vineri, 23 iunie 2017

Nu haina îl face pe om, dar curiozităţile despre modă nu sunt de ici, de colo

Sigur aţi observat: cămăşile bărbăteşti au nasturii pe partea dreaptă, iar cele de damă pe partea stângă. V-aţi întrebat însă de ce? Ei bine, în spate există... istorie!


În Europa, primii nasturi cu rol funcţional au apărut în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care doar femeile cu stare îşi puteau permite să poarte cămăşi. Doamnele aveau însă servitoare, care le ajutau să se îmbrace, aşa că nasturii erau poziţionaţi în aşa fel încât să le fie lor mai uşor să încheie cămaşa, adică pe partea stângă.
Bărbaţii în schimb se descurcau singuri, aşa că nasturii au fost cusuţi pe partea dreaptă. În plus, Chloe Chapin - istoric de modă, care a urmat un doctorat în acest domeniu la Universitatea Harvard - a declarat că stilul ar putea avea legătură şi cu armata. Dacă domnii ar fi avut un pistol ascuns în cămaşă, era mai uşor să ajungă la el cu mâna dominantă - dreapta. După alţi cercetători, conexiunea ar fi cu modul în care bărbaţii şi-au purtau săbiile.
Pe de altă parte, Napoleon a ordonat să fie cusuţi nasturi de cupuru pe mânecile uniformelor militare, pentru ca soldaţii să nu-şi mai şteargă nasul cu mâneca.
Poate vă întrebaţi şi ce e cu năstureii care împodobesc jeanşii, mai exact acele nituri, ce par inutile. Este vorba de rezistenţă. Sunt poziţionate exact în zonele care pot fi rupte cel mai ușor din cauza tensiunii și mișcării și ajută la menținerea materialului.
Nu sunt de neglijat nici culorile. În Evul Mediu, statutul social al unei persoane era reprezentat de culoarea ţinutelor purtate. Nobilii aveau haine roşii, ţăranii maro şi gri, iar negustorii şi alţi... agenţi economici, să le spunem, - verzi. Iar în Roma Antică, articolele vestimentare de culoare mov erau exclusiv rezervate împăraţilor şi magistraţilor. Şi tot în Roma Antică, a apărut şi primul shopping-mall cu haine!
Iar la capitolul "ciudăţenii"... de vară - aşa, de sezon - în 1907, în Boston, o femeie a fost arestată după ce a purtat un costum de baie întreg, mulat, la plajă. Şi, poate nu vă vine să credeţi, dar soldaţii ruşi au început să poarte şoseste abia în 2007. Înainte, pur şi simplu îşi înfăşurau diverse materiale textile în jurul picioarelor.
Şi, ca să ajungem şi în era tehnologiei, există şi pantofi cu GPS. Sistemul este activat prin lovirea de trei ori a tocurilor!
Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi...

miercuri, 21 iunie 2017

Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei

Uimitori sunt bebelușii, acești pui de oameni care - odată cu venirea lor pe lume - îți răstoarnă, la modul frumos, întregul univers. Sunt fascinanți, dar și fascinați de tot ceea ce descoperă în jurul lor. Și sunt curioși, se pare, încă dinainte de a se naște.


Încă din pântecele mamei, fetusul reacționează la forme care seamănă cu fețe, după cum au descoperit oamenii de știință englezi, în urma unui studiu recent, privind dezvoltarea percepției vizuale și a cogniției la copiii din pântec. Cercetătorii au proiectat lumină prin peretele uterin al unor femei însărcinate și au constatat că pruncii de 34 de săptămâni își întorc mai des capul când umbrele și formele seamănă cu o față.
Oamenii de știință au analizat reacțiile a 39 de fetuși la proiecții de lumină care semănau cu fețe normale sau răsturnate și au observat că bebelușii erau mai degrabă atrași să urmărească acele chipuri cu orientare normală. Totodată, au ajuns la concluzia că bebelușii au suficientă lumină în burta mamei astfel încât experiențele vizuale încep încă dinainte de naștere.
Deși existau de câțiva ani unele teorii similare, nu au putut fi verificate, din cauza limitării din punct de vedere al tehnologiei. Acum însă, datorită tehnicii 4D, cu ultrasunete, cercetătorii au putut să testeze și să analizeze aceste idei.
Așadar, cei mici ne surprind din nou! Nu vin pe lume chiar atât de neștiutori cum am crede, iar procesul lor de învățare nu începe odată ce au ajuns în brațele noastre. Când se întâlnesc cu noi, au deja... o parte din teme făcute.

Articol de Alma B
Sursa: sciencedaily.com

Te-ar putea interesa şi...

duminică, 18 iunie 2017

De ce tresărim în somn?

Nu e deloc plăcut să te zdruncini din toate încheieturile, imediat după ce ai aţipit, şi să fii... alungat din cel mai dulce somn. Pentru unii se lasă chiar şi cu o căzătură la propriu această tresărire atât de sâcâitoare. Şi nu e vorba despre echilibru fragil. Atunci?


Iată ce spun oamenii de ştiinţă. În primul rând, nu ni se întâmplă numai nouă.
Aproximativ 70% dintre pământeni trăiesc senzaţia de „cădere în gol" cel puţin o dată în viaţă, potrivit unui studiu realizat de Clinica Mayo.
Cu ce avem de-a face, de fapt? Tresăririle nocturne sunt denumite medical mioclonii hipnagogice sau spasme hipnagogice şi se presupune că reprezintă o interpretare cerebrală eronată a semnalelor secundare relaxării musculare.
Deşi motivul din spatele acestui fenomen nu este clar, perspectivele evoluţioniste sugerează că ne permite, la fel ca strămoşilor noştri, să verificăm încă o dată mediul din jurul nostru, dar şi să ne asigurăm că este propice somnului. De exemplu, muşchii primatelor râmân încordaţi, ele fiind obişnuite să doarmă în copaci. Prin urmare, relaxându-ne, avem impresia că ne prăbuşim şi tresărim, pentru că încercâm să oprim această cădere din pom.
O altă teorie sugerează că spasmul hipnagogic este efectul relaxării sistemului nostru psihologic, o explozie finală a energiei din timpul zilei. Dar, deşi în majoritatea cazurilor este un fenomen normal, pe termen lung poate provoca totuşi o formă de insomnie.
Cum am putea evita această experienţă care ne ţine în... priză chiar şi în somn? Să reducem din cantitatea de cafea, să evităm exerciţiile fizice seara şi să ne ferim de stres. De asemenea, aceste stări pot fi induse şi de stimuli externi, cum ar fi o sursă de lumină sau de sunet. Pe de altă parte, cercetările nutriţioniştilor au scos la iveală că deficienţa de magneziu, calciu şi fier poate creşte riscul apariţiei acestui fenomen.
În final, avem şi un pont - tot de la oamenii de ştiinţă. Cei care le permit companionilor necuvântători să doarmă alături de ei în pat se odihnesc mai bine şi se simt "mai apăraţi şi mai în siguranţă" pe timpul nopţii. Să nu uităm însă că un alt studiu a dezvăluit că animalele de companie pot să le transmită stăpânilor o serie de afecţiuni, precum tuberculoză, conjunctivită felină şi toxiinfecţii alimentare.

Articol de Alma B
Surse: Mediafax.ro
dailymail.co.uk

Te-ar putea interesa şi...


luni, 12 iunie 2017

Locul la masă și poziția în comunicare

Stăm, de multe ori, pe gânduri, înaintea unei întâlniri şi ne întrebăm care ar fi cel mai potrivit loc să ne aşezăm. Dacă ţinem să fim atenţi şi la comunicarea nonverbală, nu doar la discursul rostit, atunci avem de luat o decizie importantă. Locul la masă şi poziţia sau rolul în comunicare sunt în strânsă legătură. Să vedem locul-cheie, în funcţie de obiectivul reuniunii şi de rolul pe care îl aveţi.


Pentru cooperare şi egalitate, cea mai bună soluție este să vă așezați, împreună cu partenerii de discuţie, în jurul unei mese rotunde, deoarece toată lumea va fi la acelaşi nivel. Din aceste considerente, este folosită în general, masa rotundă, atunci când vine vorba de diplomaţie şi dezbateri despre pace. Nu degeaba există şi expresia "ne vedem la o masă rotundă", adică la o reuniune unde toată lumea este pe aceeaşi poziţie.
Şeful însă, cel care îşi doreşte să inspire autoritate, trebuie să se aşeze în capul mesei. Este locul liderului de grup, care doreşte să impună un stil tradiţional de putere.
Iar când este vorba despre o confruntare sau despre o competiţie, varianta optimă este să staţi faţă în faţă cu adversarul.
La un workshop ori la o conferinţă sau seminar, trainerul trebuie poftit în schimb la mijlocul mesei, între elevi. De acolo, poate să coordoneze mult mai uşor discuţiile, să asculte părerile tuturor, să ofere răspunsuri şi să primească feedback. În plus, pare şi mai aproape de ceilalţi.
Dacă ţinta este să lucraţi bine cu cineva şi să ajungeţi la un punct comun, atunci indicat ar fi să vă aşezaţi umăr la umăr, pe aceeaşi parte a mesei. Tonya Reiman - autoarea cărţii "Limbajul trupului" - vine cu un sfat: "încercaţi să staţi în dreapta interlocutorului", îl va face să vă vadă ca pe o persoană de încredere şi vă veţi bucura de un succes mai mare în negociere.
Pentru seducţie, persuasiune sau pur şi simplu conversaţie schimbăm... foaia, dar şi locul, desigur. Este recomandat să staţi la un unghi de 90 de grade faţă de partenerul de discuţie, adică dumneavoastră pe o latură a mesei, cealaltă persoana pe latura imediat următoare. Este o poziţie confortabilă şi deloc restrictivă.
De ce să negăm? Regăsim multe dintre aceste "repartiţii" şi la mesele tradiţionale în familie, cu tatăl sau bunicul sau unchiul în capul mesei - "şeful de trib" - şi doamna casei umăr la umăr, în dreapta lui, sau toate rubedeniile reunite în jurul mesei rotunde.

Articol de Alma B
Sursă: Tonya Reiman - "Limbajul trupului"

Te-ar putea interesa şi...

vineri, 9 iunie 2017

Cum să “maschezi” plictiseala

4 strategii ca să pari interesat în timpul unei întâlniri plictisitoare.

Eşti la o întâlnire de afaceri sau la una... din obligaţie? Deja ai început să baţi din picior, să îţi frămânţi degetele, să te joci cu părul, cu pixul, cu ceasul etc.? E semn clar că te-ai plictisit de moarte. Dar, nu trebuie să laşi să se vadă asta? Atunci, să ştii că există soluţii.



-Înclină capul spre dreapta! Gestul este unul de supunere şi sugerează că eşti interesat de ceea ce se vorbeşte şi că asculţi. Un studiu recent a demonstrat că, atunci când înclinăm capul spre dreapta, oamenii au impresia că suntem mai oneşti, iar atunci când îl înclinăm spre stânga părem mai atrăgători.
-Zâmbeşte ocazional spre interlocutor! Gestul "îndulceşte" considerabil situaţia.
-Continuă să clipeşti! Când ne plictisim, avem tendinţa să privim fix ca să dăm impresia că suntem interesaţi. Clipeşte de aproximativ 15 ori pe minut - este frecvenţa la care oamenii nu par plictisiţi. Ascultătorii pe care i-ai "pierdut" clipesc de 5-10 ori pe minut.
-Aprobă din cap şi schimbă-ţi poziţia corpului! Dacă te mai mişti din când în când pe scaun, te vei trezi... la realitate şi îţi vei recăpăta atenţia, chiar dacă, uneori, doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Articol de Alma B
Sursa: Tonya Reiman - "Limbajul trupului"

Te-ar putea interesa şi..

miercuri, 7 iunie 2017

Poşeta - rol strategic în comunicare


Noi, femeile, avem o pasiune pentru poşete. Cele mai multe dintre noi. Însă nici reginele nu fac excepţie de la regulă. Iar Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii face chiar istorie la acest capitol. Mereu îmbrăcată impecabil, are şi sute de genţi asortate ţinutelor sale. Dar, nu vă gândiţi că rolul poşetei este acelaşi ca pentru noi, doamnele - să fie burduşite cu te miri ce fleacuri, de la oglinjoare, farduri, chei şi până la suzeta de rezervă a celui mic, minionul preferat al fetiţei sau ochelarii de soare ai soţului, care te roagă "să îi ţii şi lui ceva".

www.facekeys.ro
 
În cazul reginei, poşeta are rol... strategic! Suverana are întotdeauna o geantă atunci când iese în public, iar la evenimente cei care o însoţesc sunt şi cu ochii pe ea, şi cu ochii pe geantă. De ce? Pentru că este o cale subtilă de comunicare, una bine pusă la punct.
Dacă regina îşi mută poşeta dintr-o mână în alta înseamnă că trebuie ca cineva din echipa ei să intervină politicos şi să o "salveze" dintr-o conversaţie. Dacă lasă în schimb poşeta pe podea dă de înţeles că nu îi place discuţia pe care o are la cină şi vrea să se retragă. Iar în cazul în care pune geanta pe masă, îşi doreşte ca evenimentul să se încheie în următoarele 5 minute. Alarma... se dă însă atunci când îşi roteşte verigheta pe deget. E semn că trebuie să se retragă imediat.
Regina Elisabeta a II-a preferă genţile făcute pe comandă, cu toarte mai lungi, ca să nu o incomodeze atunci când dă mâna cu cineva. De aproximativ o jumătate de secol, colaborează cu brandul de lux Launer. Încă de când acesta i-a făcut cadou o poşetă în 1968, Regina a ales să menţină colabrarea. Un model semnat de această firmă costă - atenţie! - peste 1.650 de lire sterline!
În ceea ce o priveşte pe soţia prinţului William, ducesa de Cambridge, aceasta preferă să poarte un plic pentru e evita strângerile de mână.
Pentru cele mai multe dintre noi, poşeta rămâne însă un accesoriu şi o variantă - de ce să nu recunoaştem - de... bagaj!  

Articol de Alma B

 

Te-ar putea interesa şi...

vineri, 2 iunie 2017

Gesturi... cu dus și întors

Că tot începe perioada vacanțelor, poate nu știați, dar fiecare destinație are, pe lângă obiceiurile ei, și gesturile ei - care pot fi cu totul diferite față de ceea ce credeați.


Grecia este una dintre cele mai populare destinaţii în care românii merg în concediu. Iar grecii sunt prietenoși și săritori. Dar, dacă vă ajută și vreți să le mulțumiți, nu arătați degetul mare. Reacția va fi total opusă celei așteptate. În Grecia, și parțial în Australia, în zonele în care există comunități mari de greci, ridicarea degetului mare este... o insultă. Este un gest asemănător ridicării degetului mijlociu!
Nu ridicați însă nici palma, cu degetele răsfirate! Este o altă faimoasă ofensă - moutza, ce vine din vechiul obicei bizantin de a plimba infractorii înlănțuiți pe străzi, unde localnicii încercau să îi nimerească în față cu gunoaie și pământ.
Nu vă bazaţi prea mult nici pe celebrul V, de la victorie. În Grecia şi în Marea Britanie, poziţia palmei are o importanţă crucială. În Grecia, există o versiune miniaturală a moutzei în care se folosesc doar arătătorul şi degetul mijlociu, restul degetelor fiind strânse, iar palma îndreptată spre exterior. De aceea, grecii ţin palma spre interior. Însă, aşa puteţi jigni foarte uşor un britanic! 
Aşadar, şi cultura joacă un rol extrem de important în comunicarea nonverbală.

Articol de Alma B
Sursa: Peter Collett - "Cartea gesturilor"

Te-ar putea interesa şi...