joi, 12 ianuarie 2017

Mişcare pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă

Că tot vine week-end-ul, nu fugiţi de distracţia printre nămeţi şi nici de datul zăpezii la lopată. Faceţi sport, cât mai mult! Veţi fi mai sănătoşi şi... veţi trăi mai mult! 
Un studiu publicat în 9 ianuarie arată că și persoanele care fac mișcare doar în weekend reduc riscul de a muri la o vârstă precoce, din cauza unor boli cardiovasculare sau de cancer. 
Riscul de a muri de cancer scade cu 18% la sportivii "de duminică" - cei care fac peste 150 de minute de activitate fizică - față de 21% în cazul celor care fac sport regulat în timpul săptămânii. Concluzille vin în urma unei cercetări realizate pe parcusul a 9 ani, pe 64.000 de persoane din Marea Britanie. Vârsta medie a participanților la studiu a fost de aproximativ 59 de ani. 


"Activitatea fizică o dată sau de două ori pe săptămână este legată de un risc mai mic de mortalitate precoce, chiar și în rândul celor al căror nivel de activitate este mai mic decât cel recomandat", afirmă Emmanuel Stamatakis, profesor în cadrul Universității din Sydney, Australia, și principalul autor al acestui studiu. 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că sunt necesare cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, sau 75 de minute de exercițiu susținut, pentru a reduce riscul mortalității precoce, indiferent de cauză. 
Dacă nu v-am convins, mai avem argumente. Potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Arizona, creierul persoanelor care aleargă regulat prezintă mai multe sinapse. Cercetarea, bazată pe examinări prin tehnica imagisticii prin rezonanță magnetică (RMN), a demonstrat că alergarea poate influența structura și funcționarea creierului într-un mod similar cu efectul pe care îl are îndeplinirea unor sarcini complexe, precum cântatul la un instrument muzical. 
Cercetătorii au comparat, timp de un an, imaginile creierelor unor tineri alergători cu cele ale altor persoane de vârste similare care nu făceau exerciții fizice fizice regulate și au remarcat o creștere a numărului de sinapse în mai multe regiuni ale creierului, inclusiv în cortexul prefrontal, important pentru funcțiile cognitive precum alcătuirea planurilor, luarea deciziilor și abilitatea de a muta rapid atenția de la o sarcină la alta. 
Iar un nou studiu publicat în jurnalul științific Neurology arată că oamenii care nu au fost activi fizic la vârsta mijlocie aveau creierul mai mic după 20 de ani decât cei care au făcut mișcare în acea etapă a vieții. 
În plus, copiii care au o viață activă ar putea manifesta mai puține simptome de depresie în comparație cu cei care sunt sedentari, potrivit unui studiu realizat recent în Norvegia, pe aproape 2.200 de copii. 
Să alergăm, aşadar, pentru o viață mai sănătoasă şi mai lungă şi pentru un creier mai alert. 
Articol de Alma B
Sursa: Agerpres
Time.com 
Reuters 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu