miercuri, 23 ianuarie 2019

Furia 3/3 – semnele furiei


Semne fizice ale furiei şi efectele tensiunilor care apar pe faţă şi corp

Cel mai evident loc în care furia devine vizibilă este faţa, aceasta având cel mai important rol în comunicarea nonverbal. De regulă în cazul furiei ne confruntăm cu o contractare a muşchilor arcadelor, ai ochilor, ai nărilor şi ai celor din partea de jos a feţei. Muşchii arcadelor şi cei din jurul ochilor se contractă pentru că prin această acţiune sunt proiectaţi înainte lăsând astfel globii ocular, mai sensibili, mai departe de un potenţial pericol. Nările se dilată pentru a putea asigura pătrunderea în organism a unei cantităţi mai mari de oxigen atât de necesar în cazul unui conflict. Încordarea muşchilor din partea de jos a feţei are un dublu rol. În primul rând stabilizează mandibular, os mobil al capului care se poate deplasa sau rupe relative uşor. Cel de-al  doilea rol al acestei contracturi musculare este de a proteja cat mai eficient dentiţia, parte a aparatului nostrum digestive care până nu de mult făcea diferenţa între viată şi moarte. Pierderea dinţilor, prin îmbătrânire sau prin acte de violenţă, ducea de cele mai julte ori la moarte prin înfometare pentru că cei dismpuşi să mestece hrana, şi aşa puţină, în locul altora era mic. De asemenea, furia face ca vorbirea să devină greu de realizat iar cei stăpâniţi de acestă emoţie vor vorbi printer dinţi fără a-şi mişca prea mult mandibula.
Toate aceste tensiuni ce apar la nivelul feţei duc la apariţia unor trăsături faciale specifice care în timp tind să se permanentizeze. Încordarea muşchilor arcadelor duce la apariţia aşa numitelor riduri ale mâniei, riduri curbate şi verticale ce apar între sprâncene şi care sunt diferite de ridurile mai scurte şi drepte ale concentrării care apar tot în această zonă a feţei. Locurile lor de început par să fie colţurile interioare ale ochilor, colţuri ce au legătură cu efectele emoţiilor asupra unui om.


 Riduri ale mâniei, curbe şi lungi, pornind de la colţurile interioare ale ochilor
 

Riduri ale concentrării, scurte, drepre şi situate mai aproape de axul feţei
 

Triunghiul mâniei

Pe lângă ridurile mâniei ce pornesc de la colţurile interioare ale ochilor mai apar şi nişte mici riduri transversale orizontale pe nas. Acestea par sa unească cele două colţuri interioare şi impreună cu primele formează triunghiul mâniei. Aceste riduri sunt specifice şi unei alte emoţii şi anume dezgustului, emoţie manifestată şi prin încordarea muşchiului pielos nazal. În fizionomia tradiţională aceste riduri transversale mai poartă şi numele de riduri ale provocării pentru că sunt adesea condiţionate de provocările sau greutăţile întâlnite în viaţă, greutăţi care de cele mai multe ori declanşază mânia şi dezgustul. Ridurile transversale pot fi complete sau incomplete, adica pot traversa nasul dintr-o parte în cealaltă a feţei sau incomplete, adică se manifestă doar până pe coama nasului. Locul din care aceste riduri pornesc are o mare importanţă în stabilirea naturii emoţiei declanşate şi manifestate.

  
Furia face ca în primă fază să apară un aport mare de sânge la nivelul feţei făcând ca aceasta să pară mai roşie pentru ca apoi din cauza presiune excesive produse prin încordare sângele să fie expulzat din divefrite zone, cum sunt buzele sau arcadele, făcând ca acestea să pare mai deschise la culoare.
În cazul mâniei gâtul este şi el încordat puternic, cel mai vizibil la nivelul muşchilor plastima şi trapez, care prin contractare pot da un aspect roşiatic al gâtului. Laringele este şi el retras cât de mult posibil pentru a fi protejat, dealtfel acesta fiind şi motivul contractării muşchilor plastima. Gâtul este una dintre cele mai sensibile părţi ale corpului nostru, o lovitura bine plasata putând fi fatală, motiv pentru care este şi bine protejat prin încordare. Tensionarea îndelungată şi puternică a muşchilor gâtului va duce la apariţia migrenelor.
Tot gâtul este responsabil, în cazul mâniei, de poziţia capului care devine orientat cu trichionul înainte şi restul feţei uşor orientată în jos. Asta tot pentru a proteja gâtul prin, prin acoperirea acestuia cu mandibular. Totodată este proiectata în faţă trichionul, una dintre cele mai tari porţiuni a craniului, folosită, nu de puţine ori, pentru a lovi.
Emoţia mâniei atrage după sine şi încordarea trunchiului şi împingerea acestuia înainte pentru a-l pregăti pentru conflict. Membrele superioare sunt şi ele încordate, cel mai vizibil loc fiind zona palmelor care în cazul mâniei încep să transpire. Apoi pumnii se strâng iar situaţia poate degenera rapid.

Articol de Alex B

Te-ar putea interesa şi…
·       Stilul emoţional

marți, 22 ianuarie 2019

Furia 2/3 – puterea, pericolul şi neutralizarea furiei


Puterea furiei

Furia poate fi o modalitate foarte puternică de a obține ceea ce vrei, mai ales pe termen scurt. Într-adevăr, acesta este unul dintre motivele-cheie pentru care există. Când un cimpanzeu afișează furia, el semnalizează celorlalți că subiectul în cauză este foarte important pentru el și că este gata să lupte pentru el. Cu excepția cazului în care şi alți cimpanzeii sunt pregătiți să se lupte, şi uneori lupta este dusă până la moarte, atunci aceştia sunt mai susceptibili să se retragă.
Furia este, de asemenea, ultimul răspuns al unei victime încolțite, iar mulți dintre cei cu un temperament blând sau paşnic s-au transformat într-o brută violentă când au simţit că nu mai există nici o alternativă. Surpriza pe care o astfel de persoană o creează în opresorul ei este adesea atât de mare încât de cele mai multe ori aceştia din urmă bat în retragere.
Mânia oferă uneori şi aspectul unei persoane puternice care nu mai are nevoie să se manifeste violent foarte des pentru că, de obicei, cei din anturaj care îl cunosc, preferă să se retragă din dispută îninte ca furia să se manifeste. De cele mai multe ori în aceste cazuri este suficientă o privire pentru ca mesajul sa ajungă la cei vizaţi.
Afișarea furiei creează impresia pericolului. În acest fel, prin furie se încearcă inducerea fricii, care la rândul ei poate duce la capitulare sau retragere. În acest sens, furia este o formă de putere.
Furia poate fi, de asemenea, un energizant pozitiv pe termen lung, ca în cazul revoltei adolescenţilor care decid să le arate părinţilor că sunt exact invers de cât se crede. De exemplu atunci când un adolescent doreşte să “dea o lecţie” părinţilor care îi reproşază că e leneş şi ca dovada îşi face curat în cameră, spală şi organizează vasele sau învaţă mai mult pentru o nota mare. În aceste cazuri un pic de psihologie inversă nu cred că strică, mai ales că adolescenţii au tendinţa de a ne arăta că stiu ei mai bine.

Pericolul furiei

Deși există câștiguri pe termen scurt de pe urma acestei emoţii, ea vine totuşi însoţită și de o serie de pericole. De exemplu, mânia devine periculoasă atunci când cacialmaua este dejucată, caz în care poţi ajunge la confruntări violente şi pe care nu le-ai dorit. Un alt exemplu este atunci când furia devine oarbă şi judecata sau controlul devin înceţoşate  permiţând adversarului să te domine cu uşurinţă (sau, în alte situaţii, să răneşti personae dragi ori nevinovate).
Furia și atacul efectiv (fizic sau psihic) pot aduce, de asemenea, dușmani. Chiar și cineva pe care l-ai învins într-o confruntare şi care pare ca a acceptat rezultatul acesteia poate să aştepte tăcut mementul în care să-ti plătească cu aceaşi monedă, să se răzbune.
Odată ce furia părăseşte sfera emoţiei, şi se transformă în stare, pot apărea dureri la nivelul pieptului, dureri de spare, de umeri, dureri ale bratelor şi încheieturilor. Contractările muşchilor pun presiune aspura nervilor din corp. De exemplu contractarea muşchilor gâtului comprimă plexul brachial, reţea de nervi care porneşte din această zonă şi se ramifică spre zona braţelor. Această presiune nu este decât vâărful aisbergului pentru că, în timp, şi atunci când presiunea nu este simetrică pe ambele părţi ale corpului poate, duce la o diferenţă în înălţimea umerilor, a lungimii picioarelor, a poziţiei bazinului, etc.


În medicina tradiţională chineză se consideră că furia afectează ficatul şi că atunci când nu găsim un mecanism de eliberare a ei vom ajunge să suferim de diverse afecţiuni ale acestui organ. Furia este o emoţie care implică un consum foarte mare de energie şi deci de resurse din organismal nostru. Ficatul este resonsabil să producă această energie, şi încă într-o cantitate foarte mare.

Neutralizarea sau controlul furiei

Deoarece furia este atât de periculoasă, găsim adesea diverse modalități de elibera din tensiune sau de a deschide supapa oalei de fiert sub presiune care am devenit. De exemplu, o persoană care capată frustrări la locul de muncă îşi poate căra furia cu el acasă şi să o manifeste asupra familiei, sau, daca este conştient de acest lucru, să aleagă să mergă la sala de sport ori la o alergare înainte de a ajunge acasă. De cele mai multe ori efortul fizic ajuta la restabilirea valorilor normale ale furiei prin eliberarea unor hormoni specifici stărilor antgonice ei.
Mânia este o sursă foarte mare de discomfort pe care ni-l provocăm dar pe care îl şi provocăm celor din jur, prin proiectarea sau transmiterea ei altora. Până nu demult s-a considerat că o metodă eficientă de neutralizare a furiei este de proiecţie a ei asupra unor obiecte neînsufleţite şi apoi de manifestare violentă asupra acestora. De exemplu lipirea pozei şefului pe un sac de box sau folosirea imaginii lui pe post de ţintă. Cercetări recente au arătat că acest lucru este rareori eficient în eliberarea cathartică şi că de cele mai multe ori nu te face decât să resimţi mânia pentru o perioadă mai lungă.

Articol de Alex B



Te-ar putea interesa şi…
·       Stilul emoţional

joi, 17 ianuarie 2019

Furia 1/3 - Cele patru tipuri de furie

Deşi foarte des întâlnită, furia este o emoţie cu potenţial distructiv atât asupra noastră cât şi asupra celor spre care o proiectăm.
De foarte multe ori furia apare în urma sentimentelor de frustrare repetate (frustrare = sentiment de neputinţă). Cu cât această repetare a frustrării este mai mare cu atât creşte probabilitatea  manifestării furiei. Furia mai poate fi declanşată de o insultă adusă mie, prietenilor mei, culturii din care fac parte etc. – şi practic devine o metodă de apărare a identităţii.


Furia este folosită atât în apărare cât şi în atac dar în general este o acţiune care se centrază pe trecut şi de aceea ea apare faţă de acţiuni care s-au întâmplat deja. Chiar şi când furia este provocată de acţiuni ce urmeză să se întâmple, de fapt, ne proiectăm şi pe noi în viitor, ne imaginăm o serie de evenimente şi ne raportăm la ele tot ca şi cum s-ar fi întâmplat deja, deci la timpul trecut.
 Furia mai are calitatea că poate fi proiectată către interior ducând spre o autocritică sau blamare sau poate fi orientată spre exterior conducând la o falsă acuzare a celor nevinovaţi. 

Cele patru tipuri de furie

Furia ofensiva
Furia este emoția luptei și atunci când o persoană este înfuriată, ea va încerca în mod natural să atace pe alții. Când suntem supărați, ne pasă mai puțin de ceilalți oameni și îi vom răni mai ușor. De fapt, când suntem supărați, valorile noastre se schimbă, renunţând la dorinţa de a ne face plăcuţi şi îmbrăţişând-o pe cea de a face rău.
Multe animale preferă să adopte o postură ofensivă în schimbul unei confruntări directe pentru că de cele mai multe ori este suficientă pentru evitarea celei din urmă. O rană, o tăietură, o muşcătură se pot infecta şi provoca suferinţă sau în cazuri extreme - moartea. Oamenii îşi exprimă mai întâi furia ca pe o amenințare, folosindu-se atât de cuvinte provocatoare, cât și de limbajul corporal. În acest fel, furia este o metodă persuasivă obişnuită cu care amenințăm adversarul în cazul în care acesta nu se supune.
Atunci când o persoană dorește să atace pe altcineva, indiferent de motiv, ea se poate înfuria în mod deliberat, gândindu-se, de exemplu, la cât de inadecvat a fost tratat sau la cum adversarul îşi merită pedeapsa. Luptătorii fac acest lucru atunci când doresc să depersonalizeze adversarul şi când doresc să îşi crească nivelul de furie.
Există pericolul ca într-o confruntare nivelul furiei să crească peste măsură. Atacatorul furios este rareori subtil și de multe ori depinde mai degrabă de frica pe care reuşeşte să o declaşeze în adversar decât de forţa proprie. Un adversar pregătit, mai calm, poate folosi spre propriul beneficiu acest aspect, şi uneori poate chiar provoca intensificarea furiei celuilalt pentru ca apoi să se poată eschiva atacului frontal evident.

Furia defensivă
Atunci când o persoană este brusc atacată apre frica şi este declanșată reacția primitivă de luptă sau fugă. Această reacţie este însoţită de creştere bruscă a nivelului adrenalinei din corp, creştere necesară susţinerii unui efort fizic. Pentru a lupta, trebuie să fii rapid şi să poţi lovi puternic, apărându-ţi în acelaşi timp corpul. Pentru a fugi din faţa pericolului, viteza și agilitatea sunt esențiale.
Un răspuns emoțional incipient al acestui tip de furie este teama, emoţie care hrăneşte  motivația de a fugi. Dacă fuga nu este o opţiune (de exemplu, în cazul în care reputația contează sau când eşti înconjurat), atunci lupa poate părea o soluţie mai bună. Frica poate aduce uneori cu ea curajul disperării dar, în rest, nu este cea mai bună emoție pentru o luptă. Acesta este motivul pentru care emoţia fricii se transformă adesea în furie, iar persoana defensivă poate apărea ca agresor.
Când o persoană folosește furia ofensivă ca instrument de convingere și cealaltă apelează la furia defensivă poate apărea un conflict zgomotos. Dacă persoana care se apără apelează la atacul direct, asupra persoanei, fie ca distragere a atenției, fie ca pedeapsă, atunci, în conflict, poate apărea o succesiune de atacuri şi apărări (furii ofensive şi defensive consecutive).

Revolta
Pentru a trăi împreună, în societate, respectăm regulile formale și informale, inclusiv norme și valori sociale. În mod normal societăţile tind să aibă aceleşi reguli morale.
În cazul în care există membri care nu se conformează normelor sociale informale, societatea poate introduce legi (de exemplu codul penal, civil, comercial etc). Un sistem oficial de executare are nevoie de cei care vegează şi impun aceste legi. Încălcările normelor informale de către indivizi sau grupuri sociale, sunt tratate prin pedepsele care includ critici sau excluderi temporare (arareori permanente) din viaţa socială. Cei care au încălcat regulile sociale trebuie adesea să îşi modifice comportamentul pentru a fi reacceptate în societate.
Când suntem martorii unei astfel de încălcări a regulilor societăţii (căreia îi aparţinem... şi în mod curios, dacă este vorba despre o altă societate devierile par să nu ne mai afecteze la fel de mult) este posibil să apară sentimental de furie, de trădare, de indignare morală, pe scurt de revoltă. Chiar şi când este vorba de o încălcare minoră, care nu ne afectează în mod direct, sau este singulară, revolta ne face să pedepsim dur.
Sentimentul de revoltă este un instrument des folosit de presă (sau grupuri de interese), fiind alimentat de folosirea unui limbaj cu o puternică încărcătura emoţională, menit să declanşeze o furie generalizată în rândul grupului ţintă. Tot acest tip de furie este un instrument politic, religios sau la care se face apel în alte părţi ale societăţii.

Furia reprimată - frustrarea
Ca parte a mecanismului de supraviețuire și de căutare a sensului, avem obiceiul de a crea obiective personale, ţeluri, pe care apoi căutăm să le realizăm. Acestea obiective pot fi diferite în sensul în care unele pot fi dorințe fixate pe termen scurt (cum ar fi să ajungem dimineaţă la birou) sau obiective fixate termen lung (cum ar fi să avansăm în ierarhia companiei).
Atunci când ne atingem obiectivele, precum și beneficiile care le însoţesc, obținem un sentiment de satisfacție sau de încântare, deoarece este hrănită nevoia noastră de control. Când lucrurile nu se petrec conform planului, căpătăm frustrări şi apare furia (de exemplu blocajul în trafic poate fi foarte enervant). Când se întâmplă evenimente pe care nu le putem controla și care ne împiedică să ne atingem obiectivul, apare tendinţa de a materializa furia, iniţial în mod verbal, şi de a o proiecta în jurul nostru.
Dorinţa de a crea frustrare în mod conştient în viaţa altora derivă din dorinţa de control, cea de afişare a puterii sau de impunere a statutului. Frustrarea apare atunci când nu ne putem manifesta furia. De exemplu când cineva nu ne permite să continuăm o acţiune , ne privează de resurse, iar noi nu putem să ne manifestăm suficient de intens furia pentru a nu ne atrage şi mai multe neplăceri.
Frustrarea sau furia reprimată, este principala susra de stres din viaţa noastră şi cu toate acestea de cele mai multe ori o acceptăm. Permitem acestei surse esențiale de stres să se manifeste pentru că altfel ar părea că pierdem controlul.

Articol de Alex B
Face Keys România

Te-ar putea interesa şi…
·       Stilul emoţional

luni, 5 noiembrie 2018

"Valsul" oamenilor de afaceri japonezi

Fără muzică pe fundal totuşi, privite atent, de la distanţă, negocierile în afaceri între americani şi japonezi seamănă mai degrabă cu un dans! Sau, mai bine zis, cu un vals!


Iată şi de ce această idee! La conferinţele internaţionale, americanii născuţi în mediul urban se poziţionează de obicei la o distanţă de 0,45 - 1,2 metri unul de celălalt şi stau în acelaşi loc în timp ce vorbesc. Dar, dacă urmăriţi conversaţia dintre un om de afaceri japonez şi unul american, veţi observa cum cei doi vor începe să se mişte lent prin cameră, americanul îndepărtându-se de japonez, iar japonezul apropiindu-se de american.

Aceasta este o încercare - atât a americanului, cât şi a japonezului - de a se adapta la o distanţă interpersonală confortabilă din punct de vedere cultural. Japonezul, fiind mai mic, are nevoie de un spaţiu personal de numai 25 de centimetri, aşa că înaintează pentru a adapta distanţa în funcţie de nevoia sa spaţială. Prin acest gest însă invadează zona intimă a americanului, forţându-l pe cel din urmă să dea înapoi pentru a-şi recăpăta spaţiul personal.

Înregistrările video ale unei astfel de întâlniri, redate la viteză mare, creează iluzia că cei doi bărbaţi valsează prin cameră, japonezul fiind cel care conduce dansul. Acesta este unul dintre motivele pentru care, atunci când negociază, asiaticii, europenii sau americanii se privesc adesea cu suspiciune. Occidentalii îi consideră pe asiatici ca fiind "agresivi" şi "familiari", iar asiaticii cred că europenii sau americanii sunt "reci", "distanţi" şi "detaşaţi".

În fond, totul este un... vals, greşit înţeles!

Articol de Alma B

Sursa: Allan & Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri" 

Te-ar putea interesa şi…

luni, 29 octombrie 2018

Gestul OK - istorie şi semnificaţii


Gestul OK sau "perfect", "în regulă" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din lume şi a fost popularizat în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea, iar sensul său este comun tuturor ţărilor vorbitoare de limbă engleză.


Se spune că OK este o abreviere de la "oll korrect", o scirere umoristică a "all correct", care ar fi apărut tot în secolul al XIX-lea, când umoriştii erau reunoscuţi pentru faptul că făceau haz de cuvintele stâlcite ale politicienilor.
Potrivit unei alte teorii, această abreviere ar fi apărut în Războiul de secesiune din America (1861 - 1865). În acea perioadă, în Nord, decesele de pe front erau trecute pe nişte tăbliţe afişate în văzul soldaţilor pentru a-i ţine la curent cu tot ce se petrecea pe câmpul de luptă şi, constant, apăreau anunţuri de genul "200 kills", "300 kills". Spre sfârşitul războiului însă, au fost şi zile în care nu existau victime, aşa că pe tăbliţă apărea "0 kills", care - după câteva scrieri - a fost scurtat în "OK".
Iar o altă variantă îl indică drept inventator al cuvântului pe editorul publicaţiei „Boston Morning Post”, care avea obiceiul să creeze acronime pentru cititorii săi. El obișnuia să treacă în articolele sale „NG” - no good (nu e bine), „OW” - all right (în regulă), „OFM” - our first men (primii oameni) sau „GC” - gin cocktail. În 1839, în timpul unei dispute cu rivalii de la „Providence Journal”, a scris acel „OK”, care, după cum a explicat chiar el, însemna „all correct”.
În România, gestul s-a răspândit rapid după revoluţia din '89. Dar, în anumite locuri, el are alte origini şi conotaţii.
De pildă, în Franţa şi Belgia înseamnă şi "zero", şi "nimic". De exemplu, într-un restaurant, chelnerul a condus un cuplu la masă şi a întrebat: "E bună această masă?", iar oamenii au răspuns cu gestul OK şi el a reacţionat rapid: "Păi, dacă nu vă place aici, vă putem găsi altă masă..." El a interpretat semnul OK ca "zero, lipsit de valoare" - altfel zis s-a gândit că nu le plăcea masa.
Mare atenţie însă dacă ajungeţi în Brazilia sau în alte câteva ţări din America de Sud! Acolo, gestul este ofensator! Înseamnă un anumit orificiu al corpului uman.
În Japonia, acelaşi gest poate să însemne "bani". Drept urmare, dacă faceţi afaceri acolo şi exprimaţi acest gest în sensul de OK, un japonez ar putea crede că îi cereţi mită! Pe de altă parte, un turc ar putea considera semnul o înjurătură, iar în ţările arabe este utilizat extrem de rar şi este fie un semnal de ameninţare, fie o obscenitate.
Aşadar, aveţi grijă ca totul să fie OK când faceţi semnul... OK!

Articol de Alma B

Sursa: Allan & Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri"  

Te-ar putea interesa şi…



duminică, 28 octombrie 2018

Cursul despre fericire


Programele şcolare sau cele din universităţi includ tot felul de minunăţii de materii. Unele merg însă şi mai departe şi se transformă nu în subiect de articol, pentru rubrica "ciudăţenii", ci într-o surpriză frumoasă! Iar un exemplu în acest sens este Universitatea Bristol, care a devenit prima instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie ce a introdus în programa sa de studiu un curs despre...  fericire, un curs în care studenţilor le sunt predate strategii pentru a avea o viaţă mai împlinită.


Cursul "Ştiinţa fericirii" este opţional, durează 10 săptămâni, prezintă cele mai recente studii şi cercetări realizate în domeniul psihologiei şi neuroştiinţelor şi explorează ce este fericirea şi cum poate fi obţinută. 
La acest curs, vor fi analizate o serie de chestiuni importante - dacă fericirea se află în gene şi poate fi cu adevărat modificată, modul în care mintea omenească distorsionează fericirea şi rolul pe care cultura îl are în apariţia fericirii. De asemenea, studenţii vor reflecta la modul în care vor putea dobândi experienţe de viaţă, nu bunuri materiale, şi vor învăţa cum să îşi reseteze nivelul de fericire personală.
Materia a fost introdusă în programa Universităţii Bristol în contextul îngrijorărilor tot mai mari apărute în Marea Britanie în legătură de sănătatea mintală şi bunăstarea studenţilor. În ultimii ani, 94% dintre universităţile britanice au anunţat că au remarcat o creştere spectaculoasă a numărului de tineri care au încercat să contacteze serviciile de consiliere psihologică.
Cursul se inspiră dintr-o iniţiativă similară adoptată de Universitatea Yale din Statele Unite.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa şi…



Lăsaţi oile, lâna e mai eficientă pentru un somn bun!


Nu sunt puţini cei care numără până şi oi atunci când nu reuşesc în niciun fel să adoarmă. Dar - spun cercetătorii australieni - este mai eficient să purtăm pijamale din lână decât să facem... recensământul în turmă.


De ce? Echipa de oameni de ştiinţă care s-a ocupat de acest subiect susţine că lâna menţine corpul în ''zona de confort termic'' cea mai favorabilă pentru un somn odihnitor. Cercetătorii au testat teoria pe două grupuri formate din tineri - studenţi cu vârste de aproximativ 20 de ani, respectiv vârstnici - care aveau între 65 şi 70 de ani.
Studenţii au adormit cu patru minute mai devreme, în medie, atunci când au purtat pijamale realizate din lână merinos. Astfel, au adormit în 11 minute când au fost îmbrăcaţi în pijamale din lână şi în 15 minute când au purtat haine din bumbac. De asemenea, ei au dormit cu 7 minute în plus, în medie, când au avut pijamale din lână.
Dar, pijamalele din lână au avut un impact semnificativ mai mare asupra seniorilor. Cei care au purtat haine din lână au adormit după 12 minute, iar cei care au avut pijamale din poliester sau bumbac au adormit după 27 de minute.
Pe de altă parte, dacă tot aţi descoperit un... truc, ca să-l ademeniţi pe Moş Ene, nu vă grăbiţi să vă ridicaţi din pat, mai ales la sfârşit de săptămână. Un alt studiu - desfăşurat în Suedia, pe un grup de 40.000 de oameni, într-un interval de 13 ani - a scos la iveală că persoanele care dorm mai mult în weekend, în special cele care nu reuşesc să se odihnească suficient în timpul săptămânii, ar putea trăi mai mult.
O durată de somn prea scurtă - de până în 5 ore pe noapte - în weekend se asociază cu un risc de mortalitate prematură mai mare cu 52%, în raport cu o durată de somn suficientă, de 7 ore. În timpul săptămânii de lucru, durata ideală de somn este între 7 și 9 ore pe noapte. O medie de 7 ore de somn pe noapte este satisfăcătoare, pe când mai puțin de 5 ore este un factor nociv, la fel și mai mult de 9 ore.

Articol de Alma B

Surse: Agerpres
CNN
DCnews

Te-ar putea interesa şi…