„Foaie verde, flori mărunte, mândra mea, sprâncene multe..."

             Ȋntotdeauna doamnele şi domnişoarele au acordat o mare importanţă chipului lor şi au încercat să îi îmbunătăţească formele, volumele, culorile sau să încerce chiar să schimbe anumite elemente. Unele se pot schimba mai uşor prin redesenare sau colorare, cum ar fi sprâncenele sau buzele, altele, cum ar fi nasul sau ochii, cu ajutorul jocurilor de umbre şi lumini ale machiajului, volumele şi formele osoase fiind cele mai greu de corectat vizual.

            Dacă înainte de "era COVID" ne preocupam ca întreaga faţă să exprime un tot armonios prin machiaj, iată că portul impus al măştilor a mutat interesul de pe partea de jos a feţei, pe cea de sus, rămasă la vedere şi care s-a văzut nevoită să preia cât mai mult din expresivitatea părţii inferioare, acoperită de voie, de nevoie!

            Aşa se face că elementele faciale din etajul facial superior - fruntea, sprâncenele, ochii au ajuns vedete în comunicare şi că am realizat cât de multe pot ele transmite la nevoie!

            Şi dintre cele trei elemente menţionate, cele mai vizibile şi mobile sunt sprâncenele, fără imaginea cărora semenii noştri nu pot descifra integral şi corect emoţiile exprimate pe faţa noastră. De altfel, rolul lor în comunicarea nonverbală a fost demonstrat prin numeroase studii[1]. Dacă iniţial strămoşii noştri au avut zona arcadelor mult mai dezvoltată pentru a îşi manifesta agresivitatea şi dominanţa, cu timpul ea s-a retras şi părul s-a restrâns la zona sprâncenelor, iar muşchii au devenit mult mai fini şi mai mobili, deoarece, pe lângă rolul de protecţie a ochilor, ei au căpătat un rol esenţial în stabilirea relaţiilor sociale. Şi nu numai! Ele ne dau identitate şi expresivitate. Ca să vă faceţi o idee despre cât impact au sprâncenele în percepţia celorlalţi, vă invit să aruncaţi o privire aici:

https://www.buzzfeed.com/jamiejones/how-damn-important-eyebrows-actually-are

 

            Pentru că se pare că rolul lor în comunicare ar fi chiar mai important decât cel al ochilor (conform unui studiu al Masachussetts Institute of Technology) [2], haideţi să aflăm câte ceva despre ele şi mai ales despre ce pot spune ele despre cel sau cea care le poartă.

            Ele cresc în mod natural la un om sănătos cu o desime variind între 250 - 1000 de fire de păr pe sprânceană, având un ciclu de regenerare de aproximativ patru luni (fiecare fir se regenerează complet în acest interval) şi sunt strâns legate de...vocea noastră! Astfel, ele se coordonează cu intonaţia noastră: cu cât utilizăm un ton mai ridicat, cu atât sprâncenele noastre se ridică şi invers. Atunci când ele exprimă o emoţie spontană cum ar teama sau surpriza, ele se mişcă în mod simetric, pe când atunci când sunt legate de o emoţie intenţională, cum ar fi curiozitatea sau perplexitatea, se mişcă doar una dintre ele.

            Sprâncenele se leagă atât de percepţiile noastre, cât şi de acţiuni, iar fiecare zonă a lor are legătură cu anumite domenii din viaţa noastră (cu activităţile practice, cu deciziile pe care le luăm sau cu idealismul), de aceea orice îngustare sau îngroşare a lor într-o anumită porţiune dacă se întâmplă natural arată un proces de schimbare interioară, a tiparelor de reacţie şi comportamentale, iar dacă este artificială semnalează anumite dorinţe de reformulare interioară şi determină în timp schimbarea comportamentelor ca urmare a schimbării percepţiei celorlalţi asupra noastră. Astfel că, dacă vom avea curiozitatea să ne uităm la modul în care forma şi densitatea sprâncenelor, ba chiar şi culoarea lor au evoluat în timp, vom constata că ele sunt într-o strânsă corespondenţă cu anumite cutume sociale, standarde şi tipare ale epocii respective.

            Este important de precizat că modul în care se răresc sprâncenele sau direcţia în care cresc firele de păr depind în mare măsură de activitatea muşchilor care acţionează sprânceana (frontal, corugator, orbicular şi procerus), dar şi de vârstă, stare de sănătate şi...de obiceiurile estetice! 

            Deoarece de-a lungul istoriei preocuparea pentru modificarea formei sau culorii sprâncenelor a fost specifică femeilor, putem vedea cum a evoluat statutul şi percepţia lor în societate în funcţie de specificul fiecărei epoci. Dacă, de exemplu, în perioada Renaşterii, sprâncenele erau epilate total, uneori chiar şi o bună parte din părul de pe frunte, astfel încât să se creeze acea impresie de frunte "pură" şi înaltă, care să înlăture dintr-o femeie orice legătură cu regnul animal, proclamând supremaţia omului, a gândirii (celebra Monalisa este înfăţişată fără sprâncene, deşi studii mai recente arată că ea ar fi fost totuşi pictată cu sprâncene extrem de subţiri, care ar fi dispărut în timp de pe pânză, ca efect al schimbărilor de pigmenţi şi de culoare [3]), în schimb în epoca victoriană femeile din înalta societate îşi lăsau sprâncenele să crească cât mai dese şi naturale, deoarece orice formă de machiaj era considerată ca un semn al prostituatelor. Totodată majoritatea civilizaţiilor antice (egiptenii, grecii, romanii) prefera sprâncenele bine conturate, uneori alungite sau unite, de culoare cât mai închisă, uneori de-a dreptul aşa-numita "sprânceană unică", în care nu exista spaţiu de separare între sprâncene, ceea ce vorbeşte despre accentuarea personalităţii şi a evidenţierii ei. Femeile Antichităţii au jucat de multe ori roluri istorice şi în mitologiile acestor popoare nu lipsesc imaginile importante de roluri feminine, reprezentate cu nişte sprâncene bine definite, unele devenite celebre (precum sprâncenele Cleopatrei). Secolul 20 aduce cele mai multe schimbări în forma şi consistenţa sprâncenelor, evoluţia lor putând fi văzută pe aproape orice site de estetică facială şi nu e în intenţia mea să comentez aceste aspecte din punct de vedere istoric.[4]

            Ce înseamnă în zilele noastre sprâncenele? Ei bine, ele au devenit o sursă mare de venituri, beneficiind de game foarte variate de produse de îngrijire sau de reconstruire, de imagini iconice în media, de polemici estetice etc. Ce se află însă în spatele dorinţei noastre de a avea un anumit tip de sprânceană şi de ce avem la diferite vârste anumite schimbări în forma naturală a sprâncenelor?

             Ȋn primul rând, conform morfopsihologiei [5] sprâncenele indică în principal modul în care luăm decizii şi cum ne raportăm la planul practic /decizional/ ideal al vieţii, dar şi modul nostru de a relaţiona. Astfel că putem vorbi de partea practică a sprâncenei - cea dinspre nas, partea decizională - partea mediană şi partea idealistă - "coada" sprâncenei. Forma lor arată un anumit tipar relaţional şi anumite moduri de percepţie ale individului - existând conform metodei Face Keys 10 forme de sprâncene.

 

            La ce suntem deci atenţi atunci când alegem forma unei sprâncene?

            Prima regulă pentru a nu o "da" în bară este să vedem care este forma naturală a sprâncenelor noastre - arcuite, frânte, ascendente, descendente, drepte, lungi, scurte?  Forma este dată de mişcările muşchilor care mişcă sprâncenele noastre în urma impulsurilor venite de la creier, ca urmare a reacţiilor noastre la diverşi stimuli. Forma lor reflectă deci anumite procese fizice, biomecanice. De aceea dacă vom înlătura părul din sprânceană şi vom redesena forma lor altfel, volumele muşchilor vor continua să indice vechea formă, dar dacă procesul de a menţine noua formă este suficient de lung, pot apărea schimbări de comportament şi de volume musculare, linia muşchilor începând să urmeze noua formă.

            Orice schimbare drastică a formei sau culorii sprâncenelor este semnul unui conflict interior ce se cere rezolvat: cine sunt cu adevărat versus drept cine sunt perceput. De aceea schimbarea - chiar dacă făcută iniţial doar la nivel fizic, nu se va opri doar la acest nivel! Schimbarea va antrena după sine alte două schimbări: una în modul în care mă percep ceilalţi şi cealaltă va fi o schimbare în percepţia de sine, va afecta deci simţul propriocepţiei Dacă această schimbare este menţinută suficient timp (cam 60 de zile), ea va avea drept consecinţe şi schimbări de comportament.

            Să luăm un exemplu concret! O persoană cu sprâncene subţiri şi arcuite, rotunjite va fi percepută ca fiind o persoană care are o anumită doză de inocenţă şi de blândeţe, fiind uşor de uimit, acceptând multe informaţii cu uşurinţă, o persoană maleabilă şi adaptabilă. Presupunând că acesta este formatul natural al sprâncenelor, dacă acesta este modificat şi sprânceana este îngroşată şi transformată rotunjimea în colţ bine definit, cu un unghi mai îngust, persoana respectivă va fi percepută ca una care nu se lasă uşor manipulată, cu o doză crescută de rapiditate în luarea deciziilor, cu multă personalitate şi posibil şi o doză de rigiditate. Mai pe româneşte va fi percepută ca un leu, când ea de fapt e o pisicuţă. Evident că va fi tratată ca atare, ea nefiind obişnuită cu un astfel de tratament, ceea ce va duce la o perioadă de dificultăţi în relaţionare care se vor sfârşi fie când persoana va începe să se poarte cum o arată noua formă de sprânceană, fie când va reveni la vechea formă de sprânceană sau se va decide să facă schimbări mici treptat.

            Să reţinem deci ce antrenează principalele schimbări posibile în percepţia celorlalţi:

a) îngroşarea părţii dinspre nas şi conturarea ei cu îngustarea distanţei naturale dintre sprâncene - persoană practică, interesată de aspectele pragmatice ale vieţii, care nu dă foarte mare atenţie detaliilor, mă pot baza pe ea pentru a rezolva probleme practice (în care pune la propriu mâna şi face);

b) îngroşarea părţii de mijloc a sprâncenei şi accentuarea curburii, tinzând spre un unghi, estompând rotunjimea - persoana poate lua decizii rapid şi are o doză mare de hotărâre, poate fi impulsivă;

c) alungirea cozii sprâncenei mult către coada ochiului - persoana este idealistă, poate avea viziuni de viaţa utopice uneori, poate crede în soluţii prea puţin aplicabile la nivel practic, imediat;

d) modificarea liniei generale a sprâncenei din dreaptă în ascendentă până dincolo de jumătatea ei, apoi coborând - persoana îşi asumă uşor riscuri, poate fi aventurieră sau tentată de tot ce este nou, ieşit din comun, provocator;

e) îndepărtarea prea insistentă a părului din sprânceană din partea dinspre nas, mărirea spaţiului dintre sprâncene peste zona naturală - persoană foarte atentă la detalii, uneori chiar cu tendinţe critice, poate pierde din vedere imaginea de ansamblu, nu poate avea uşor o viziune asupra unei probleme, fiind distrasă de amănunte;

f) colorarea într-o nuanţă foarte închisă, chiar negru - persoană mai greu abordabilă, foarte voluntară şi uneori mai putin flexibilă în gândire;

g) decolorarea în nuanţe mult mai deschise decât nuanţa naturală - persoana va fi percepută ca uşor de convins, de manipulat, o persoană foarte caldă şi tolerantă, dar la limita de a îi lăsa pe ceilalţi să treacă peste voinţa ei.

            Una dintre ideile cele mai proaste este să intervenim cu lama şi să facem "dungi" în zona decizională a sprâncenei (zona de mijloc) sau să purtăm piercing în acea zonă. Vom constata că, în timp, luăm decizii contrare cu ceea ce am vrea sau neinspirate sau pur şi simplu nu putem lua decizii uşor, că relaţiile noastre - mai ales cele de familie - se pot deteriora, că poate creşte gradul de agresivitate sau de derută. Una dintre cele mai bune fizionomiste, Patrician McCarthy relatează un episod în care fata adolescentă a unei prietene, fată dezvoltată normal, un copil integrat social şi cu rezultate bune la şcoală a avut proasta inspiraţie să îşi facă piercing în sprâncene doar pentru a îşi enerva mama şi pentru că i se părea "cool". Rezultatul a fost o creştere a comportamentului violent verbal şi a mâniei şi o deteriorare a relaţiilor familiale, şcolare şi de prietenie, deşi niciunul dintre factorii din mediul familial sau şcolar nu se schimbaseră. Chiar dacă i-a fost greu să creadă, fata a acceptat să încerce ca timp de cel puţin o săptămână să încerce să nu mai poarte piercingul şi evident, nu a mai simţit nevoia să se certe tot timpul, nici să conteste orice. Este doar un mic exemplu despre ce poate face cunoaşterea fizionomiei şi cum ne poate ajuta!

            Este clar că nu este o idee fericită să ne "meşterim" singuri sprâncenele prin metode invazive şi nici schimbându-le drastic forma sau grosimea şi nici să le dăm pe mâna oricui. Un make-up artist priceput ar trebui să aibă cunoştinţe foarte bune şi de fizionomie şi chiar dacă nu ştie ce antrenează din punct de vedere psihic sau al percepţiei sociale schimbarea formei şi a culorii, să ştie ce se încadrează în liniile feţei cel mai bine, astfel încât ele să fie echilibrate şi să pună în valoare contururile musculare. Este bine să aflăm mai întâi ce ne nemulţumeşte la forma, culoarea sau textura sprâncenelor noastre şi să efectuăm schimbările în acord şi cu personalitatea noastră, pentru că altfel, deşi poate mulţumiţi/mulţumite de cum arată, s-ar putea să nu ne simţim confortabil cu noi în relaţiile cu ceilalţi.

            De ce simţim nevoia de a accentua sprâncenele, ochii şi gura este pentru că ele sunt puncte care dacă apar prin contrast de culoare pe o faţă mai în vârstă, pot da impresia de tinereţe. Totul este să găsim măsura cea mai potrivită în care să o facem, astfel încât să păstrăm în armonie elementele faciale, tonurile pielii şi ale părului din sprâncene şi schimbările să vină dintr-o nevoie firească şi nu din impulsuri datorate modei sau simpatiei pentru anumite personaje celebre sau persoane admirate. 

             Aşa că, data viitoare când aţi dori să faceţi schimbări importante în înfăţişarea dumneavoastră, vă recomand consultarea unui fizionomist înaintea make-up artistului, pentru că fizionomistul vă poate ajuta să vă cunoaşteţi mai bine şi să înţelegeţi ce semnale vă dă subconştientul dumneavoastră prin această dorinţă de schimbare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol distribuie-l!

Surse:

---

[1] https://www.persee.fr/doc/psy_0003-5033_2004_num_104_2_29665, de la p.235;

https://www.nature.com/articles/s41559-018-0528-0?utm_medium=affiliate&utm_source=commission_junction&utm_campaign=3_nsn6445_deeplink_PID9125825&utm_content=deeplink  (şi altele)

[2] https://web.mit.edntru/sinhalab/Papers/sinha_eyebrows.pdf

[3] https://www.lci.fr/insolite/la-question-de-la-semaine-pourquoi-la-joconde-na-t-elle-pas-de-sourcils-1532942.html

[4] Aici puteţi vedea unul dintre cele mai relevante clipuri în acest sens : https://www.cosmopolitan.fr/,100-ans-d-une-histoire-du-courcil-resumee-en-4-minutes,1987173.asp

[5] Acest articol foloseşte în principal elementele metodei de citire facială Face Keys - https://www.facekeys.ro/

Articol de prof. dr. Corina Chelaru

Face Keys Romania

Ce este frumuseţea?

Ca să putem înţelege ce este şi cum putem măsura nivelul de frumuseţe avem nevoie de unealta potrivită. Iar ca să folosim această unealtă avem nevoie de un scurt instructaj “tehnic”. Unealta - care, printre altele, măsoară şi frumuseţea - se numeşte “raportul de aur”.

Ce este raportul de aur, cine şi când l-a descoperit?

Este necesar mai întâi să vedem ce reprezintă numărul ɸ (phi). Descoperirea acestui număr este plasată în antichitate, iar definirea lui ca număr iraţional (cu un număr infinit de zecimale) îi este atribuită lui Hisspasus din Metapontum (sec. V î.e.n.). Numărul a primit însă numele de “ɸ” abia în secolul al XIX-lea, în onoarea sculptorului antic Phidias, despre care istoricii spun că ar fi folosit raportul de aur în foarte multe dintre operele sale.

ɸ (phi) are valoarea de 1.61803..., o valoare foarte importantă în natură, pentru că se regăseşte în cele mai ciudate şi mai neaşteptate locuri - de la modelul de aşezare a seminţelor în conurile de brad sau dispunerea petalelor unei flori până la spiralele cochiliilor melcilor sau dispunerea elemtelor faciale umane (deşi raportul de aur nu se rezumă doar la feţe, ci poate fi regăsit în întreg corpul uman).

Pornind de la numărul phi, aflăm că raportul de aur este 1/phi (1/1.618...) sau, altfel spus, unei distanţe îi corespunde o altă distanţă, egală cu lungimea ei şi înmulţită cu 1.618.  

Pe faţa umană există o mulțime de exemple ale raportului de aur, sau cel puţin care tind către el. Şi, cu cât proporţiile noastre se apropie mai mult de raportul de aur, cu atât sunt considerate (sau chiar percepute la nivel subconştient) mai atrăgătoare. Asta deoarece, dintr-o perspectivă psiho-evolutivă, am învăţat că raportul de aur reprezintă o formă fizică bună şi o capacitate de reproducere ridicată. De exemplu, o dentiţie frumoasă este caracterizată de incisivii centrali, care sunt cu 1.618 mai laţi decât incisivii laterali, aceştia la rândul lor fiind cu 1,618 mai laţi decât caninii. 

Există aşa-numiţii factori universali ai frumuseţii, pe care, mai mult sau mai puţin conştient, îi căutăm atunci când ne alegem partenerii. De exemplu, majoritatea oamenilor găsesc copiii frumoşi pentru că au ochii mari, obrajii ridicaţi, buzele colorate şi cărnoase, toate cât mai adunate către centrul feţei, trăsături care sugerează ideea că au nevoie de protecţie. Instinctul de a ne proteja urmaşii este parte din instinctul de supravieţuire a speciei. În adolescenţă, oamenii care păstrează aceste trăsături rămân atrăgători pentru ceilalţi, dar într-un mod diferit. Ei devin interesanţi din punct de vedere sexual-reproductiv. Buzele pline sunt semn de tinereţe şi sănătate, deci în subconştient sunt asociate unui individ sănătos, gata de reproducere.

      Dr. Stephen Marquardt este inventatorul a ceea ce numim azi “masca frumuseţii”. Practic, această mască este un tipar, în care raportul de aur este folosit pentru a evidenţia câte dintre trăsăturile faciale se înscriu în raportul 1/1.618. Veţi rămâne surprinşi să aflaţi că frumuseţea, dincolo de gustul fiecăruia, este mai mult matematică decât artă, şi că natura a avut grijă ca transmiterea genelor să nu se producă aleatoriu, ci după formule matematice bine stabilite. Dacă aplicăm masca frumuseţii pe unele dintre feţele persoanelor pe care le considerăm azi frumoase, vom vedea că multe dintre trăsăturile lor faciale se înscriu perfect în tipar. Mai mult, acolo unde noi vedem diferenţe, fie că vorbim de forma ochilor, fie de cea a buzelor sau a urechilor, natura “vede” şanse mai mari de transmitere a informaţiei genetice. În subconştientul uman, şi simetria facială şi cea corporală sunt indicatori importanţi ai frumuseţii. (vezi articolul - (A)simetria faciala)  

Tiparele de frumuseţe ţin şi de modă şi se schimbă tot timpul. De pildă, acum 400 de ani, cu cât aveai pielea mai albă, cu atât erai mai în trend şi considerat mai frumos, iar oamenii foloseau tot felul de substanţe, dintre care unele toxice, pentru a obţine această piele deschisă la culoare. În acea perioadă, pielea bronzată era apanajul persoanelor dintr-o clasă inferioară, care munceau în exterior şi erau arşi de soare. La jumătatea secolului al XX-lea, pielea bronzată este la modă însă, deoarece începe să fie asociată cu cei care îşi permit luxul de a călători în locuri însorite pentru a se relaxa la soare. 

Frumuseţea are şi o componentă culturală. În 2014, artista Esther Honig a iniţiat un studiu prin care a cerut ca fizionomia ei să fie modificată în conformitate cu etaloanele de frumuseţe din 25 de ţări, și a aflat astfel că faţa ideală diferă de la o zonă la alta a globului. Inspiraţi de acest studiu, patronii unui lanţ de farmacii din Marea Britanie au comandat o altă cercetare, de data aceasta pentru a descoperi care sunt tiparele de frumuseţe masculină. Studiul a evidenţiat că, sub impactul mass-media (care are un rol din ce în ce mai mare în cultura actuală), 40% dintre bărbaţi simt nevoia să aibă un corp perfect, ceea ce, de cele mai multe ori, afectează negativ stima de sine. Tot în cadrul acestui studiu, imaginea unui bărbat a fost trimisă unui grup de specialişti în grafică pe calculator din 18 ţări. Totodată, a fost lansată şi invitaţia de a face modificările necesare, astfel încât bărbatul în cauză să se apropie cât mai mult de normele culturale de frumuseţe ale ţării respective. Graficienii din ţări precum Nigeria, Pakistan sau Australia au amplificat silueta bărbatului, corelând-o cu trăsăturile faciale şi culoarea pielii specifice zonei. Specialiştii în grafică din ţări precum Spania, Croaţia sau Marea Britanie i-au redat o siluetă suplă şi musculoasă, iar cei din Statele Unite au modificat imaginea, adăugându-i muşchi foarte bine definiţi.

      Frumuseţea feminină a fost abordată de o clinică de chirurgie plastică din Londra, care a iniţiat un studiu în încercarea de a afla cum ar trebui să arate cea mai frumoasă femeie din lume. La studiu a participat un eşantion de 1.000 de femei, iar rezultatele au evidenţiat, printre altele, că frumuseţea nu ţine cont de vârstă. La final, după ce au fost analizate răspunsurile participantelor, a reieşit că cea mai frumoasă femeie din lume are elementele faciale şi corporale adunate de la peste 10 vedete, cu vârste între 17 şi 69 de ani. Tot în urma studiului, 72% dintre participante au spus că există o legătură strânsa între frumuseţe şi încrederea în propria persoană.

În mod conştient, frumuseţea poate fi subiectivă, poate avea componente culturale sau sociale, poate sta în ochii privitorului, dar este, până la urmă, matematică, evoluţie, reproducere, supravieţuire.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Sursa: MEDIAFAX.RO