Ştim că mulţi microbişti se "aprind" atunci când urmăresc o partidă de fotbal la televizor. Strigă, se
agită, trăiesc fazele de parcă ar depinde de fiecare pasă şi de fiecare gol.
Pun suflet, dar inima nu e tocmai... încântată.
Această activitate - chiar dacă se desfăşoară în fotoliu sau pe canapeaua comodă de acasă - stresează inima la fel de mult ca o alergare scurtă,
potrivit unui studiu recent, realizat în Canada. Cercetarea a arătat că pulsul poate crește de peste două ori în momentul ocaziilor de înscriere a
unui punct în meci sau în ultimele minute ale competiției, indiferent de gradul
de pasiune pe care îl resimte o persoană față de echipa urmărită.
Ce au arătat concret "măsurătorile"? Pulsul celor care au
vizionat live competițiile a crescut cu 110%, în timp ce ritmul bătăilor inimii
în cazul celor care au privit jocul de la distanță a crescut cu 75%.
"Nu rezultatul competiției
este principalul factor care determină intensitatea răspunsului emoțional la
stres, ci mai degrabă entuziasmul trăit în timpul momentelor cu mize ridicate
sau foarte intense'', a explicat profesorul Paul Khairy, din
cadrul Montreal Heart Institute. Într-un articol care însoțește studiul,
experții au menționat că riscul de accidente cardiovasculare a fost ''foarte
înalt în arenă și în momentele dramatice, precum şi în perioadele de
prelungiri''.
Şi nu sunt doar... poveşti de speriat spectatorii pasionaţi. O
cercetare anterioară a identificat o creștere a cazurilor de infarct și de
accidente vasculare cerebrale în rândul olandezilor, în ziua în care echipa națională
de fotbal a Olandei a fost eliminată de la Campionatul European de Fotbal din
1996.
Articol
de Alma B
Sursa:
Agerpres
Te-ar putea interesa şi…
- Despre emoţii nu doar de bine
- Singurătatea– boală grea
- Exerciţiile la sală reduc anxietatea
- Cum reușesc emoțiile să ne influențezesănătatea
720p porno
RăspundețiȘtergere