Se afișează postările cu eticheta sales. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sales. Afișați toate postările

luni, 9 iulie 2018

Auzim mai bine cu urechea dreaptă


Aveţi ceva important de spus şi vreţi ca interlocutorului să îi intre bine în cap? Atunci aveţi grijă să îi vorbiţi la urechea dreaptă! Canalizaţi discursul în acea direcţie!


 Potrivit unui studiu italian, creierul procesează mai bine informaţiile primite din această parte. Oamenii de ştiinţă consideră că acest fenomen este posibil deoarece emisfera cerebrală stângă este mai bună în procesarea informaţiilor, a cererilor primite de la urechea dreaptă. Ştim deja că cele două emisfere controlează corpul încrucişat.
 În orice caz, ceva-ceva informaţii ajung şi dacă respectivul nu este totuşi foarte atent. Şi asta deoarece oamenii "aud" şi cu ajutorul pielii! Senzaţiile resimţite la nivelul pielii influenţează felul în care oamenii percep sunetele, potrivit unui alt studiu, realizat de cercetătorii canadieni de la Universitatea British Columbia din Vancouver.
Oamenii de ştiinţă canadieni au descoperit că o serie de "rafale" de aer, de mică intensitate şi care nu pot fi auzite, dar care însoţesc anumite sunete, influenţează felul în care auzeau participanţii la această cercetare. În opinia oamenilor de ştiinţă, acest studiu a dovedit faptul că elementele audio şi video nu sunt singurii factori importanţi care determină felul în care aud oamenii.
 Subiectul "auz" a fost si tema unui studiu la care au lucrat cercetătorii americani. Iar aceştia au ajuns la concluzia că perechile cu vechime pot identifica mai uşor vocea partenerului, într-o cameră aglomerată. Mai exact, cuplurile... majore, adică acelea cu o vechime de peste 18 ani.
 Există însă şi reversul medaliei! Aceiaşi parteneri sunt capabili să ignore vocea "jumătăţii" mult mai uşor, dacă nu sunt interesaţi de ceea ce spune sau dacă în jur se află alţi oameni pe care vor să-i asculte.

Articol de Alma B

Surse: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...


marți, 3 iulie 2018

Sindromul amintirilor false


Uneori ne este greu să ne aducem aminte anumite întâmplări sau persoane, dar există şi cazuri în care oamenii au... amintiri false. Adică au impresia că au trecut prin experienţe care nu sunt, de fapt, ale lor.


Sindromul amintirilor false este o tulburare în care identitatea și relațiile persoane sunt centrate în jurul amintirilor unor evenimente traumatice, care nu s-au petrecut în realitate, dar despre care persoana crede realmente că au avut loc. Odată înrădăcinată amintirea, creierul se atașează de ea până în punctul în care aceasta dictează efectiv viața și identitatea persoanei, fiind totodată rezistentă la corijare.
Acest sindrom poate fi creat în cursul terapiei, atunci când gânduri despre abuz sunt sugerate sau implantate în hipocamp, declanșând amintiri, oricât de vagi sau încețoșate, ale unor evenimente virtuale ce ar putea confirma gândurile sugerate sau implantate. Creierul se descurcă de minune atunci când vrea să găsească ceva și de multe ori persoanele care susțin că au fost traumatizate în copilărie sunt acuzate că și-au "creat" trauma citind cărți motivaționale, frecventând curente de psihoterapie sau ascultând poveștile altor presupuse victime cu care ajung să se identifice, în ciuda absenței oricărui indiciu că în trecutul îndepărtat chiar ar fi avut loc o traumă.
Memoria este asesea modelată de timp, distanțe și percepții și, în lipsa unor dovezi sau martori, devine aproape imposibil de stabilit dacă ceea ce își amintește adultul este real sau nu. Asta nu înseamnă că oamenii respectivi mint sau inventează povești, deoarece în multe cazuri produc dovezi care le confirmă varianta, uneori chiar mărturii ale abuzurilor, fotografii, înregistrări video, martori oculari etc. Acest subiect nu poate fi nicidecum tranșat în alb și negru.
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri penale în care a fost vorba despre acuzații false bazate pe sindromul amintirilor false a fost procesul grădiniței McMartin, în Statele Unite. În anii 1980, a existat ceea ce unii numesc o panică satanică, ziarele fiind pline de știri despre presupuse abuzuri sexuale derulate în timpul unor ritualuri satanice și întâlniri secrete, în multe dintre acestea fiind implicați copii. Familia McMartin, care deținea o grădiniță în California, a fost acuzată în 1983 de nu mai puțin de 321 de acte de abuz sexual împotriva copiilor care frecventau grădinița. Între 1984 și 1987 au fost arestați mai mulți oameni. Nu a fost nimeni condamnat și acuzațiile au fost ridicate în 1990, procesul lor devenind cel mai lung și mai costisitor proces penal din istoria Americii.
Oamenii specializaţi în neuroştiinţe spun că multe dintre amintirile noastre zilnice sunt reconstruite fals, deoarece modul în care vedem noi lumea se schimbă constant. Iar motivul pentru care amintirile noastre sunt atât de maleabile este că sunt foarte multe informaţii care trebuie stocate în creier.
"Creierul funcţionează cu supoziţii iraţionale, este predispus la erori şi are nevoie de scurtături. Amintirile false sunt semnele unui creier sănătos", spune Sergio Della Sala, profesor în neuroştiinţe la Universitatea Edinburgh.
Şi, interesant este că sindromul amintirilor false îi poate afecta inclusiv pe cei care suferă de boala numită memorie autobiografică superioară (hipertimesia), care face ca respectivii să îşi poată aminti în detaliu lucruri pe care le-au făcut cu ani în urmă. Într-un fel, aceşti oameni au cea mai bună memorie de pe Pământ, dar asta nu elimină automat amintirile false.

Articol de Alma B

Surse: Marie D. Jones, Larry Flaxman - "Războaiele PSI" 
bbc.com

Te-ar putea interesa şi...


luni, 2 iulie 2018

Psihologia manipulării. Tehnica piciorului în prag


Tactica de a începe cu o solicitare minoră pentru a obține conformarea la cereri ulterioare mai mari are și un nume: "tehnica piciorului în prag". 


Sociologii i-au înțeles eficiența metodei abia după ce psihologii Jonathan Freedman și Scot Fraser au dat publicității un pachet de informații surprinzătoare. Ei au publicat rezultatele unui experiment în care un membru al echipei de cercetare, care se dădea drept voluntar, a mers într-o zonă rezidențială din California din ușă în ușă făcându-le proprietarilor de imobile o propunere destul de greu de asimilat - li se cerea să permită instalarea, pe peluza din fața casei, a unui panou publicitar de mari dimensiuni, destinat serviciului public. Pentru a-și putea face o idee despre ce este vorba, li se arăta o fotografie cu o casă frumoasă, "blocată" aproape în întregime de un panou enorm, pe care scria "Conduceți cu atenție". Deși solicitarea era, desigur, respinsă, de majoritatea, au existat totuși oameni care au reacționat favorabil. 
Motivul principal a avut de-a face cu ceea ce se petrecuse cu două săptămâni înainte. Cu toții se angajaseră să conducă preventiv. Un alt așa-zis voluntar fusese la ei și îi rugase să accepte montarea unui panou foarte mic de avertizare pe care scria "Fii un șofer precaut". Era o solicitare atât de neînsemnată încât apropape toți au fost de acord, cu efecte care se vor dovedi însă cu greutate. Deoarece acceptaseră deja o rugaminte minoră, au fost de acord și cu următoarea propunere, cu efecte de o altă amploare. 
Freeman și Fraser nu s-au oprit însă aici. Au mai experimentat o procedură, ușor diferită, pe un alt eșantion de proprietari. Acestora li s-a dat mai întâi să semneze o petiție de genul "Păstrați California curată". Desigur că aproape toată lumea a semnat-o, din moment ce curățenia statului lor, la fel ca și eficientizarea activității guvernului sau grija pentru copii se numără printre temele de interes. După aproximativ două săptămâni, Freedman și Fraser au trimis, la aceleaşi imobile, un nou "voluntar" care le cerea să acdepte amplasarea pe peluză a uriașului panou cu îndemnul "Conduceți cu atenție". Și... aproape jumătate au acceptat, deși angajamentul anterior se referea la păstrarea curățeniei și nicidecum la condus. 
La început, Freedman și Fraser au fost uluiți de rezultate. Apoi, au descoperit că semnarea petiției a modificat percepția pe care respectivele persoane o aveau despre ele însele! Acum, noua imagine era cea de cetățeni cu simț civic, așa că s-au conformat doar pentru a fi consecveți noii lor reprezentări de sine. 
Un astfel de acord nu doar că poate extinde gradul nostru de conformare la solicitări similare de anvergură mult mai mare, dar poate chiar să ne determine să executăm și o serie de servicii destul de vag înrudite. Deci, tehnica piciorului în prag este un tip de influențare, ascuns în micul angajament inițial. 
Așadar, trebuie să fim foarte atenți atunci când suntem de acord cu lucruri mărunte pentru ca nu ştim ce vom ajunge să facem. 

Articol de Alma B

Sursa: Robert B. Cialdini - "Psihologia manipulării"

Te-ar putea interesa şi...


luni, 26 iunie 2017

Și modul în care oferi cartea de vizită este o... carte de vizită!

Cartea de vizită este deja, și la noi, de ani de zile, un "must have", atunci când vine vorba de întâlniri de afaceri, în special. Și este un instrument de comunicare, tocmai de aceea trebuie să fie concisă, să prezinte clar sigla companiei și detaliile legate de nume, numar de telefon și adresă de mail. Contează însă și designul, pentru a crea din start o imagine puternică - atenție însă! - una pozitivă. Așadar, nu o împopoțonați peste măsură!


În ceea ce privește următorul pas la acest capitol, schimbul de cărți de vizită capătă valențe uneori... ritualice, în funcție de cultură, după cum notează Carol Kinsey Goman, expert în limbajul corpului, în cartea sa "Limbajul secret al succesului". După modelul "de prin lume adunate", autorul prezintă câteva opinii ale unor specialiști în comunicare, din diferite țări.
Mark Wright (UK) - editorul www.simply-communicate.com, revistă online citită de 15.000 de specialiști în comunicare internă din toată lumea - "Mulți britanici nu au sau nu folosesc cărți de vizită, întrucât ne bizuim pe încrederea reciprocă ("cuvântul e sfânt"). De obicei, când cineva înmânează o carte de vizită, pixul trece iute la atac, actualizând titlul, adresa de e-mail sau numărul de telefon, însoțit de următoarele vorbe: "aveam de gând să o refac de secole"."
Paulo Soares (Brazilia) - specialist cu experiență vastă în comunicarea de afaceri -  "După ce schimbăm cărțile de vizită, obișnuim să le punem pe masa de ședințe, ca să reținem numele partenerilor de discuție".
Helen (China): "Chinezii dăruiesc cărțile de vizită cu ambele mâini. Uneori fac o plecăciune, ținând cartea de vizită deasupra capului, în semn de respect. Când ți se oferă o carte de vizită, uită-te întotdeauna la ea și mulțumește din priviri. Pune-o apoi cu grijă în portvizit sau împreună cu documentele de afaceri."
Judette Coward-Puglisi (Trinidad și Tobago) - directorul unei firme de comunicare strategice, cu o rețea globală de clienți - "În cadrul întâlnirilor formale, așteptăm ca un reprezentant de rang superior să scoată cartea de vizită. De regulă, suntem politicoși și ne manifestăm interesul uitându-ne la cartea respectivă de vizită." 
Jenniffer Frahm (Australia) - directorul unei stațiuni retrase, destinate celor care vor să facă schimbări în afaceri și în carieră - "În Australia, schimbul de cărți de vizită este rezervat relațiilor speciale. Nu prea avem încredere în cel care împarte în stânga și în dreapta și îl suspectăm mereu de afaceri necurate. Dacă primești replica: "Ah, nu am cartea nouă la mine, sunt încă la tipografie" înseamnă că l-ai făcut pe australian să devină agitat și că acesta caută să o întindă cât mai repede de acolo."
Roberto Islas (Mexic) - director de finanțe internaționale private al HSBC Private Bank - "De regulă, le oferim când strângem mâna partenerului. Oamenii se uită la ele, iar dacă întâlnirea este formală, le țin pe masă. Dacă vă aflați într-un restaurant, le bagi în buzunar."
Silvia Cambie (Germania) - expertă în comunicarea de afaceri și jurnalistă - "Cărțile de vizită sunt extrem de importante, mai ales în deschiderea întâlnirii. Germanii obișnuiesc să verifice funcția și poziția ocupată în cadrul companiei. Un italian s-a prezentat la întâlnire fără carte de vizită (lucru obișnuit în cultura sa), iar colegilor mei germani nu le-a venit să creadă." 
Priya Sarma (Emiratele Arabe Unite) - director de comunicare la Unilever - "Cărțile de vizită sunt oferite în mod formal, la începutul întâlnirii, cu rol de prezentare. Înmânarea lor nu presupune niciun ritual sau procedură."
Kazuhiro Amemiya (Japonia) - fondatorul unei companii care le oferă directorilor de comunicare strategii de comunicare - "Schimbul cărților de vizită este văzut drept cea mai importantă parte a întâlnirii (începătorii învață tehnica potrivită, e ca un ritual). Gestul presupune un grad sporit de politețe. Oferim și primim cărțile de vizită cu ambele mâini și cu o scurtă plecăciune. Înmânează cartea de vizită cu fața în sus, pentru a nu-l obliga pe celălalt s-o întoarcă."
Sujit Patil (India) - are aproape 14 ani de experiență în toate domeniile comunicării în afaceri - "La fel ca mai toți indienii, m-aș simți jignit dacă mi-ar lua cineva cartea de vizită și ar vârî-o în buzunar fără să o citească. La o primă întâlnire formală, mulți profesioniști oferă și primesc cărțile de vizită cu ambele mâini, înclinându-se instinctiv. Titlurile și ierarhiile au greutate în mediul corporatist indian, așa că ia-ți răgazul să citești cartea de vizită și să mulțumești înainte să o pui în buzunar sau în geantă. Îmi plac oamenii care trec pe spatele cărții contextul, date de referință, data întâlnirii etc. Acest gest îmi sugerează în plan nonverbal că interlocutorul meu e dornic să continue relația de afceri."
Saada Ibrahim Mufuruki (Tanzania) - directorul general al M&M Communications LTD., una dintre principalele agenții de comunicații din Tanzania - "De regulă, cartea de vizită face înconjurul mesei sau participantul merge de la om la om și înmânează personal o carte de vizită."
Laine Santana (Filipine) - directorul de comunicare corporatistă al HSBC Asia-Pacific, responsabilă cu managementul știrilor și cu departamentul relații investitori pe regiunea respectivă - "În Filipine, obișnuim să înmânăm cartea de vizită cu ambele mâini. Cel care primește cartea va mulțumi și va încuviința din cap, apoi își va lua răgazul să citească datele, înainte să o pună în buzunar sau pe masă, ca reper, mai ales în cazul întâlnirilor cu mai mulți participanți."
În România, nu facem plecăciuni. Ne rezumăm la o strângere de mână, la o scurtă discuție politicoasă, privim interlocutorul în ochi atunci când oferim cartea de vizită și ne oprim cu privirea măcar câteva secunde peste cartea lui de vizită, atunci când o primim. Este nepoliticos să o punem pur și simplu în buzunar, fără să îi acordăm un minim de atenție.

Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi...                                                                                                    

vineri, 9 iunie 2017

Cum să “maschezi” plictiseala

4 strategii ca să pari interesat în timpul unei întâlniri plictisitoare.

Eşti la o întâlnire de afaceri sau la una... din obligaţie? Deja ai început să baţi din picior, să îţi frămânţi degetele, să te joci cu părul, cu pixul, cu ceasul etc.? E semn clar că te-ai plictisit de moarte. Dar, nu trebuie să laşi să se vadă asta? Atunci, să ştii că există soluţii.



-Înclină capul spre dreapta! Gestul este unul de supunere şi sugerează că eşti interesat de ceea ce se vorbeşte şi că asculţi. Un studiu recent a demonstrat că, atunci când înclinăm capul spre dreapta, oamenii au impresia că suntem mai oneşti, iar atunci când îl înclinăm spre stânga părem mai atrăgători.
-Zâmbeşte ocazional spre interlocutor! Gestul "îndulceşte" considerabil situaţia.
-Continuă să clipeşti! Când ne plictisim, avem tendinţa să privim fix ca să dăm impresia că suntem interesaţi. Clipeşte de aproximativ 15 ori pe minut - este frecvenţa la care oamenii nu par plictisiţi. Ascultătorii pe care i-ai "pierdut" clipesc de 5-10 ori pe minut.
-Aprobă din cap şi schimbă-ţi poziţia corpului! Dacă te mai mişti din când în când pe scaun, te vei trezi... la realitate şi îţi vei recăpăta atenţia, chiar dacă, uneori, doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Articol de Alma B
Sursa: Tonya Reiman - "Limbajul trupului"

Te-ar putea interesa şi..

sâmbătă, 20 mai 2017

Ce emoţii transmit culorile folosite de marile companii

Oriunde este vorba despre comerţ şi publicitate, fiecare detaliu este atent pus la punct, mai ales când vorbim despre giganţi. Iar emoţiile oamenilor sunt, de cele mai multe ori, ţintele campaniilor de marketing.


Dacă aruncăm un ochi pe un ghid de corelare a culorilor cu emoţiile, putem să privim altfel siglele brand-urilor de renume de pe glob.
De pildă, roşul folosit de Coca Cola, Lego, Kaufland, Canon sau CNN induce surescitare, încântare, curaj. Facebook, IBM, HP, Oral B, Oreo, DELL folosesc albastrul ca să atragă încredere. Tropicana sau Animal Planet au mizat pe verdele ce semnifică pace, sănătate. Cartoon Network, Nike, Puma sau Honda au mers pe alb şi ideea de echilibru, calm. Yahoo, Telecom sau  Barbie au ales magenta - adică inteligenţă, creativitate, în timp ce Fanta, Amazon sau Google au optat pentru portocaliu, ca să sugereze încredere, prietenie. Iar pentru Nikon, IMDB, Ferrari sau National Geographic galbenul inspiră optimism.
Potrivit psihologilor, doar în 20% dintre cazurile în care trebuie să alegem culori facem acest lucru conştient. În restul situaţiilor, dictează subconştientul.

Articol de Alma B
Sursa: Mediafax

Te-ar putea interesa şi...

marți, 11 aprilie 2017

Ce-şi doresc femeile... de Paşte!

Un motiv pentru a merge la cumpărături este deja o bagatelă pentru femeia modernă de astăzi. Este de ajuns să fie... sărbătoarea rândunicii, ziua bărbatului, ziua mondiala a zâmbetului sau alte serbări şi ocazii mai mult sau mai puţin semnificative. Şi, atenţie, o spune, fără urmă de remuşcare, o femeie!


În această perioadă însă, doamnelor, avem motive serioase să cutreierăm magazinele. Vine Paştele şi - nu-i aşa? - trebuie să facem pregătiri. Ei bine, nu toate ne gândim mai întâi la ouă, cozonaci, aluaturi şi mese pline. Vine şi rândul lor, dar parcă nu sunt chiar în prim plan. Şi dacă am încerca să cosmetizăm situaţia, există studii care ne... trădează adevăratele intenţii.
Pe primul plan tronează... tot ce ţine de aspectul fizic. Doar de mici am prins "moda" rochiţă şi pantofiori noi de Paşte, şi acum nu e cazul să "virusăm" tradiţia.
Aşadar, un studiu arată că cele mai vizitate magazine online, de către femei, sunt cele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse cosmetice. Pe locul al doilea, s-ar situa saloanele de înfrumuseţare.
La capitolul cadouri, Iepuraşul are mult de alergat. Telefoanele, tabletele, laptopurile ori jucăriile de ultimă generaţie sunt pe listele celor mai mulţi dintre copii. Iar în vizită la rude, se poartă acum coşul cu dulciuri sau cu produse tradiţionale. Nu în ultimul rând, în această perioadă, mini-vacanţele reprezintă o altă variantă de cadou pentru întreaga familie. Şi, în general, cele care orchestrează totul sunt tot femeile! Iar bugetul mediu alocat pentru o escapadă la Praga, Roma sau Lisabona este de 280 de euro.
Promoţii să fie, că energie avem. Doamnelor, fir întins... la pescuit oferte!

Articol de Alma B
Sursa: Agerpres
News.ro

luni, 6 martie 2017

Pledoarie pentru weekend-ul de 3 zile

Weekend-ul ar trebui să dureze trei zile. S-a demonstrat ştiinţific! Luni abia aşteptăm să vină marţi, pentru că miercuri ştim deja că mai sunt două zile până la weekend. Joi, bate la uşă weekend-ul, iar vineri ne simţim deja liberi.
Oameni de știință nu contestă deloc visul de a avea un weekend mai lung. Din contră! Au arătat - prin cercetări medicale, ale somnului, cognitive și psihologice - că o săptămână de lucru mai scurtă ar trebui să fie obicei și nu excepție, ca în cazul zilelor de sărbătoare sau de concediu.


Care ar fi avantajele unui weekend de trei zile? Şi asta dincolo de distracţie şi relaxare?
Primul beneficiar este sănătatea, deoarece inima este prima victimă după ore multe de lucru. Medicii tot semnalează acest aspect de câteva decenii. Potrivit unei ample analize privind legătura dintre bolile cardiace şi munca în exces (şi realizate pe 600.000 de bărbați și femei din America, Europa și Australia), oamenii care lucrează peste 55 de ore pe săptămână prezintă un risc cu 33% mai mare să sufere un AVC decât cei care muncesc sub 40 de ore săptămânal.
O altă constatare a fost că riscurile unei boli de inimă sunt mai mari în rândul persoanelor cu venituri mai mici. Diabetul de tip 2 afectează cu 30% mai mult muncitorii și lucrătorii manuali cu un program lung de lucru decât pe cei care fac aceeași muncă, dar stau la serviciu mai puțin de 40 de ore pe săptămână.
Să nu uităm şi de somn şi odihnă. Cine muncește mai puțin doarme mai mult. În plus, se trezeşte mai ușor și cu mintea mai limpede.
Un alt aspect demonstrat științific - datorită weekend-urilor de trei zile (sau de două zile cu o zi în cursul săptămânii), salariații rezolvă sarcinile de serviciu mai eficient. Cei care petrec prea mult timp la muncă sunt epuizați și ajung să fie adevărate bombe cu efect întârziat. Lipsiți de energie, le este mai greu să interpreteze emoțiile celor din anturajul lor şi ajung să nu îşi mai dea seama dacă un coleg este "mulțumit" sau "supărat", cu toate necazurile care decurg din aceste confuzii. Oboseala poate provoca și mai multe certuri cu apropiații, situații neplăcute atât în familie, cât și în mediul profesional.
Ultimul argument - care a convins până și angajatorii - este că oamenii sunt mai eficienți la serviciu dacă lucrează mai puțin. Este paradoxul unei săptămâni mai scurte sau al unui weekend mai lung.
Nici asta nu este o informaţie nouă. În secolul al XIX-lea, când sindicatele au cerut ca salariații să nu lucreze mai mult de zece ore pe zi (și apoi opt), conducerile uzinelor au fost surprinse să constate că producția a crescut și că numărul accidentelor de muncă a scăzut.
Aşadar, să nu ne pierdem speranţa.
Articol de Alma B
Sursa: Agerpres

vineri, 25 noiembrie 2016

Să fii prieten sau... duşman cu şeful?

Dacă aveţi dubii şi vă situaţi la extreme, un studiu recent poate că vă va face să vă regândiţi poziţia. Relaţia prea apropiată cu superiorul, la muncă, este la fel de periculoasă ca cea de animozitate, susţin specialiştii.


În cazul unei relaţii apropiate, dezamăgirile de zi cu zi pot fi mai uşor percepute drept trădări şi pot afecta performanţa angajaţilor, spun experţii. Nivelul de stres creşte şi piere şi cheful de muncă.
''Relaţiile profesionale nu sunt diferite de alte relaţii'', atrage atenţia Vincent Passarelli, psiholog clinician în New York. Cu alte cuvinte, mergem la serviciu cu aşteptări bazate pe experienţele trăite în viaţa personală. "Cu cât suntem mai apropiaţi de cineva, cu atât suntem mai vulnerabili'', subliniază Passarelli. Acesta adaugă şi că trecerea de la statutul de prieten la angajat este aproape imposibilă într-o companie în care raporturile profesionale şi amiciţia merg mână în mână.
Şi directorul Şcolii Europene de Management din Berlin este de părere că prietenia cu şeful poate duce la "epuizare, cinism sau dezamăgire din partea angajatului''. Asta se poate întâmpla în special în cazul în care legătura apropiată îl determină pe salariat să facă un compromis din cauza faptului că şeful, care îi este prieten, se aşteaptă să fie de partea sa. În final, are de suferit relaţia de serviciu.
Pe de altă parte, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul de Studii despre Management, cei care îşi linguşesc şefii ar avea totuşi şanse mai mici... să fie stresaţi.
În ceea ce îi priveşte pe tinerii de la noi, cei mai mulţi declară că vor să fie propriii lor şefi, arată un studiu Ernst&Young.
Articol de Alma B
Surse:
agerpres.ro
scienceblog.com
eyromania.ro