Legătura dintre jocul "Sea Quest Hero" și demență

Ce legătură există între un joc de realitate virtuală și demență? Aparent niciuna, dacă nu vrem să ne lansăm în comentarii malițioase și infantile. Dar, cercetătorii au găsit o conexiune. S-au folosit de un joc de realitate virtuală ca să studieze demența și boala Alzheimer, în vederea găsirii unui tratament.

Jocul cu pricina se numește "Sea Quest Hero" și îndeamnă utilizatorii să străbată labirinturi și să urmărească diverse personaje. Dincolo de acești pași comuni în cadrul unui joc, aplicația are rolul de a stimula activitatea cerebrală printr-o serie de sarcini bazate pe abilitățile de memorare și de orientare, colectând în același timp informații necesare în studiul demenței.

 

 

Rezolvarea sarcinilor din joc necesită utilizarea unor "zone diferite ale creierului". Iar faptul că aceste regiuni diferă în funcție de tipul de demență le permite oamenilor de știință să asocieze ceea ce poate face cineva cu ceea ce se petrece în creier.

Versiunea în realitatea virtuală a jocului le oferă cercetătorilor alte tipuri de informații. "Tehnologia bazată pe căștile de realitate virtuală ajută la monitorizarea direcției în care privește o persoană sau a celei spre care se îndreaptă", a explicat unul dintre cercetători. "Astfel, putem afla dacă oamenii se pierd și modul în care se comportă în acele situații. Fiecare dintre acele experimente ne ajută să colectăm date legate de orientarea în spațiu". Să nu uităm că unul dintre primele simptome ale bolii Alzheimer este slăbirea treptată a capacității de orientare în spațiu.

Doar două minute petrecute în joc generează o cantitate de informații egală cu cinci ore de muncă din partea cercetătorilor în laborator. Și, chiar simpla utilizare a jocului poate ajuta la prevenirea bolii, spun specialiştii. "Un creier care rămâne activ, precum un corp care este menținut în formă, contribuie la reducerea riscului de demență sau la încetinirea ritmului de evoluție a acesteia."

"Sea Quest Hero" este considerat "cel mai important studiu asupra demenței din istorie" și a fost dezvoltat de Deutsche Telekom, Alzheimer's Research din Marea Britanie și oameni de știință din cadrul University College London și University of East Anglia. Versiunea pentru telefon mobil a jocului, care a fost lansată în 2016, a fost deja descărcată de trei milioane de ori în 193 de țări.

Boala Alzheimer - cea mai cunoscută maladie neurodegenerativă - este o tulburare ireversibilă, progresivă a creierului care distruge treptat memoria și capacitatea de gândire și, în final, capacitatea de a duce la bun sfârșit sarcini simple. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, boala Alzheimer ar putea fi cauza a 60-70% dintre cazurile de demență.

La nivel mondial, aproape 50 de milioane de persoane suferă de demență și Alzheimer, conform celor mai recente estimări. Cifra ar putea ajunge la 132 de milioane până în 2050.  

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: Agerpres

Revista medicala Lancet

thelancet.com 

Te-ar putea interesa şi:

• Cum reușesc emoțiile să ne influențeze sănătatea
• Instagram și efectele asupra sănătății mintale
• Lipsa de vitamina A favorizează Alzheimerul
• Alzheimerul, o boală perfidă, care aruncă oamenii în uitare

Cum reușesc emoțiile să ne influențeze sănătatea

Organismul nostru știe mai multe decât am crede, iar felul în care gândim și simțim influențează puternic ceea ce se întâmplă în corpul nostru. Cu alte cuvinte, tot ceea ce se petrece în plan mental are efect și în plan fizic, și invers.

Cum funcționează mai exact acest proces?

Robert Ader, psiholog în cadrul Universității Rochester, a făcut, în 1974, o descoperire care a pus pe gânduri lumea medicală. El a ajuns la concluzia că sistemul imunitar poate învăța multe, la fel ca și creierul. Până atunci, se credea că doar creierul și sistemul nervos central pot reacționa la diverse experimente, schimbându-și felul în care se comportă. Descoperirea lui Ader a îndreptat atenția către acele cărări biologice prin care sistemul nervos central comunică cu sistemul imunitar.

 

 

Sistemul imunitar este "creierul trupului", după cum îl denumea specialistul în neurologie Francisco Varela, de la Școala Politehnică din Paris, atunci când definea propriul simț al sinelui pe care îl are trupul. Celulele imunitare circulă în sânge prin întreg corpul și intră în contact cu toate celelalte celule. Pe cele pe care le recunosc le lasă în pace, pe cele pe care nu le recunosc, le atacă. Această reacție ne apără împotriva virușilor, a bacteriilor. Dar, dacă celulele imunitare nu identifică în mod corect o parte dintre celulele trupului, se ajunge la o boală autoimună, cum ar fi alergiile sau lupusul.

Apoi au apărut din ce în ce mai multe studii pe această temă. Iar cercetătorii au descoperit că mesagerii chimici care acționează în cea mai mare măsură atât în creier, cât și în sistemul imunitar, sunt și cei mai numeroși în zonele neurale care reglează emoțiile. Una dintre cele mai puternice dovezi ale faptului că există o cale fizică directă care le permite emoțiilor să aibă un impact asupra sistemului imunitar a venit din partea lui David Felten, coleg de-al lui Robert Ader.

În primă fază, Felten a constatat că emoțiile au un puternic efect asupra sistemului nervos autonom, care reglează totul - de la cantitatea de insulină secretată, până la tensiunea arterială. El găsit un punct de întâlnire a sistemului nervos autonom, care comunică în mod direct cu limfocitele și cu macrofagele, cu celulele sistemului imunitar. Iar în studiile făcute cu microscopul electronic s-au descoperit sinapse la nivelul capetelor nervoase ale sistemului autonom, care pun brusc capăt acestor celule imunitare. Acest punct de contact fizic le permite celulelor nervoase să degaje neurotransmițători care să regleze celulele imunitare. Nimeni nu bănuise până atunci că celulele imunitare ar putea fi țintele mesajelor nervilor. Sistemul nervos nu numai că stabilește legătura cu sistemul imunitar, dar este esențial pentru o funcționare corectă a acestuia din urmă.

Un aspect important privind legătura dintre emoții și sistemul imunitar este influența hormonilor care apar în stare de stres, explică Daniel Goleman, în cartea sa "Inteligența emoțională". Catecolaminele (epinefrinele și norepinefrinele, mult mai cunoscute ca adrenalina și noradrenalina), hidrocortizonul și prolactina, precum și beta-endorfinele naturale și encefalinele apar în momentele de stres. Și fiecare are un puternic impact asupra celulelor imunitare. Când acești hormoni apar în organism, celulele imunitare sunt împiedicate în funcționarea lor.
Iată de ce tot auzim că stresul nu este bun, că ne afectează sănătatea. Stresul reduce rezistența sistemului imunitar, cel puțin temporar, deoarece este prioritară situația imediată, esențială în supraviețuire. Iar dacă stresul este permanent și foarte intens, această suprimare poate deveni de lungă durată.

Disfuncția în relația dintre minte și corp este cunoscută și sub termenul de somatizare. Și, așa cum emoțiile negative pot duce la o afecțiune sau pot accelera evoluția unei boli, pe același principiu se onsideră că emoțiile positive şi optimismul pot influența în bine cursul unei boli.

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

 

• Muzica, o soluție împotriva durerii
• Mirosul, emoţiile şi personalitatea - legături surprinzătoare
• Instagram și efectele asupra sănătății mintale
• Ce emoţii transmit culorile folosite de marile companii

Tipuri de râs - de la "Haha" la "Hihi" sau "Hehe"

Râdem de bucurie, râdem nervos, râdem și din complezență, râdem disprețuitor sau răutăcios și putem râde și fals. Nu este însă singura clasificare posibilă a tipurilor de râs. În funcție de vocala dominantă pronunțată, Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale, vorbește despre cinci tipuri sau hohote de râs - "haha", când vocala de bază este "a", "hehe", când predomină "e", "hihi", când se pune accentul pe "i", "hoho" - râsul cu "o", și "huhu", când vocala dominantă este "u". Și fiecare înseamnă altceva, trădează adevărata reacție a persoanei care râde.

 

 

"Haha!"

Acest fel de a râde, sănătos, sincer, cu gura deschisă, este unul pozitiv, contagios și reconfortant. Totodată, este cel care ajută la eliberarea tensiunilor psihice, un adevărat medicament natural pentru minte și corp.

"Hehe!"

Deja ne face să ridicăm din sprâncene un astfel de hohot de râs. Este mai degrabă malițios, disprețuitor și nu declanșează reacții prea plăcute. Am putea spune și că aruncă o mască veselă peste o atitudine răutăcioasă ori amenințătoare.

"Hihi!"

Această chicoteală pare mai curând involuntară, ne dă senzația că "autorul" face totuși eforturi să se abțină, să-și înfrâneze hohotele de râs. Acest tip de râs denotă o bucurie infantilă, ușor răutăcioasă, vinovată, dar și reținută.

"Hoho!"

Este un semnal că s-a petrecut ceva neașteptat, indică surpriza, dar este încărcat cu o doză de neîncredere, încă neîmpărtășită. Dar, atenție, este un râs oarecum forțat, care nu destinde, ci mai mult tensionează.

"Huhu!"

E drept, este mai rar întâlnit, și chiar este mai bine așa, deoarece poartă o  încărcătură sarcastică şi are un ton lugubru, nicidecum vesel. Mai degrabă, este o parodie de râs, care indică sau ascunde spaima, sperietura.

Dincolo de această clasificare, să nu uităm de minunatele beneficii ale râsului. Râsul are capacitatea de a scădea presiunea arterială până la valoarea normală, elimină hormonii stresului din organism și crește elasticitatea masei musculare. De asemenea, ajută la oxigenarea sângelui.

Totodată, râsul declanșează producerea de endorfine și previne și combate depresia. În plus, stimulează și producția de anticorpi.

Uimitoare sunt și rezultatele studiilor clinice realizate pe bolnavii de diabet. Două ședinte a câte 10 minute de râs pe zi au avut efecte spectaculoase - pacienții nu doar că și-au redus glicemia, dar au și reușit să o stabilizeze pe perioade lungi.

Așadar, mereu avem motive... serioase să râdem mult și din toată inima.

Articol de Alma B

Face Keys România

 

Te-ar putea interesa şi...

• Muzica, o soluție împotriva durerii
• Și emoticoanele au... două tăișuri
• 10 ponturi pentru o viaţă mai fericită
• Fericirea are gust de vanilie

Muzica, o soluție împotriva durerii

Pitagora intuia că muzica alină suferința, dar nu a venit cu dovezi concrete în acest sens. Însă, medicii și oamenii de știință au analizat intens acest subiect și au descoperit că, într-adevăr, muzica are efecte terapeutice. În unele cazuri, stabilizează semnele vitale ale pacienților, în altele duce la nevoia scăzută de sedare în timpul intervențiilor chirurgicale ori îi ajută pe copiii născuți prematur să ia în greutate. 

Cum reușește însă muzica acolo unde medicina pare... stângace? 

Muzica activează zonele creierului legate de plăcere și determină chimic și electric un răspuns al unor neurotransmițători precum dopamina. Poate modifica ritmul cardiac, respirația și temperatura corpului. 

Durerea are trei dimensiuni, una senzorială, una emoțională și alta cognitivă, iar muzica este capabilă să le modifice pe ultimele două. "Muzica activează aceleași zone ale creierului ca și plăcerea fizică. Iar rezultatul este un răspuns chimic și electric al unor neurotransmițători care sunt eliberați în situații plăcute", spune Yerko Ivanóvic, un neurolog care participă la un studiu de amploare privind beneficiile utilizării muzicii în tratamentul pacienților. 

Dar, nu toate tipurile de muzică au acest efect. Cea despre care se știe că... face minuni este muzica barocă. Însă efectele sunt influențate și de gusturile bolnavului. 

Benefic este și să faci muzică, nu doar să asculți. Să cânți este o metodă extrem de utilă în cazul unui atac vascular cerebral. Potrivit BBC, specialiștii de la Facultatea de Medicină a Universității Harvard chiar au dezvoltat un plan de tratament bazat pe muzică, pentru a atenua efectele unui AVC. Cercetările neurologice au arătat că, atunci când cântă, oamenii folosesc altă arie cerebrală decât cea destinată vorbirii. Iar când porțiunea de cortex responsabilă de controlul vorbirii a fost afectată de AVC, pacienții pot învăța să folosească, în locul ei, aria cerebrală care coordonează cântatul vocal. Astfel, terapia constă în a-i învăța pe bolnavi să își pună cuvintele pe muzică, pe melodii simple. Și, pe măsură ce pacienții învață să-și cânte cuvintele, creierul se reconfigurează, refăcându-și conexiunile, iar bolnavul poate să comunice din nou prin limbajul articulat. 

Având în vedere toate aceste descoperiri, neorologul Yerko Ivanóvic este convins că muzica poate deveni, în timp, un "medicament" suplimentar, "fără efecte secundare".

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Și emoticoanele au... două tăișuri
• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Cum să “maschezi” plictiseala
• Gesturi... cu dus și întors

Și emoticoanele au... două tăișuri

Folosim emoticoanele... într-o veselie - în sms-uri, pe chat, în emailurile cu.... feelling. Și facem chiar excese de fețe zâmbărețe, inimioare și ochi dați peste cap, iar feedbackul este pozitiv. Doar scriitura noastră sentimentală nu are cum să nu facă să vibreze sufletul de la celălalt capăt al firului... de internet.

 

 

Situația își schimbă însă fața când vine vorba despre corespondența de serviciu. Folosirea emoticoanelor poate lăsa impresia de... incompetență, potrivit unui studiu recent, realizat de o echipă de cercetători din Israel și Olanda, citat de Agerpres.

Dacă față în față zâmbetul destinde atmosfera și are un efect pozitiv, simbolul grafic pentru acest gest nu îmbunătățește tonul mesajului, așa cum am crede, spun specialiștii. Concluzia a fost că "un zâmbăreț nu este echivalentul unui zâmbet", iar efectul pozitiv al emoticoanelor - folosit în email-uri, la serviciu - este deseori umbrit de percepția competenței scăzute a autorului. Şi se creează şi un efect de domino. O altă concluzie a cercetării a fost că impresia unei competențe scăzute duce la scăderea dorinței destinatarului de a împărtăși informații cu expeditorul, ceea ce poate avea ca rezultat o relație de lucru dificilă.

Din punctul de vedere al variabilei genului, destinatarii erau mai degrabă înclinați să presupună că email-ul cu "fețe zâmbitoare" fusese trimis de o femeie.

Studiul - realizat cu ajutorul a trei experimente în care au fost implicați 549 de participanți din 29 de țări - poate fi considerat "prima analiză sistematică asupra efectului emoticoanelor în formarea primei impresii la locul de muncă".

Să nu uităm însă că Generația Z preferă textul ca formă de comunicare și își exprimă emoțiile prin emoticoane. Iar aceşti tineri reprezintă "noul val" înclusiv în domeniul forţei de muncă.

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Limbajul trupului - sfaturi pentru o colaborare reușită
• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Ochelarii - cât te lasă să vezi din personalitatea purtătorului
• Gesturi... cu dus și întors

Limbajul... distanţelor

Cât de mult ne apropiem de cineva? Şi ce distanţă păstrăm faţă de cineva? Acestea sunt întrebările.

Subiectul a fost întors pe toate părţile de specialişti şi există mai multe coordonate în acest sens. Antropologul Edward T. Hall - considerat părintele proxemicii - a definit mai multe zone de acţiune, luând în considerare nevoile individuale de spaţiu, în funcţie de tipul de interacţiune şi de situaţia cotidiană. Astfel, există patru zone: zona de intimitate, zona personală, cea socială şi cea publică.

 

 

Zona de intimitate "merge" până la 45 de centimetri. Este zona în care este dificil să îţi ascunzi emoţiile, este zona încrederii, a secretelor, o zonă rezervată partenerului de viaţă, copiilor şi prietenilor apropiaţi.

Zona personală, care variază între 45 de cm şi 1,25 m este cea care înseamnă - popular - o lungime de braţ întins, cu pumnul strâns. Este, aşadar, distanţa potrivită pentru a da mâna, limita contactului fizic. În această zonă, se pot distinge expresiile faciale, dar nu şi mirosul. Desigur, nu vorbim aici şi de parfumurile extrem de puternice. În cele mai multe ţări occidentale, se consideră că este distanţa ideală pentru cele mai multe dintre relaţii. Este zona prieteniei şi a complicităţii.

În zona socială - între 1,25 m şi 3,60 m - nu mai este posibil contactul fizic şi se extinde până la limita la care vocea este percepută fără efort. Această distanţă îi permite fiecărui participant să-şi gestioneze emoţiile, şi gesturile devin extrem de importante. Este zona relaţionării, a interviului,  a negocierii, a discuţiei.

Zona publică - la peste 3,60 metri - este cea în care oratorul vorbeşte în faţa unui grup. În acest punct, schimburile conversaţionale sunt foarte puţin personalizate.

Distanţele nu sunt însă universale. Se consideră că, pentru ţările latine, în afara sferei intime, acestea ar trebui să se situeze în zona minimă a acestor intervale.

Specialistul Ralph Adolphs este de părere că începem să fim conştienţi de aceste distanţe, de acest concept, în jurul vârstei de 3-4 ani, iar limitele se stabilizează în adolescenţă. Într-o lucrare din 2009, el sublinia că la baza procesului de determinare a spaţiului social stă nucleul amigdalian, regiunea din creier implicată în declanşarea fricii. Acesta se activează atunci când invadăm spaţiul personal al altora şi reflectă răspunsul emoţional puternic produs atunci când cineva vine prea aproape de noi.

Aşadar, distanţa la care stăm faţă de cineva înseamnă mai mult decât pur şi simplu... spaţiu.

 

Articol de Alma B

Face Keys România

Te-ar putea interesa şi...

• Prima impresie. Trăsături faciale care contează
• Salutul - primul pas într-o discuţie şi un îndemn la comunicare
• Ce minciuni mai spun EI şi ELE la prima întâlnire
• Şi sunetele jucătorilor de tenis pot fi... citite

10 ponturi pentru o viaţă mai fericită

Nu există o reţetă care asigură fericirea şi nici o cale anume de urmat. Dar, putem face în aşa fel încât să ne fie mai bine. În lucrarea "10 Keys to Happier Meaning", psihologul britanic Vanessa King spune că există zece chei spre o viață mai fericită.

Şi le-a adunat într-un acronim - GREAT DREAM, adică visul măreţ. Fiecare literă reprezintă o iniţială a unuia dintre cei 10 paşi, şi anume: Giving - a dărui, Relating - a relaţiona, Exercising - a face sport, Appreciating - a aprecia, Trying out - a încerca lucruri noi, Direction - direcţie, Resilience - rezistenţă, Emotion - emoţie, Acceptance - Acceptare, Meaning - scop. 

Să le luăm pe rând. Generozitatea nu se rezumă doar la a oferi obiecte materiale, ci și timp și atenție. Studiile au arătat că, dacă îi ajuţi pe alţii, asta îţi aduce şi fericire. În plus, bunătatea şi altruismul par să fie contagioase. Atunci când vezi că cineva face ceva bun, te motivează să faci la fel.

Să fii înconjurat de prieteni şi să îţi faci mereu noi prieteni, să interacţionezi cu cei din jur, să fii sociabil - iată o altă cheie ce îţi poate aduce fericirea, susţine psihologul britanic.

Poate că nu v-aţi fi gândit imediat la asta, dar şi sportul are un rol important. Mişcarea ne îmbunătăţeşte nu doar starea fizică, ci şi pe cea psihică, şi ne poate ţine departe de depresie.

Curiozitatea, dorința de a afla lucruri noi despre lumea înconjurătoare şi de a încerca mereu ceva nou reprezintă o cale de a te dezvolta. Stabilirea unor scopuri, dar şi perseverenţa şi puterea de a trece peste neplăceri contează, de asemenea, enorm. Iar apartenența la ceva mai mare decât propria persoană, precum religia sau întemeierea unei familii, poate fi o condiție pentru o existență fericită, în opinia autoarei britanice.

Fericirea nu poate fi atinsă însă în totalitate fără o viață emoțională împlinită și nici fără a putea să accepți cine ești cu adevărat.

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: www.dayofhappiness.net 

Te-ar putea interesa și...

• Despre atractivitate şi... apogeul ei
• Cum să “maschezi” plictiseala
• Bebelușii, captivați de fețe încă din burta mamei
• Despre fobii... - fobia de căsătorie, de femei frumoase, de cifra 8...