Cât
de mult ne apropiem de cineva? Şi ce distanţă păstrăm faţă de cineva? Acestea
sunt întrebările.
Subiectul
a fost întors pe toate părţile de specialişti şi există mai multe coordonate în
acest sens. Antropologul Edward T. Hall - considerat părintele proxemicii - a
definit mai multe zone de acţiune, luând în considerare nevoile individuale de
spaţiu, în funcţie de tipul de interacţiune şi de situaţia cotidiană. Astfel,
există patru zone: zona de intimitate, zona personală, cea socială şi cea
publică.
Zona
de intimitate "merge" până la 45 de centimetri. Este zona în care
este dificil să îţi ascunzi emoţiile, este zona încrederii, a secretelor, o
zonă rezervată partenerului de viaţă, copiilor şi prietenilor apropiaţi.
Zona
personală, care variază între 45 de cm şi 1,25 m este cea care înseamnă -
popular - o lungime de braţ întins, cu pumnul strâns. Este, aşadar, distanţa
potrivită pentru a da mâna, limita contactului fizic. În această zonă, se pot
distinge expresiile faciale, dar nu şi mirosul. Desigur, nu vorbim aici şi de
parfumurile extrem de puternice. În cele mai multe ţări occidentale, se
consideră că este distanţa ideală pentru cele mai multe dintre relaţii. Este
zona prieteniei şi a complicităţii.
În
zona socială - între 1,25 m şi 3,60 m - nu mai este posibil contactul fizic şi
se extinde până la limita la care vocea este percepută fără efort. Această
distanţă îi permite fiecărui participant să-şi gestioneze emoţiile, şi gesturile
devin extrem de importante. Este zona relaţionării, a interviului, a negocierii, a discuţiei.
Zona
publică - la peste 3,60 metri - este cea în care oratorul vorbeşte în faţa unui
grup. În acest punct, schimburile conversaţionale sunt foarte puţin
personalizate.
Distanţele
nu sunt însă universale. Se consideră că, pentru ţările latine, în afara sferei
intime, acestea ar trebui să se situeze în zona minimă a acestor intervale.
Specialistul
Ralph Adolphs este de părere că începem să fim conştienţi de aceste distanţe,
de acest concept, în jurul vârstei de 3-4 ani, iar limitele se stabilizează în
adolescenţă. Într-o lucrare din 2009, el sublinia că la baza procesului de
determinare a spaţiului social stă nucleul amigdalian, regiunea din creier
implicată în declanşarea fricii. Acesta se activează atunci când invadăm
spaţiul personal al altora şi reflectă răspunsul emoţional puternic produs
atunci când cineva vine prea aproape de noi.
Aşadar,
distanţa la care stăm faţă de cineva înseamnă mai mult decât pur şi simplu...
spaţiu.
Articol
de Alma B
Te-ar putea interesa şi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu