"Banii nu aduc
fericirea", spune o vorbă din popor, dar este, de asemenea, drept că lipsa
lor aduce stresul în viaţa noastră. Şi vin acum şi confirmări din partea
specialiştilor. Potrivit unui studiu extins, realizat de cercetătorii americani
în peste 140 de țări, banii... ar reuşi totuşi să cumpere fericirea.
Cercetătorii de la
Universitatea Purdue din Statele Unite au centralizat datele unui sondaj
internațional de proporţii la care au participat 1,7 milioane de oameni. Şi, au
ajuns la concluzia că suma lunară care asigură fericirea diferă de la o regiune
la alta sau de la o țară la alta și depinde de mai mulți factori, ca nivelul de
trai, sexul sau gradul de cultură generală a celor intervievați. În medie, suma
ideală de care ar avea nevoie un om pentru a fi fericit se ridică la 100.000 de
dolari pe an, adică aproximativ 8.000 de dolari pe lună.
Cele mai mari
pretenții le au autralienii - 125.000 de dolari pe an, în timp ce în Europa de
Est suma nu trece de 45.000, iar în Amerca Latină este de 35.000 de dolari.
Bărbații se mulțumesc cu 90.000 pe an, în timp ce domnele vor 100.000.
Diferenţe există însă şi din punct de vedere cultural: persoanele educate sunt
mai pretențioase - au nevoie de aproximatv 115.000 de dolari anual.
Există totuşi o
limită. Oamenii de știință au descoperit și faptul că există un prag al
bogăției pe care, dacă îl depășim, satisfacția și gradul de fericire scad. Asta
pentru că, în teorie, cresc şi responsabilitățile legate de viața profesională.
Pe de altă parte, un
alt studiu, realizat de Universitatea Pennsylvania şi cea din California, a
arătat că aproape două treimi dintre oameni preferă să aibă mai degrabă bani
decât timp liber, dar că persoanele care au vrut mai mult timp sunt în general
mai fericite.
Când vine vorba
despre cele mai fericite ţări din lume, într-un clasament realizat anul trecut
ţara noastră s-a situat pe locul 157.
Articol de Alma B
Surse:
newsweek.com
Mediafax
Te-ar putea intersa
şi...
- Formula fericirii
- Hormonii fericirii
- Finlandezii, campioni mondiali la capitolul fericire
- Gena fericirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu