Cel mai des întâlnit
"accesoriu" într-un selfie este, de ce să nu recunoaştem, zâmbetul.
Asta deşi sunt destule personaje care preferă tot felul de grimase mai ieşite
din comun sau găsesc chiar de cuviinţă să se strâmbe, ca să atragă atenţia.
Într-un top al zâmbăreţilor în astfel
de poze, podiumul este ocupat de Brazilia, urmată de Nicaragua şi Columbia.
Ţara noastră nu este chiar atât de... relaxată, aşa că zâmbeşte de pe locul al
19-lea.
Dacă privim comparativ, persoanele din
Europa de Est zâmbesc mai mult în selfie-uri decât occidentalii, Macedonia
aflându-se pe locul al 11-lea, iar Republica Moldova pe locul al 16-lea. Marea
Britanie a ocupat poziţia 66, Franţa 75, iar Spania 80.
Thailanda, cunoscută drept "Ţara
Zâmbetelor", s-a situat abia pe treapta a 42-a, la mare distanţă de ţara
vecină, Laos, aflată pe 28. Topul este încheiat de Japonia, care s-a situat pe
locul 124, după Kuweit şi Coreea de Sud.
Clasamentul a fost realizat de ghidul
digital de turism "Jetpac", care a studiat peste un milion de
"selfie"-uri, postate pe Instagram.
Şi, că tot am vorbit de...
"zâmbete de poză", ţineţi cont şi că jumătate dintre zâmbetele
noastre sunt false, după cum arată un alt studiu, realizat în Marea Britanie.
Oamenii zâmbesc de aproape 500.000 de ori în viaţă, dar numai aproximativ
jumătate dintre aceste zâmbete sunt reale.
În medie, un om zâmbeste cam de 26 de
ori pe zi - asta, desigur, dacă nu face foarte multe duble pentru selfie-ul
perfect.
Articol
de Alma B
Surse: dailymail.co.uk
Mediafax
Te-ar putea interesa şi...
- Instagram și efectele asupra sănătății mintale
- Despre dragoste şi al său demon, gelozia
- Fericirea are gust de vanilie
- Trosnitul degetelor. Să dărâmăm un mit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu