Într-o formă rudimentară, poligraful a fost
inventat încă din anii 1900, semn că oamenii s-au străduit tot timpul să
descopere mincinoşii. Dispozitivele timpurii de "detectare a
minciunilor" includ o invenție din 1895 a lui Cesare Lombroso, folosită
pentru a măsura tensiunea arterială a subiectului, şi un aparat din 1904 al lui
Vittorio Benussi, utilizat pentru măsurarea respirației.
Un alt dispozitiv - care înregistra tensiunea
arterială şi conductivitatea electrică a pielii - a fost inventat în 1921 de doctorul
John Augustus Larson de la Universitatea din California şi a fost folosit
pentru prima dată de către Departamentul de Poliţie din Berkeley. Leonarde
Keeler, un apropiat al lui Larson, a continuat să perfecţioneze acest
dispozitiv, reuşind să-l facă portabil şi să-i adauge electrozi pentru măsurarea
răspunsului galvanic al pielii, în 1939. Dispozitivul său a fost cumpărat de FBI
şi a servit drept prototip pentru poligraful modern.
În ziua de astăzi, se folosesc atât aparate
analogice, cât şi digitale, dar modul de funcţionare este acelaşi. Poligraful
măsoară tensiunea arterială, pulsul, consumul de oxigen, respiraţia şi
conductivitatea pielii, prin senzori aşezaţi în anumite zone ale corpului.
Potrivit teoriei poligrafului, minciuna modifică
starea emoțională, care - la rândul ei - modifică starea fiziologică. Astfel,
atunci când mint, oamenii devin nervoși, iar asta se poate observa - bătăile
inimii devin mai rapide, presiunea arterială crește, se schimbă ritmul
respirației, apare transpirația etc.
Aparatul - numit şi detector de minciuni -
funcţionează pe principiul comparaţiei. Pentru început, este necesară
stabilirea unei stări "normale" fiziologice, prin intermediul unor
întrebări simple, al căror răspuns este cunoscut investigatorului, apoi se vor
identifica, prin comparație cu răspunsurile fiziologice la setul de întrebări
relevante, stările fiziologice "deviante". Testul este compus dintr-o
succesiune de întrebari din trei categorii: relevante, neutre şi de control. În
total, sunt 8-12 întrebări, la care răspunsul va fi DA sau NU.
Mulţi se înreabă totuşi dacă acest aparat poate fi
păcălit sau nu. Detectorul de minciuni nu este însă infailibil. "Este o
idee similară cu cea în care studenţii sunt testaţi la începutul anului şi apoi
la sfârşit de an pentru a se vedea ce progrese au făcut. Pe baza acestor
comparaţii, examinatorii folosesc analiza statistică pentru a determina dacă
cel testat minte.", a explicat, pentru Business Insider, Raymond Nelson,
preşedintele Asociaţiei Poligrafilor din SUA.
În plus, pentru a întări această idee vine şi un
studiu realizat de profesori de la universitatile din Kent, Magdeburg si
Cambridge. Oamenii de ştiinţă spun că "centrul vinovăţiei" din creier
nu este atins întotdeauna de întrebările de la testul poligraf, ceea ce poate
induce în eroare organele de cercetare penală.
Poligraful este utilizat ca detector de minciuni de
către Poliţie, FBI, CIA şi alte agenţii private sau de stat. Practic însă,
acest dispozitiv nu identifică minciuni, ci măsoară reacţii. La fel, analiza
comportamentală sau a microexpresiilor nu indică „nasul lui Pinocchio”, dar
sunt elemente de incredere în detecţia minciunii.
Articol de Alma B
Te-ar putea interesa şi...
- Ce minciuni mai spun EI şi ELE la prima întâlnire
- Efectul "Pinocchio" în cazul mincinoșilor
- Să-i citim pe mincinoși
- Adevarul despre minciună - creierul se obișnuiește,în timp, cu minciuna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu