită", cu nara dreaptă ceva mai sus şi cu aripa nazală mai
încordată, deplasând puţin chiar septul nazal, ceea ce ne spune că în istoria
sa personală aici s-a manifestat mare parte din stresul său - şi provocările
din copilărie, când se simte respins şi devalorizat, şi încercările de a îşi
crea o identitate din timpul adolescenţei, dar şi pasiunea cu care şi-a făcut
şi îşi face meseria (de altfel în timpul reprezentaţiilor sale această parte a
feţei este cea mai expresivă şi are muşchii cel mai bine conturaţi). Partea
dreaptă a feţei mai aplatizată şi mai lipsită de tonicitate, cu trăsăturile
convergând oblic jos către muşchiul maseter denotă însă că partea raţională a
fost adesea folosită ca un scut în faţa celorlalţi, protejând zona de
emoţionalitate şi sensibilitatea deosebită de care dă dovadă. De altfel şi
forma maxilarelor arată că frustrările au fost acumulate mai degrabă în
copilărie decât în viaţa de adult, deşi probabil nu au lipsit nici atunci, însă
o abordare înţeleaptă, firea analitică şi mai ales contactul cu oamenii atât de
diferiţi l-au ajutat să echilibreze aceste momente. Privind din faţă
trăsăturile faciale, în planul cel mai apropiat al feţei, observăm o apropiere
a lor către centrul feţei - caracteristică surprinsă şi în autoportretul
caricatural pe care l-am selectat. Aceasta este o dispoziţie a elementelor
faciale specifică persoanelor mai singuratice, care nu au o nevoie mare de
socializare - şi această supoziţie este întărită şi de activităţile artistice
pe care Mălăele le desfăşoară: desen, pictură, creaţie literară care presupun
necesitatea unei retrageri din tumultul social şi a unei rămâneri în şi cu
sine.
Privind la proporţiile etajelor faciale
pe orizontală se remarcă predominanţa etajului median al feţei, urmat ca
întindere de etajul mental, cel mai redus fiind etajul "fizic", cel
de jos. Acest raport indică o persoană pragmatică, foarte bine ancorată în
realitate, care este perfect capabilă să îşi rezolve problemele, care
acţionează şi nu pierde timp în supoziţii sau în construcţii proiective.
Dezvoltarea acestui etaj facial este una firească ţinând cont de experienţa de
viaţă a actorului şi de complexitatea şi varietatea situaţiilor care i-au cerut
rezolvări practice, concrete (întreţinerea unei familii, gestionarea
problemelor specifice montării unui spectacol sau a regizării unui film,
administrarea teatrului propriu).
Ȋn
sprijinul acestei teorii vin şi
sprâncenele scurte, care mai au păr
doar în partea practică (cea dinspre nas). De altfel, comparând fotografiile
din diverse etape de viaţă putem spune că niciodată aceste sprâncene nu au fost
dese sau proeminente în partea dinspre coada ochiului, ceea ce denotă lipsa de
idealism, o foarte bună ancorare în realitate şi probabil o cunoaştere a vieţii
încă de la vârste fragede. Nici zona decizională, cea de mijloc, nu este una
remarcabilă, care ar indica un mod rapid de luare a deciziilor sau o anumită
impulsivitate în acest sens, ceea ce nu înseamnă că nu ia decizii, dar că mai
degrabă acestea sunt chibzuite sau că Horaţiu a învăţat să lase viaţa să curgă,
acceptând-o aşa cum este, cu suişurile şi coborâşurile sale, nemaiîncercând să
o controleze prin deciziile sale. Oricum, odată cu înaintarea în vârstă, se
creează anumite rutine şi tipare, iar situaţiile în care trebuie să luăm
decizii se reduc ca număr şi intensitate, ceea ce duce la schimbarea
conformaţiei zonei decizionale a sprâncenelor şi adeseori chiar la dispariţia
părului din această zonă. Urmărind însă contururile muşchiului corrugator se
observă mobilitatea foarte mare şi exerciţiul îndelung al acestei zone, ştiut
fiind că sprâncenele au un rol esenţial în mimică. Probabil că în copilărie au
fost nişte sprâncene drepte, care denotau invidie, sentiment natural la copii,
mai ales când ei nu sunt integraţi în grup. Prin invidie înţelegem aici dorinţa
ca celălalt să nu se mai bucure de ce are şi e foarte de înţeles apariţia
acestui sentiment la un copil care s-a perceput ca fiind marginalizat şi
ironizat. Cu timpul, partea dinspre jumătatea exterioară a muşchiului a
coborât, sub influenţa oboselii psihice şi poate a unor dezamăgiri, dar şi mult
mai posibil a mişcărilor repetate în mod exagerat, căci un actor amplifică
mişcările faciale, subliniind emoţiile exprimate mai mult decât în viaţa de zi
cu zi.
Din studiul etajului superior al
feţei - fruntea - putem constata o mare capacitate de a primi şi prelucra
informaţii variate, de a avea procese cognitive simultane, corelate cu o bună
abilitate de a face legături mentale, dar pe de altă parte şi tendinţa de a se
disipa intelectual, de a fi interesat de prea multe şi ca atare, de a obosi
mental deoarece nu se poate focusa asupra unui singur subiect. Prezenţa
protuberanţei spirituale bine definite (trichionul) arată că spiritualitatea sa
se întemeiază pe căutarea unui sens şi a unei logici şi prin trecerea tuturor
elementelor din această zonă prin filtrul propriei raţiuni. Deşi maestrul
relatează un episod care ţine de lumea superstiţiilor (4), care nu pare a îi fi
caracteristică, semnele din această zonă arată o persoană care îşi urmează şi
îşi defineşte drumul spiritual prin căutări raţionale.
Tot aici putem vedea cu uşurinţă
protuberanţele creativităţii, cele două umflături - bose frontale - bine
definite, care au legătură cu abilitatea sa de a crea imagini sau scenarii în
propria minte atunci când îi sunt prezentate obiecte, peisaje, întămplări. Este
o calitate tipică artiştilor, care trebuie să dea viaţă scenariilor, să
completeze cu propria imaginaţie un text literar, dar şi celor care creează ei
înşişi lumi noi, care desenează, cântă sau scriu. De aici şi plăcerea de a
scrie, de a încerca noi variante ale expresiei artistice, dar şi marea calitate
a rolurilor pe care le face de a materializa cu lux de amănunte şi foarte
convingător ceea ce este în mintea lui, făcându-i pe spectatori să trăiască
iluzia veridicităţii şi a autenticităţii.
Ridurile bine definite existente în
partea mediană a frunţii arată
obişnuinţa de a analiza detaliat tot ceea ce percepe şi trăieşte, dar faptul că
ele nu sunt continue, ci converg cumva spre mijlocul frunţiîi care le
delimitează în jumătăţi vizibile ne duce cu gândul şi la posibilitatea ca
aceste analize să fie prilej de frământări şi de separări între raţional şi
emoţional. Să nu uităm însă să contextualizăm aceste observaţii şi să fim
conştienţi că faţa unui actor este instrumentul său de lucru şi că acesta este
pus în situaţia specială de a intra în "pielea" unui personaj,
anulându-şi temporar individualitatea şi cu cât această capacitate este mai
crescută, cu atât performanţa artistică este mai valoroasă şi mai credibilă.
Zona de deasupra sprâncenelor uşor
protuberantă indică existenţa unui cumul important de cunoştinţe, o "bază
de date" bogată şi mobilă, care combinată cu zonele din lateralele
frunţii, din apropierea tâmplelor care vorbesc despre o memorie logică şi
emoţională foarte bine dezvoltate creează portretul unei persoane cu dotări
intelectuale de mare calitate. Capacitate de a înmagazina, prelucra şi combina
informaţii multe şi variate şi posibilitatea de a le accesa rapid şi a le
actualiza. De asemenea tot din zona de deasupra sprâncenelor se observă şi
obişnuinţa de a învăţa mereu.
Forma centrală a frunţii denotă
echilibru din punctul de vedere al modului de gândire şi totodată găsirea unei
proporţii juste între rezolvarea problemelor prin respectarea unor reguli şi
rezolvarea creativă. Cu siguranţă, vârsta şi experienţa creează acest mod
echilibrat de abordare şi de dezlegare a problemelor, actorul având intuiţia
momentelor când poate folosi căile "bătătorite" sau când e
recomandabil să se încadreze într-un set de reguli, dar şi intuiţia momentelor
de creativitate, de găsire a unor soluţii în afara modului obişnuit de
rezolvare.
Tot pe frunte ne atrage atenţia un
rid vertical, destul de profund pe zona dintre sprâncene, care împreună cu
distanţa dintre sprâncene, mărită pe parcursul timpului, deoarece muşchiul
procerus este bine dezvoltat, chiar dacă secţionat de acest rid, datorat
folosirii repetate a corrugatorilor, spune despre atenţia la detalii, despre
concentrarea mai mare asupra acestora decât asupra imaginii de ansamblu.
Preferă amănuntul semnificativ unei viziuni globale şi are o mare putere de a
identifica detalii care scapă ochiului neantrenat. Această calitate se vede în
desenele lui, care deşi par simple, alcătuite din linii epurate şi din
suprafeţe schiţate, au întotdeauna acel detaliu care face diferenţa.
Ochii care sunt mai în spatele
planului feţei ("infundaţi" în orbite), nu foarte larg deschişi -
posibil ca privirea "mijită" să fi fost consecinţa problemelor de
vedere pe care le-a avut din copilărie, cu o pupilă care e mai degrabă mică,
dar foarte mobili şi iscoditori vorbesc despre o persoană introvertită, care nu
comunică despre ea cu uşurinţă şi plăcere, ci preferă mai degrabă rolul de
observator, nescăpându-i detaliile. Ȋngustarea
ochilor şi strângerea pleoapelor ţin de nevoia de a filtra
informaţiile şi semnalează şi
posibilitatea redusă ca această persoană să fie uimită uşor de ceea ce îi
spunem sau să înghită pe nemestecate tot ceea ce vede. Colţurile interioare ale
ochilor arată un grad mare de maturizare emoţională, deşi există o uşoară
tensiune a pleoapei care coboară către colţul ochiului care indică trecerea de
la o formă anterioară de ochi la o alta. Chiar dacă în tinereţe e posibil ca
ochiul să fi fost al unui "leu" - o doză crescută de agresivitate,
predominanţa activităţii mentale asupra celei fizice şi abilitatea de
manipulare emoţională (explicabilă la un copil cu constituţia lui fragilă şi
probabil mai ocrotit de părinţi) - acum el denotă că actorul preferă mai
degrabă grupurile restrânse de oameni, că acordă greu încrederea şi afecţiunea
sa, dar odată acordate acestea sunt solide şi că preferă să se documenteze şi
informeze pe cont propriu. De asemenea este capabil să treacă foarte bine prin
situaţiile de criză şi să se recupereze foarte bine după şocuri emoţionale.
Nivelul său de gelozie este scăzut mai ales pe partea raţională, dar emoţional
încă doreşte şi apreciază laudele, ceea ce este normal pentru personalitatea
unui artist, care trăieşte pentru publicul său şi prin acesta. Faptul că vârsta
nu i-a afectat în modul în care afectează cel mai adesea forma ochilor se poate
explica şi prin înţelepciunea şi seninătatea pe care experienţele variate
trăite sau întruchipate i-au dat-o.
Privirea face parte din
"brandul" său şi are acea combinaţie inefabilă de ironie,
curiozitate, blândeţe, dar şi sclipiri jucăuşe. Deşi ochii nu au dimensiuni
mari, ei sunt foarte mobili, scrutători şi denotă isteţime şi putere foarte
mare de observare. Nu întâmplător reuşeşte să surprindă în caricaturile sale
esenţa, să găsească acel element central şi semnificativ dintr-o figură sau
dintr-o situaţie. Interesant este modul în care a ştiut să facă dintr-un
handicap o marcă personală: ochelarii săi care au devenit celebri, acei
ochelari rotunzi, care îi dau un aer ghiduş de Harry Potter şi care au devenit
chiar obiect de licitaţie (5).
Acest accesoriu are o conotaţie
filosofică la Mălăele, căci ei reprezintă o poartă de intrare în lume, o zonă
în care imaginea şi realitatea se confruntă, având ca şi rezultat conştiinţa
tragică a limitării perspectivei umane, a neştiinţei noastre care creşte pe
măsura creşterii ştiinţei. De aceea pe unul din afişele spectacolului
"Sunt un orb", actorul apare fără ochelari, însă cu mâinile imitând
aceşti ochelari, puşi cumva într-o altă orientare, sugerând răsturnarea punctului
din care lumea este observată.
Nasul este un alt element
definitoriu al fizionomiei lui Horaţiu Mălăele, el apărând supradimensionat în
autoportretele şi caricaturile sale, căci privită din faţă, figura lui se
concentrează cumva pe acest element, de dimensiuni generoase prin comparaţie cu
ochii sau cu lăţimea buzelor. Coama nasului destul de îngustă şi de depărtată
de planul feţei arată nivele reduse de agresivitate şi de violenţă (înţelese
agresivitatea ca atitudine mentală care face posesorul impetuos şi imprudent,
asertiv, iar violenţa ca şi comportament fizic, reacţie rapidă şi neaşteptată
la nivel fizic), însă forma osului nazal trădează un spirit care are nevoie de
dovezi palpabile şi de explicaţii clare, dorindu-şi activităţi care să-i
antreneze atât aptitudinile fizice, cât şi pe cele mentale. Interesul lui se
îndreaptă către universul material, fizic şi manifestă dorinţa de a controla şi
îmbunătăţi ceea ce se întâmplă în jurul său. De aici şi dorinţa de a nu se
limita doar la a interpreta roluri, ci de a şi crea, de a inova la nivelul
punerii în scenă, dar şi preocupările care cer lucrul cu mâinile (desenul,
pictura etc.). Tot nasul ne arată metodele sale de a acumula informaţii - atât
dorinţa de a cunoaşte specifică unui spirit veşnic amator de a investiga şi de
a afla mai mult indicată de umflătura de pe coama nasului, cât şi curiozitatea,
dorinţa de a afla doar de dragul de a afla, fără ca cele aflate să folosească
neapărat la ceva semnalată de umflăturile aflate pe lateralele nasului. Este
explicabil de ce în timp dorinţei de a cunoaşte i s-a adăugat în timp şi
curiozitatea, deoarece prin natura meseriei actorul este pus în contact cu
mulţi oameni, cu multă informaţie care pare interesantă, dar care nu
întotdeauna este şi necesară. Pe coamă
este vizibilă şi istoria alternării stresului raţional şi emoţional, dar
neavând posibilitatea de a analiza o fotografie de dată recentă, nu ne putem pronunţa
în ceea ce priveşte sursa actuală de stres. (în fotografiile analizate ea ar fi
una emoţională, dar, repetăm, ele nu sunt cele mai recente fotografii).
Vârful nasului denotă o bună
capacitate de a îşi câştiga resursele - de toate tipurile, dar şi de a le
administra bine, ceea ce i-a asigurat actorului un loc privilegiat în rândul
colegilor săi, fiind unul dintre actorii cu o stare materială înfloritoare,
datorată însă unui bun management al brandului personal, capacităţii sale
fantastice de muncă şi ştiinţei de a gestiona înţelept aceste resurse câştigate
din munca proprie (6). Nările puţin vizibile privind din faţă arată că nu
manifestă o doză mare de generozitate, fiind chibzuit în a dărui din resursele
sale de bani, timp, afecţiune sau cunoaştere. Comparând cele două nări,
constatăm o disponibilitate mai mare de a fi generos cu resursele sale de tip
raţional (idei, concepte, cunoştinţe) decât cu resursele sale emoţionale
(afecţiune, timp personal etc.) Lungimea nărilor, care este mare semnalează o
persoană pretenţioasă, cu standarde ridicate şi mai dificil de mulţumit. Acest
lucru poate constitui un impediment în relaţiile cu ceilalţi, dar poate
constitui şi un imbold de a face totul mai bine şi de a îi împinge pe ceilalţi
(chiar dacă uneori forţat) de a face lucrurile la standarde mai înalte. Tot dimensiunea lor poate indica
superioritatea resimţită faţă de ceilalţi, persoana considerând că meritele
sale sunt superioare celorlalţi şi mai ales aşteptând ca şi ceilalţi să îi împărtăşească
această convingere. Dar distanţa dintre punctul unde se termină nările şi
vârful nasului compensează acest aparent neajuns căci arată un nivel de
imaginaţie mai crescut, care împreună cu umflăturile creativităţii de pe
frunte explică de ce maestrul creează cu
atâta uşurinţă şi şarm, inventând noi sensuri şi lumi. Acel vârf al nasului
ironizat grafic de însuşi purtătorul lui este secretul unei firi creative,
inventive în a găsi noi şi noi înfăţişări adevărului şi aici avem de-a face cu
cea mai fericită întrebuinţare a acestei însuşiri, în sensul că ea stă mărturie
despre minunata sursă de poveşti pe care o are Horaţiu. Faptul că vârful
nasului coboară împreună cu septumul nazal, ambele fiind orientate în jos au
de-a face cu smerenia unui om care a trecut prin toate vămile vieţii şi a
învăţat cu înţelepciune din toate experienţele, transformându-şi nevoia de a îi
fi recunoscute meritele şi pretenţiozitatea în cel mai bun mod cu putinţă. Şi
tot din tolba cu poveşti a vârfului nasului putem scoate şi informaţia că
maestrul are un comportament activ, fiind mereu gata de acţiune, pregătit să
depăşească obstacolele întâlnite în cale, indiferent de natura lor şi prea
puţin înclinat la perioade lungi de relaxare.
Zona dintre pomeţi şi urechi bine
definită este o reminescenţă a feţei rotunde din copilărie şi creează imaginea
de personalitate blândă, agreabilă. Muşchii obrajilor arată că viziunea sa
despre viaţă a devenit una serioasă, nivelul de vitalitate nemaifiind aşa de
crescut. Mai mult observăm ridurile experienţei (şanţurile nazo-labiale) din
profunzimea cărora înţelegem că el învaţă doar din propriile experienţe şi
oricât s-ar strădui cineva să-l convingă de ceva, până nu experimentează
direct, nu crede şi nu asimilează informaţia. Sigur că fiind o faţă cu mare
mobilitate şi extrem de pusă la treabă apar şi multe alte riduri: cele din
colţul ochilor care arată atât îngrijorări sau frici (în funcţie de orientarea
lor), dar şi exersarea zâmbetului sincer; cele ale sacrificiului, care
"taie" obrajii, stând mărturie despre nopţile de nesomn, despre
dăruirea de sine şi despre a pune din fiinţa proprie şi din resursele sale în
tot ceea ce face pentru ceilalţi.
Dacă maestrul pare a fi deschis
comunicării, o fire veselă şi îndreptată către ceilalţi, ei bine, nu e chiar
aşa. Am văzut deja că ochii sunt cei ai unei firi mai degrabă introverte, la
care aş adăuga şi o doză de ancorare în
timpul imediat sau foarte apropiat, ceea ce e specific mai degrabă firilor
reţinute şi prudente, care nu fac proiecţii pe termen lung, ci celor care iau
decizii pe termen scurt şi le pun mai degrabă în practică, deoarece preferă
siguranţa lui aici şi acum (acest lucru se vede din distanţa redusă dintre
sprâncene şi ochi). Tot pentru introversiune pledează şi forma gurii, cu buze
subţiri, cu orientarea orizontală a comisurilor, ceea ce denotă echilibru -
nici pesimism, dar nici optimism, doar o atitudine realistă. Tot despre
cumpănire în reacţii vorbeşte şi distanţa oculară medie, care arată că
reacţiile lui nu vor fi impulsive, ci le va chibzui într-un timp rezonabil.
Volumul redus al buzelor indică o reţinere de la plăcerile corpului sau din
domeniul fizic, precum şi înfrânarea imaginaţiei când e vorba de satisfacerea
lor, dar am văzut că prezenţa umflăturilor creativităţii şi a distanţei dintre
punctul terminus al nărilor şi vârful nasului spun despre imaginaţia bogată,
ceea ce completează portretul cu indicaţia faptului că această imaginaţie
bogată se îndreaptă către alte tipuri de plăceri decât cele fizice - plăcerea
jocului intelectual, plăcerea unei conversaţii, plăcerea degustării unei opere
de artă, a unei performanţe artistice, tot ceea ce bucură mai degrabă spiritul
decât corpul.
Chiar dacă nu comunică despre sine,
Horaţiu este un foarte bun comunicator, fiind exersat în această artă - toate
volumele muşchiului orbicular şi ale muşchilor coborâtori ai gurii fiind bine
conturate datorită obişnuinţei de a vorbi, dar şi de a îşi controla discursul.
Tot de la această exersare a vorbirii apare şi lăţirea filtrumului, care are
legătură şi cu vocabularul bogat şi nuanţat pe care îl stăpâneşte, dar şi cu
pronunţarea clară a cuvintelor, forţând muşchii gurii. Chiar dacă exersează des
ironia, lungimea nu foarte mare a filtrumului ţine de capacitatea lui de a
"înveli" mesajul în mai multe straturi comunicaţionale - decelabile
în funcţie de cultura, rafinamentul şi iscusinţa ascultătorului. De aici şi
plăcerea de a povesti, de a nu "arunca" direct la ţintă mesajul.
Aşa cum îi stă bine unui actor de
vocaţie, pe bărbia lui Horaţiu se poate observa acel "cerc al
emoţiilor", ridul circular, în formă de semilună, care ne dezvăluie
uşurinţa lui de a îşi afişa emoţiile în public, chiar dacă prin prisma vârstei
şi a meseriei a dezvoltat acea faţă dreptunghiulară, care nu lasă să fie citite
emoţiile. Acest rid ne spune că oricât şi le-ar controla, bogăţia acestora se
poate afişa în public, ceea ce e de dorit la un actor, chemat să întruchipeze
atâtea poveşti de viaţă şi roluri emoţionale. Tot bărbia vorbeşte despre
nivelul său de hotărâre ridicat, care merge foarte bine şi cu nivelul de
determinare de a duce lucrurile la bun sfârşit, vizibil în forma maxilarelor şi
în volumul muşchiului maseter. Acestea sunt rezultatul unor frustrări acumulate
în timp, pe care însă în loc să le transforme în ranchiună sau în obstacole,
Horaţiu le-a alchimizat în combustibil pentru reuşită. Muşchii mentalis sunt
puternici şi bine conturaţi, evidenţiindu-se o doză ceva mai crescută de
hotărâre în zona emoţională, adică atunci când o hotărâre are o motivaţie
emoţională sau are o componentă emoţională este mai bine şi mai repede dusă la
capăt.
Urechile sale de dimensiuni ceva mai
mari în raport cu capul său sunt cele ale unui bun ascultător, capabil să
primească multă informaţie de la ceilalţi, pe care îi pot asculta mult timp,
făcându-i astfel să se simtă confortabil în prezenţa lor. Faptul că poate primi
multă informaţie pe cale auditivă nu înseamnă şi că le poate reţine cu
acurateţe, având tendinţa de a uita relativ repede ceea ce aude, de aceea dacă
se doreşte ceva de la domnia sa, informaţia trebuie să i se repete. Urechile nu
sunt foarte depărtate de cap, deşi din cauza purtării ochelarilor de foarte
mult timp pot părea. Ȋn copilărie şi adolescenţă însă, ele au fost depărtate de cap - aşa cum se poate vedea din
fotografii - trădând o anumită stângăcie, lipsă de îndemânare în aprecierea distanţelor şi
a propriului corp. Sunt urechile specifice comediantului, cel care îi face pe
cei din jur să râdă, fără să-i pese de părerile lor, dar cu vârsta, ele s-au
apropiat de planul capului, ca urmare a experienţelor de viaţă care l-au disciplinat,
l-au pus faţă în faţă cu tiparele sociale, dar şi a muncii duse de actor cu
sine pentru a îşi disciplina corpul fizic, pentru a se echilibra (Iată ce scrie
presa: "Până nu de mult, actorul Horaţiu Mălăele susţinea ca fără sport
este un om mort, însă nimeni nu se aştepta din partea lui să fie atât de bine
pregătit. Pe teren, Mălăele s-a ridicat la nivelul fostului tenismen Andrei
Pavel, cu care a jucat la dublu." (7)) Urechea dreaptă este cea de
dimensiuni mai mari şi uşor mai depărtată de cap, ceea ce spune că ascultă şi
recepţionează mai bine informaţiile care pentru el au o valoare emoţională.
Ridurile verticale aflate în faţa urechilor arată că el a trecut prin perioade
în care s-a simţit ameninţat şi obligat să fie mereu în gardă, după care au
urmat perioade de relaxare. Acest proces repetat face ca el să intuiască uşor
zgomotele care pot reprezenta o ameninţare şi să le discearnă de alte zgomote,
acest lucru ducând în timp la abilitatea de a percepe din tonalitatea vocilor
şi din inflexiunile lor falsul sau dorinţa de manipulare.
Ascultă cu plăcere şi subiecte mai
elevate, deoarece etajul superior al urechii începe să crească şi să se aplece
uşor în faţă, dar şi subiecte mondene sau lipsite de importanţă, aşa-zisele
bârfe (lobul urechii este bine dezvoltat), dar având un antihelix destul de
subţire, nici nu va căuta să pătrundă sensul profund a ceea ce i se spune, ci
va asculta doar în mare. Cel mai bine este reprezentat etajul median urechii,
lucrurile practice fiind cele pe care le ascultă cu interes (nu prea îi place
când lucrurile nu au aplicabilitate şi concreteţe şi te poate pune repede la
punct). Helixul de asemenea subţire
arată preferinţa pentru voci mai subţiri, de tip feminin şi de asemenea indică
şi capacitatea de a face faţă discuţiilor purtate pe un ton mai ridicat sau
alert, fără a se simţi inconfortabil sau ameninţat. Lobul urechii nefiind
ataşat direct de faţă înseamnă că nu există dorinţa, nevoia sau interesul de a
controla sau de a îi influenţa pe ceilalţi. Este o persoană care se bazează pe
sine în ceea ce întreprinde şi are o atitudine detaşată, dar iubeşte să
vorbească mult despre lucrurile pe care le ştie, dând explicaţii detaliate şi
vrând să impresioneze.
Ca o observaţie de final - toate
trăsăturile feţei actorului par cu timpul să se strângă către planul din faţă
şi să fie din ce în ce mai mobile. Este un rezultat firesc al anilor de joc pe
scenă, dar şi reflecţia unei conştiinţe care îşi cunoaşte valoarea şi şi-o pune
în lumină sau....şi-o scoate "în faţă"!
LIMBAJUL CORPULUI ȊN APARIŢIILE PUBLICE
De-a lungul timpului, Horaţiu
Mălăele şi-a creat un stil propriu, care se reflectă şi în expresia corporală.
Dacă vom privi rolurile jucate, vom vedea că ele acoperă o paletă largă de
tipologii, dar dincolo de rol există interpretarea, care ţine de folosirea
resurselor aceluiaşi corp fizic. Este imposibil să nu remarci prezenţa lui, fie
că e vorba de costume sau de decoruri de teatru, fie de contextele vieţii
sociale, de zi cu zi.
Ceea ce atrage atenţia la o privire
de ansamblu este impresia de neîndemânare, de stângăcie, de oarecare timiditate
şi reţinere pe care o emană, aflată în contrast cu un corp suplu, ţinut în bună
formă şi pe care actorul şi-l cunoaşte şi şi-l exploatează la maxim. O
trăsătură importantă a limbajului său nonverbal este tocmai....jocul cu
limbajele, sensurile multiple, "multul" obţinut din gesturi simple şi
dintr-o atitudine corporală degajată.
Naturaleţea cu care intră fizic în
fiecare rol, adaptându-se situaţiilor este rezultatul unei munci susţinute cu
propriul corp. Nevoia de a face sport, un sport de coordonare şi de îndemânare
- tenisul, un sport care combină anduranţa cu spontaneitatea, vine la Mălăele
tocmai din dorinţa de a putea face din corpul său un instrument maleabil.
E practic imposibil să-i putem
examina toate apariţiile publice, în roluri de teatru şi film sau în roluri
sociale, dar am selectat câteva fotografii cu gesturi definitorii, emblematice
pentru el. Dacă ţinuta este una boemă - corpul cu umerii degajaţi, o mână sau
chiar amândouă în buzunar, în schimb mâinile sale, când gesticulează, au o mare
expresivitate, punctând oportun discursul său verbal şi, mai mult, creând noi
sensuri sau sugerând alte sensuri posibile pentru mesajul său verbal. Fie că
indică acuzator cu ele sau ridică în sus filozofic un deget, fie că le
împreunează sau le încrucişează - este imposibil privitorului să ignore baletul
pe care acestea îl fac.
Toate aceste gesturi ale mâinilor au de a
face întotdeauna cu o invitaţie nespusă, dar exprimată nonverbal, adresată
interlocutorilor sau privitorilor, de a trece dincolo de stratul amuzant al
spuselor sale, dincolo de jocul de cuvinte, pentru a medita. Tot ceea ce vine
ca mesaj verbal este însoţit de alte conotaţii subliniate prin mimică, gesturi
sau elemente paraverbale, care deschid alte porţi de înţelegere a mesajului sau
oferă alte chei de decodificare.
Ȋntr-un
interviu cu Andrei Vornicu (8), se surprinde stilul nonverbal al actorului:
"Tehnica actorului e una minimalistă. Economie de gesturi, de vorbe, de
mişcare. Mălăele e un personaj mai degrabă concis, laconic. I se trage poate şi
de la practica desenului care mizează pe concentrarea ideii şi precizia liniei.
Şi de la poezie. Ȋi place poezia."
Totuşi, dincolo de controlul
specific unui actor, corpul său ne oferă şi alte indicii către adevărata sa
natură, care este una mai degrabă introvertă, nedoritoare să dezvăluie prea
mult despre sine sau despre viaţa personală, obişnuită cu cercetarea
interioară, cu lucrul cu propriile gânduri, cu reflectarea lumii exterioare în
universul interior, sursă de interogaţii existenţiale.
Un interviu interesant, dat de actor
Andreei Esca la radio (9), dar filmat, conţine momente revelatoare pentru
această dorinţă de a îi fi respectată intimitatea, de a nu permite altora să
intre pe teritoriul amintirilor private. De exemplu, în momentul în care
discută despre perioada adolescenţei şi este întrebat despre primele relaţii de
dragoste, verbal este autoironic, dar nonverbal evită să privească şi către
interlocutoare şi către cameră, întoarce capul spre dreapta , încercând la
nivel corporal să pareze invadarea unui spaţiu personal, chiar dacă aceasta nu
se face fizic, se răsuceşte pe scaun în direcţia ieşirii şi umerii tresar uşor,
semn că se simte inconfortabil. Aceste gesturi sunt însoţite şi de o replică
destul de acidă adresată interlocutoarei care insistă "Hai, zi!":
"Am sentimentul că ştii mai multe decât ştiu eu." Ceva mai încolo, în
interviu, mărturiseşte că şi acum este extrem de timid (min.23), ceea ce nu
confirmă gesturile sale, care arată însă o defensivă în faţa celor care intră
pe teritoriul său privat. Chiar dacă îşi asumă statutul de persoană publică,
acompaniat de toate avantajele şi mai ales neajunsurile sale şi este o
conversaţie agreată de ambii, gesturile (vezi fotografia în care pune mâna la
gură, în încercarea de a o acoperi, ca semn al unei dorinţe de a ascunde
anumite informaţii sau fotografia în care îşi duce mâna la frunte acoperindu-şi
parţial ochii) îi trădează adesea inconfortul de a se destăinui, de a se
dezvălui celorlalţi cu vulnerabilităţile şi emoţiile sale, deşi când o face,
învăluie totul în ironie, duioşie şi "se" povesteşte cu umor şi
savoare.
Microexpresiile sale sunt şi ele
grăitoare pentru atitudinea sa reală faţă de cei care îi pătrund în viaţa
privată. Atunci când Andreea Esca îl întreabă pe fiul actorului "Cu ce a
cucerit-o tatăl tău pe mama ta?", Mălăele reacţionează cu uimire "Vai
de mine, ce întrebare!", dar întoarce corpul înspre ieşire şi cu spatele
către interlocutoarea sa, afişând expresia de dezgust.
Am observat gestul ducerii mâinii
stângi către zona ochilor de mai multe ori în timpul interviurilor sau
recitalurilor sale personale, în spectacole în care joacă "rolul
propriu", spectacole în care îşi prezintă viziunea despre viaţă şi despre
sine. Nu e întâmplător că unul dintre spectacolele sale emblematice poartă
titlul "Sunt un orb", iar unul dintre elementele sale definitorii la
nivel corporal sunt ochelarii, cu rame rotunde, ca un semn al blândeţii
privirii spre care o îndreaptă spre lume, ca un însemn al unei viziuni
"rotunde" despre univers, ca o căutare a acceptării că tot ceea ce
vede trebuie să "curgă" într-o rotaţie universală, că timpul vine şi
trece şi pentru toţi Soarele "se învârte" egal pe cer.
Şi coperta volumului
"Rătăciri" este relevantă la nivelul limbajului non-verbal, deoarece
cele două ediţii (2012 şi 2017) au imagini diferite pe copertă, ceea ce cu
siguranţă nu este un lucru întâmplător, ci marchează nişte schimbări de
perspectivă.
Pe coperta ediţiei din 2012 apare
doar figura cu celebrii ochelari, în
spatele cărora degetul arătător al mâinii drepte "freacă" ochiul
raţional închis, ceea ce transmite subliminal mesajul unei închideri a
raţionalului pentru a da frâu liber emoţionalului, pentru a se
"rătăci" printre trăirile proprii, pentru a vedea lumea şi prin alt
filtru decât cel al minţii. Degetul nu este în sus, ci în direcţia părţii
stângi a feţei, indicând această zonă emoţională şi dând cititorului care are
timp de decodificări subtile cheia de lectură a acestei cărţi. Ȋn
schimb, coperta ediţiei
din 2017, deci cu cinci ani mai târziu,
are imaginea sa surprinsă cu jumătatea superioară a corpului, ochii nemaifiind
acoperiţi, dar mâinile indicând confuzia - dreapta şi o nouă direcţie - stânga.
Este ca şi cum ar spune că a rătăcit pe căile raţionalului, ceea ce i-a creat
nedumerire, a avut cumva revelaţia că zona raţională duce la
"rătăciri", care ucid misterul lumii, în acelaşi mod în care îl vedea
Blaga prin cunoaşterea sa paradisiacă (raţională, logică), iar emoţiile,
descoperirea lumii prin tainele sale, îi arată o nouă direcţie, pe care o
indică îndreptând mâna stângă spre înainte. Astfel, pare a spune că artistul
recrează lumea prin emoţie, îi sporeşte luciferic misterul şi îi adaugă noi şi
noi frumuseţi prin iubire şi nu prin ascuţişul minţii. Două metafore vizuale
care ne dau o idee despre profunzimea spirituală a maestrului, despre
subtilitatea lumii sale interioare. Corpul este opera sa de artă!
Tot despre emoţii, dar şi despre
mândria lucrului bine făcut vorbeşte şi alt gest al său, făcut frecvent în
public, gestul ducerii mâinii drepte la inimă, cu degetele răsfirate, ca şi cum
ar vrea să o cuprindă şi să o şi protejeze în acelaşi timp, indicând şi sursa
din care hrăneşte pe cei din jur. Recunoştinţă şi preţuire pare a spune această
mână, imitând un vechi salut oriental încărcat de semnificaţii. Atitudinea
corporală - umeri şi spate drept, pieptul în faţă, capul ridicat, cu bărbia
uşor împinsă înainte, dar şi expresia facială, cu buzele presate una peste
alta, nările încordate şi trăgând aer, obrajii uşor ridicaţi indică mândrie,
sentiment normal atunci când performezi şi vezi satisfacţia celorlalţi vizavi
de munca ta.
Cât exprimă astfel de gest venit
"din inimă" şi cât exprimă el când este un gest învăţat şi făcut
pentru a impresiona este uşor de văzut din comparaţia celor două fotografii de
mai jos. Ȋn opinia noastră, astfel de comparaţie ne poate arăta natura regală a unui mare maestru, care
este conştient de valoarea sa şi ştie că este în frunte pentru a dărui şi a se dărui şi poate arăta valoarea imensă a gesturilor naturale,
spontane, care pot câştiga cu adevărat inimi.
Un alt element interesant de studiat
este râsul său, nu cel pe care îl interpretează pe scenă, ci cel natural, care
apare în interacţiunile sale cu interlocutorii. Ascultând reacţiile sale în
diverse interviuri, observăm că cel mai adesea vocala care apare în râsul său
este E (un râs gen "he-he-he!") (10).
Cercetările în domeniul comunicării
au arătat că râsul este un element care trădează adevărata reacţie a unei
persoane (11). Este relevantă în acest
sens vocala care apare în hohotele de râs şi care transmite la nivel paraverbal
informaţii interesante despre atitudinea celui care râde referitoare la
subiectul care i-a stârnit amuzamentul. Ce semnificaţie are râsul actorului? -
" "Hehe!" Deja ne face să ridicăm din sprâncene un astfel de
hohot de râs. Este mai degrabă malițios, disprețuitor și nu declanșează reacții
prea plăcute. Am putea spune și că aruncă o mască veselă peste o atitudine
răutăcioasă ori amenințătoare." Surpriză?! Nicidecum dacă ne gândim la faptul
că tocmai această atitudine este cea a unui caricaturist, care observă
defectele, le ţintuieşte cu vârful peniţei sale în desene şi le arată acuzator,
dar şi amuzat celorlalţi. Iată o mostră care ni se pare că ilustrează foarte
bine atitudinea din spatele acestui râs care conţine formula acelui "hai
să facem haz de necaz!"
De menţionat că actorul caricaturist
este în primul rând ironic cu sine, autoanaliza fiind un obicei şi o cale de a
le arăta celorlalţi că intenţiile sale nu sunt răutăcioase, ci că putem privi
viaţa şi prin alte lentile, putem să ne acceptăm neajunsurile făcând din ele
instrumente de autocunoaştere şi folosindu-le pentru a ne iubi şi accepta
latura umană.
VESTIMENTAŢIA
ŞI ACCESORIILE
Pentru fiecare dintre noi, tot ceea
ce punem pe corpul nostru, adică vestimentaţia, definită ca "orice obiect
tangibil sau material ataşat corpului uman" (12) semnalează nonverbal
despre setul nostru de valori sociale, despre identitatea noastră în raport cu
ceilalţi, despre atitudinile noastre. Astfel, hainele noastre sunt comunicări
ale noastre cu mediul nostru social, fiind simboluri cu o mare putere de a
influenţa interacţiunile noastre sociale. Ȋn
cazul unei persoane publice, ţinuta
sa face parte din "brand-ul personal" şi constituie o modalitate de a se individualiza. Contează
de asemenea ce fel de persoană publică este respectivul individ, domeniul în
care este cunoscut şi în care ia contact cu publicul, precum şi statutul pe
care îl are.
Ȋn
cazul unui actor lucrurile sunt diferite de orice altă persoană publică, pentru că
ceea ce marchează statutul unui actor este creativitatea, stilul personal de a
se prezenta ca simbol în faţa publicului. De aceea, apariţiile publice sunt
studiate, adeseori sunt opera unui stilist, dar subliniază puternic individualitatea.
Cum societatea modernă permite intruziunea aproape în orice segment al vieţii
private - uneori nefiind intruziune, ci chiar o strategie de marketing, care să
menţină trează atenţia publicului, este interesant să comparăm stilul
vestimentar al actorului în apariţiile publice şi în viaţa privată, atât cât
ne-o permit sursele.
Studiind fotografiile din diverse
contexte (vezi şi fotografiile de mai sus din acest capitol), observăm un stil
vestimentar decontractat, purtat cu nonşalanţă şi naturaleţe, format din
articole vestimentare simple - tricou la baza gâtului sau bluză, cămăşi
descheiate la gât, niciodată însoţite de cravată, sacouri cu mâneci suflecate
sau revere înguste şi moi, pantaloni de stofă sau din materiale fluide,
niciodată blugi sau materiale aspre. Ȋn
extrem de rare ocazii (aniversări
publice de exemplu) apare respectând
codul vestimentar standard, în
costum, cu cămaşa încheiată şi cravată şi atunci pare ca şi cum nu s-ar simţi în largul său.
Sacoul purtat cu tricou la baza
gâtului sau uneori chiar cu mic decolteu în V denotă un nonconformism cu tentă
adolescentină, ceea ce se asortează cu zâmbetul său maliţios şi cu ochelarii
săi uşor copilăreşti, care indiferent de înaintarea în vârstă îi dau un aer
bonom şi plăcut. Mânecile suflecate la sacou sunt un indiciu al faptului că
maestrul se simte oriunde ca pe un "şantier" de creaţie, gata oricând
de muncă, de intrat într-un rol, de construit o nouă imagine. Suflecarea
mânecilor este un gest care arată intenţia de a trece la treabă, creează canale
de comunicare cu diferite clase sociale, îl face simpatic şi apropiat atât
tinerilor, cât şi oamenilor mai simpli care nu înţeleg teatrul de mare
subtilitate. E un gest de apropiere
socială şi de deschidere. Se ştie că zona de la încheietura mâinii, mai ales în
partea sa interioară, este o zonă intimă şi foarte fragilă. Suflecatul
mânecilor lasă la vedere această zonă, care împreună cu îndreptarea palmelor
spre exterior, dă un mesaj de deschidere comunicaţională, vital pentru un actor
care îşi doreşte să ajungă la un public cât mai larg.
Atrăgeam atenţia în partea de limbaj
nonverbal şi asupra marii expresivităţi a gesturilor executate cu mâinile.
Suflecarea mânecilor îi permite să le pună în valoare, să se ajute de ele
pentru a îşi completa discursul verbal, să le dea vizibilitate. De altfel şi
preferă bluzele cu mâneci moi, fără manşete sau cămăşile purtate fără butoni
sau alte accesorii, tocmai din acest motiv.
Materialele din care sunt croite
sacourile sunt moi şi au o anumită fluiditate, materiale care nu trebuie
călcate în principiu (deci nu "netezite"), iar croiul este unul
lejer, neurmărind îndeproape linia corpului. Ce spun aceste amănunte?
Mărturisesc despre aceeaşi dorinţă de libertate de mişcare, despre acelaşi
spirit neîncătuşat, căruia nu îi place să îi fie netezite asperităţile cu
fierul convenţiilor sociale. Sacoul este o piesă care face parte din costumul
bărbătesc formal, dar aspectul lui spune foarte mult despre clasa socială la
care îşi revendică apartenenţa purtătorul, fie că este reală sau dorită. Ori
Mălăele s-a simţit mereu aproape de
originile sale, pe care nu numai că nu le-a renegat niciodată, dar le-a
prezentat cu mândrie şi nostalgie de fiecare dată. S-a simţit întotdeauna
aproape de oamenii simpli, pe care i-a observat, dar s-a simţit la fel de
confortabil în prezenţa intelectualilor, a boemei, de aici şi degajarea cu care
poartă un element vestimentar care iniţial a fost specific ţinutelor formale.
Despre fronda vestimentară şi despre
sfidarea normelor sociale vorbeşte şi sacoul purtat cu tricou decoltat, care
lasă la vedere pieptul şi zona de jos gâtului către trunchi, cu revere răsucite
neglijent - unul într-o parte, celălalt băgat spre interior. O metaforă care,
după părerea noastră, ar vrea să spună că dincolo de "învelişurile"
sociale, care deosebesc, oamenii sunt aceiaşi, cu acelaşi corp fragil, supus
tuturor celor ale traiului lumesc. De remarcat că în acest mod sunt lăsate la
vedere două zone foarte "calde" - zona sternului, care corespunde
etajului inimii şi zona tiroidei şi a venelor carotide, care corespunde
centrilor comunicării. Ceea ce şi explică căldura cu care îl primeşte publicul
şi credibilitatea pe care el o obţine în rândul spectatorilor.
Hainele sunt cel mai adesea negre
sau în culori neutre, fără imprimeuri sau alte adaosuri coloristice. Negrul
transmite un mesaj de încredere de sine şi putere, majoritatea persoanelor
percepându-l ca o culoare care sugerează stabilitate şi integritate. Este
culoarea cea mai comună în ţinutele de business, totuşi el ascunde o doză de mister
şi dacă hainele sunt preponderent negre, dar au o personalitate a croiului, o
anumită calitate a materialelor şi a finisajelor ele spun şi despre
emoţionalitatea purtătorului.
Ei
bine, mesajul ascuns al negrului în vestimentaţie ţine de dorinţa subconştientă
a celui sau celei care îl poartă de a se proteja de sentimentele pe care
consideră că nu le pot controla şi de dorinţa de a avea echilibru emoţional. De
aceea negrul vorbeşte şi despre dorinţa de protecţie a puterii personale prin
crearea unei distanţe emoţionale care să comunice celorlalţi dorinţa de a îi fi
respectată intimitatea. Negrul creează o aură de persoană mai puţin abordabilă,
ceea ce întăreşte ceea ce am observat prin studiul fizionomiei şi al limbajului
nonverbal - firea introvertă, emotivă, dorinţa de a ţine departe de ceilalţi
viaţa sa interioară şi personală.
Şi bejurile sau marourile, tonurile
de pământ fac parte din garderoba lui Mălăele. Denotă o fire stabilă, un bun
familist, iubitor de armonie şi de echilibru, de confort şi simplitate, dar
totodată şi aceste tonuri vorbesc despre dorinţa de a deţine controlul, de a
îşi păstra stăpânirea de sine, căci să nu uităm, firea artistului este una
emotivă, iar emoţiile înseamnă întotdeauna destabilizare.
Ȋn
timpul liber însă actorul poartă cu plăcere
şi ţinute albe, semn al dorinţei ca în universul său privat să îşi poată afişa
puritatea, blândeţea şi bunătatea, fără teama de a fi rănit sau de a îi fi
încălcat spaţiul personal. Albul stă mărturie şi despre tendinţele pacifiste,
despre căutarea armoniei în relaţii, despre iubirea de casă şi de familie,
despre timiditate, despre spiritul de sacrificiu pentru cei ai casei, despre
chibzuinţa în a cheltui. Aceleaşi materiale uşoare, cu croi lejer şi cu zona
pieptului lăsată la vedere.
O neglijenţă afişată, care însă este
foarte căutată, care are de-a face cu spiritul boem, cu eliberarea de canoane
şi de catalogări, cu dorinţa de a trăi ca un "om de rând", deşi pe
scenă este regal şi orice rol ar interpreta ştie cum să îl înnobileze.
Despre preocupările sale artistice
conexe putem să ne dăm seama şi din eşarfele care însoţesc foarte adesea
ţinutele acestea decontractacte. Eşarfe din materiale uşoare sau adaptabile
ţinutelor, în culori rafinate - gri sau violet, dând un aer de poet "aterizat"
cumva din întâmplare în lumea materială, între oameni pe care i-ar dori aproape
şi în acelaşi timp ar dori să rămână cumva pe planeta lui de vis, pe care să
continue să creeze lumea din scrisul său.
Pălăria de tip melon, pe care o
poartă adesea în apariţiile sale publice, este şi ea un semn de rafinament şi
un mod de a îşi declara apartenenţa la alt veac (13). Este pălăria purtată de
actori emblematici de comedie - Charlie Chaplin sau Stan şi Bran. Este purtată
tot cu o intenţie caricaturală, aşa cum i-a dat semnificaţia Charlie Chaplin:
un semn al unei categorii sociale de mijloc, burgheză, care ataşat unei ţinute
lejere, boeme (şi el purta pantaloni largi şi sacouri uşor şifonate sau din
pânză moale) nu denotă decât o intenţie ironică, un zâmbet la adresa unor tipare
sociale, o copilărească sfidare a atitudinii burgheze, a suficienţei şi
"aşezării" înstărite care se reflectă şi în suficienţă intelectuală.
Alături de ochelarii rotunzi, purtaţi adesea pe vârful nasului sau împinşi pe
nas cu un gest care "aşază" lucrurile la locul lor, în lumea
materială, pălăria este un indiciu al imaginaţiei creatoare, a umorului, a
plăcerii vorbei, a amiciţiei care pare că dezleagă vorbele la un pahar cu
prietenii. De altfel melonul a fost la mare modă şi pe vremea ilustrului Caragiale,
fiind un element vestimentar iconic şi pentru dramaturgul ale cărui comedii
le-a interpretat şi Mălăele sau chiar le-a regizat (vezi, de exemplu,
spectacolul "Scrisoarea" de la Teatrul Naţional Bucureşti). Mesajul
acestui melon ţine deci de latura comică asumată, de o anumită filieră
culturală pe care o admiră şi de la care se revendică.
Deşi nu este element vestimentar, am
remarca şi modul în care maestrul îşi poartă părul. De-a lungul maturizării
sale pare că părul niciodată nu a acceptat o tunsoare de tip elegant sau foarte
aranjată, ci că prin forma uşor ciufulită a reprodus răzvrătirea posesorului,
dorinţa de a nu-i fi pusă în forme stricte creativitatea şi înfăţişarea.
Direcţia lui, îndreptată mereu spre faţă este un indicator pentru ceilalţi de a
îi privi faţă, dar şi de a ascunde restul gândurilor. "Uitaţi-vă la faţa
mea, dar ţineţi-vă departe de a intra în capul meu!" este mesajul
subliminal pe care îl transmite părul.
Surse:
1. Ȋn interpretarea fizionomiei am ales sistemul de citire facială Face Keys ("Face Keys - Curs de fizionomie. Cheile personalităţilor umane" - nr. 1448/23.02.2015 ORDA)
2. Eric Standop - "Read the Face" - St Martin's Essentials, New York, oct. 2019, p.12 (trad.n. - "Fiecare faţă este o hartă complexă a vieţii, cu trăsături înnascute, caracteristici ce indică experienţele, talentele, problemele de sănătate, semnele schimbărilor emoţionale şi multe altele.")
3.
https://2daynews.ro/povesti-de-viata/fotografie-horatiu-malaele-copilarie-7444.html 4. „Cred în faptul că omul este predestinat. Eram în pragul examenului de admitere la Institutul de Teatru şi trecând cu nostalgie pe lângă Teatrul Bulandra, pe care îl divinizam, un geam s-a deschis şi domnul Liviu Ciulei, care vorbea cu cei dinăuntru, a aruncat un chiştoc de ţigară în capul meu. Am stins chiştocul şi l-am păstrat până după examenul de admitere, pe care l-am luat“ - (
https://adevarul.ro/cultura/teatru/horatiu-malaele-65-ani-sunt-transee-grenada-n-mana--foto-1_597ee2735ab6550cb8a344a7/index.html )
5.
https://www.tion.ro/romania/obiecte-de-suflet-ale-unor-mari-artisti-scoase-la-licitatie-299148/ 6.
https://www.libertatea.ro/entertainment/horatiu-malaele-demonstreaza-ca-se-poate-face-avere-si-din-teatru-ia-si-5000-eur-pentru-o-reprezentatie-exclusiv-1178437 7.
https://www.cancan.ro/joaca-tenis-doar-de-cativa-ani-insa-s-a-ridicat-la-nivelul-lui-andrei-pavel-actorul-horatiu-malaele-a-transpirat-pe-teren-15008165 8.
https://atelier.liternet.ro/articol/15802/Andrei-Vornicu-Horatiu-Malaele/Nu-stiu-de-ce-desenez-nu-stiu-de-ce-fac-filme-nu-stiu-de-ce-joc-teatru-e-felul-meu-de-a-comunica-cu-lumea.html 9.
https://www.youtube.com/watch?v=H8aUYHxMLlk&t=1274s 10. vezi interviul citat mai sus la min. 55
11.
http://facekeysromania.blogspot.com/2017/09/tipuri-de-ras-de-la-haha-la-hihi-sau.html 12. Kaiser, Susan - "The Social Psychology of Clothing and Personal Adornment", MacMillan Publishing Company, New York - 1997, p.4
13. "Melonul, cunoscut și sub denumirea de gambetă, (în
engleză bowler hat sau derby (SUA)) este o
pălărie tare de
fetru cu calota rotundă și bombată și cu boruri înguste întoarse în sus, creată de pălărierii londonezi Thomas și William Bowler în 1849. Acest tip de pălărie, rezistent și protector, a fost popular în rândul clasei muncitoare din SUA, Marea Britanie și Irlanda în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și mai târziu în
clasa superioară și de mijloc din Marea Britanie, Irlanda și estul Statelor Unite." (sursa: Wikipedia)
Articol de prof. dr. Corina Chelaru
