Se afișează postările cu eticheta marketing. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marketing. Afișați toate postările

luni, 2 iulie 2018

Psihologia manipulării. Tehnica piciorului în prag


Tactica de a începe cu o solicitare minoră pentru a obține conformarea la cereri ulterioare mai mari are și un nume: "tehnica piciorului în prag". 


Sociologii i-au înțeles eficiența metodei abia după ce psihologii Jonathan Freedman și Scot Fraser au dat publicității un pachet de informații surprinzătoare. Ei au publicat rezultatele unui experiment în care un membru al echipei de cercetare, care se dădea drept voluntar, a mers într-o zonă rezidențială din California din ușă în ușă făcându-le proprietarilor de imobile o propunere destul de greu de asimilat - li se cerea să permită instalarea, pe peluza din fața casei, a unui panou publicitar de mari dimensiuni, destinat serviciului public. Pentru a-și putea face o idee despre ce este vorba, li se arăta o fotografie cu o casă frumoasă, "blocată" aproape în întregime de un panou enorm, pe care scria "Conduceți cu atenție". Deși solicitarea era, desigur, respinsă, de majoritatea, au existat totuși oameni care au reacționat favorabil. 
Motivul principal a avut de-a face cu ceea ce se petrecuse cu două săptămâni înainte. Cu toții se angajaseră să conducă preventiv. Un alt așa-zis voluntar fusese la ei și îi rugase să accepte montarea unui panou foarte mic de avertizare pe care scria "Fii un șofer precaut". Era o solicitare atât de neînsemnată încât apropape toți au fost de acord, cu efecte care se vor dovedi însă cu greutate. Deoarece acceptaseră deja o rugaminte minoră, au fost de acord și cu următoarea propunere, cu efecte de o altă amploare. 
Freeman și Fraser nu s-au oprit însă aici. Au mai experimentat o procedură, ușor diferită, pe un alt eșantion de proprietari. Acestora li s-a dat mai întâi să semneze o petiție de genul "Păstrați California curată". Desigur că aproape toată lumea a semnat-o, din moment ce curățenia statului lor, la fel ca și eficientizarea activității guvernului sau grija pentru copii se numără printre temele de interes. După aproximativ două săptămâni, Freedman și Fraser au trimis, la aceleaşi imobile, un nou "voluntar" care le cerea să acdepte amplasarea pe peluză a uriașului panou cu îndemnul "Conduceți cu atenție". Și... aproape jumătate au acceptat, deși angajamentul anterior se referea la păstrarea curățeniei și nicidecum la condus. 
La început, Freedman și Fraser au fost uluiți de rezultate. Apoi, au descoperit că semnarea petiției a modificat percepția pe care respectivele persoane o aveau despre ele însele! Acum, noua imagine era cea de cetățeni cu simț civic, așa că s-au conformat doar pentru a fi consecveți noii lor reprezentări de sine. 
Un astfel de acord nu doar că poate extinde gradul nostru de conformare la solicitări similare de anvergură mult mai mare, dar poate chiar să ne determine să executăm și o serie de servicii destul de vag înrudite. Deci, tehnica piciorului în prag este un tip de influențare, ascuns în micul angajament inițial. 
Așadar, trebuie să fim foarte atenți atunci când suntem de acord cu lucruri mărunte pentru ca nu ştim ce vom ajunge să facem. 

Articol de Alma B

Sursa: Robert B. Cialdini - "Psihologia manipulării"

Te-ar putea interesa şi...


duminică, 10 iunie 2018

Aveţi o maşină extravagantă? Scad şansele unei relaţii stabile


În teoria evoluţionistă, Charles Darwin susţine că trăsăturile fizice bătătoare la ochi, ce nu contribuie la creşterea şanselor de supravieţuire - cum se întâmplă în cazul păunului - oferă în schimb un avantaj reproductiv care face ca aceste vieţuitoare să persiste prin selecţie naturală. În cazul oamenilor însă, un studiu recent sugerează un efect invers, şi anume că astfel de trăsături ostentative pot diminua şansele de a găsi un partener de viaţă stabil.


O echipă de cercetători americani a descoperit că a conduce o maşină extravagantă reprezintă un dezavantaj atât pentru bărbaţii, cât şi pentru femeile care îşi caută jumătatea. Aceste persoane ar fi percepute ca fiind mai puţin de încredere şi mai... promiscue.
În aceste condiţiii, cercetarea sugerează că persoanele care îşi doresc să se căsătorească ar trebui să renunţe la maşinile sport şi să opteze în schimb pentru ceva mai rezonabil.
Concluzia vine la scurt timp după cea a unui studiu potrivit căruia femeile consideră că proprietarii de Porsche Boxster îşi doresc mai puţin o relaţie serioasă în comparaţie cu cei care conduc o maşină Honda Civic. Cu alte cuvinte, un bărbat care dă bani pe maşini extravagante lasă impresia că este mai interesat de flirt decât de o relaţie stabilă.
Şi, că tot am dezbătut tema atractivităţii şi a relaţiilor, aflaţi şi că psihologii de la Universitatea din Augsburd, Minnesota, au constatat că şi culoarea părului poate influenţa modul în care femeile sunt percepute de bărbaţi. În urma unui studiu pe acest subiect, ei au ajuns la concluzia că majoritatea bărbaţilor consideră femeile care au părul deschis la culoare ca fiind mai tinere şi mai atractive în comparaţie cu brunetele.
Să nu uităm însă că, dacă zâmbeşti mai mult, îţi creşte şi gradul de atractivitate!

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres 
theindependent.co.uk

Te-ar putea interesa şi...


vineri, 27 aprilie 2018

Efectul de halou


Efectul de halou este sentimentul general pozitiv pe care îl dezvoltăm pentru cineva sau ceva în baza unui atribut sau a unor trăsături aparent irelevante şi fără nicio legătură. De exemplu, numeroase studii au arătat că majoritatea oamenilor cred că persoanele care poartă ochelari sunt mai inteligente decât cele care nu poartă. De fapt, în realitate, ochelarii nu sunt  decât un indiciu al unei vederi slabe. Un alt exemplu: o geantă de firmă este considerată de calitate mai bună sau ca având o valoare mai mare decât alta la acelaşi preţ, doar pentru că o anumită vedetă a fost fotografiată purtând poşeta respectivă.


Efectul de halou este întâlnit peste tot. Judecătorii tind să dea pedepse mai uşoare inculpatilor mai atrăgători. Bărbaţii mai înalţi sunt percepuţi ca fiind mai puternici decât cei mai scunzi.
Iar acest efect este foarte speculat şi în politică şi constă în tendiţa de a le atribui unor persoane cu notorietate într-un anumit domeniu competenţe imaginare şi în alte domenii, străine de acestea. Iar succesul electoral al unor actori sau sportivi celebri arată cât de puternic este. De pildă, fostul culturist austriac Arnold Schwarzenegger a fost ales guvernator al Californiei, iar fostul antrenor al naţionalei Anghel Iordănescu a ajuns senator.
Şi ne "păcălim" şi când vine vorba de diete şi de ce avem în farfurie, iar nutriţioniştii numesc fenomenul halou al sănătăţii. Mai exact, avem o părere atât de bună despre noi ştiind că am comandat ceva sănătos încât următorul nostru act de îngăduinţă nu pare deloc... imoral. Cercetătorii au descoperit că, dacă asociază un cheeseburger cu salată verde, subiecţii estimează că masa are mai puţine calorii decât ar avea acelaşi cheeseburger servit fără salată.
Efectul de halou este motorul industriei publicitare deoarece duce la asocieri care apelează la dorinţa noastră primară de a imita parteneri cu un statut social superior. Iar în cultura noastră consumeristă exemplele de efect de halou pot continua la nesfârşit. Tragem concluzii în privinţa oamenilor în funcţie de grupurile sociale din care aceştia fac parte. Generalizăm. Ne lăsăm conduşi de stereotipuri.

Articol de Alma B

Surse: Tonya Reiman - "Limbajul trupului"
Antonio Momoc - "Comunicarea 2.0. New Media, participare şi populism" 
Kelly McGonigal - "Puterea voinţei. Cum funcţionează autocontrolul şi ce putem face"

Te-ar putea interesa şi...


miercuri, 5 iulie 2017

Limbajul trupului - sfaturi pentru o colaborare reușită

O întâlnire importantă are și o miză importantă și - nu trebuie să negăm - ne străduim să facem tot felul de strategii înainte, ca să ne putem bucura la final că a fost un succes. Nu trebuie să uităm însă de o parte extrem de importantă în comunicare - limbajul trupului. Deoarece, indiferent cât de bine este pus la punct discursul și cât de mult ne dorim să transmitem un mesaj pozitiv, ceea ce spune corpul nostru poate contrazice puternic fiecare cuvânt pe care îl rostim. Același principiu se aplică și în cadrul companiei, cu angajații sau cu colegii de muncă. Expertul în comunicare Carol Kinsey Goman vine cu câteva sfaturi în acest sens, în cartea sa "Limbajul secret al succesului".


Folosește-te de puterea zâmbetului
Un zâmbet autentic te face și pe tine să te simți mai bine și - în plus - le trasmite celor din jur că ești abordabil și de încredere. Când îi zâmbești cuiva, persoana respectivă zâmbește înapoi. Așadar, expresiile faciale declanșează răspunsuri emoționale pe măsură, iar zâmbetul primit drept răspuns shimbă starea emoțională a acelei persoane. 
Folosește-ți capul
Și - dincolo de glumă - aici ne referim la ambele sensuri. Nu trebuie doar să gândești, deoarece nu rămânem la comunicare la nivel telepatic. Mișcările capului sunt și ele importante. Semnalele nonverbale pe care le transmiți pot mări gradul de implicare sau pot ridica bariere. De pildă, într-o ședință, dacă dorești să încurajezi pe cineva să vorbească mai repede, dă de trei ori din cap la intervale regulate. Oamenii devin mult mai vorbăreți atunci când interlocutorul încuviințează în acest fel.
Înclinarea capului este un alt gest de acordare a atenției, recunoscut universal. Drept urmare, îi poate motiva pe cei cu care dialogați să își dezvolte ideile. 
Privește-i pe oameni în timp ce vorbesc 
Contactul vizual reprezintă un puternic factor motivațional pentru vorbitori, deoarece oamenii simt că ești interesat și atent la ei câtă vreme îi privești în ochi. Dacă dorești ca omul din fața să își spună părerea, rezistă tentației de a-ți verifica mesajele, de a te uita la ceas ori la reacțiile celor din jur. Concentrează-te în schimb la cel care vorbește, pentru a-i confirma că îl asculți. 
Folosește gesturile esențiale de conectare 
Când faci o afirmație optimistă, gesticulează către celălalt cu palma deschisă în sus, apoi retrage-ți mâna către trup cu un gest cât mai firesc. Sub nicio formă nu ține mâinile în buzunare! Această poziție denotă lipsă de respect! 
Doboară barierele 
Stai direct cu fața către cei cărora li te adresezi. Chiar și o poziție întoarsă la 45 de grade ridică bariere și e privită drept "rece". Trădează lipsa de interes. Fii foarte atent și la barierele fizice - închide laptopul și telefonul mobil și pune poșeta sau servieta deoparte. Verificând mailul sau mesajele nu dai impresia că ești un om foarte important ori mai eficient. Din contră, vei părea dezinteresat.
Inclusiv în pauza de cafea, tindem să "instalăm" asemenea obstacole, atunci când lăsăm ceașca și farfurioara în dreptul nostru și pare că ne ascundem trupul sau vrem să păstrăm distanța. 
 În concluzie, fii deschis, atent și zâmbitor. E o combinație ce reprezintă cheia spre succes! 

Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi...

miercuri, 28 iunie 2017

Instagram și efectele asupra sănătății mintale

Rețelele de socializare au intrat deja în rutina noastră zilnică. Ne verificăm contul de Facebook, Snapchat sau Instagram imediat ce ne-am trezit, la cafea, în pauza de masă, la serviciu, chiar și în ședință, în trafic, la semafor, în metrou. Practic, suntem mereu... conectați. În aceste condiții, se tot scrie și se tot vorbește despre avantaje și dezavantaje. 


Dacă generația care are peste 30 de ani și-a început "cariera" pe astfel de rețele abia acum câțiva ani, iată că tinerii care vin din urmă au o activitate mult mai intensă. În era tehnologiei, majoritatea bebelușilor își fac debutul în social media la doar o oră de la naștere, potrivit unui studiu. Mai mult de două treimi dintre ei apar online în cel mult 57 de minute de la marele eveniment. 
Apoi, odată ce bebelușii devin adolescenți, își fac propriile conturi pe retețelele sociale, unde postează... și postează... și postează... Care sunt însă efectele?
Nu se vorbește numai de bine... De pildă, un studiu recent clasifică Instagram drept platforma cu cele mai negative efecte asupra sănătății mintale a tinerilor. În primle luni ale acestui an, Public Health Royal Society şi organizaţia de caritate Young Health Movement au realizat un sondaj pe un eşantion de 1,500 de tineri cu vârste între 14 şi 24 de ani și au urmărit obiceiurile acestora în social media. Tinerii au fost rugaţi să acorde un punctaj fiecărui site şi să aprecieze ce impact are acesta asupra a 14 probleme de sănătate şi stare de spirit, precum anxietate, depresie, singurătate, somn şi FoMo ("Fear of Missing Out", adică "frica de a rata ceva"). 
În baza notelor acordate de respondenţi, Instagram a fost declarată reţeaua de socializare cu cel mai negativ efect asupra sănătăţii. S-a descoperit că afectează dramatic modul în care tinerii percep imaginea aspectului fizic,  măreşte teama de a rata ceva şi, de asemenea, are un efect nociv asupra somnului. Platforma a înregistrat scoruri pozitive în cadrul întrebărilor despre libertatea de exprimare, identitatea de sine şi construirea comunităţii. 
Snapchat s-a clasat pe locul al doilea, pe a treia poziție - Facebook, iar pe 4 şi 5 s-au aflat Twitter şi YouTube. 
Părerile sunt totuși împărțite. Un alt studiu - realizat de cercetători de la Unitersitatea Drexel, din Philadelphia - a scos la iveală că Instagram este un... loc în care mulţi îşi tratează depresia. Au fost analizate 800 de postări, extrase din peste 95.000 de imagini cu tagul "depresie". Iar concluzia oamenilor de știință este că Instagram poate fi un mediu util celor care se confruntă cu boli psihice, deoarece aici oamenii "vorbesc" despre ce îi macină prin imagini sau mesaje codate și nu se simt foarte expuși. Mai mult, primesc sprijin!
Aproximativ 40% din astfel de postări au generat feedback-uri de susţinere și mesaje pozitive, depăşindu-le considerabil pe cele negative. Să nu uităm însă că Instagram are un instrument de prevenire a suicidului, ce permite utilizatorilor să semnaleze postări care trădează gânduri extreme. 

Articol de Alma B
Sursa: dailymail.co.uk
Mediafax
instyle.com

Te-ar putea interesa şi...

luni, 26 iunie 2017

Și modul în care oferi cartea de vizită este o... carte de vizită!

Cartea de vizită este deja, și la noi, de ani de zile, un "must have", atunci când vine vorba de întâlniri de afaceri, în special. Și este un instrument de comunicare, tocmai de aceea trebuie să fie concisă, să prezinte clar sigla companiei și detaliile legate de nume, numar de telefon și adresă de mail. Contează însă și designul, pentru a crea din start o imagine puternică - atenție însă! - una pozitivă. Așadar, nu o împopoțonați peste măsură!


În ceea ce privește următorul pas la acest capitol, schimbul de cărți de vizită capătă valențe uneori... ritualice, în funcție de cultură, după cum notează Carol Kinsey Goman, expert în limbajul corpului, în cartea sa "Limbajul secret al succesului". După modelul "de prin lume adunate", autorul prezintă câteva opinii ale unor specialiști în comunicare, din diferite țări.
Mark Wright (UK) - editorul www.simply-communicate.com, revistă online citită de 15.000 de specialiști în comunicare internă din toată lumea - "Mulți britanici nu au sau nu folosesc cărți de vizită, întrucât ne bizuim pe încrederea reciprocă ("cuvântul e sfânt"). De obicei, când cineva înmânează o carte de vizită, pixul trece iute la atac, actualizând titlul, adresa de e-mail sau numărul de telefon, însoțit de următoarele vorbe: "aveam de gând să o refac de secole"."
Paulo Soares (Brazilia) - specialist cu experiență vastă în comunicarea de afaceri -  "După ce schimbăm cărțile de vizită, obișnuim să le punem pe masa de ședințe, ca să reținem numele partenerilor de discuție".
Helen (China): "Chinezii dăruiesc cărțile de vizită cu ambele mâini. Uneori fac o plecăciune, ținând cartea de vizită deasupra capului, în semn de respect. Când ți se oferă o carte de vizită, uită-te întotdeauna la ea și mulțumește din priviri. Pune-o apoi cu grijă în portvizit sau împreună cu documentele de afaceri."
Judette Coward-Puglisi (Trinidad și Tobago) - directorul unei firme de comunicare strategice, cu o rețea globală de clienți - "În cadrul întâlnirilor formale, așteptăm ca un reprezentant de rang superior să scoată cartea de vizită. De regulă, suntem politicoși și ne manifestăm interesul uitându-ne la cartea respectivă de vizită." 
Jenniffer Frahm (Australia) - directorul unei stațiuni retrase, destinate celor care vor să facă schimbări în afaceri și în carieră - "În Australia, schimbul de cărți de vizită este rezervat relațiilor speciale. Nu prea avem încredere în cel care împarte în stânga și în dreapta și îl suspectăm mereu de afaceri necurate. Dacă primești replica: "Ah, nu am cartea nouă la mine, sunt încă la tipografie" înseamnă că l-ai făcut pe australian să devină agitat și că acesta caută să o întindă cât mai repede de acolo."
Roberto Islas (Mexic) - director de finanțe internaționale private al HSBC Private Bank - "De regulă, le oferim când strângem mâna partenerului. Oamenii se uită la ele, iar dacă întâlnirea este formală, le țin pe masă. Dacă vă aflați într-un restaurant, le bagi în buzunar."
Silvia Cambie (Germania) - expertă în comunicarea de afaceri și jurnalistă - "Cărțile de vizită sunt extrem de importante, mai ales în deschiderea întâlnirii. Germanii obișnuiesc să verifice funcția și poziția ocupată în cadrul companiei. Un italian s-a prezentat la întâlnire fără carte de vizită (lucru obișnuit în cultura sa), iar colegilor mei germani nu le-a venit să creadă." 
Priya Sarma (Emiratele Arabe Unite) - director de comunicare la Unilever - "Cărțile de vizită sunt oferite în mod formal, la începutul întâlnirii, cu rol de prezentare. Înmânarea lor nu presupune niciun ritual sau procedură."
Kazuhiro Amemiya (Japonia) - fondatorul unei companii care le oferă directorilor de comunicare strategii de comunicare - "Schimbul cărților de vizită este văzut drept cea mai importantă parte a întâlnirii (începătorii învață tehnica potrivită, e ca un ritual). Gestul presupune un grad sporit de politețe. Oferim și primim cărțile de vizită cu ambele mâini și cu o scurtă plecăciune. Înmânează cartea de vizită cu fața în sus, pentru a nu-l obliga pe celălalt s-o întoarcă."
Sujit Patil (India) - are aproape 14 ani de experiență în toate domeniile comunicării în afaceri - "La fel ca mai toți indienii, m-aș simți jignit dacă mi-ar lua cineva cartea de vizită și ar vârî-o în buzunar fără să o citească. La o primă întâlnire formală, mulți profesioniști oferă și primesc cărțile de vizită cu ambele mâini, înclinându-se instinctiv. Titlurile și ierarhiile au greutate în mediul corporatist indian, așa că ia-ți răgazul să citești cartea de vizită și să mulțumești înainte să o pui în buzunar sau în geantă. Îmi plac oamenii care trec pe spatele cărții contextul, date de referință, data întâlnirii etc. Acest gest îmi sugerează în plan nonverbal că interlocutorul meu e dornic să continue relația de afceri."
Saada Ibrahim Mufuruki (Tanzania) - directorul general al M&M Communications LTD., una dintre principalele agenții de comunicații din Tanzania - "De regulă, cartea de vizită face înconjurul mesei sau participantul merge de la om la om și înmânează personal o carte de vizită."
Laine Santana (Filipine) - directorul de comunicare corporatistă al HSBC Asia-Pacific, responsabilă cu managementul știrilor și cu departamentul relații investitori pe regiunea respectivă - "În Filipine, obișnuim să înmânăm cartea de vizită cu ambele mâini. Cel care primește cartea va mulțumi și va încuviința din cap, apoi își va lua răgazul să citească datele, înainte să o pună în buzunar sau pe masă, ca reper, mai ales în cazul întâlnirilor cu mai mulți participanți."
În România, nu facem plecăciuni. Ne rezumăm la o strângere de mână, la o scurtă discuție politicoasă, privim interlocutorul în ochi atunci când oferim cartea de vizită și ne oprim cu privirea măcar câteva secunde peste cartea lui de vizită, atunci când o primim. Este nepoliticos să o punem pur și simplu în buzunar, fără să îi acordăm un minim de atenție.

Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi...                                                                                                    

vineri, 23 iunie 2017

Nu haina îl face pe om, dar curiozităţile despre modă nu sunt de ici, de colo

Sigur aţi observat: cămăşile bărbăteşti au nasturii pe partea dreaptă, iar cele de damă pe partea stângă. V-aţi întrebat însă de ce? Ei bine, în spate există... istorie!


În Europa, primii nasturi cu rol funcţional au apărut în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care doar femeile cu stare îşi puteau permite să poarte cămăşi. Doamnele aveau însă servitoare, care le ajutau să se îmbrace, aşa că nasturii erau poziţionaţi în aşa fel încât să le fie lor mai uşor să încheie cămaşa, adică pe partea stângă.
Bărbaţii în schimb se descurcau singuri, aşa că nasturii au fost cusuţi pe partea dreaptă. În plus, Chloe Chapin - istoric de modă, care a urmat un doctorat în acest domeniu la Universitatea Harvard - a declarat că stilul ar putea avea legătură şi cu armata. Dacă domnii ar fi avut un pistol ascuns în cămaşă, era mai uşor să ajungă la el cu mâna dominantă - dreapta. După alţi cercetători, conexiunea ar fi cu modul în care bărbaţii şi-au purtau săbiile.
Pe de altă parte, Napoleon a ordonat să fie cusuţi nasturi de cupru pe mânecile uniformelor militare, pentru ca soldaţii să nu-şi mai şteargă nasul cu mâneca.
Poate vă întrebaţi şi ce e cu năstureii care împodobesc jeanşii, mai exact acele nituri, ce par inutile. Este vorba de rezistenţă. Sunt poziţionate exact în zonele care pot fi rupte cel mai ușor din cauza tensiunii și mișcării și ajută la menținerea materialului.
Nu sunt de neglijat nici culorile. În Evul Mediu, statutul social al unei persoane era reprezentat de culoarea ţinutelor purtate. Nobilii aveau haine roşii, ţăranii maro şi gri, iar negustorii şi alţi... agenţi economici, să le spunem, - verzi. Iar în Roma Antică, articolele vestimentare de culoare mov erau exclusiv rezervate împăraţilor şi magistraţilor. Şi tot în Roma Antică, a apărut şi primul shopping-mall cu haine!
Iar la capitolul "ciudăţenii"... de vară - aşa, de sezon - în 1907, în Boston, o femeie a fost arestată după ce a purtat un costum de baie întreg, mulat, la plajă. Şi, poate nu vă vine să credeţi, dar soldaţii ruşi au început să poarte şoseste abia în 2007. Înainte, pur şi simplu îşi înfăşurau diverse materiale textile în jurul picioarelor.
Şi, ca să ajungem şi în era tehnologiei, există şi pantofi cu GPS. Sistemul este activat prin lovirea de trei ori a tocurilor!
Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi...

luni, 12 iunie 2017

Locul la masă și poziția în comunicare

Stăm, de multe ori, pe gânduri, înaintea unei întâlniri şi ne întrebăm care ar fi cel mai potrivit loc să ne aşezăm. Dacă ţinem să fim atenţi şi la comunicarea nonverbală, nu doar la discursul rostit, atunci avem de luat o decizie importantă. Locul la masă şi poziţia sau rolul în comunicare sunt în strânsă legătură. Să vedem locul-cheie, în funcţie de obiectivul reuniunii şi de rolul pe care îl aveţi.


Pentru cooperare şi egalitate, cea mai bună soluție este să vă așezați, împreună cu partenerii de discuţie, în jurul unei mese rotunde, deoarece toată lumea va fi la acelaşi nivel. Din aceste considerente, este folosită în general, masa rotundă, atunci când vine vorba de diplomaţie şi dezbateri despre pace. Nu degeaba există şi expresia "ne vedem la o masă rotundă", adică la o reuniune unde toată lumea este pe aceeaşi poziţie.
Şeful însă, cel care îşi doreşte să inspire autoritate, trebuie să se aşeze în capul mesei. Este locul liderului de grup, care doreşte să impună un stil tradiţional de putere.
Iar când este vorba despre o confruntare sau despre o competiţie, varianta optimă este să staţi faţă în faţă cu adversarul.
La un workshop ori la o conferinţă sau seminar, trainerul trebuie poftit în schimb la mijlocul mesei, între elevi. De acolo, poate să coordoneze mult mai uşor discuţiile, să asculte părerile tuturor, să ofere răspunsuri şi să primească feedback. În plus, pare şi mai aproape de ceilalţi.
Dacă ţinta este să lucraţi bine cu cineva şi să ajungeţi la un punct comun, atunci indicat ar fi să vă aşezaţi umăr la umăr, pe aceeaşi parte a mesei. Tonya Reiman - autoarea cărţii "Limbajul trupului" - vine cu un sfat: "încercaţi să staţi în dreapta interlocutorului", îl va face să vă vadă ca pe o persoană de încredere şi vă veţi bucura de un succes mai mare în negociere.
Pentru seducţie, persuasiune sau pur şi simplu conversaţie schimbăm... foaia, dar şi locul, desigur. Este recomandat să staţi la un unghi de 90 de grade faţă de partenerul de discuţie, adică dumneavoastră pe o latură a mesei, cealaltă persoana pe latura imediat următoare. Este o poziţie confortabilă şi deloc restrictivă.
De ce să negăm? Regăsim multe dintre aceste "repartiţii" şi la mesele tradiţionale în familie, cu tatăl sau bunicul sau unchiul în capul mesei - "şeful de trib" - şi doamna casei umăr la umăr, în dreapta lui, sau toate rubedeniile reunite în jurul mesei rotunde.

Articol de Alma B
Sursă: Tonya Reiman - "Limbajul trupului"

Te-ar putea interesa şi...

vineri, 9 iunie 2017

Cum să “maschezi” plictiseala

4 strategii ca să pari interesat în timpul unei întâlniri plictisitoare.

Eşti la o întâlnire de afaceri sau la una... din obligaţie? Deja ai început să baţi din picior, să îţi frămânţi degetele, să te joci cu părul, cu pixul, cu ceasul etc.? E semn clar că te-ai plictisit de moarte. Dar, nu trebuie să laşi să se vadă asta? Atunci, să ştii că există soluţii.



-Înclină capul spre dreapta! Gestul este unul de supunere şi sugerează că eşti interesat de ceea ce se vorbeşte şi că asculţi. Un studiu recent a demonstrat că, atunci când înclinăm capul spre dreapta, oamenii au impresia că suntem mai oneşti, iar atunci când îl înclinăm spre stânga părem mai atrăgători.
-Zâmbeşte ocazional spre interlocutor! Gestul "îndulceşte" considerabil situaţia.
-Continuă să clipeşti! Când ne plictisim, avem tendinţa să privim fix ca să dăm impresia că suntem interesaţi. Clipeşte de aproximativ 15 ori pe minut - este frecvenţa la care oamenii nu par plictisiţi. Ascultătorii pe care i-ai "pierdut" clipesc de 5-10 ori pe minut.
-Aprobă din cap şi schimbă-ţi poziţia corpului! Dacă te mai mişti din când în când pe scaun, te vei trezi... la realitate şi îţi vei recăpăta atenţia, chiar dacă, uneori, doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Articol de Alma B
Sursa: Tonya Reiman - "Limbajul trupului"

Te-ar putea interesa şi..

sâmbătă, 20 mai 2017

Ce emoţii transmit culorile folosite de marile companii

Oriunde este vorba despre comerţ şi publicitate, fiecare detaliu este atent pus la punct, mai ales când vorbim despre giganţi. Iar emoţiile oamenilor sunt, de cele mai multe ori, ţintele campaniilor de marketing.


Dacă aruncăm un ochi pe un ghid de corelare a culorilor cu emoţiile, putem să privim altfel siglele brand-urilor de renume de pe glob.
De pildă, roşul folosit de Coca Cola, Lego, Kaufland, Canon sau CNN induce surescitare, încântare, curaj. Facebook, IBM, HP, Oral B, Oreo, DELL folosesc albastrul ca să atragă încredere. Tropicana sau Animal Planet au mizat pe verdele ce semnifică pace, sănătate. Cartoon Network, Nike, Puma sau Honda au mers pe alb şi ideea de echilibru, calm. Yahoo, Telecom sau  Barbie au ales magenta - adică inteligenţă, creativitate, în timp ce Fanta, Amazon sau Google au optat pentru portocaliu, ca să sugereze încredere, prietenie. Iar pentru Nikon, IMDB, Ferrari sau National Geographic galbenul inspiră optimism.
Potrivit psihologilor, doar în 20% dintre cazurile în care trebuie să alegem culori facem acest lucru conştient. În restul situaţiilor, dictează subconştientul.

Articol de Alma B
Sursa: Mediafax

Te-ar putea interesa şi...

luni, 6 martie 2017

Pledoarie pentru weekend-ul de 3 zile

Weekend-ul ar trebui să dureze trei zile. S-a demonstrat ştiinţific! Luni abia aşteptăm să vină marţi, pentru că miercuri ştim deja că mai sunt două zile până la weekend. Joi, bate la uşă weekend-ul, iar vineri ne simţim deja liberi.
Oameni de știință nu contestă deloc visul de a avea un weekend mai lung. Din contră! Au arătat - prin cercetări medicale, ale somnului, cognitive și psihologice - că o săptămână de lucru mai scurtă ar trebui să fie obicei și nu excepție, ca în cazul zilelor de sărbătoare sau de concediu.


Care ar fi avantajele unui weekend de trei zile? Şi asta dincolo de distracţie şi relaxare?
Primul beneficiar este sănătatea, deoarece inima este prima victimă după ore multe de lucru. Medicii tot semnalează acest aspect de câteva decenii. Potrivit unei ample analize privind legătura dintre bolile cardiace şi munca în exces (şi realizate pe 600.000 de bărbați și femei din America, Europa și Australia), oamenii care lucrează peste 55 de ore pe săptămână prezintă un risc cu 33% mai mare să sufere un AVC decât cei care muncesc sub 40 de ore săptămânal.
O altă constatare a fost că riscurile unei boli de inimă sunt mai mari în rândul persoanelor cu venituri mai mici. Diabetul de tip 2 afectează cu 30% mai mult muncitorii și lucrătorii manuali cu un program lung de lucru decât pe cei care fac aceeași muncă, dar stau la serviciu mai puțin de 40 de ore pe săptămână.
Să nu uităm şi de somn şi odihnă. Cine muncește mai puțin doarme mai mult. În plus, se trezeşte mai ușor și cu mintea mai limpede.
Un alt aspect demonstrat științific - datorită weekend-urilor de trei zile (sau de două zile cu o zi în cursul săptămânii), salariații rezolvă sarcinile de serviciu mai eficient. Cei care petrec prea mult timp la muncă sunt epuizați și ajung să fie adevărate bombe cu efect întârziat. Lipsiți de energie, le este mai greu să interpreteze emoțiile celor din anturajul lor şi ajung să nu îşi mai dea seama dacă un coleg este "mulțumit" sau "supărat", cu toate necazurile care decurg din aceste confuzii. Oboseala poate provoca și mai multe certuri cu apropiații, situații neplăcute atât în familie, cât și în mediul profesional.
Ultimul argument - care a convins până și angajatorii - este că oamenii sunt mai eficienți la serviciu dacă lucrează mai puțin. Este paradoxul unei săptămâni mai scurte sau al unui weekend mai lung.
Nici asta nu este o informaţie nouă. În secolul al XIX-lea, când sindicatele au cerut ca salariații să nu lucreze mai mult de zece ore pe zi (și apoi opt), conducerile uzinelor au fost surprinse să constate că producția a crescut și că numărul accidentelor de muncă a scăzut.
Aşadar, să nu ne pierdem speranţa.
Articol de Alma B
Sursa: Agerpres

vineri, 25 noiembrie 2016

Să fii prieten sau... duşman cu şeful?

Dacă aveţi dubii şi vă situaţi la extreme, un studiu recent poate că vă va face să vă regândiţi poziţia. Relaţia prea apropiată cu superiorul, la muncă, este la fel de periculoasă ca cea de animozitate, susţin specialiştii.


În cazul unei relaţii apropiate, dezamăgirile de zi cu zi pot fi mai uşor percepute drept trădări şi pot afecta performanţa angajaţilor, spun experţii. Nivelul de stres creşte şi piere şi cheful de muncă.
''Relaţiile profesionale nu sunt diferite de alte relaţii'', atrage atenţia Vincent Passarelli, psiholog clinician în New York. Cu alte cuvinte, mergem la serviciu cu aşteptări bazate pe experienţele trăite în viaţa personală. "Cu cât suntem mai apropiaţi de cineva, cu atât suntem mai vulnerabili'', subliniază Passarelli. Acesta adaugă şi că trecerea de la statutul de prieten la angajat este aproape imposibilă într-o companie în care raporturile profesionale şi amiciţia merg mână în mână.
Şi directorul Şcolii Europene de Management din Berlin este de părere că prietenia cu şeful poate duce la "epuizare, cinism sau dezamăgire din partea angajatului''. Asta se poate întâmpla în special în cazul în care legătura apropiată îl determină pe salariat să facă un compromis din cauza faptului că şeful, care îi este prieten, se aşteaptă să fie de partea sa. În final, are de suferit relaţia de serviciu.
Pe de altă parte, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul de Studii despre Management, cei care îşi linguşesc şefii ar avea totuşi şanse mai mici... să fie stresaţi.
În ceea ce îi priveşte pe tinerii de la noi, cei mai mulţi declară că vor să fie propriii lor şefi, arată un studiu Ernst&Young.
Articol de Alma B
Surse:
agerpres.ro
scienceblog.com
eyromania.ro