Cu toţii ne-am dori să ştim ce îşi
doreşte angajatorul atunci când mergem la un interviu. Ca să-l
"citim", avem metoda Face Keys, de corelare a trăsăturilor faciale cu
personalitatea. Dar, pentru un trend în ceea ce priveşte preferinţele companiilor,
există studiile, iar cel mai recent pe această temă a fost dat publicităţii la
mijlocul acestei luni şi a fost realizat de eJobs în perioada august-septembrie
2017, pe un eşantion format din 180 companii.
În primul rând, cum caută şi
unde caută firmele noi candidaţi? Atunci când încep procesul de
recrutare pentru o nouă poziţie, 93% dintre ele mizează pe platformele de
recrutare online, 67% pe recomandări din partea echipei deja formate, 40% pe
reţelele de socializare, dar contează şi aplicările directe pe site-ul
companiei (26%). Însă nu e tot! Jumătate dintre companii caută potenţiali
angajaţi în alte oraşe decât cel în care recrutează, iar 49% caută candidaţi şi
în domenii de activitate conexe jobului deschis.
Cât durează din momentul în care este
lansat anunţul şi până se semnează contractul? Timpul de recrutare
este cuprins, pentru aproape 50% dintre firme, între 30 şi 60 de zile.
Care sunt cel mai greu de recrutat
candidaţi? Se găsesc mai greu muncitori calificaţi, specialişti în IT
sau specialişti în marketing. Pe aceste pieţe, cererea este, în prezent, mai
mare decât oferta. La capitolul manageri, contabili sau specialişti în
finanţe-bănci, lucrurile merg însă şnur.
Care sunt cele mai importante aspecte
urmărite atunci când firmele vor un angajat nou? Nu multitudinea de
şcoli şi numeroasele cursuri de specializare cântăresc cel mai greu. Aşadar, nu
se pune accentul pe teorie, ci pe... practică! Drept urmare, abilităţile
profesionale (60%) sunt în topul celor mai convingătoare aspecte atunci când
firmele evaluează un candidat, urmate de pasiunea pentru domeniu (44%) şi
nivelul de implicare în activitatea de zi cu zi (40%). Studiile şi cursurile de
specialitate, companiile pentru care candidaţii au lucrat anterior sau
planurile profesionale sunt la coada clasamentului.
Până la întâlnirea faţă în faţă cu
angajatorul, interfaţa este însă CV-ul. Iar Laszlo Bock, vicepreşedintele
senior al departamentului de resurse umane de la gigantul Google, a punctat
într-o postare pe LinkedIn câteva tipuri de greşeli pe care le fac
candidaţii în redactarea CV-urilor şi care ar trebui evitate.
Un studiu din 2013 a constatat faptul
că 58% dintre CV-uri au greşeli de scriere, care creează o imagine care nu îi
prea face cinste aplicantului la job. Angajatorul vede aici o lipsă de atenţie
la detalii, spune Bock.
Dacă te lungeşti cu CV-ul, rişti să-l
plictiseşti pe cel care îl citeşte. Aşadar, sintetizează şi prioritizează. O
pagină de CV pentru 10 ani de muncă ar fi ideal!
În plus, trebuie să fii atent şi la
formatare. Scrie cu un font de cel putin 10, margine stânga, dreapta, spaţiu
între propoziţii şi coloane.
De asemenea, nu divulga informaţii
confidenţiale în CV. Nimeni nu vrea în echipă un om care spune lucruri
nepotrivite.
Articol de Alma B
Te-ar
putea interesa şi…
- Ponturi pentru interviul de angajare
- Salutul -primul pas într-o discuţie şi un îndemn la comunicare
- Limbajul trupului - sfaturi pentru o colaborare reușită
- Și modul în care oferi cartea de vizită este o... carte de vizită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu