Nu
de puţine ori încercăm să ne controlăm reacţiile. Nu degeaba este folosită atât
de frecvent sintagma "să-ţi stăpâneşti emoţiile". Fiecare are însă
felul său de a trece peste o anumită stare sau de a o ţine în frâu.
Din
spectrul atât de larg al emoţiilor, cea care poate fi controlată cel mai puţin
este bucuria. Şi, drept vorbind, toţi ne dorim să ţină cât mai mult. Desigur
însă, există situaţii când nu este oportun să îţi manifeşti veselia (de
exemplu, la un eveniment dramatic sau într-un cadru sobru, unde eticheta cere
rigoare).
La
polul opus - notează Jacques Cosnier, medic, psihiatru, psihanalist şi etolog
de carieră, care a făcut şi un studiu pe această temă - este furia. Furia este
cea mai controlată emoţie, în timp ce frica şi tristeţea se situează pe poziţii
intermediare.
Când
vine vorba însă de gradul de verbalizare a emoţiilor, furia a apărut ca fiind
cea mai gălăgioasă şi mai dificil de controlat, potrivit unei cercetări
realizate de specialistul francez Jacques Cosnier. Cum faci însă să o ţii
totuşi în frâu? Cele mai folosite strategii se bazează pe efortul de stăpânire
a vocii, a sintaxei şi a semanticii. Cel în cauză este zgârcit în cuvinte, se
abţine să vorbească, încearcă să explice lucrurile cu calm. Iar această
represie se extinde deseori şi la limbajul corporal - persoana respectivă
strânge din dinţi sau strânge pumnii ori "îşi înghite" lacrimile.
Represia
este înregistrată pentru 40% dintre cazurile de furie, 10% dintre cazurile de
tristeţe, 5% dintre cazurile de bucurie şi 4% pentru cele de frică.
Mecanismul
de diversiune reuneşte însă şi activitatea mentală, şi pe cea corporală.
Subiectul evită tema sensibilă, de exemplu vorbeşte despe altceva sau face o
altă activitate care să-i distragă atenţia de la problema care a declanşat starea
respectivă.
Diversiunea
este folosită în 10% dintre cazurile de tristeţe, 8% dintre cazurile de furie
şi 2% dintre cele de bucurie.
Există
- mai rar însă - şi alte "căi de scăpare" - evitarea sau fuga,
mascarea efectului, neutralizarea prin ritualuri conversaţionale (aprobări,
felicitări, condoleanţe), utilizarea unei activităţi fiziologice (controlul
respiraţiei sau a bea un pahar cu apă) ori sprijin de la o altă persoană
(prietenul bun căruia îi spui păsul şi care te înţelege şi te sfătuieşte).
Pe
de altă parte, reacţiile propriu-zise pot avea un rol benefic. Ţipetele, în
cazul furiei, sau plânsul, atunci când eşti trist, reduc tensiunea şi au o
funcţie homeostazică de reglare, dacă nu chiar de control.
Articol
de Alma B
Te-ar
putea interesa şi…
- Și emoticoanele au... două tăișuri
- Fericirea are gust de vanilie
- Mirosul, emoţiile şi personalitatea -legături surprinzătoare
- Despre emoţii... cu două tăişuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu