Pledoarie pentru weekend-ul de 3 zile

Weekend-ul ar trebui să dureze trei zile. S-a demonstrat ştiinţific! Luni abia aşteptăm să vină marţi, pentru că miercuri ştim deja că mai sunt două zile până la weekend. Joi, bate la uşă weekend-ul, iar vineri ne simţim deja liberi.

Oameni de știință nu contestă deloc visul de a avea un weekend mai lung. Din contră! Au arătat - prin cercetări medicale, ale somnului, cognitive și psihologice - că o săptămână de lucru mai scurtă ar trebui să fie obicei și nu excepție, ca în cazul zilelor de sărbătoare sau de concediu.

Care ar fi avantajele unui weekend de trei zile? Şi asta dincolo de distracţie şi relaxare?

Primul beneficiar este sănătatea, deoarece inima este prima victimă după ore multe de lucru. Medicii tot semnalează acest aspect de câteva decenii. Potrivit unei ample analize privind legătura dintre bolile cardiace şi munca în exces (şi realizate pe 600.000 de bărbați și femei din America, Europa și Australia), oamenii care lucrează peste 55 de ore pe săptămână prezintă un risc cu 33% mai mare să sufere un AVC decât cei care muncesc sub 40 de ore săptămânal.

O altă constatare a fost că riscurile unei boli de inimă sunt mai mari în rândul persoanelor cu venituri mai mici. Diabetul de tip 2 afectează cu 30% mai mult muncitorii și lucrătorii manuali cu un program lung de lucru decât pe cei care fac aceeași muncă, dar stau la serviciu mai puțin de 40 de ore pe săptămână.

Să nu uităm şi de somn şi odihnă. Cine muncește mai puțin doarme mai mult. În plus, se trezeşte mai ușor și cu mintea mai limpede.

Un alt aspect demonstrat științific - datorită weekend-urilor de trei zile (sau de două zile cu o zi în cursul săptămânii), salariații rezolvă sarcinile de serviciu mai eficient. Cei care petrec prea mult timp la muncă sunt epuizați și ajung să fie adevărate bombe cu efect întârziat. Lipsiți de energie, le este mai greu să interpreteze emoțiile celor din anturajul lor şi ajung să nu îşi mai dea seama dacă un coleg este "mulțumit" sau "supărat", cu toate necazurile care decurg din aceste confuzii. Oboseala poate provoca și mai multe certuri cu apropiații, situații neplăcute atât în familie, cât și în mediul profesional.

Ultimul argument - care a convins până și angajatorii - este că oamenii sunt mai eficienți la serviciu dacă lucrează mai puțin. Este paradoxul unei săptămâni mai scurte sau al unui weekend mai lung.

Nici asta nu este o informaţie nouă. În secolul al XIX-lea, când sindicatele au cerut ca salariații să nu lucreze mai mult de zece ore pe zi (și apoi opt), conducerile uzinelor au fost surprinse să constate că producția a crescut și că numărul accidentelor de muncă a scăzut.

Aşadar, să nu ne pierdem speranţa.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Ce spune despre tine poziţia în care dormi

Ce mai contează în ce poziţie dormim, atâta timp cât ne odihnim şi ne relaxăm, am spune mulţi dintre noi. Oamenii de ştiinţă citesc însă printre rânduri şi atunci când vine vorba despre poziţia pe care o avem în somn şi află detalii despre tipul de personalitate, dar şi despre relaţia cu partenerul.

De exemplu, persoanele care dorm în poziţia fetus - preferată în general de femei - par dure, dar sunt sensibile. Iar cele care dorm pe partea stângă a patului sunt mai creative. Cei care aţipesc cu faţa în jos şi braţele întinse în lateral sunt, de obicei, exuberanţi, nonconformişti şi tind să nu aibă control asupra vieţii lor. Cine se odihneşte stând pe spate, cu ambele mâini pe lângă corp, este, de regulă, liniştit şi rezervat. Iar cei care stau întinşi pe o parte sunt sociabili şi curioşi.

Din punct de vedere medical, dormitul pe burtă este benefic pentru digestie, în timp ce dormitul pe spate sau pe o parte poate provoca probleme de respiraţie, cum ar fi sforăitul.

Şi distanţa dintre parteneri în timpul somnului oferă indicii interesante - arată cât de fericit este cineva în relaţie. Conform unui studiu, care a cuprins 100 de adulţi din Scoţia, majoritatea partenerilor dintr-un cuplu (42%) dorm spate în spate, iar 31% în aceeaşi direcţie. Doar 4% dintre cei intervievaţi au spus că se aşează în pat faţă în faţă. Extrovertiţii tind să stea mai apropiaţi, iar 86% dintre cei care păstrează o distanţă de doar 2 cm unul de celălalt au declarat că sunt fericiţi. În schimb, cei între care rămân 76 cm distanţă sunt nemulţumiţi în relaţia lor de cuplu.

Un alt studiu, care a inclus 300 de adulţi, a dezvăluit că partea dreaptă este partea... proastă a patului. Peste 25% dintre cei care dorm pe stânga au o viziune mult mai optimistă despre viaţă, iar 66% consideră că sunt mai calmi în situaţii de criză.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Mediafax

Cafea cu... personalitate

Cum bei cafeaua? Neagră? Cu zahăr? Cu lapte? Fiecare ingredient adăugat trădează câte ceva despre personalitatea ta.

Un doctor în psihologie - Ramani Durvasula - a făcut un studiu pe 1.000 de băutori de cafea și a evaluat mai multe tipuri de personalităţi şi de trăsături psihologice: introvertiţi, extrovertiţi, răbdători, perfecţionişti, entuziaşti, circumspecţi, sensibili, cutezători etc.

Astfel, consumatorii de cafea neagră au fost descrişi ca oameni direcţi, cărora le plac lucrurile simple, pot fi tăcuţi, supărăcioşi şi rigizi.

O persoana obsesivă și domninantă preferă cafeaua cu multă spumă, cum ar fi cappuccino, iar cel care are în față o cană cu cafea cu lapte face tot posibilul să îi mulțumească pe cei din jurul său, îi place să se întreacă în a-i ajuta pe ceilalţi, dar nu prea are grijă de propria persoană, arată cercetarea.

Băutorii de cafea instant sunt mai degrabă delăsători, comozi și le place să amâne lucrurile.

Iar la capitolul... "dulcegării", cei care pun frișcă în cafea sunt consideraţi oameni cu sufletul mereu tânăr sau... nişte copii mai mari care şi-au păstrat gusturile şi sensibilităţile specifice celor mici. Nu iau întotdeauna cele mai bune decizii şi pot fi nechibzuiţi.

Cei cărora le place cafeaua decofeinizată, cu multă spumă, au tendinţa de a fi obsesivi, dominanţi şi foarte atenţi la detalii.

În studiul descris în cartea doctorului Durvasula "Eşti ceea ce mănânci: Schimbă-ţi atitudinea faţă de mâncare, schimbă-ţi viaţa", oamenii au fost puşi în faţa unor situaţii comune ce au inclus statul la coadă şi planificarea unor petreceri. Participanţii erau rugaţi să aleagă dintr-o varietate de scenarii, apoi au fost întrebaţi dacă beau cafea şi ce comandă de obicei. Darvasula a arătat că, în ciuda materialului interesant adunat în timpul studiului, "nu este nicio deosebire între caracterizarea făcută pe baza cafelei comandate şi cea făcută pe baza semnelor astrologice".

Dincolo de aceste "ponturi" pe care ni le dă în legătură cu personalitatea umană, să nu uităm că această licoare ne oferă multora un puseu de energie dimineața, și mai are și alte câteva beneficii. Potrivit unei alte cercetări, realizate de oameni de știință de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, s-a constatat că substanţa activă din cafea - cofeina - stimulează memoria vizuală. De asemenea, crește nivelul de atenție și stimulează metabolismul. Ca peste tot însă, atenție - excesele dăunează!

Articol de Alma B

FaceKeys România

Sursa: Mediafax 

Robotul cu sentimente

Când spui "robot" te gândeşti doar la o combinaţie de setări, circuite, softuri şi părţi metalice sau din plastic. Tehnologia atinge însă culmi nebănuite în prezent. Şi iată că viitorul SF din filme devine realitate mai repede decât am fi crezut.
Primul robot capabil să... simtă - da, să simtă, nu este eroare de scriere! - va apărea pe piaţă în 15 aprilie, anunţă CEO-ul companiei RealDoll, Matt McMullen. Domnişoara în cauză a fost botezată Harmony, este primul robot care va putea dezvolta legături emoţionale şi va fi plină de surprize.

 

Harmony va avea puls şi... 12 setări de personalitate, iar experienţele cu ea se vor apropia foarte mult de cele cu o femeie adevărată, în carne şi oase, precizează Matt McMullen. Cum va funcţiona însă Harmony? Va fi controlată prin intermediul unei aplicaţii de pe telefon, tabletă, sau computer şi îşi va surprinde... "partenerul" prin şarm, spontaneitate, obrăznicie, timiditate sau naivitate.

Desigur, relaţia nu se poate înfiripa cu o invitaţie în oraş, la o cafea. Pe Harmony trebuie să o... cumperi! Va costa 12.000 de lire sterline. Dar, pentru că are sentimente, există toate şansele să se îndrăgostească iremediabil de... proprietarul ei.

Articol de Alma B

FaceKeys România

Sursa: The Sun

Biologia iubirii

Definiţii pentru iubire sunt tot atâtea câţi fiori simt şi ocheade aruncă îndrăgostiţii - cu alte cuvinte... nenumărate! Nu e o boală, deşi doare, nu există tratament şi nici reţetă, dar oamenii de ştiinţă încearcă să facă o radiografie a iubirii şi pivesc focul de la inimă... la rece!

Creierul unei persoane îndrăgostite arată diferit de cel al unei persoane care simte doar dorință sexuală și, de asemenea, este diferit de al cuiva angajat într-o relație pe termen lung. Studii conduse de Helen Fisher, antropolog la Universitatea Rutgers și expert în biologia iubirii, au relevat că faza de ''îndrăgostire'' este o perioadă unică și bine definită ca timp și că există mai multe semne elocvente care ne arată când suntem îndrăgostiți.

Persoana iubită este numai una şi cea mai cea, după cum cred majoritatea celor atinşi de săgeata lui Cupidon. Fisher și colegii ei sunt de părere că acest sentiment de... singularitate rezultă din nivelurile ridicate în creier ale dopaminei centrale - o substanță chimică implicată în atenție și concentrare.

Îndrăgostiţii visează cu ochii deschişi, în medie, mai mult de 85 la sută din timpul lor de veghe, potrivit lui Fisher. Gândirea intruzivă - cum este denumită această formă de comportament obsesiv - poate fi efectul scăderii nivelului de serotonină centrală din creier, stare asociată anterior cu un comportament obsesiv.

Să nu uităm că îndrăgostiţii trec printr-un adevărat carusel al emoţiilor - de la euforie, la insomnie, pierderea poftei de mâncare, tremur, puls accelerat sau chiar disperare. Nu e nicio exagerare dacă spunem că acest comportament e similar cu al... dependenţilor de droguri. Dovada? Atunci când persoanelor îndrăgostite li se prezintă imagini ale celor dragi, se activează aceleași regiuni ale creierului ca și în cazul unui dependent de droguri care își primește doza. A fi îndrăgostit, spun cercetătorii, este o formă de dependență. O dependenţă emoţională, mai exact, care vine la pachet cu posesivitate, gelozie, teamă de respingere şi frica de separare. De exemplu, Fisher și colegii ei au analizat creierul unor persoane care vizualizau fotografiile unui iubit pe care l-au respins sau ale cuiva de care erau încă îndrăgostite, după ce au fost respinse de respectivii. Rezultatele testelor de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională au arătat activarea mai multor zone ale creierului, inclusiv zone ale encefalului precum girusul cingular care s-au dovedit a juca un rol în pofta de cocaină. "Activarea zonelor implicate în dependența de cocaină poate ajuta la explicarea comportamentelor obsesive asociate cu respingerea în dragoste", au notat cercetătorii.

Oricum, emoţiile primează în cazul îndrăgostiţilor. Potrivit unui studiu, 64 la sută dintre cei care simt... fiorul (același procentaj pentru ambele sexe) nu sunt de acord cu afirmația "Sexul este cea mai importantă parte a relației mele cu partenerul meu". 

Un alt expert în dragoste, Lucy Brown, neurolog la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, spune că această dorință de a fi cu cineva seamănă într-un fel cu nevoia de apă și de alte lucruri necesare pentru a supraviețui.

Într-un alt studiu al lui Fisher, prezentat în 2013 la conferința "Ființa umană", ea a constatat că oamenii sunt atrași de opusul lor, cel puțin opusul lor "creier chimic". De exemplu, persoanele cu așa-numitele personalități testosteron-dominante (foarte analitice, competitive și care își controlează emoțiile) au fost deseori atrase de personalități cu un nivel ridicat de estrogen și oxitocină - acei indivizi care au tendința de a fi "empatici, cultivați, de încredere, prosociali și introspectivi, care caută sensul și identitatea".

Pe de altă parte, a trece prin dificultăți alături de o altă persoană tinde să intensifice atracția romantică. Tot dopamina centrală poate fi responsabilă pentru această reacție, pentru că cercetările arată că, atunci când o recompensă este întârziată, neuronii care produc dopamină din mezencefal devin mai productivi.

Din păcate, a fi îndrăgostit de obicei nu durează pentru totdeauna. Rămân însă sentimentele de iubire, respectul şi armonia.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Silueta... de sezon

"Gustăm, ciugulim, doar vedem cum este"... femeile, mai ales cele care țin la siluetă, au o mulțime de expresii pentru a defini modul în care, de fapt, se înfruptă din bucatele care încarcă mesele de sărbători. Dar... nu doar amintirile rămân "lipite" apoi mult timp, ci şi kilogramele. Un studiu realizat recent pe aproximativ 3.000 de persoane din Statele Unite, Germania şi Japonia vine... ca un nod în gât: kilogramele acumulate de Crăciun si Revelion se pot menține până - atenție! - vara următoare.

Potrivit cercetării, realizate de o echipă de oameni de știință americani, de la Universitatea Cornell din Ithaca, în următoarele 10 zile după Crăciun s-a observat o creștere cu 0,6% a greutății corporale, în comparație cu perioada de 10 zile de dinaintea acestei sărbători. În plus, oamenii de știință au constatat că până în vara următoare participanții la studiu au reușit să dea jos doar aproximativ jumătate din greutatea acumulată înainte de 25 decembrie.

Potrivit Royal Society for Public Health (RSPH) din Marea Britanie, în perioada sărbătorilor, o persoană poate să mănânce chiar și 6.000 de calorii pe zi — de aproape trei ori mai mult decât cantitatea zilnică recomandată. RSPH notează că este nevoie de 44 de minute de plimbare pe jos pentru a ''arde'' caloriile dintr-o cană cu vin fiert, iar pentru a ''anihila'' caloriile de la cina copioasă de Crăciun ar fi nevoie de 1 oră și 40 de minute de alergare.

Cum putem evita totuşi "bagajul" nedorit? Ce e de făcut? Potrivit nutriționistului Erin Morse, șef de clinică la Ronald Reagan Medical Center din cadrul Universității California din Los Angeles, nu trebuie să ne așezăm flămânzi la mesele festive. De asemenea, el recomandă un măr sau un bol cu supă de legume, înainte de masă, iar după... o plimbare pe jos.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Prosopagnosia sau "orbirea faţă de feţe"

V-aţi gândit cum ar fi să trăiţi într-o lume fără chipuri? Sau într-o lume în care toţi arată fix la fel? Nu e un scenariu SF. Este, din păcate, o realitate pentru mulţi oameni. Unele boli sunt atât de perfide şi ascunse încât, atunci când afli că există aşa ceva, rămâi mut de uimire.

Prosopagnosia (gr. "prosopon" = faţă, "agnosia" = necunoaştere) sau orbirea facială ("face blindness", cum îi spun americanii) este o afecţiune care îi face pe oameni să aibă probleme cu identificarea prietenilor sau a membrilor familiei. Adică, bolnavul se trezeşte dimineaţa şi nu îşi recunoaşte partenerul de viaţă, copiii, vecinii sau colegii de serviciu, ca şi cum toate feţele ar fi identice. Poate merge chiar până într-acolo încât respectivul nu îşi recunoaşte nici propria figură în fotografii. Prosopagnosicii ar putea avea, de asemenea, dificultăţi cu problemele conexe, cum ar fi identificarea expresiei emoţionale a altor persoane, sau aprecierea vârstei ori a genului, după chip.

Şi nu, nu este vorba despre Alzheimer. Potrivit unui studiu german, apărut în American Journal of Medical Genetics, Prosopagnosia - o boală incurabilă, în acest moment - ar afecta 2,5% dintre pământeni.

Această boală rară şi ciudată poate fi congenitală sau poate apărea după un accident. În ambele cazuri, este vorba despre o slăbire parţială a funcţiilor cerebrale în ceea ce priveşte procesul de recunoaştere. Dacă în anumite cazuri de disfuncţiuni cognitive se activează un sistem de compensare, la prosopagnosie nu se întâmplă asta.

În cazul prosopagnosiei congenitale, este vorba despre un deficit în zonele cerebrale rezervate percepţiei, recunoaşterii feţelor, evaluării formelor. În cazul prosopagnosiei dobândite, cauza este o leziune a acestor zone, provocată de un traumatism cranian (20%), o criză de epilepsie, un stop cardio-respirator sau un deficit în alimentarea cu sânge a arterei cerebrale. Boala se poate dezvolta progresiv, pe parcursul mai multor ani.

Să ne oprim puţin asupra procesului complex de recunoaştere a unei feţe. Este un proces realizat în mai multe etape - începe cu detectarea feţei şi continuă cu decodarea informaţiei faciale. Creierul compară apoi aceste date cu imaginile şi modelele mentale de feţe pentru a determina dacă este sau nu un chip familiar. La bolnavii de prosopagnosie, deficienţa nu se află obligatoriu în aceeaşi etapă a procesului, ci poate interveni la detectarea feţei şi analiza ei structurală sau în procesul de comparare şi recunoaştere. Unii specialişti compară tulburarea cu efectul interetnic. De exemplu, atunci când un european ajunge într-o ţară asiatică şi are impresia că toţi oamenii seamănă. De altfel, toţi suferim într-un fel de agnosie vizuală într-un loc necunoscut, dar procesul de recunoaştere se activează repede, ceea ce nu se întâmplă la o persoană diagnosticată cu prosopagnosie.

Sarah Bate, profesor de psihologie la Universitatea Bournemouth, şi-a dedicat cariera cercetării acestei afecţiuni. Bate notează că boala poate provoca anxietate şi chiar depresie şi, în timp ce la unii bolnavi apar stări de stânjeneală ocazională, la alţii sunt afectate aptitudinea socială şi opţiunile privind locul de muncă, asfel încât ajung să se eschiveze şi să "sară" peste evenimentele sociale şi activităţile care necesită interacţiunea faţă în faţă cu alţii. Pe de altă parte, spune ea, unii "dezvoltă strategii compensatorii elaborate ceea ce îi ajută să recunoască oamenii". Profesorii, de exemplu, concep planuri de aşezare în clasă. Alţii devin foarte abili în recunoaşterea celorlalţi după repere ce nu ţin de trăsături faciale, cum ar fi mersul, coafura, îmbrăcămintea, mirosul ori vocea — sau chiar informându-şi colegii, familia şi prietenii şi cerându-le să se prezinte de fiecare dată când se întâlnesc. Un om de ştiinţă afectat de acestă tulburare a mărturisit chiar că îşi recunoaşte vecinii după... câini.

În final, vă propunem să urmăriţi un interviu cu un neurolog care suferă de această boală. Cum se descurcă un om care nu recunoaşte feţe? Cât de greu îi este?

Articol de Alma B

FaceKeys România

Sursa: Agerpres

cnn.com