marți, 7 august 2018

Cravata - nod cu dus şi întors


Cravata este, în general, un semn al eleganţei. Întregeşte o ţinută sobră sau una mai pretenţioasă, dar - dincolo de registrul stilistic - are şi semnificaţii importante în comunicarea nonverbală. Actul de a-ţi strânge cravata poate reprezenta faptul că eşti gata de muncă sau că îţi arăţi superioritatea. Sau - spune expertul în limbaj nonverbal Lillian Glass - atunci când domnul în cauză slăbește cravata ar putea fi și un semn că minte sau... înflorește ușor discursul. Și, la fel se întâmplă și când "fierbe" de nervi.


Pe de altă parte, cravata legată strâns poate restricţiona circulaţia sângelui către creier, spun specialiştii. Prin comprimarea venelor de la nivelul gâtului, persoanele care poartă cravată pot suferi de presiune crescută la nivelul craniului. Efectele nu sunt însă atât de grave încât să reprezinte un risc major, dar pot apărea complicații pentru cei care au deja probleme cu tensiunea arterială.
Studiile anterioare au prezentat și faptul că o cravată purtată prea strâns poate creşte presiunea la nivelul ochilor, aceasta fiind asociată cu apariţia glaucomului.
Fluxul sanguin din creier este vital pentru funcţionarea normală a creierului. Oferă celulelor cerebrale acces la oxigen, glucoză şi nutrienţi.

Articol de Alma B

Surse: Lillian Glass - "Știu ce gândești" 

Te-ar putea interesa şi…



duminică, 5 august 2018

Scepticismul în limbajul nonverbal


Ca să înţelegem de la început cu cine avem de-a face, scepticii sunt oameni care se îndoiesc... cam de orice. Da, adevărata semnificaţie a cuvântului “scepticism” nu are nicio legătură cu îndoiala sau cu negativitatea. Scepticismul este procesul de aplicare a raţiunii şi a gândirii critice pentru a determina validitatea. Iar scepticismul nu este o poziţie pasivă, ci un proces activ. Şi poate fi "citit" în comportamentul celorlalţi.


Să luăm un prim exemplu. Sprijinit pe coate, interlocutorul îşi acoperă ochii cu una dintre palme sau îi închide în timp ce îşi împreunează mâinile pentru a-şi ascunde o parte a feţei. Această postură foarte răspândită trădează un grad înalt de scepticism. Dacă foloseşte mâna stângă, atunci se întreabă cum să se debaraseze de cel cu care discută. Dacă este impliocată mâna dreaptă, atunci încearcă să înţeleagă de ce s-a împotmolit în această conversaţie, în acest proiect sau în această iniţiativă. Iar când ţine ambele mâini înseamnă că a ajuns la... capătul puterilor.
Dacă îşi consultă notiţele şi ascultă cu mâna făcută cornet şi cu degetele lipite de gură, ca şi cum s-ar abţine să elimine gaze, atunci puteţi recunoaşte în acest caz atitudinea bărbaţilor care ştiu cum să se folosească de influenţa lor. Mâna în chip de cornet prefigurează totalitatea obiecţiilor pe care nu le vom exprima niciodată, pentru a evita o pierdere inutilă de timp şi o dezbatere considerată sterilă, este un soi de pâlnie menită să împiedice verbalizarea gândurilor. Gestul denotă o ostilitate autentică şi perfect previzibilă. Mâna cornet este un semn de scepticism dovedit.
Când mâna dreaptă prinde încheietura mâinii stângi, ne gândim din nou la scepticism. Scepticul are tendinţa de a reacţiona la insecuritate prin prostraţie. Poate fi gregar, urmând mişcarea impusă de majoritate. Adeseori la fel de calm, în aparenţă, pe cât de ponderat şi de raţional, de metodic sau de realist, el simte nevoia de a face ordine în informaţiile care îi parvin, înainte de a putea reacţiona. Scepticul este prudent. Încheietura mâinii drepte este chiar sediul simbolic al îndoielii şi al fatalismului, susţine psihologul belgian Joseph Messinger. Iar îÎndoiala este un sentiment puternic, vecin cu prudenţa.
Când persoana stă sprijinită pe coate, cu bărbia pe degetul mare, în timp ce arătătorul şi mijlociul ascund buzele, de parcă ar fuma o ţigară, gestul demască o invidie şi o uşoară preocupare faţă de imaginea de om serios pe care o oferă celorlalţi.
Interlocutorul îşi umflă unul dintre obraji, pe care apasă apoi cu unul dintre arătătoare. În această situaţie, el crede cu tărie că scepticismul este calitatea de căpătâi a inteligenţei sale. Iar dacă, de pildă, îşi împinge maşinal rama ochelarilor, cu vârful arătătorului, şi nu neapărat pentru că transpiră, atunci este o persoană care îşi cultivă îndoielile.
Iar dacă partenerul de discuţie îşi tot freacă arătătorul pe muchia mesei este un alt semn de... îndoială. Şi, când arătătorul formează o mustaţă deasupra buzei superioare, cu degetul mare sprijinit pe bărbie şi celelalte degete îndoite, respectivul îşi obţine credibilitatea chiar prin scepticismul afişat.
Cert este că nu trebuie să credeţi nimic, ci să fiţi... sceptici şi să verificaţi atunci când vă întâlniţi cu diverse persoane. În plus, este cel ai bun exerciţiu, dacă vreţi să învăţaţi să citiţi oamenii.
Articol de Alma B

Sursa: Joseph Messinger - "Cartea gesturilor"

Te-ar putea interesa şi…

sâmbătă, 28 iulie 2018

Frustrarea în limbajul nonverbal


Frustrarea poate fi un instrument educativ, menit să trezească spiritul combativ, spune psihologul belgian Joseph Messinger. Iar rezistenţa la frustrare fluctuează în funcţie de experienţele trăite de fiecare individ. De pildă, cei care lucrează într-un anumit sector de activitate financiară vor avea un grad de rezistenţă la frustrare mai mic decât dacă ar trăi din vocaţie sau pasiune.


Sediu simbolic al mijloacelor de apărare, al neîncrederii şi al prevenirii, antebraţul stâng al unei persoane dreptace reprezintă scutul său, mai explică Joseph Messinger. Acesta apără instinctiv faţa şi craniul în cazul unei agresiuni fizice. De ce antebraţul stâng şi nu cel drept? Deoarece braţul stâng depinde de emisfera cerebrală dreaptă, deci, prin extindere, de imaginea maternă. Antebraţul stâng este aşadar sediul rezistenţei la frustrare. Drept urmare, prinderea antebraţului drept cu mâna stângă arată că respectivul poate să protesteze dacă interlocutorul încearcă să-l prindă în mrejele lui. De ce? Tocmai pentru că braţul drept este centrul rezistenţei la frustrare, iar respectivul nu va ceda niciun centimetru.
Ceea ce putem urmări însă mai uşor este codul gestual al frustrării. Cum "citim" frustrarea în comportamentul nonverbal al celor din jur?
Ei bine, există numeroase semnale. De pildă, interlocutorul îşi stinge cu îndârjire chiştocul de ţigară în scrumieră reprezintă un mod de a încheia o discuţie considerată sterilă. Dacă respectivul ţine tigara între arătător şi degetul mijlociu, iar celelalte două degete sunt pliate în palmă şi blocate de degetul mare, atunci este captiv într-un teritoriu restrâns pe plan sentimental şi nu se bucură de succesul după care tânjeşte.
Atunci când o persoană stă jos şi îşi ţine un picior sub ea este o altă postură a frustrării şi apare relativ rar şi în timpul întâlnirilor oficial, eventual atunci când dezbaterile se prelungesc până la căderea nopţii.
Când cineva se leagănă însă pe scaun exprimă un sentiment de insatisfacţie legat de o imposibilitate: aceea de a crea condiţiile propice pentru o relaţie amicală sau pentru o ambianţă destinsă în cursul unei discuţii.
Nu pot trec neobservate nici gambele sau degetele nervoase. Această nerăbdare indică un comportament de frustrare al unui individ extrem de dornic să ajungă undeva fără să îşi acorde însă timp să gândească la ce face. Gestul poate fi şi compulsiv şi poate indica o refulare, care tinde să decapiteze motivaţia sau ambiţia celui care face aceste gesturi de nerăbdare. Deşi pare cât se poate de calm şi de atent, invitatul poate să lovească uşor cu piciorul în pământ ori să dea mici lovituri cu picioruol în gol, trădându-şi astfel frustrarea de a nu putea evita constrângerile la care este supus.
Buzele pot fi... pecetluite, prin contractarea muşchilor orbiculari, pentru a nu întrerupe un interlocutor faţă de care nu simţim simpatie sau pentru a nu o lua de la capăt cu o discuţie searbădă. Pe de altă parte, când strângem din buze atât de tare încât pigmentaţia lor dispare, contrarierea rimează foarte bine cu frustrarea.
Şi urechile şi accesoriile specifice lor vin însă cu indicii importante. În cazul femeilor, dacă poartă cercei rotunzi, cu cât aceştia sunt mai mari, cu atât trădează o frustrare afectivă, ba chiar sexuală, mai mare. Iar când interlocutorul îşi frământă de zor lobul urechii drepte este pe cale să-şi construiască răspunsuri ori să găsească argumente cât mai iscusite ca să vă prindă în plasă.
Şi să nu uităm nici de corelarea trăsăturilor faciale cu personalitatea! În acest "cod" frustrarea îşi are locul în maxilar - cu cât acesta este mai pătrăţos şi mai proeminent, cu atât indică un nivel mai mare al frustrării. Iar subiectul este dezbătut pe larg la cursurile şi workshopurile Face Keys România.

Articol de Alma B

Sursa: Joseph Messinger - "Cartea gesturilor"

Te-ar putea interesa şi…



Sfaturi de limbaj nonverbal pentru EI şi ELE, cei din poziţii de lideri


Există două tipuri de semnale pe care angajaţii le caută la un lider: căldură (empatie, atractivitate, grijă) şi autoritate (putere, credibilitate, poziţie). Iar diferenţele dintre sexe îi plasează pe domni şi pe doamne în categorii diferite la aceste capitole. De exemplu, femeile excelează că vine vorba de căldură şi empatie, iar bărbaţii afişează mai multă forţă şi autoritate.


Cum poate însă o femeie să câştige la partea cu autoritatea? Arma secretă este limbajul nonverbal. 
Este important să nu ridici glasul. Atunci când îţi exprimi opinia pleacă de la o anumită înălţime, apoi urcă treptat, pentru a coborî la loc spre finalul propoziţiei. Dacă ridici glasul spre final este ca şi cum nu ai avea încredere în propria afirmaţie şi ai avea nevoie de confirmare şi încurajare din partea audienţei. 
Dar este important să vorbeşti tare şi să te faci auzită. Adoptă un ton ferm.
Pune stăpânire pe spaţiu. Cu alte cuvinte, stai dreaptă, stai în picioare când îţi prezinţi ideile, nu la masa de şedinţe. Iar ca să inspiri încredere şi autoritate ţine capul drept, într-o poziţie cât mai neutră. Capul înclinat este gestul universal de supunere şi acceptare.
De asemenea, strânge mâna cu hotărâre şi îmbracă-te ca un lider. Şi nu îl ultimul rând... zâmbeşte, dar cu măsură!
De partea cealaltă, există şi ponturi pentru bărbaţii care vor să transmită mai multă empatie. 
În primul rând, priveşte-i pe oameni atunci când vorbesc! Mai mult contact vizual înseamnă mai multă includere şi căldură. 
Când vine vorba despre expresiile faciale şi exprimarea emoţiilor, bărbaţii trebuie să le ţină sub control, mai ales pe cele care par intimidante sau ameninţătoare. Aceste mărci ale autorităţii sunt, fără îndoială, utile în anumite situaţii, dar dăunătoare în altele. Expresiile severe sunt obişnuite în timpul negocierilor, fără să îţi dai seama. Un şef se încruntă, dar odată ce devii conştient de această deprindere, ar fi bine să îţi modifici expresia de pe chip în conformitate cu împrejurarea. Un zâmbet sau încurajare, fie ea şi din priviri sau din cap, reprezintă un pas major spre empatie şi căldură. Feed-back-ul va fi pozitiv.

Articol de Alma B

Sursa: Carol Kinsey Goman - "Limbajul secret al succesului"

Te-ar purea interesa şi…



Când ritmul piesei "Macarena" îţi salvează viaţa


Nu doar o dată vi s-a întâmplat să simţiţi că parcă inima vă bate altfel atunci când ascultaţi o anumită melodie. Şi nu e doar o iluzie. Ritmul muzicii poate influenţa şi ritmul cardiac.


 De exemplu, potrivit unui studiu spaniol, cântecul "Macarena" din anii '90 poate salva vieţi! Altfel spus, potrivit cercetătorilor, piesa impune ritmul potrivit pentru un masaj cardiac. Melodia celor de la Los del Rio, lansată în 1993, are avantajul de a oferi ritmul potrivit în cazul unei astfel de intervenţii de urgenţă, care necesită între 100 şi 120 de compresii pe minut.
Cercetătorii de la Universitatea din Barcelona, de la Universitatea Autonomă din Barcelona şi de la Spitalul clinic din acealaşi oraş au inclus în studiu 164 de studenţi la medicină, pe care i-au separat în trei grupe, toţi având însă misiunea să facă masajele cardiace pe manechine timp de două minute. Cele mai bune rezultate le-au avut cei care au folosit un metronom reglat la 103 bătăi pe minut, graţie unei aplicaţii pe telefonul inteligent: 91% dintre ei au ţinut cadenţa recomandată. 74% dintre cei care au respectat această cadenţă au urmat ritmul cântecului "Macarena". Iar dintre cei care nu au avut instrucţiuni doar 24% au respectat cadenţa corectă.
Unul dintre specialişti a explicat şi că studenţii care au folosit ritmul cântecului "Macarena" au demarat mai repede procedura, în timp ce voluntarii care au ascultat metronomul au avut "cea mai mare întârziere înainte de a executa prima compresie".

Articol de Alma B

Sursa: lefigaro.fr

Te-ar purea interesa şi…


miercuri, 18 iulie 2018

Topul ţărilor în care oamenii zâmbesc cel mai mult în selfie-uri


Cel mai des întâlnit "accesoriu" într-un selfie este, de ce să nu recunoaştem, zâmbetul. Asta deşi sunt destule personaje care preferă tot felul de grimase mai ieşite din comun sau găsesc chiar de cuviinţă să se strâmbe, ca să atragă atenţia.


Într-un top al zâmbăreţilor în astfel de poze, podiumul este ocupat de Brazilia, urmată de Nicaragua şi Columbia. Ţara noastră nu este chiar atât de... relaxată, aşa că zâmbeşte de pe locul al 19-lea.
Dacă privim comparativ, persoanele din Europa de Est zâmbesc mai mult în selfie-uri decât occidentalii, Macedonia aflându-se pe locul al 11-lea, iar Republica Moldova pe locul al 16-lea. Marea Britanie a ocupat poziţia 66, Franţa 75, iar Spania 80.
Thailanda, cunoscută drept "Ţara Zâmbetelor", s-a situat abia pe treapta a 42-a, la mare distanţă de ţara vecină, Laos, aflată pe 28. Topul este încheiat de Japonia, care s-a situat pe locul 124, după Kuweit şi Coreea de Sud.
Clasamentul a fost realizat de ghidul digital de turism "Jetpac", care a studiat peste un milion de "selfie"-uri, postate pe Instagram.
Şi, că tot am vorbit de... "zâmbete de poză", ţineţi cont şi că jumătate dintre zâmbetele noastre sunt false, după cum arată un alt studiu, realizat în Marea Britanie. Oamenii zâmbesc de aproape 500.000 de ori în viaţă, dar numai aproximativ jumătate dintre aceste zâmbete sunt reale.
În medie, un om zâmbeste cam de 26 de ori pe zi - asta, desigur, dacă nu face foarte multe duble pentru selfie-ul perfect.

Articol de Alma B

Surse: dailymail.co.uk 
Mediafax

Te-ar putea interesa şi...


Tu ştii ce face copilul tău pe internet? Bullyingul şi pericolul din spatele ecranului.


Fenomenul bullying ia tot mai multă amploare şi prinde în "tentaculele" sale tot mai mulţi elevi, mai ales la şcoală.


Bullying-ul este definit ca un comportament ostil, de excludere şi de hărţuire (inclusiv emoţională) a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoştinţe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel. Uneori, aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice. Principalele motive pentru care copiii spun că sunt intimidaţi sau umiliţi sunt aspectul fizic şi statutul social. Iar această violență este foarte prezentă inclusiv în mediul online, unde îi acaparează cu orele pe majoritatea adolescenților.
În România, 69% dintre copii au fost martori ai hărţuirii în mediul on-line, arată cele mai noi date privind cyberbullying-ul, procesate de Organizaţia Salvaţi Copiii.
Conform unui alt studiu, al Inspectoratului General al Poliţiei Române, peste 18% dintre elevi susţin că părinţii lor doar cred ca ştiu cu ce se ocupă ei pe internet, dar în realitate nu ştiu chiar tot, în timp ce alţi peste 13% declară că părinţii lor nu ştiu mai nimic despre ce fac în mediul online.
Peste 78% dintre elevii chestionaţi au un cont pe cel puţin o reţea de socializare, iar aproximativ 47% dintre dintre ei şi-au selectat prietenii din mediul online din rândul persoanelor pe care le cunoşteau iniţial în realitate.
Statistica mai arată că peste 50% dintre elevi au acceptat să se împrietenească online cu persoane pe care nu le cunoşteau în realitate, iar 38% dintre participanţii la studiu declară că jumătate dintre prietenii din mediul online nu le sunt cunoscuţi.
Potrivit poliţiştilor, nu există o denumire în Codul penal a infracţiunii de bullying, este de fapt un cumul de infracţiuni, ameninţare, şantaj, jigniri, vătămare corporală.
Dramatic este şi că, în toamna anului trecut, datele arătau că, în ţara noastră, există un psiholog la 800 de elevi. Prea puţini având în vedere problemele de comunicare în rândul adolescenţilor şi numărul mare de cazuri de bullying.

Articol de Alma B

Sursa: Mediafax 

Te-ar putea interesa şi...