luni, 5 noiembrie 2018

"Valsul" oamenilor de afaceri japonezi

Fără muzică pe fundal totuşi, privite atent, de la distanţă, negocierile în afaceri între americani şi japonezi seamănă mai degrabă cu un dans! Sau, mai bine zis, cu un vals!


Iată şi de ce această idee! La conferinţele internaţionale, americanii născuţi în mediul urban se poziţionează de obicei la o distanţă de 0,45 - 1,2 metri unul de celălalt şi stau în acelaşi loc în timp ce vorbesc. Dar, dacă urmăriţi conversaţia dintre un om de afaceri japonez şi unul american, veţi observa cum cei doi vor începe să se mişte lent prin cameră, americanul îndepărtându-se de japonez, iar japonezul apropiindu-se de american.

Aceasta este o încercare - atât a americanului, cât şi a japonezului - de a se adapta la o distanţă interpersonală confortabilă din punct de vedere cultural. Japonezul, fiind mai mic, are nevoie de un spaţiu personal de numai 25 de centimetri, aşa că înaintează pentru a adapta distanţa în funcţie de nevoia sa spaţială. Prin acest gest însă invadează zona intimă a americanului, forţându-l pe cel din urmă să dea înapoi pentru a-şi recăpăta spaţiul personal.

Înregistrările video ale unei astfel de întâlniri, redate la viteză mare, creează iluzia că cei doi bărbaţi valsează prin cameră, japonezul fiind cel care conduce dansul. Acesta este unul dintre motivele pentru care, atunci când negociază, asiaticii, europenii sau americanii se privesc adesea cu suspiciune. Occidentalii îi consideră pe asiatici ca fiind "agresivi" şi "familiari", iar asiaticii cred că europenii sau americanii sunt "reci", "distanţi" şi "detaşaţi".

În fond, totul este un... vals, greşit înţeles!

Articol de Alma B

Sursa: Allan & Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri" 

Te-ar putea interesa şi…

luni, 29 octombrie 2018

Gestul OK - istorie şi semnificaţii


Gestul OK sau "perfect", "în regulă" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din lume şi a fost popularizat în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea, iar sensul său este comun tuturor ţărilor vorbitoare de limbă engleză.


Se spune că OK este o abreviere de la "oll korrect", o scirere umoristică a "all correct", care ar fi apărut tot în secolul al XIX-lea, când umoriştii erau reunoscuţi pentru faptul că făceau haz de cuvintele stâlcite ale politicienilor.
Potrivit unei alte teorii, această abreviere ar fi apărut în Războiul de secesiune din America (1861 - 1865). În acea perioadă, în Nord, decesele de pe front erau trecute pe nişte tăbliţe afişate în văzul soldaţilor pentru a-i ţine la curent cu tot ce se petrecea pe câmpul de luptă şi, constant, apăreau anunţuri de genul "200 kills", "300 kills". Spre sfârşitul războiului însă, au fost şi zile în care nu existau victime, aşa că pe tăbliţă apărea "0 kills", care - după câteva scrieri - a fost scurtat în "OK".
Iar o altă variantă îl indică drept inventator al cuvântului pe editorul publicaţiei „Boston Morning Post”, care avea obiceiul să creeze acronime pentru cititorii săi. El obișnuia să treacă în articolele sale „NG” - no good (nu e bine), „OW” - all right (în regulă), „OFM” - our first men (primii oameni) sau „GC” - gin cocktail. În 1839, în timpul unei dispute cu rivalii de la „Providence Journal”, a scris acel „OK”, care, după cum a explicat chiar el, însemna „all correct”.
În România, gestul s-a răspândit rapid după revoluţia din '89. Dar, în anumite locuri, el are alte origini şi conotaţii.
De pildă, în Franţa şi Belgia înseamnă şi "zero", şi "nimic". De exemplu, într-un restaurant, chelnerul a condus un cuplu la masă şi a întrebat: "E bună această masă?", iar oamenii au răspuns cu gestul OK şi el a reacţionat rapid: "Păi, dacă nu vă place aici, vă putem găsi altă masă..." El a interpretat semnul OK ca "zero, lipsit de valoare" - altfel zis s-a gândit că nu le plăcea masa.
Mare atenţie însă dacă ajungeţi în Brazilia sau în alte câteva ţări din America de Sud! Acolo, gestul este ofensator! Înseamnă un anumit orificiu al corpului uman.
În Japonia, acelaşi gest poate să însemne "bani". Drept urmare, dacă faceţi afaceri acolo şi exprimaţi acest gest în sensul de OK, un japonez ar putea crede că îi cereţi mită! Pe de altă parte, un turc ar putea considera semnul o înjurătură, iar în ţările arabe este utilizat extrem de rar şi este fie un semnal de ameninţare, fie o obscenitate.
Aşadar, aveţi grijă ca totul să fie OK când faceţi semnul... OK!

Articol de Alma B

Sursa: Allan & Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri"  

Te-ar putea interesa şi…



duminică, 28 octombrie 2018

Cursul despre fericire


Programele şcolare sau cele din universităţi includ tot felul de minunăţii de materii. Unele merg însă şi mai departe şi se transformă nu în subiect de articol, pentru rubrica "ciudăţenii", ci într-o surpriză frumoasă! Iar un exemplu în acest sens este Universitatea Bristol, care a devenit prima instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie ce a introdus în programa sa de studiu un curs despre...  fericire, un curs în care studenţilor le sunt predate strategii pentru a avea o viaţă mai împlinită.


Cursul "Ştiinţa fericirii" este opţional, durează 10 săptămâni, prezintă cele mai recente studii şi cercetări realizate în domeniul psihologiei şi neuroştiinţelor şi explorează ce este fericirea şi cum poate fi obţinută. 
La acest curs, vor fi analizate o serie de chestiuni importante - dacă fericirea se află în gene şi poate fi cu adevărat modificată, modul în care mintea omenească distorsionează fericirea şi rolul pe care cultura îl are în apariţia fericirii. De asemenea, studenţii vor reflecta la modul în care vor putea dobândi experienţe de viaţă, nu bunuri materiale, şi vor învăţa cum să îşi reseteze nivelul de fericire personală.
Materia a fost introdusă în programa Universităţii Bristol în contextul îngrijorărilor tot mai mari apărute în Marea Britanie în legătură de sănătatea mintală şi bunăstarea studenţilor. În ultimii ani, 94% dintre universităţile britanice au anunţat că au remarcat o creştere spectaculoasă a numărului de tineri care au încercat să contacteze serviciile de consiliere psihologică.
Cursul se inspiră dintr-o iniţiativă similară adoptată de Universitatea Yale din Statele Unite.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…



Lăsaţi oile, lâna e mai eficientă pentru un somn bun!


Nu sunt puţini cei care numără până şi oi atunci când nu reuşesc în niciun fel să adoarmă. Dar - spun cercetătorii australieni - este mai eficient să purtăm pijamale din lână decât să facem... recensământul în turmă.


De ce? Echipa de oameni de ştiinţă care s-a ocupat de acest subiect susţine că lâna menţine corpul în ''zona de confort termic'' cea mai favorabilă pentru un somn odihnitor. Cercetătorii au testat teoria pe două grupuri formate din tineri - studenţi cu vârste de aproximativ 20 de ani, respectiv vârstnici - care aveau între 65 şi 70 de ani.
Studenţii au adormit cu patru minute mai devreme, în medie, atunci când au purtat pijamale realizate din lână merinos. Astfel, au adormit în 11 minute când au fost îmbrăcaţi în pijamale din lână şi în 15 minute când au purtat haine din bumbac. De asemenea, ei au dormit cu 7 minute în plus, în medie, când au avut pijamale din lână.
Dar, pijamalele din lână au avut un impact semnificativ mai mare asupra seniorilor. Cei care au purtat haine din lână au adormit după 12 minute, iar cei care au avut pijamale din poliester sau bumbac au adormit după 27 de minute.
Pe de altă parte, dacă tot aţi descoperit un... truc, ca să-l ademeniţi pe Moş Ene, nu vă grăbiţi să vă ridicaţi din pat, mai ales la sfârşit de săptămână. Un alt studiu - desfăşurat în Suedia, pe un grup de 40.000 de oameni, într-un interval de 13 ani - a scos la iveală că persoanele care dorm mai mult în weekend, în special cele care nu reuşesc să se odihnească suficient în timpul săptămânii, ar putea trăi mai mult.
O durată de somn prea scurtă - de până în 5 ore pe noapte - în weekend se asociază cu un risc de mortalitate prematură mai mare cu 52%, în raport cu o durată de somn suficientă, de 7 ore. În timpul săptămânii de lucru, durata ideală de somn este între 7 și 9 ore pe noapte. O medie de 7 ore de somn pe noapte este satisfăcătoare, pe când mai puțin de 5 ore este un factor nociv, la fel și mai mult de 9 ore.

Articol de Alma B

Surse: Agerpres
CNN
DCnews

Te-ar putea interesa şi…


joi, 25 octombrie 2018

Tu câte chipuri crezi că poţi să recunoşti?


Aceasta este întrebarea! Iar răspunsul surprinzător vine, desigur, de la oamenii de ştiinţă care au făcut un studiu pe această temă. Ei au descoperit că pământenii sunt capabili să recunoască, în medie, 5.000 de chipuri. 


Nu vă gândiţi însă numai la străinii din autobuz sau din metrou. Întră aici şi membrii familiei, prietenii sau persoanele publice văzute în mass media.
Studiul - realizat de o echipă de oameni de ştiinţă de la universitatea britanică din York - demonstrează că abilităţile noastre de recunoaştere facială ne permit să distingem în fiecare zi mii de feţe întâlnite în locuri aglomerate sau văzute pe ecranele telefoanelor mobile ori ale televizoarelor.
Pentru această cercetare, echipa de oameni de ştiinţă le-a solicitat participanţilor să noteze câte chipuri îşi amintesc din viaţa personală. Voluntarii au fost apoi invitaţi să facă acelaşi lucru cu cei pe care îi recunoşteau, fără să-i ştie însă personal. De asemenea, li s-au arătat mii de imagini cu persoane celebre - două poze ale fiecăruia, din motive de coerenţă - şi au fost întrebaţi pe câţi i-au recunoscut. Iar fiecare participanţi testat şi-a putut aminti între o mie şi zece mii de chipuri. Iar media a fost de 5.000.
Pentru cercetători, cifra - o premieră bazată pe "vocabularul facial" uman - ar putea contribui la dezvoltarea software-ului de recunoaştere facială care este din ce în ce mai utilizat în aeroporturi şi în cadrul investigaţiilor criminale. Iar pentru cei care vor să îi şi citească pe cei pe care îi recunosc există cursul de morfopsihologie Face Keys - de corelare a trăsăturilor faciale cu personalitatea - un curs care te învaţă să priveşti inteligent şi să comunici eficient!

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…


vineri, 14 septembrie 2018

Tonul vocii şi dimensiunea puterii


Există, desigur, persoane firave cu voci puternice şi persoane masive cu voci firave. Dar, în general, spun specialiştii în cadrul unui nou studiu, oamenii sunt capabili să determine cât de masive şi puternice sunt persoanele din jur doar prin intermediul tonului vocii lor. 


Numeroase animale utilizează răcnetul pentru a-şi arăta puterea mai ales când concurează cu alte animale pentru împerechere sau hrană. Iar strigătele agresive ar putea avea o funcţie similară şi în cazul oamenilor, cred cercetătorii.
În cadrul studiului, echipa de specialişti a măsurat iniţial forţa zonei superioare a corpului şi înălţimea unui bărbat şi a unei femei şi apoi i-a înregistrat în timp ce răneau sau vorbeau pe un ton ameninţător. A realizat aceleaşi măsurători şi în cadrul grupului de ascultători cărora le-au fost redate înregistrările. Apoi, cercetătorii le-au cerut să estimeze cât de puternice şi înalte erau persoanele din înregistrări. Rezultatele au arătat că, în proporţie de 90%, cei care au ascultat înregistrările au determinat că emiţătorii erau mai puternici decât ei.
Iar conclutia specialiştilor a fost că oamenii supraestimează în mare parte puterea celorlalte persoane atunci când răcnesc decât atunci când folosesc violenţa verbală. Bărbaţii au avut tendinţa de a subestima forţa unei femei pe baza sunetelor, iar femeile au supraestimat forţa bărbaţilor. Totuşi, în general, răcnetul a fost un mod destul de precis de a transmite dimensiunea şi forţa cuiva. De asemenea, cercetătorii au văzut că ţipatul obişnuit nu pare să aibă acelaşi efect ca răcnetul.
Pe de altă parte, potrivit unui alt studiu, realizat în Statele Unite, cercetătorii au descoperit că unii oameni au capacitatea înnăscută de a-şi modifica frecvenţa vocală pentru a conferi glasului calităţi ce atrag auditoriul. Cercetarea a arătat, de asemenea, că liderii politici cu voci grave sunt percepuţi ca fiind mai dominanţi şi atrăgători.
Important de menţionat este că abilitatea de a controla frecvenţa vocii este înnăscută şi depinde de mărimea laringelui fiecărei persoane. Un laringe mare, cu coarde vocale lungi, va produce o voce gravă.
Şi să nu uităm nici de glasul doamnelor, care le dă.. palpitaţii bărbaţilor. Potrivit unui alt studiu american, pulsul domnilor creşte la auzul vocii joase a unei femei. Şi simt furnicături atunci când le aud glasul în perioada fertilă. Cercetătorii susţin că această intensificare a reacţiilor este un semn clar că ascultătorii masculini sunt aproape instant atraşi de vocea unei femei.

Articol de Alma B


Te-ar putea interesa şi…



joi, 13 septembrie 2018

Mergi la concerte? Creşte speranţa de viaţă!


Distracţia face casă bună cu... viaţa lungă! O spun inclusiv specialiştii! Şi asta pentru că participarea la un concert, o dată la două săptămâni, creşte speranţa de viaţă cu până la 9 ani, după cum arată un studiu realizat în Marea Britanie. Aşadar, biletele la astfel de spectacole nu sunt deloc de ocolit.


20 de minute petrecute la un concert pot creşte cu 21% sentimentul de bine, potrivit raportului făcut de arena O2 din Marea Britanie şi Patrick Fagan, lector la Goldsmith University şi expert în ştiinţa comportamentului uman. Prin comparaţie, yoga creşte starea de bine cu 10 procente, iar plimbarea unui câine, cu 7%.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, participanţii la studiu au fost supuşi unor teste psihometrice şi de inimă, în timp ce făceau diferite activităţi. Când urmăreau muzică live, starea lor s-a îmbunătăţit cu 25%. Stimularea mentală a fost cea mai influenţată, cu o îmbunătăţire de 75%.
Şi nu ar trebui să ne mire aceste efecte, în condiţiile în care un alt studiu demonstrase deja că muzica influenţează activitatea inimii.
Potrivit unei cercetări făcute în Germania, muzica lui Mozart şi cea a lui Strauss scad semnificativ tensiunea arterială, cu cu 4,7 mmHg şi 3,7 mmHg, şi pe cea diastolică cu 2,1 şi 2,9. Muzica lui Mozart funcţionează relaxant datorită periodicităţii sale saturate - compoziţiile repetă aceleaşi motive, la intervale regulate. Iar operele lui Strauss au acelaşi efect, deoarece se bazează pe structuri simple, convingătoare şi forme fără disonanţe.
Trist este însă că, potrivit Barometrului Cultural pe 2015, peste jumătate dintre români nu au fost la niciun festival organizat în localitatea în care locuiesc.

Articol de Alma B

Surse: news.ro 
Mediafax

Te-ar putea interesa şi…