16 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2017

Dacă te-ai trezit vesel și bine dispus, ține-o tot așa. Dacă nu prea ești în apele tale, schimbă repede macazul și nu te îneca în paharul cu melancolie, deși... totul are o explicație, mai ales astăzi. 

E drept, cam nepotrivită zi să fie desemnată cea mai deprimantă zi. Nu de alta, dar este luni, este început de săptămână, prima lună din an, și parcă ar merge să pornim cu dreptul, nu cu angoase, nemulțumiri, frustrări și frunți încruntate. 

Vestiții britanici - atunci când vine vorba de studii, cercetări, experimente și statistici - de această dată consilierii în lifestyle din Regat vin cu o rezoluție... Ziua de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie este "Blue Monday", adică cea mai deprimantă zi. Iar în 2017 este... 16 ianuarie. 

Lunea cea posomorâtă a apărut pentru prima oară în 2005, în cadrul unei campanii de publicitate realizate de compania de turism Sky Travel. Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe condiții negative sociale - schimbarea vremii, ghinion în afaceri, decepții amoroase. În ianuarie, organismul uman se resimte după mesele copioase de sărbători și petrecerile prelungite, iar conturile bancare sunt cam... știrbe, după goana după cadouri. În plus, ziua este scurtă, iar soarele se cam lasă rugat să apară. 

Există şi o formulă de calcul empiric pentru determinarea acestei zile. Cliff Arnall, profesor de psihologie la Universitatea din Cardiff și expert în lifestyle, spune că formula de calcul ţine cont de condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, numărul de zile care au trecut de la Crăciun, numărul de zile de la  încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie. 

Desigur, la polul opus se află cea mai fericită zi din an - cum era de așteptat, o zi de vineri, a treia din luna iunie. Potrivit lui Arnall, ecuația fericirii este următoarea: O + (NxS) + Cpm/T + He, unde O reprezintă șansele de a petrece cât mai mult timp în aer liber, N înseamnă comunicarea cu natura, S – socializare, Cpm – amintiri din copilărie despre vară și gânduri optimiste, T – temperatura de afară, iar He – bucuria apropierii sfârșitului de săptămână. 

Indiferent de aceste ecuații, ideal este să lăsăm necunoscutele neprietenoase deoparte și să găsim în fiecare zi rezultatul care ne face să fim cu zâmbetul pe buze, împliniți, optimiști, fericiți.

Articol de Alma B

FaceKeys România

Mişcare pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă

Că tot vine week-end-ul, nu fugiţi de distracţia printre nămeţi şi nici de datul zăpezii la lopată. Faceţi sport, cât mai mult! Veţi fi mai sănătoşi şi... veţi trăi mai mult! 

Un studiu publicat în 9 ianuarie arată că și persoanele care fac mișcare doar în weekend reduc riscul de a muri la o vârstă precoce, din cauza unor boli cardiovasculare sau de cancer. 

Riscul de a muri de cancer scade cu 18% la sportivii "de duminică" - cei care fac peste 150 de minute de activitate fizică - față de 21% în cazul celor care fac sport regulat în timpul săptămânii. Concluzille vin în urma unei cercetări realizate pe parcusul a 9 ani, pe 64.000 de persoane din Marea Britanie. Vârsta medie a participanților la studiu a fost de aproximativ 59 de ani. 

"Activitatea fizică o dată sau de două ori pe săptămână este legată de un risc mai mic de mortalitate precoce, chiar și în rândul celor al căror nivel de activitate este mai mic decât cel recomandat", afirmă Emmanuel Stamatakis, profesor în cadrul Universității din Sydney, Australia, și principalul autor al acestui studiu. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că sunt necesare cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, sau 75 de minute de exercițiu susținut, pentru a reduce riscul mortalității precoce, indiferent de cauză. 

Dacă nu v-am convins, mai avem argumente. Potrivit unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Arizona, creierul persoanelor care aleargă regulat prezintă mai multe sinapse. Cercetarea, bazată pe examinări prin tehnica imagisticii prin rezonanță magnetică (RMN), a demonstrat că alergarea poate influența structura și funcționarea creierului într-un mod similar cu efectul pe care îl are îndeplinirea unor sarcini complexe, precum cântatul la un instrument muzical. 

Cercetătorii au comparat, timp de un an, imaginile creierelor unor tineri alergători cu cele ale altor persoane de vârste similare care nu făceau exerciții fizice fizice regulate și au remarcat o creștere a numărului de sinapse în mai multe regiuni ale creierului, inclusiv în cortexul prefrontal, important pentru funcțiile cognitive precum alcătuirea planurilor, luarea deciziilor și abilitatea de a muta rapid atenția de la o sarcină la alta. 

Iar un nou studiu publicat în jurnalul științific Neurology arată că oamenii care nu au fost activi fizic la vârsta mijlocie aveau creierul mai mic după 20 de ani decât cei care au făcut mișcare în acea etapă a vieții. 

În plus, copiii care au o viață activă ar putea manifesta mai puține simptome de depresie în comparație cu cei care sunt sedentari, potrivit unui studiu realizat recent în Norvegia, pe aproape 2.200 de copii. 

Să alergăm, aşadar, pentru o viață mai sănătoasă şi mai lungă şi pentru un creier mai alert. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Time.com 

Reuters 

"Veselie"... cu lopata şi bujori în obrăjori

Să citim azi... zăpada, pe chipurile celor din jur. Cum se vede? E de ajuns să aruncăm o privire în trafic, pe străzi, în gară sau la metrou. 

La metrou, unde parcă s-au întâlnit toți bucureştenii la miting, zăpada se vede în nuanțe... pământii. Aşa arată fețele oamenilor grăbiți spre muncă şi îngrijorați că "atenție, se închid uşile", înainte ca ei să apuce să urce în vagoane. Măcar e cald acolo unde sunt atâtea suflete înghesuite unul în altul... Socializare de voie, de nevoie, şi fără facebook... 

Cum arată în Gara de Nord? Nuanța potrivită este cea... vineție! Aşa sunt fețele călătorilor înghețați de frig în aşteptarea unui alt tren, după ce garnitura pentru care aveau inițial bilet a fost anulată. Iar cei care, în sfârşit, au ajuns la destinație sunt epuizați şi înfrigurați după ore şi ore petrecute pe drumul aflat sub asediul nămeților şi al viscolului. 

Ei bine, în parcări avem... bujori în obrăjori şi lopată la purtător. Maşinile nici nu se mai zăresc de sub căciulile albe şi pufoase. Lăsați poezia, ar spune, scrâşnind din dinți, proprietarii care simt deja că brațele au devenit una cu lopata de când muncesc să deszăpezească automobilul din dotare. Cu chipul roşu de atâta efort, mai ceva ca la sala de fitness, şoferii se antrenează, aşadar, din nou, sub codul portocaliu de ninsori. 

Obrajii sunt rozalii şi în stațiile RATB, unde călătorii parcă dansează sârba pe loc. De pe un picior pe altul, în ritm alert, aşteptarea pare mai... caldă, cu un pic de mişcare. Oricum, urechile s-au lungit şi au cam... degerat de când se uită lung după autobuz sau tramvai. 

În trafic, la semafoare, în intersecțiile mari şi aglomerate, fețele şoferilor sunt mai degrabă... negre. Cunoaştem deja celebra expresie "se merge cu viteza melcului". Cei care s-au încumetat să plece cu maşina de acasă - evident, după ce au reuşit să o găsească şi să o scoată de sub troiene - "îmbătrânesc" în trafic. 

Dar ia priviți şi fețele copiilor! Ei văd cu alți ochi iarna şi zăpada. Pentru ei, e pură bucurie - la săniuş, pe derdeluşul din fața blocului sau pe pârtia improvizată de lângă casă. Pentru ei, iarna e zâna bună care le dă aripi să alunece pe zăpadă. Pentru ei, ninsoarea este semnalul că încep iureşul chiotelor de veselie şi bulgăreala, înseamnă nasuri înghețate şi îngeraşi în zăpadă, înseamnă fericire. 

Noi, adulții, e drept, am cam uitat să fim copii... 

Articol de Alma B

Face Keys România

Locuinţa dorită poate veni la pachet cu... demenţa!

Ştim cu toţii că nu e o plăcere să stai în zgomot, dar - când vine vorba de gălăgie - şi oamenii de ştiinţă trag un semnal de alarmă. Subiectul este de actualitate, desigur, în oraşele mari, nu în zonele pitoreşti unde liniştea şi peisajele feerice fac locurile să pară desprinse din basme.

Să revenim însă în metropolele sufocate de maşini, cu trafic infernal, şoferi nervoşi, pietoni neatenţi şi autobuze şi tramvaie care abia se strecoară printre miile de vehicule. Casele şi apartamentele aflate în centrul urbei sunt la mare căutare, iar preţurile sunt şi ele... mari. Dar, atenţie! Locuinţa de vis ar putea veni la pachet cu o surpriză nedorită. Un studiu realizat în Canada v-ar putea pune serios pe gânduri: oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele care locuiesc în apropierea drumurilor aglomerate prezintă un risc mai mare de a suferi de demenţă, comparativ cu cei care stau departe de coşmarul numit trafic.

Aşadar, au fost analizate date prelevate de la 6,5 milioane de locuitori din Ontario, cu vârste între 20 și 85 de ani și au fost identificate 243.611 cazuri de demență, între anii 2001 și 2012. Ulterior, cercetătorii au localizat pe hartă reședințele acestora după codul poștal. Astfel, au descoperit că persoanele care locuiesc la o distanță de 50 de metri de șoselele intens circulate aveau un risc cu 7% mai mare de a dezvolta demență în comparație cu cele care trăiau la peste 300 de metri de drumurile aglomerate.

"Agenții poluanți din aer pot pătrunde în sânge cauzând inflamații, asociate cu bolile cardiovasculare și cu posibilitatea de a dezvolta alte afecțiuni precum diabetul", a declarat Ray Copes, expert în medicina muncii și mediului înconjurător în cadrul serviciului de Sănătate Publică din Ontario, şi cel care a condus cercetarea. Totodată, el a arătat că "acest studiu sugerează că agenții poluanți din aer care pot pătrunde în creier prin fluxul sanguin poate conduce la probleme neurologice".

Demența este cauzată de afecțiuni neurologice, printre cele mai comune fiind boala Alzheimer, care survine în urma scăderii numărului de neuroni și afectează memoria, gândirea, comportamentul și orientarea, îngreunând activitatea de zi cu zi. Demența este o boală incurabilă, ce reprezintă cauza principală a dizabilității și dependenței de alte persoane, şi este pe cale să depășească afecțiunile cardiovasculare ca principală cauză de deces în unele dintre țările dezvoltate.

Pe de altă parte, experţii spun că schimbările de personalitate ar putea fi un semnal prevestitor al demenței. Un grup de neuropsihiatri și experți în maladia Alzheimer a propus, în cadrul conferinței internaționale a Asociației Internaționale pentru Alzheimer, desfășurată la Toronto (Canada), crearea unui nou diagnostic - "insuficiență comportamentală moderată". Ideea este de a recunoaște și de a măsura schimbările din starea de spirit, care pot preceda problemele de memorie și de gândire în cazul demenței.

"Majoritatea oamenilor se gândesc la Alzheimer în primul rând ca la o tulburare de memorie, dar noi știm, după ani de cercetare, că maladia poate începe, de asemenea, ca o problemă de comportament", a declarat Nina Silverberg, directorul programului Alzheimer's Disease Centers din cadrul Institutului Național de Aging.

Dr. Zahinoor Ismail, neuropsihiatru la Universitatea din Calgary și membru al grupului care propune noul diagnostic, a spus să studii și relatări au sugerat că schimbările emoționale și comportamentale au fost "un simptom discret", parte a procesului instalării demenței. Ceea ce erodează memoria și abilitățile de gândire în procesul instalării demenței poate afecta, de asemenea, sistemele creierului de reglare emoțională și de auto-control, a spus el.

Starea de spirit și modificările de comportament au fost mult timp recunoscute ca semne de avertizare timpurie pentru demența fronto-temporală, care reprezintă aproximativ 10 la sută din demențe.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2015, numărul persoanelor afectate de demenţă era de 47,5 milioane, în creștere rapidă pe fondul măririi speranței de viață și a îmbătrânirii populației.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Până la 30 de ani, tot căpătăm experienţă în a recunoaşte chipuri

Să îi poţi recunoaşte pe cei din jur - prieteni, familie, colegi - nu este nimic ieşit din comun. Desigur, întrebările apar doar în cazul în care avem, de exemplu, o cunoştinţă care suferă de amnezie. Atunci încercăm, probabil, să aflăm "de ce" omul respectiv nu mai poate face un lucru atât de banal. Totuşi, când începem să îi recunoaştem pe ceilalţi, cât timp durează să ne "perfecţionăm" la acest capitol, ce parte a creierului ne ajută aici? Oamenii de ştiinţă au analizat atent aceste aspecte. Şi, potrivit unui studiu recent, realizat în Statele Unite, şi publicat în 5 ianuarie, capacitatea de recunoaştere a chipurilor vine odată cu înaintarea noastră în vârstă şi se dezvoltă până pe la 30 de ani.

Cercetătorii au scanat creierele a 25 de adulţi, cu vârste între 22 şi 28 de ani, şi 22 de copii, cu vârste între 5 şi 12 ani. Le-au comparat şi au demonstrat că zona de responsabilă de identificarea feţelor - numită girus fusiform - continuă să se dezvolte mult după adolescenţă. Oamenii de ştiinţă au aflat că adulţii au cu 12,6% mai multă materie cerebrală în girusul fusiform faţă de cei mici, ceea ce explică de ce pot recunoaşte mai bine chipurile spre deosebire de copii. Până recent, se credea că dezvoltarea ţesutului cerebral se opreşte la naştere, ulterior creierul adaptându-se prin organizarea sinapselor dintre neuroni.

În zona din creier responsabilă de recunoaşterea chipurilor nu se dezvoltă mai mulţi neuroni, potrivit lui Jesse Gomez, specialist în neuroştiinţe la Universitatea Stanford, cel care a condus studiul. În schimb, aceasta devine mai populată de structuri care fac legătura şi susţin neuronii. Pentru a explica acest fenomen, Gomez a făcut comparaţie cu o grădină. ''Numărul plantelor nu se modifică, dar tulpinile, ramurile şi frunzele lor devin din ce în ce mai complexe'', a spus el.

Kalanit Grill-Spector, profesoară de psihologie în cadrul aceleiaşi universităţi, subliniază că dezvoltarea zonei creierului responsabilă de capacitatea de recunoaştere facială ajută la identificarea a din ce în ce mai multe chipuri, odată cu înaintarea în vârstă. ''Când eşti mic, trebuie să-ţi recunoşti familia şi o mână de prieteni'', spune Kalanit Grill-Spector. ''Dar, cu timpul, când ajungi la liceu sau la facultate, grupul social din care faci parte se lărgeşte la sute şi chiar mii de persoane'', a completat ea.

Înţelegerea modului în care capacitatea de recunoaştere facială evoluează pe parcursul copilăriei îi poate ajuta pe oamenii de ştiinţă să afle de ce unele persoane au dificultăţi în recunoaşterea chipurilor (prosopagnosie). De asemenea, poate face lumină şi în cazul celor diagnosticaţi cu autism, care se confruntă deseori cu această problemă.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Agerpres

Dacă au grijă de nepoţi, bunicii trăiesc mai mult şi stau departe de Alzheimer

Deja cuvântul "bunici" pare desprins din poveşti. Şi - pentru cei mai mulţi dintre noi - câte şi mai câte amintiri frumoase nu se leagă de acest cuvânt magic. Copilăria, cu toate năzbâtiile, surprizele, alinturile, dojana, poeziile, hohotele de râs şi legendele - toate au amprenta lor, a bunicilor. Dar, creştem şi timpul petrecut cu ei devine din ce în ce mai puţin, mult mai puţin decât ne-am dori, decât şi-ar dori, decât ne-am imagina. Iată ce arată cifrele: potrivit unui studiu, realizat anul trecut, la sfârșitul lunii septembrie, 3 din 5 români au fost crescuți de bunici, dar mai puțin de jumătate dintre ei îi mai vizitează periodic.

Mai mult de jumătate dintre români consideră singurătatea și bolile bătrâneții principalele probleme pe care bunicii lor le întâmpină, iar 66% dintre ei sunt siguri că timpul petrecut cu familia este cea mai mare bucurie pe care o poate avea o persoană în vârstă. Dar, din cauza distanței și a lipsei de timp liber, cei mai mulți nu reușesc să își viziteze bunicii nici măcar o dată pe lună, iar atunci când merg pe la ei, stau, în medie, 2 ore. Deşi suntem mai mereu cu telefoanele în mână, cercetarea arată că 75 la sută dintre nepoţi nu apucă să își sune bunicii nici măcar o dată pe săptămână.

Sunt, aşadar, nişte bucurii de care mulţi bătrâni nu au parte. Nu trebuie să uităm că, atunci când sunt implicaţi într-o activitate, când ajută, când sunt ascultaţi, viaţa lor se schimbă, sunt mai fericiţi. În plus, bunicii care ajută ocazional la creşterea nepoţilor sau care îi ajută pe alţii pot trăi mai mult decât cei care nu au au astfel de activităţi, arată un alt studiu, realizat timp de două decenii în Germania.

"Această legătură ar putea fi un mecanism înrădăcinat adânc în trecutul nostru evolutiv când contribuția la creșterea copiilor era crucială pentru supraviețuirea speciei umane", a explicat autoarea principală a cercetării, Sonja Hilbrand, din cadrul departamentului de psihologie a Universității Basel din Elveția. De asemenea, spune ea, "lipsa contactului cu nepoții poate avea un impact negativ asupra sănătății bunicilor".

În cadrul cercetării au fost analizate date de la peste 500 de persoane cu vârste de peste 70 de ani. Seniorii au completat chestionare și au participat la teste medicale o dată la doi ani, între 1990 și 2009. S-a observat că, în aproape două decenii, riscul de deces a fost cu o treime mai mic în cazul bătrânilor care contribuiau la creșterea nepoților, în comparație cu cei care nu făceau asta. Jumătate dintre bunicii care aveau grijă ocazional de copii erau încă în viață la 10 ani după completarea primelor chestionare și teste. Același lucru a fost observat și în cazul persoanelor în vârstă care nu aveau nepoți, dar își ajutau copiii adulți în gospodărie. Cei care nu aveau însă astfel de activităţi s-au stins în aproximativ 5 ani de la debutul studiului. În cadrul acestui proiect, nu au fost luați în calcul bunicii care aveau permanent grijă de nepoții lor.

"Ajutând, aceste persoane pot avea un scop în viață pentru că se simt utili, şi în familie, şi în societate", a explicat Bruno Arpino, profesor asociat la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona. "De asemenea, să ajute  poate fi o activitate care îi menține activi, fizic și mental", a completat el. Specialistul a adăugat că aceleaşi efecte se pot observa și în cazul celor care fac voluntariat sau sunt înscrişi în diverse cluburi.

De asemenea, o altă cercetare a arătat că vârstnicii care petrec suficient timp cu nepoţii pot preveni apariţia depresiei, dar şi a bolii Alzhemer, datorită faptului că menţin mereu alert creierul şi îşi antrenează memoria. Este nevoie doar de atenție, de o vorbă bună, să fie implicați în viețile celor pe care i-au făcut mari, ale nepoților deveniți adulți ocupați și independenți.

Pe de altă parte, această relaţie dintre bunici şi nepoţi le este benefică şi celor mici. Un alt studiu, al Universității Brigham Young din SUA, a vizat rolul seniorilor în dezvoltarea copiilor și a confirmat că bunicii sunt cheia fericirii nepoților. "Legătura emoțională dintre bunici și nepoți poate să afecteze rezultatele pe care le au copiii la școală, dezvoltarea lor psihologică și socială". Atunci când bunicii se implică în viețile nepoților, copiii nu sunt doar mai sociabili, ci și mai silitori la școală.

„Uneori, dragostea perfectă nu apare până cand nu ai primul nepot.", spune atât de frumos un proverb galez. În așteptarea acestui rol, la rândul nostrum, să nu uităm de cei care ne-au oferit atât de multe și care au nevoie de atât de puțin!

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: Agerpres

www.fpmr.ro

Fie ca...

Din categoria... "Fie ca..." - adică felicitări, planuri, promisiuni - după Crăciun, vine runda a doua de mesaje şi gânduri bune - de Revelion.

La cumpăna dintre ani, fiecare le urează celor din jur numai de bine şi, în plus, îşi propune ca, din ianuarie, să îşi îndeplinească anumite ţeluri, fie că este vorba despre un stil de viaţă sănătos, un nou job, fie că discutăm despre mai mult timp liber, mai multă distracţie sau chestiuni materiale.

Un studiu realizat la Universitatea Scranton din Statele Unite şi compilat de Statistic Brain vine însă să ne mai "taie" din avânt. În urma unei cercetări amănunţite, s-a constatat că doar 8% dintre cei care îşi stabilesc un scop de Anul Nou reuşesc să îl şi îndeplinească.

Mulţi le împărtăşesc şi celorlalţi obiectivele lor, tocmai pentru a-şi lua, cumva, un angajament. Oamenii par motivaţi de ideea că, în noul an, "poţi fi o cu totul altă persoană". Dar, problema este amplificată de spiritul de competiţie în ceea ce priveşte rezoluţiile de Anul Nou, care au devenit un fenomen cultural. În realitate, ''schimbările se petrec în paşi mici, în timp'', explică Rachel Weinstein, psihoterapeut şi director în cadrul centrului Adulting School din Oregon, Statele Unite. În plus, cei care nu reuşesc sunt împovăraţi apoi şi de sentimentul de vină, care le încetineşte procesul de schimbare. “Intenţiile de sărbători sunt superficiale... trecem de la o atitudine heirupistă la “asta e prea greu””, subliniază şi Joseph Luciani, psiholog din Cresskill, New Jersey, Statele Unite.

Aşadar, nu aşteptaţi neapărat data de 1 ianuarie ca să luaţi măsuri. Nu vă ghidaţi după "principiul" curelor de slăbire - "încep... de luni". Faceţi paşi mărunţi şi constanţi. "Dezvoltarea autodisciplinei este un proces. Cu cât începi să acumulezi succesul, cu atât te vezi într-o lumină diferită", explică psihologul Joseph Luciani.

Conform Statistic Brain, pe primele trei poziţii într-un top al celor mai des formulate rezoluţii de Anul Nou în Statele Unite în 2015 au fost: pierderea kilogramelor în plus, o organizare mai eficientă şi economisirea banilor. În clasament urmează bucuria de a trăi, o formă fizică mai bună, învăţarea unui lucru interesant, renunţarea la fumat, ajutor pentru alţii, ca să îşi îndeplinească visul, găsirea unui partener de viaţă şi mai mult timp petrecut cu familia.

Pe de altă parte, când vine vorba de români, mulţi au făcut urări... de acasă. Aproximativ 48 la sută dintre români au declarat că, de Revelion, au preferat să stea acasă, cu familia, rudele şi prietenii.

Articol de Alma B

Face Keys România

sursa: Agerpres