vineri, 24 februarie 2017

Biologia iubirii

Definiţii pentru iubire sunt tot atâtea câţi fiori simt şi ocheade aruncă îndrăgostiţii - cu alte cuvinte... nenumărate! Nu e o boală, deşi doare, nu există tratament şi nici reţetă, dar oamenii de ştiinţă încearcă să facă o radiografie a iubirii şi pivesc focul de la inimă... la rece!
Creierul unei persoane îndrăgostite arată diferit de cel al unei persoane care simte doar dorință sexuală și, de asemenea, este diferit de al cuiva angajat într-o relație pe termen lung. Studii conduse de Helen Fisher, antropolog la Universitatea Rutgers și expert în biologia iubirii, au relevat că faza de ''îndrăgostire'' este o perioadă unică și bine definită ca timp și că există mai multe semne elocvente care ne arată când suntem îndrăgostiți.


Persoana iubită este numai una şi cea mai cea, după cum cred majoritatea celor atinşi de săgeata lui Cupidon. Fisher și colegii ei sunt de părere că acest sentiment de... singularitate rezultă din nivelurile ridicate în creier ale dopaminei centrale - o substanță chimică implicată în atenție și concentrare.
Îndrăgostiţii visează cu ochii deschişi, în medie, mai mult de 85 la sută din timpul lor de veghe, potrivit lui Fisher. Gândirea intruzivă - cum este denumită această formă de comportament obsesiv - poate fi efectul scăderii nivelului de serotonină centrală din creier, stare asociată anterior cu un comportament obsesiv.
Să nu uităm că îndrăgostiţii trec printr-un adevărat carusel al emoţiilor - de la euforie, la insomnie, pierderea poftei de mâncare, tremur, puls accelerat sau chiar disperare. Nu e nicio exagerare dacă spunem că acest comportament e similar cu al... dependenţilor de droguri. Dovada? Atunci când persoanelor îndrăgostite li se prezintă imagini ale celor dragi, se activează aceleași regiuni ale creierului ca și în cazul unui dependent de droguri care își primește doza. A fi îndrăgostit, spun cercetătorii, este o formă de dependență. O dependenţă emoţională, mai exact, care vine la pachet cu posesivitate, gelozie, teamă de respingere şi frica de separare. De exemplu, Fisher și colegii ei au analizat creierul unor persoane care vizualizau fotografiile unui iubit pe care l-au respins sau ale cuiva de care erau încă îndrăgostite, după ce au fost respinse de respectivii. Rezultatele testelor de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională au arătat activarea mai multor zone ale creierului, inclusiv zone ale encefalului precum girusul cingular care s-au dovedit a juca un rol în pofta de cocaină. "Activarea zonelor implicate în dependența de cocaină poate ajuta la explicarea comportamentelor obsesive asociate cu respingerea în dragoste", au notat cercetătorii.
Oricum, emoţiile primează în cazul îndrăgostiţilor. Potrivit unui studiu, 64 la sută dintre cei care simt... fiorul (același procentaj pentru ambele sexe) nu sunt de acord cu afirmația "Sexul este cea mai importantă parte a relației mele cu partenerul meu". 
Un alt expert în dragoste, Lucy Brown, neurolog la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, spune că această dorință de a fi cu cineva seamănă într-un fel cu nevoia de apă și de alte lucruri necesare pentru a supraviețui.
Într-un alt studiu al lui Fisher, prezentat în 2013 la conferința "Ființa umană", ea a constatat că oamenii sunt atrași de opusul lor, cel puțin opusul lor "creier chimic". De exemplu, persoanele cu așa-numitele personalități testosteron-dominante (foarte analitice, competitive și care își controlează emoțiile) au fost deseori atrase de personalități cu un nivel ridicat de estrogen și oxitocină - acei indivizi care au tendința de a fi "empatici, cultivați, de încredere, prosociali și introspectivi, care caută sensul și identitatea".
Pe de altă parte, a trece prin dificultăți alături de o altă persoană tinde să intensifice atracția romantică. Tot dopamina centrală poate fi responsabilă pentru această reacție, pentru că cercetările arată că, atunci când o recompensă este întârziată, neuronii care produc dopamină din mezencefal devin mai productivi.
Din păcate, a fi îndrăgostit de obicei nu durează pentru totdeauna. Rămân însă sentimentele de iubire, respectul şi armonia.

Articol de Alma B
Sursa: Agerpres

marți, 21 februarie 2017

Silueta... de sezon

"Gustăm, ciugulim, doar vedem cum este"... femeile, mai ales cele care țin la siluetă, au o mulțime de expresii pentru a defini modul în care, de fapt, se înfruptă din bucatele care încarcă mesele de sărbători. Dar... nu doar amintirile rămân "lipite" apoi mult timp, ci şi kilogramele. Un studiu realizat recent pe aproximativ 3.000 de persoane din Statele Unite, Germania şi Japonia vine... ca un nod în gât: kilogramele acumulate de Crăciun si Revelion se pot menține până - atenție! - vara următoare.


Potrivit cercetării, realizate de o echipă de oameni de știință americani, de la Universitatea Cornell din Ithaca, în următoarele 10 zile după Crăciun s-a observat o creștere cu 0,6% a greutății corporale, în comparație cu perioada de 10 zile de dinaintea acestei sărbători. În plus, oamenii de știință au constatat că până în vara următoare participanții la studiu au reușit să dea jos doar aproximativ jumătate din greutatea acumulată înainte de 25 decembrie.
Potrivit Royal Society for Public Health (RSPH) din Marea Britanie, în perioada sărbătorilor, o persoană poate să mănânce chiar și 6.000 de calorii pe zi — de aproape trei ori mai mult decât cantitatea zilnică recomandată. RSPH notează că este nevoie de 44 de minute de plimbare pe jos pentru a ''arde'' caloriile dintr-o cană cu vin fiert, iar pentru a ''anihila'' caloriile de la cina copioasă de Crăciun ar fi nevoie de 1 oră și 40 de minute de alergare.
Cum putem evita totuşi "bagajul" nedorit? Ce e de făcut? Potrivit nutriționistului Erin Morse, șef de clinică la Ronald Reagan Medical Center din cadrul Universității California din Los Angeles, nu trebuie să ne așezăm flămânzi la mesele festive. De asemenea, el recomandă un măr sau un bol cu supă de legume, înainte de masă, iar după... o plimbare pe jos.

Articol de Alma B
Sursa: Agerpres

duminică, 19 februarie 2017

Prosopagnosia sau "orbirea faţă de feţe"

V-aţi gândit cum ar fi să trăiţi într-o lume fără chipuri? Sau într-o lume în care toţi arată fix la fel? Nu e un scenariu SF. Este, din păcate, o realitate pentru mulţi oameni. Unele boli sunt atât de perfide şi ascunse încât, atunci când afli că există aşa ceva, rămâi mut de uimire.
Prosopagnosia (gr. "prosopon" = faţă, "agnosia" = necunoaştere) sau orbirea facială ("face blindness", cum îi spun americanii) este o afecţiune care îi face pe oameni să aibă probleme cu identificarea prietenilor sau a membrilor familiei. Adică, bolnavul se trezeşte dimineaţa şi nu îşi recunoaşte partenerul de viaţă, copiii, vecinii sau colegii de serviciu, ca şi cum toate feţele ar fi identice. Poate merge chiar până într-acolo încât respectivul nu îşi recunoaşte nici propria figură în fotografii. Prosopagnosicii ar putea avea, de asemenea, dificultăţi cu problemele conexe, cum ar fi identificarea expresiei emoţionale a altor persoane, sau aprecierea vârstei ori a genului, după chip.


Şi nu, nu este vorba despre Alzheimer. Potrivit unui studiu german, apărut în American Journal of Medical Genetics, Prosopagnosia - o boală incurabilă, în acest moment - ar afecta 2,5% dintre pământeni.
Această boală rară şi ciudată poate fi congenitală sau poate apărea după un accident. În ambele cazuri, este vorba despre o slăbire parţială a funcţiilor cerebrale în ceea ce priveşte procesul de recunoaştere. Dacă în anumite cazuri de disfuncţiuni cognitive se activează un sistem de compensare, la prosopagnosie nu se întâmplă asta.
În cazul prosopagnosiei congenitale, este vorba despre un deficit în zonele cerebrale rezervate percepţiei, recunoaşterii feţelor, evaluării formelor. În cazul prosopagnosiei dobândite, cauza este o leziune a acestor zone, provocată de un traumatism cranian (20%), o criză de epilepsie, un stop cardio-respirator sau un deficit în alimentarea cu sânge a arterei cerebrale. Boala se poate dezvolta progresiv, pe parcursul mai multor ani.
Să ne oprim puţin asupra procesului complex de recunoaştere a unei feţe. Este un proces realizat în mai multe etape - începe cu detectarea feţei şi continuă cu decodarea informaţiei faciale. Creierul compară apoi aceste date cu imaginile şi modelele mentale de feţe pentru a determina dacă este sau nu un chip familiar. La bolnavii de prosopagnosie, deficienţa nu se află obligatoriu în aceeaşi etapă a procesului, ci poate interveni la detectarea feţei şi analiza ei structurală sau în procesul de comparare şi recunoaştere. Unii specialişti compară tulburarea cu efectul interetnic. De exemplu, atunci când un european ajunge într-o ţară asiatică şi are impresia că toţi oamenii seamănă. De altfel, toţi suferim într-un fel de agnosie vizuală într-un loc necunoscut, dar procesul de recunoaştere se activează repede, ceea ce nu se întâmplă la o persoană diagnosticată cu prosopagnosie.
Sarah Bate, profesor de psihologie la Universitatea Bournemouth, şi-a dedicat cariera cercetării acestei afecţiuni. Bate notează că boala poate provoca anxietate şi chiar depresie şi, în timp ce la unii bolnavi apar stări de stânjeneală ocazională, la alţii sunt afectate aptitudinea socială şi opţiunile privind locul de muncă, asfel încât ajung să se eschiveze şi să "sară" peste evenimentele sociale şi activităţile care necesită interacţiunea faţă în faţă cu alţii. Pe de altă parte, spune ea, unii "dezvoltă strategii compensatorii elaborate ceea ce îi ajută să recunoască oamenii". Profesorii, de exemplu, concep planuri de aşezare în clasă. Alţii devin foarte abili în recunoaşterea celorlalţi după repere ce nu ţin de trăsături faciale, cum ar fi mersul, coafura, îmbrăcămintea, mirosul ori vocea — sau chiar informându-şi colegii, familia şi prietenii şi cerându-le să se prezinte de fiecare dată când se întâlnesc. Un om de ştiinţă afectat de acestă tulburare a mărturisit chiar că îşi recunoaşte vecinii după... câini.
În final, vă propunem să urmăriţi un interviu cu un neurolog care suferă de această boală. Cum se descurcă un om care nu recunoaşte feţe? Cât de greu îi este?



Articol de Alma B
Sursa: Agerpres
cnn.com

joi, 16 februarie 2017

Chimia dintre parteneri, condiţionată de... compatibilitatea între smartphone-uri

Până unde ne poate duce tehnologia? Nu e de ajuns că multe relaţii se înfiripă acum pe internet, în spatele monitoarelor sau ale ecranelor telefoanelor mobile, că - mai nou - se pare că, la capitolul compatibilităţi, apar şi detalii... tehnice.
Potrivit unui sondaj realizat de platforma Match.com - la care au participat peste 5.500 de americani celibatari, cu vârste peste 18 ani - utilizatorii site-urilor de întâlniri online se evaluează între ei în funcţie de... telefonul mobil. Astfel, burlacii cu iPhone nu vor întâlniri romantice cu posesorii de smartphone-uri cu Android.


Nebănuite sunt, aşadar, căile... circuitelor. Şi, nu e glumă! Situaţia e şi mai... scurtcircuitată! Cei cu modele de telefoane mobile mai vechi au cu 56% mai puţine şanse de a obţine o invitaţie în oraş.
"Încercăm atât de multe alte metode pentru a vedea dacă suntem compatibili cu diverşi parteneri potenţiali, atunci de ce să nu trecem şi smartphone-urile pe listă?", a spus Abby Rodman, psihoterapeut din Boston. "Locul în care locuieşte o persoană, ce maşină conduce şi ce loc de muncă are sunt chestiunile pe care pe care le analizăm cu toţii atunci când începem o relaţie romantică. Acesta ar putea fi considerat un comentariu demn de milă, dar noi căutăm compatibilitatea şi în alte moduri, non-materialiste: păreri politice, convingeri religioase şi valori etice fundamentale", a adăugat ea.
Una dintre posibilele explicaţii pentru presupusa infatuare a posesorilor de iPhone în privinţa întâlnirilor romantice ar putea fi că ei câştigă mai bine decât cei cu Android, potrivit companiei specializate în cercetări de piaţă ComScore.
Totuşi, cele două tabere au şi puncte în care sunt pe aceeaşi lungime de undă. 39% dintre celibatari îi descalifică repede pe cei care sunt certaţi cu gramatica, 37% fug de cei cu dantura dizgraţioasă ori cu probleme de igienă la acest capitol, iar 35% sunt tentaţi să spună "pas" atunci când vine vorba de îmbrăcămintea demodată.
Ei, şi revenind la veşnicul partener... telefonul mobil, aproape 15% dintre adulţii care au în prezent o relaţie au spus că s-ar gândi de două ori înainte de a accepta o întâlnire cu o persoană al cărei smartphone are... ecranul crăpat. Iată cum telefonul devine carte de vizită, nu alta.
Deja nu ne mai miră că, în era tehnologiei, adevărata analiză a potenţialului iubit sau a eventualei iubite începe... pe Facebook. Aproximativ 58% dintre burlaci spun că sunt inhibaţi de persoanele care se plâng prea mult în mediul online şi 50% dintre ei sunt reţinuţi în privinţa celor care sunt prea activi pe reţelele de socializare.
Cert este că 66% dintre celibatari îi urmăresc pe reţelele de socializare pe viitorii candidaţi pentru o posibilă relaţie, înainte de a merge la prima întâlnire.
Şi plimbările în parc? Şi cafeaua? Şi paşii în doi, la ceas de seară? Din păcate, se pare că acestea nu mai au aşa mare... acoperire, în ziua de azi.
Articol de Alma B
Sursa: News.ro

miercuri, 15 februarie 2017

Mai bine egoist decât altruist - atenție însă, la locul de muncă!

Nu putem cataloga din start egoismul ca un sentiment negativ. Are și părțile lui bune, după cum vom constata chiar în rândurile de mai jos, asta dacă nu cumva ați făcut-o deja de mult.
În ceea ce privește altruismul, acesta este privit în general cu admirație, dar nu este lipsit de efecte nedorite. Și vom vedea de ce. În primul rând, altruismul este declanșat de o serie de factori de mediu și nu este o calitate dobândită prin naștere, după cum au descoperit doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford, din Statele Unite ale Americii.


Potrivit unui alt studiu, realizat de Adam Grant, profesor la Universtitatea din Pennsylvania, altruismul la muncă poate duce la epuizare şi, în mod ironic, îi poate afecta pe cei pe care încerci să îi ajuţi.
"Chiar dacă cei care lucrează mai mult decât li se cere sunt printre cei mai apreciaţi oameni din companie, ei sunt şi cei mai predispuşi la epuizare din cauza efortului", a spus Grant într-un interviu acordat Harvard Business Review. "Atunci când nu se protejează, investiţia lor în a-i ajuta pe alţii îi poate face să rămână în urmă în ceea ce priveşte propriile sarcini."
Autorii studiului atrag atenţia că sunt trei aspecte importante atunci când vrei să-i ajuţi pe alţii: "alegeţi cu grijă modul în care îi ajutaţi, momentul în care îi ajutaţi şi mai ales oamenii pe care îi ajutaţi."
Pe de altă parte, un alt studiu recent dezvăluie în pemieră o legătură între altruism (în general) şi speranţa de viaţă. Cu alte cuvinte, cei care fac voluntariat trăiesc mai mult decât cei care au motivaţii egoiste.
Articol de Alma B
Sursa: Mediafax
dailymail.co.uk
Agerpres

luni, 13 februarie 2017

Personalitatea, în funcție de anotimpul în care te-ai născut

Obișnuim să spunem că nu ne place frigul, deoarece suntem născuți vara, sau că iubim ploaia pentru că am venit pe lume într-o lună de toamnă. Fără să ne bazăm pe studii științifice, facem legături între data nașterii și anumite preferințe ori stări, și nu o corelăm neapărat cu personalitatea. Însă, oamenii de știință au vrut să analizeze și acest aspect.
Cercetătorii maghiari de la Universitatea Semmelwis din Budapesta au făcut un studiu la care au participat aproximativ 400 de studenți și au corelat anotimpul în care s-a născut fiecare cu personalitatea lui. La ce concluzii au ajuns? 


Copiii născuţi vara sunt mai predispuşi schimbărilor bruşte de dispoziţie la maturitate, pot trece rapid de la pesimism la entuziasm. Pe de altă parte, persoanele născute primăvara tind să fie pozitive în atitudine, pline de energie şi optimiste. Optimiste sunt și cele care au venit pe lume iarna și, în plus, se enervează mai greu. Iar cei care își serbează ziua toamna nu sunt la fel de predispuși să sufere de depresie.
"Studiile biochimice au demonstrat că anotimpul naşterii influenţează anumiţi neurotransmiţători, cum sunt dopamina şi serotonina, fapt ce poate fi remarcat chiar şi la vârsta adultă”, potrivit celei care a condus studiul, asistentul universitar Xenia Godna. Aceşti neurotransmiţători au rol în reglarea unor procese cognitive cum ar fi emoţia şi stimularea, astfel că cercetătorii consideră că pot fi influenţate anumite tipuri de comportament.
Conferenţiarul Sreeram Ramagopalan, neurolog la Universitatea Oxford, nu a fost implicat în acest studiu, dar a făcut cercetări asupra efectului pe care îl are anotimpul naşterii asupra tulburărilor mintale. “Pentru anumite tulburări (cum ar fi schizofrenia) a fost identificată o legătură convingătoare cu anotimpul naşterii. Aceasta poate fi explicată de o afecţiune acută suferită de mamă sau de nivelul scăzut de vitamina D, cunoscându-se faptul că acestea prezintă variaţii sezoniere”, spune el.
Vremea ne influențează oricum, fără să vrem, fără să ne dăm seama. În Statele Unite, de exemplu, 6% din populaţie suferă de tulburare afectivă sezonieră gravă şi 14% de o formă mai uşoară, numită „depresie de iarnă”.
Este important însă de notat că studiul privind corelarea personalității cu anotimpul în care s-a născut persoana respectivă a fost realizat în Ungaria, unde sunt variaţii importante de temperatură, astfel că impactul diferenţelor termice va fi mult mai mic cu cât ne apropiem de ecuator.

Articol de Alma B
Sursa: Mediafax

vineri, 10 februarie 2017

Rujul - un cocktail din gândăcei, ceară şi substanţe de la ovine

Gândăcei zdrobiţi, ceară, substanţe din ardeiul iute ori secretate de pielea  oilor - iată doar câteva dintre ingredientele care se regăsesc în compoziţia rujului.
Acest produs cosmetic este unul dintre cele mai folosite, dar se numără şi printre cele mai... furate din magazinele de specialitate. Puţini ştiu însă clar din ce este făcut. Un profesor de chimie a ţinut să arate însă şi ce ciudăţenii conţin rujurile. Andy Brunning spune că toate sunt produse din uleiuri, ceară şi pigmenţi sau vopsea. Dar, în cazul unora, reţetele merg şi mai departe.


Culoarea roşie, spune el, este dată de gândăcei zdrobiţi. Dactylopius Coccus sau coşenila este o specie de insecte din America de Sud şi Centrală, a cărei principală hrană o constituie cactuşii. Dacă sunt zdrobite, femelele produc un colorant roşu puternic, datorită faptului că acestea mănâncă îndeosebi fructele roşii ale cactuşilor. Insectele sunt fierte în amoniac sau în soluţie de carbonat de sodiu, apoi amestecul este filtrat şi se adaugă sulfat hidratat de aluminiu şi potasiu. În final, ajunge în ceea ce numim... ruj! 
Substanţa cunoscută ca eozină este utilizată pentru rujurile rezistente la transfer şi cele de un roşu intens. Iar capsaicina, ce provine din ardeiul iute, este folosită pentru a se obţine o uşoară inflamare a buzelor - aşadar apare în produsele care se laudă că oferă mai mult volum.
Uleiul de ricin, ce reprezintă 65% din compoziţia oricăui ruj, are rol în  hidratare şi face posibilă întinderea lui pe buze. Cu acelaşi efect este folosită şi lanolina, o substanţă cu efect emolient, secretată de pielea oilor.
Iar scualanul, un ulei extras din ficatul de rechin, este de asemenea uşor de absorbit de către piele, ceea ce îl face perfect pentru balsamurile de buze.
Despre importanţa rujului, dar şi dincolo de el - despre ce trăsături de personalitate poţi citi pe buzele cuiva - aflaţi însă mai multe la cursurile de Face Reading, marca Face Keys România
Articol de Alma B
Sursa: dailymail.co.uk