sâmbătă, 28 iulie 2018

Frustrarea în limbajul nonverbal


Frustrarea poate fi un instrument educativ, menit să trezească spiritul combativ, spune psihologul belgian Joseph Messinger. Iar rezistenţa la frustrare fluctuează în funcţie de experienţele trăite de fiecare individ. De pildă, cei care lucrează într-un anumit sector de activitate financiară vor avea un grad de rezistenţă la frustrare mai mic decât dacă ar trăi din vocaţie sau pasiune.


Sediu simbolic al mijloacelor de apărare, al neîncrederii şi al prevenirii, antebraţul stâng al unei persoane dreptace reprezintă scutul său, mai explică Joseph Messinger. Acesta apără instinctiv faţa şi craniul în cazul unei agresiuni fizice. De ce antebraţul stâng şi nu cel drept? Deoarece braţul stâng depinde de emisfera cerebrală dreaptă, deci, prin extindere, de imaginea maternă. Antebraţul stâng este aşadar sediul rezistenţei la frustrare. Drept urmare, prinderea antebraţului drept cu mâna stângă arată că respectivul poate să protesteze dacă interlocutorul încearcă să-l prindă în mrejele lui. De ce? Tocmai pentru că braţul drept este centrul rezistenţei la frustrare, iar respectivul nu va ceda niciun centimetru.
Ceea ce putem urmări însă mai uşor este codul gestual al frustrării. Cum "citim" frustrarea în comportamentul nonverbal al celor din jur?
Ei bine, există numeroase semnale. De pildă, interlocutorul îşi stinge cu îndârjire chiştocul de ţigară în scrumieră reprezintă un mod de a încheia o discuţie considerată sterilă. Dacă respectivul ţine tigara între arătător şi degetul mijlociu, iar celelalte două degete sunt pliate în palmă şi blocate de degetul mare, atunci este captiv într-un teritoriu restrâns pe plan sentimental şi nu se bucură de succesul după care tânjeşte.
Atunci când o persoană stă jos şi îşi ţine un picior sub ea este o altă postură a frustrării şi apare relativ rar şi în timpul întâlnirilor oficial, eventual atunci când dezbaterile se prelungesc până la căderea nopţii.
Când cineva se leagănă însă pe scaun exprimă un sentiment de insatisfacţie legat de o imposibilitate: aceea de a crea condiţiile propice pentru o relaţie amicală sau pentru o ambianţă destinsă în cursul unei discuţii.
Nu pot trec neobservate nici gambele sau degetele nervoase. Această nerăbdare indică un comportament de frustrare al unui individ extrem de dornic să ajungă undeva fără să îşi acorde însă timp să gândească la ce face. Gestul poate fi şi compulsiv şi poate indica o refulare, care tinde să decapiteze motivaţia sau ambiţia celui care face aceste gesturi de nerăbdare. Deşi pare cât se poate de calm şi de atent, invitatul poate să lovească uşor cu piciorul în pământ ori să dea mici lovituri cu picioruol în gol, trădându-şi astfel frustrarea de a nu putea evita constrângerile la care este supus.
Buzele pot fi... pecetluite, prin contractarea muşchilor orbiculari, pentru a nu întrerupe un interlocutor faţă de care nu simţim simpatie sau pentru a nu o lua de la capăt cu o discuţie searbădă. Pe de altă parte, când strângem din buze atât de tare încât pigmentaţia lor dispare, contrarierea rimează foarte bine cu frustrarea.
Şi urechile şi accesoriile specifice lor vin însă cu indicii importante. În cazul femeilor, dacă poartă cercei rotunzi, cu cât aceştia sunt mai mari, cu atât trădează o frustrare afectivă, ba chiar sexuală, mai mare. Iar când interlocutorul îşi frământă de zor lobul urechii drepte este pe cale să-şi construiască răspunsuri ori să găsească argumente cât mai iscusite ca să vă prindă în plasă.
Şi să nu uităm nici de corelarea trăsăturilor faciale cu personalitatea! În acest "cod" frustrarea îşi are locul în maxilar - cu cât acesta este mai pătrăţos şi mai proeminent, cu atât indică un nivel mai mare al frustrării. Iar subiectul este dezbătut pe larg la cursurile şi workshopurile Face Keys România.

Articol de Alma B
Face Keys România

Sursa: Joseph Messinger - "Cartea gesturilor"

Te-ar putea interesa şi…



Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , ,

Sfaturi de limbaj nonverbal pentru EI şi ELE, cei din poziţii de lideri


Există două tipuri de semnale pe care angajaţii le caută la un lider: căldură (empatie, atractivitate, grijă) şi autoritate (putere, credibilitate, poziţie). Iar diferenţele dintre sexe îi plasează pe domni şi pe doamne în categorii diferite la aceste capitole. De exemplu, femeile excelează că vine vorba de căldură şi empatie, iar bărbaţii afişează mai multă forţă şi autoritate.


Cum poate însă o femeie să câştige la partea cu autoritatea? Arma secretă este limbajul nonverbal. 
Este important să nu ridici glasul. Atunci când îţi exprimi opinia pleacă de la o anumită înălţime, apoi urcă treptat, pentru a coborî la loc spre finalul propoziţiei. Dacă ridici glasul spre final este ca şi cum nu ai avea încredere în propria afirmaţie şi ai avea nevoie de confirmare şi încurajare din partea audienţei. 
Dar este important să vorbeşti tare şi să te faci auzită. Adoptă un ton ferm.
Pune stăpânire pe spaţiu. Cu alte cuvinte, stai dreaptă, stai în picioare când îţi prezinţi ideile, nu la masa de şedinţe. Iar ca să inspiri încredere şi autoritate ţine capul drept, într-o poziţie cât mai neutră. Capul înclinat este gestul universal de supunere şi acceptare.
De asemenea, strânge mâna cu hotărâre şi îmbracă-te ca un lider. Şi nu îl ultimul rând... zâmbeşte, dar cu măsură!
De partea cealaltă, există şi ponturi pentru bărbaţii care vor să transmită mai multă empatie. 
În primul rând, priveşte-i pe oameni atunci când vorbesc! Mai mult contact vizual înseamnă mai multă includere şi căldură. 
Când vine vorba despre expresiile faciale şi exprimarea emoţiilor, bărbaţii trebuie să le ţină sub control, mai ales pe cele care par intimidante sau ameninţătoare. Aceste mărci ale autorităţii sunt, fără îndoială, utile în anumite situaţii, dar dăunătoare în altele. Expresiile severe sunt obişnuite în timpul negocierilor, fără să îţi dai seama. Un şef se încruntă, dar odată ce devii conştient de această deprindere, ar fi bine să îţi modifici expresia de pe chip în conformitate cu împrejurarea. Un zâmbet sau încurajare, fie ea şi din priviri sau din cap, reprezintă un pas major spre empatie şi căldură. Feed-back-ul va fi pozitiv.

Articol de Alma B
Face Keys România

Sursa: Carol Kinsey Goman - "Limbajul secret al succesului"

Te-ar purea interesa şi…



Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , , , , , ,

Când ritmul piesei "Macarena" îţi salvează viaţa


Nu doar o dată vi s-a întâmplat să simţiţi că parcă inima vă bate altfel atunci când ascultaţi o anumită melodie. Şi nu e doar o iluzie. Ritmul muzicii poate influenţa şi ritmul cardiac.


 De exemplu, potrivit unui studiu spaniol, cântecul "Macarena" din anii '90 poate salva vieţi! Altfel spus, potrivit cercetătorilor, piesa impune ritmul potrivit pentru un masaj cardiac. Melodia celor de la Los del Rio, lansată în 1993, are avantajul de a oferi ritmul potrivit în cazul unei astfel de intervenţii de urgenţă, care necesită între 100 şi 120 de compresii pe minut.
Cercetătorii de la Universitatea din Barcelona, de la Universitatea Autonomă din Barcelona şi de la Spitalul clinic din acealaşi oraş au inclus în studiu 164 de studenţi la medicină, pe care i-au separat în trei grupe, toţi având însă misiunea să facă masajele cardiace pe manechine timp de două minute. Cele mai bune rezultate le-au avut cei care au folosit un metronom reglat la 103 bătăi pe minut, graţie unei aplicaţii pe telefonul inteligent: 91% dintre ei au ţinut cadenţa recomandată. 74% dintre cei care au respectat această cadenţă au urmat ritmul cântecului "Macarena". Iar dintre cei care nu au avut instrucţiuni doar 24% au respectat cadenţa corectă.
Unul dintre specialişti a explicat şi că studenţii care au folosit ritmul cântecului "Macarena" au demarat mai repede procedura, în timp ce voluntarii care au ascultat metronomul au avut "cea mai mare întârziere înainte de a executa prima compresie".

Articol de Alma B
Face Keys România

Sursa: lefigaro.fr

Te-ar purea interesa şi…


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: ,

miercuri, 18 iulie 2018

Topul ţărilor în care oamenii zâmbesc cel mai mult în selfie-uri


Cel mai des întâlnit "accesoriu" într-un selfie este, de ce să nu recunoaştem, zâmbetul. Asta deşi sunt destule personaje care preferă tot felul de grimase mai ieşite din comun sau găsesc chiar de cuviinţă să se strâmbe, ca să atragă atenţia.


Într-un top al zâmbăreţilor în astfel de poze, podiumul este ocupat de Brazilia, urmată de Nicaragua şi Columbia. Ţara noastră nu este chiar atât de... relaxată, aşa că zâmbeşte de pe locul al 19-lea.
Dacă privim comparativ, persoanele din Europa de Est zâmbesc mai mult în selfie-uri decât occidentalii, Macedonia aflându-se pe locul al 11-lea, iar Republica Moldova pe locul al 16-lea. Marea Britanie a ocupat poziţia 66, Franţa 75, iar Spania 80.
Thailanda, cunoscută drept "Ţara Zâmbetelor", s-a situat abia pe treapta a 42-a, la mare distanţă de ţara vecină, Laos, aflată pe 28. Topul este încheiat de Japonia, care s-a situat pe locul 124, după Kuweit şi Coreea de Sud.
Clasamentul a fost realizat de ghidul digital de turism "Jetpac", care a studiat peste un milion de "selfie"-uri, postate pe Instagram.
Şi, că tot am vorbit de... "zâmbete de poză", ţineţi cont şi că jumătate dintre zâmbetele noastre sunt false, după cum arată un alt studiu, realizat în Marea Britanie. Oamenii zâmbesc de aproape 500.000 de ori în viaţă, dar numai aproximativ jumătate dintre aceste zâmbete sunt reale.
În medie, un om zâmbeste cam de 26 de ori pe zi - asta, desigur, dacă nu face foarte multe duble pentru selfie-ul perfect.

Articol de Alma B

Surse: dailymail.co.uk 
Mediafax

Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , ,

Tu ştii ce face copilul tău pe internet? Bullyingul şi pericolul din spatele ecranului.


Fenomenul bullying ia tot mai multă amploare şi prinde în "tentaculele" sale tot mai mulţi elevi, mai ales la şcoală.


Bullying-ul este definit ca un comportament ostil, de excludere şi de hărţuire (inclusiv emoţională) a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoştinţe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel. Uneori, aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice. Principalele motive pentru care copiii spun că sunt intimidaţi sau umiliţi sunt aspectul fizic şi statutul social. Iar această violență este foarte prezentă inclusiv în mediul online, unde îi acaparează cu orele pe majoritatea adolescenților.
În România, 69% dintre copii au fost martori ai hărţuirii în mediul on-line, arată cele mai noi date privind cyberbullying-ul, procesate de Organizaţia Salvaţi Copiii.
Conform unui alt studiu, al Inspectoratului General al Poliţiei Române, peste 18% dintre elevi susţin că părinţii lor doar cred ca ştiu cu ce se ocupă ei pe internet, dar în realitate nu ştiu chiar tot, în timp ce alţi peste 13% declară că părinţii lor nu ştiu mai nimic despre ce fac în mediul online.
Peste 78% dintre elevii chestionaţi au un cont pe cel puţin o reţea de socializare, iar aproximativ 47% dintre dintre ei şi-au selectat prietenii din mediul online din rândul persoanelor pe care le cunoşteau iniţial în realitate.
Statistica mai arată că peste 50% dintre elevi au acceptat să se împrietenească online cu persoane pe care nu le cunoşteau în realitate, iar 38% dintre participanţii la studiu declară că jumătate dintre prietenii din mediul online nu le sunt cunoscuţi.
Potrivit poliţiştilor, nu există o denumire în Codul penal a infracţiunii de bullying, este de fapt un cumul de infracţiuni, ameninţare, şantaj, jigniri, vătămare corporală.
Dramatic este şi că, în toamna anului trecut, datele arătau că, în ţara noastră, există un psiholog la 800 de elevi. Prea puţini având în vedere problemele de comunicare în rândul adolescenţilor şi numărul mare de cazuri de bullying.

Articol de Alma B

Sursa: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , ,

Telefonul mobil - unul dintre principale motive de gelozie la români


Telefonul mobil a devenit periculos de prezent în vieţile noastre şi nu mai este folosit strict pentru a comunica pe cineva. Facem transmisiuni live pe Facebook, navigăm pe internet, postăm articole sau poze, urmărim persoane pe Twitter sau Instagram, suntem conectaţi în permanenţă. Dar, pe cât de mare este utilitatea, pe atât de mare este şi dependenţa şi pe atât de numeroase consecinţele.


Una dintre ele ar fi chiar gelozia în cuplu, de parcă nu erau suficiente motivele posibile, şi fără acest dispozitiv inteligent. Potrivit unui studiu, aproape jumătate dintre români sunt mai geloşi pe faptul că perechea lor stă cu nasul în telefon şi doar 18% pe timpul pe care şi-l petrece cu prietenii sau chiar în eventuale... aventuri.
O altă cercetare, realizată în Statele Unite, arată că, pe măsură ce membrii unui cuplu folosesc mai mult platforma de socializare Facebook, creşte şi sentimentul de gelozie dintre ei. Iar un studiu făcut de Universitatea Oxford, şi la care au participat 24.000 de cupluri europene căsătorite, a descoperit că satisfacţia maritală este invers proporţională cu nivelul de utilizare a site-urilor de socializare.
Şi, chiar dacă punctul central al geloziei în această discuţie a fost... telefonul mobil, când vine vorba despre centrul său în cadrul creierului uman, cercetătorii japonezi au constatat că zona specifică acestui sentiment este chiar cea care detectează şi durerea fizică. Poate şi de aceea trăirile de acest fel sunt resimţite ca fiind dureroase.

Articol de Alma B

Surse: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , ,

Cu rujul... la psiholog


De ce e aproape nelipsit rujul din trusa de farduri a doamnelor și a domnișoarelor, dar și de pe buzele lor? Ca să arate mereu cât mai bine, ar spune cei mai mulți.


Un psiholog american vine însă și cu alte explicații. Contrastul dintre culoarea buzelor și cea a pielii feței reprezintă un indicator al vârstei, spune el, și toți îl percepem în mod inconștient. Iar machiajul le ajută pe femei să pară mai tinere, prin amplificarea contrastelor pe chip. Drept urmare, cu cât buzele par mai roșii, în contrast mai viu cu pielea feței, cu atât femeii i se "șterg" mai mulţi ani de pe chip.
Şi că tot am pomenit şi de nuanţe, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Manchester a descoperit şi ce culoare preferă bărbaţii. Domnii au votat: se simt mai atraşi de femeile care poartă ruj roşu.
Şi iată şi dovezi! Potrivit unei cercetări realizate în 2012, chelneriţele care folosesc ruj roșu au tendința să primească bacșișuri mai mari decât cele care nu folosesc deloc acest produs cosmetic.
Totodată, un ruj potrivit pe buze poate crește şi încrederea în sine a unei femei. Există studii care au arătat că acestea au tendința de a-și cumpăra acest produs în perioadele mai ploioase.
Conform unui alt studiu, una din trei femei nu iese din casă fără să se dea cu ruj, iar cele care chiar fac o obişnuiţă din asta ajung să mănânce, de-a lungul vieţii, aproximativ două kilograme de ruj!

Articol de Alma B


Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , , ,

duminică, 15 iulie 2018

Viaţa, văzută prin ochii daltoniştilor


Viaţa este plină de culoare, iar ochiul uman poate distinge aproximativ 10 milioane de culori! Impresionant, în condiţiile în care nume pentru toate aceste nuanţe sunt mult, mult mai puţine.


 Există însă un pământean cu capacităţi vitzuale cu adevărat excepţionale. O cercetătoare de la Institutul de Neuroştiinţă din Marea Britanie afirmă că a descoperit o persoană care poate distinge 100 de milioane de nuanţe ale culorilor! Obositor totuşi, dacă luăm în calcul şi faptul că ochii folosesc 65% din energia creierului nostru, mai mult decât orice altă parte a corpului.
Totuşi, în medie, un om din 20 nu poate distinge culorile, iar mulți nici măcar nu își dau seama că percepția lor asupra culorilor nu este bună.
Daltonismul afectează mai ales bărbaţii, iar asta din cauza localizării cromozomiale a genelor implicate în percepţia culorilor: două dintre ele, genele care codează pigmenţii roşu şi verde, se situează pe cromozomul X, pe care bărbaţii îl au într-un singur exemplar.
Există însă mai multe forme de daltonism. Unii nu pot distinge între verde și albastru și între galben și violet, alții nu observă diferențele dintre roșu și verde, iar alții nu pot deosebi albastru de verde, sau roșu de verde.
Şi sunt şi oameni care văd viaţa doar în negru, alb şi gri. Afecţiunea se numeşte acromazie şi nu evoluează, dar nici nu este tratabilă.
Cei care suferă de protanopie nu disting nuanţele de roşu, iar cei care suferă de deuteranopie nu văd nuanţele de verde. Atunci când persoana nu poate percepe o culoare, boala poartă numele de dicromazie.
Cert este că ochiul uman este foarte performant. Dacă ar fi un aparat foto digital, ar avea... 576 de megapixeli!

Aveţi mai jos şi un test, ca să vedeţi cât de bine distingeţi culorile.




Articol de Alma B


Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , , , , ,

luni, 9 iulie 2018

Hormonul stresului şi criza financiară


De stres a auzit toată lumea şi l-a şi simţit, din plin chiar. În zilele noastre este aproape imposibil să te ocolească. Dar puţini asociază imediat hormonul stresului cu cortizolul, care sunt, de fapt, unul şi acelaşi lucru.


Cortizolul este un hormon secretat de glandele suprarenale, ca reacţie la momentele de stres intens, cum sunt acelea de tipul "luptă sau fugi", ajungând la cote maxime în situaţiile de incertitudine. Acest hormon pregăteşte organismul pentru acţiune secretând glucoză şi acizi graşi în sânge, suprimând, de asemenea, funcţiile corporale care nu sunt necesare pe timp de criză - cum ar fi sistemul digestiv, reproducător şi imunitar. Însă, dacă stresul devine cronic, aşa cum se întâmplă în momente de criză prelungită, nivelul ridicat de cortizol afectează capacitatea de învăţare, creşte anxietatea şi, în cele din urmă, duce la depresie.
Acest cortizol - spun cercetătorii de la Cambridge Judge Business School şi de la Institutul universitar de ştiinţe metabolice din Cambridge, Marea Britanie - ar putea fi însă responsabil şi pentru declanşara crizelor financiare majore, deoarece îi împiedică pe brokeri să ia decizii riscante în momente dificile din punct de vedere economic.
"Orice broker ştie că organismul este purtat într-o cursă de montagne russe de fluctuaţia pieţelor. Ceea ce nu ştiam până la apariţia acestui studiu era faptul că aceste schimbări fiziologice - nivelurile subclinice ale stresului de care abia suntem conştienţi - schimbă de fapt abilitatea noastră de a ne asuma riscuri", a declarat John Coates, coautor al studiului şi fost broker de instrumente financiare pe Wall Street.

Aricol de Alma Barbu

Sursa: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , , , , ,

Auzim mai bine cu urechea dreaptă


Aveţi ceva important de spus şi vreţi ca interlocutorului să îi intre bine în cap? Atunci aveţi grijă să îi vorbiţi la urechea dreaptă! Canalizaţi discursul în acea direcţie!


 Potrivit unui studiu italian, creierul procesează mai bine informaţiile primite din această parte. Oamenii de ştiinţă consideră că acest fenomen este posibil deoarece emisfera cerebrală stângă este mai bună în procesarea informaţiilor, a cererilor primite de la urechea dreaptă. Ştim deja că cele două emisfere controlează corpul încrucişat.
 În orice caz, ceva-ceva informaţii ajung şi dacă respectivul nu este totuşi foarte atent. Şi asta deoarece oamenii "aud" şi cu ajutorul pielii! Senzaţiile resimţite la nivelul pielii influenţează felul în care oamenii percep sunetele, potrivit unui alt studiu, realizat de cercetătorii canadieni de la Universitatea British Columbia din Vancouver.
Oamenii de ştiinţă canadieni au descoperit că o serie de "rafale" de aer, de mică intensitate şi care nu pot fi auzite, dar care însoţesc anumite sunete, influenţează felul în care auzeau participanţii la această cercetare. În opinia oamenilor de ştiinţă, acest studiu a dovedit faptul că elementele audio şi video nu sunt singurii factori importanţi care determină felul în care aud oamenii.
 Subiectul "auz" a fost si tema unui studiu la care au lucrat cercetătorii americani. Iar aceştia au ajuns la concluzia că perechile cu vechime pot identifica mai uşor vocea partenerului, într-o cameră aglomerată. Mai exact, cuplurile... majore, adică acelea cu o vechime de peste 18 ani.
 Există însă şi reversul medaliei! Aceiaşi parteneri sunt capabili să ignore vocea "jumătăţii" mult mai uşor, dacă nu sunt interesaţi de ceea ce spune sau dacă în jur se află alţi oameni pe care vor să-i asculte.

Articol de Alma B
Face Keys România

Surse: Mediafax 
bbc.co.uk 
dailymail.co.uk

Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , ,

joi, 5 iulie 2018

Şi bărbaţii suferă de depresie postpartum


Depresia postpartum se manifestă prin tristeţe permanentă şi pierderea interesului faţă de activităţile care înainte îţi făceau plăcere, sau incapacitatea de a desfăşura sarcinile zilnice timp de cel puţin două săptămâni. Şi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este o tulburare care afectează una din şase femei. Netratată, depresia postnatală poate dura un an sau chiar mai mult.


Dar, nu este o afecţiune specifică doar femeilor. Potrivit Dianei Ramos, profesor la clinica Universităţii Keck din California, depresia postpartum este frecvent întâlnită şi la partenerii proaspetelor mămici, în primele luni de la naştere.
E drept că, din punct de vedere fizic, bărbaţii nu trec prin experienţa unei naşteri, dar resimt o schimbare bruscă în relaţia de cuplu, în finanţele familiei şi în stilul de viaţă, ceea ce poate genera stres şi anxietate, explică specialiştii.
Aşadar, şi în cazul taţilor pot apărea simptomele specifice depresiei postnatale, ca stări de proastă dispoziţie, irascibilitate, lipsa poftei de mâncare sau a somnului. Potrivit unui studiu publicat de revista ştiinţifică "Hormones and Behavior", la care au participat 149 de cupluri din Statele Unite, dacă mama pică în depresie, şi partenerul ei are 40% şanse de a suferi de aceeaşi afecţiune.
În ceea ce priveşte depresia în general, Organizaţia Mondiala a Sănătăţii anunţa anul trecut că, la nivel global, sunt 322 de milioane de oameni care suferă de această boală. Iar unul dintre doctorii care face parte din Departamentul pentru Sănătate Mentală din cadrul OMS a avertizat încă o dată că, în acest moment, depresia este "cea mai importantă cauză ce produce dizabilităţi în lume".

Articol de Alma B
Face Keys România

Surse: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , , ,

marți, 3 iulie 2018

Sindromul amintirilor false


Uneori ne este greu să ne aducem aminte anumite întâmplări sau persoane, dar există şi cazuri în care oamenii au... amintiri false. Adică au impresia că au trecut prin experienţe care nu sunt, de fapt, ale lor.


Sindromul amintirilor false este o tulburare în care identitatea și relațiile persoane sunt centrate în jurul amintirilor unor evenimente traumatice, care nu s-au petrecut în realitate, dar despre care persoana crede realmente că au avut loc. Odată înrădăcinată amintirea, creierul se atașează de ea până în punctul în care aceasta dictează efectiv viața și identitatea persoanei, fiind totodată rezistentă la corijare.
Acest sindrom poate fi creat în cursul terapiei, atunci când gânduri despre abuz sunt sugerate sau implantate în hipocamp, declanșând amintiri, oricât de vagi sau încețoșate, ale unor evenimente virtuale ce ar putea confirma gândurile sugerate sau implantate. Creierul se descurcă de minune atunci când vrea să găsească ceva și de multe ori persoanele care susțin că au fost traumatizate în copilărie sunt acuzate că și-au "creat" trauma citind cărți motivaționale, frecventând curente de psihoterapie sau ascultând poveștile altor presupuse victime cu care ajung să se identifice, în ciuda absenței oricărui indiciu că în trecutul îndepărtat chiar ar fi avut loc o traumă.
Memoria este asesea modelată de timp, distanțe și percepții și, în lipsa unor dovezi sau martori, devine aproape imposibil de stabilit dacă ceea ce își amintește adultul este real sau nu. Asta nu înseamnă că oamenii respectivi mint sau inventează povești, deoarece în multe cazuri produc dovezi care le confirmă varianta, uneori chiar mărturii ale abuzurilor, fotografii, înregistrări video, martori oculari etc. Acest subiect nu poate fi nicidecum tranșat în alb și negru.
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri penale în care a fost vorba despre acuzații false bazate pe sindromul amintirilor false a fost procesul grădiniței McMartin, în Statele Unite. În anii 1980, a existat ceea ce unii numesc o panică satanică, ziarele fiind pline de știri despre presupuse abuzuri sexuale derulate în timpul unor ritualuri satanice și întâlniri secrete, în multe dintre acestea fiind implicați copii. Familia McMartin, care deținea o grădiniță în California, a fost acuzată în 1983 de nu mai puțin de 321 de acte de abuz sexual împotriva copiilor care frecventau grădinița. Între 1984 și 1987 au fost arestați mai mulți oameni. Nu a fost nimeni condamnat și acuzațiile au fost ridicate în 1990, procesul lor devenind cel mai lung și mai costisitor proces penal din istoria Americii.
Oamenii specializaţi în neuroştiinţe spun că multe dintre amintirile noastre zilnice sunt reconstruite fals, deoarece modul în care vedem noi lumea se schimbă constant. Iar motivul pentru care amintirile noastre sunt atât de maleabile este că sunt foarte multe informaţii care trebuie stocate în creier.
"Creierul funcţionează cu supoziţii iraţionale, este predispus la erori şi are nevoie de scurtături. Amintirile false sunt semnele unui creier sănătos", spune Sergio Della Sala, profesor în neuroştiinţe la Universitatea Edinburgh.
Şi, interesant este că sindromul amintirilor false îi poate afecta inclusiv pe cei care suferă de boala numită memorie autobiografică superioară (hipertimesia), care face ca respectivii să îşi poată aminti în detaliu lucruri pe care le-au făcut cu ani în urmă. Într-un fel, aceşti oameni au cea mai bună memorie de pe Pământ, dar asta nu elimină automat amintirile false.

Articol de Alma B
Face Keys România

Surse: Marie D. Jones, Larry Flaxman - "Războaiele PSI" 
bbc.com

Te-ar putea interesa şi...


Publicat de la Niciun comentariu:
Etichete: , , , , , , , , , , , ,
Abonați-vă la: Postări (Atom)