Frustrarea poate
fi un instrument educativ, menit să trezească spiritul combativ, spune
psihologul belgian Joseph Messinger. Iar rezistenţa la frustrare fluctuează în
funcţie de experienţele trăite de fiecare individ. De pildă, cei care lucrează
într-un anumit sector de activitate financiară vor avea un grad de rezistenţă
la frustrare mai mic decât dacă ar trăi din vocaţie sau pasiune.
Sediu simbolic al
mijloacelor de apărare, al neîncrederii şi al prevenirii, antebraţul stâng al
unei persoane dreptace reprezintă scutul său, mai explică Joseph Messinger.
Acesta apără instinctiv faţa şi craniul în cazul unei agresiuni fizice. De ce
antebraţul stâng şi nu cel drept? Deoarece braţul stâng depinde de emisfera
cerebrală dreaptă, deci, prin extindere, de imaginea maternă. Antebraţul stâng
este aşadar sediul rezistenţei la frustrare. Drept urmare, prinderea
antebraţului drept cu mâna stângă arată că respectivul poate să protesteze dacă
interlocutorul încearcă să-l prindă în mrejele lui. De ce? Tocmai pentru că braţul
drept este centrul rezistenţei la frustrare, iar respectivul nu va ceda niciun
centimetru.
Ceea ce putem
urmări însă mai uşor este codul gestual al frustrării. Cum "citim"
frustrarea în comportamentul nonverbal al celor din jur?
Ei bine, există
numeroase semnale. De pildă, interlocutorul îşi stinge cu îndârjire chiştocul
de ţigară în scrumieră reprezintă un mod de a încheia o discuţie considerată
sterilă. Dacă respectivul ţine tigara între arătător şi degetul mijlociu, iar celelalte
două degete sunt pliate în palmă şi blocate de degetul mare, atunci este captiv
într-un teritoriu restrâns pe plan sentimental şi nu se bucură de succesul după
care tânjeşte.
Atunci când o
persoană stă jos şi îşi ţine un picior sub ea este o altă postură a frustrării
şi apare relativ rar şi în timpul întâlnirilor oficial, eventual atunci când
dezbaterile se prelungesc până la căderea nopţii.
Când cineva se
leagănă însă pe scaun exprimă un sentiment de insatisfacţie legat de o
imposibilitate: aceea de a crea condiţiile propice pentru o relaţie amicală sau
pentru o ambianţă destinsă în cursul unei discuţii.
Nu pot trec
neobservate nici gambele sau degetele nervoase. Această nerăbdare indică un
comportament de frustrare al unui individ extrem de dornic să ajungă undeva
fără să îşi acorde însă timp să gândească la ce face. Gestul poate fi şi
compulsiv şi poate indica o refulare, care tinde să decapiteze motivaţia sau
ambiţia celui care face aceste gesturi de nerăbdare. Deşi pare cât se poate de
calm şi de atent, invitatul poate să lovească uşor cu piciorul în pământ ori să
dea mici lovituri cu picioruol în gol, trădându-şi astfel frustrarea de a nu
putea evita constrângerile la care este supus.
Buzele pot fi...
pecetluite, prin contractarea muşchilor orbiculari, pentru a nu întrerupe un
interlocutor faţă de care nu simţim simpatie sau pentru a nu o lua de la capăt
cu o discuţie searbădă. Pe de altă parte, când strângem din buze atât de tare
încât pigmentaţia lor dispare, contrarierea rimează foarte bine cu frustrarea.
Şi urechile şi
accesoriile specifice lor vin însă cu indicii importante. În cazul femeilor,
dacă poartă cercei rotunzi, cu cât aceştia sunt mai mari, cu atât trădează o
frustrare afectivă, ba chiar sexuală, mai mare. Iar când interlocutorul îşi
frământă de zor lobul urechii drepte este pe cale să-şi construiască răspunsuri
ori să găsească argumente cât mai iscusite ca să vă prindă în plasă.
Şi să nu uităm
nici de corelarea trăsăturilor faciale cu personalitatea! În acest
"cod" frustrarea îşi are locul în maxilar - cu cât acesta este mai
pătrăţos şi mai proeminent, cu atât indică un nivel mai mare al frustrării. Iar
subiectul este dezbătut pe larg la cursurile şi workshopurile Face Keys
România.
Articol de Alma B
Sursa: Joseph
Messinger - "Cartea gesturilor"
Te-ar putea
interesa şi…
- · Buzele “vorbesc” despre tine, fără să spui nimic
- · Gesturi... cu dus și întors
- · Și modul în care oferi cartea de vizită este o... carte de vizită!
- · "Geometria" sărutului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu