luni, 4 septembrie 2017

Tipuri de râs - de la "Haha" la "Hihi" sau "Hehe"


Râdem de bucurie, râdem nervos, râdem și din complezență, râdem disprețuitor sau răutăcios și putem râde și fals. Nu este însă singura clasificare posibilă a tipurilor de râs. În funcție de vocala dominantă pronunțată, Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale, vorbește despre cinci tipuri sau hohote de râs - "haha", când vocala de bază este "a", "hehe", când predomină "e", "hihi", când se pune accentul pe "i", "hoho" - râsul cu "o", și "huhu", când vocala dominantă este "u". Și fiecare înseamnă altceva, trădează adevărata reacție a persoanei care râde.
 
www.facekeys.ro
 
"Haha!"
Acest fel de a râde, sănătos, sincer, cu gura deschisă, este unul pozitiv, contagios și reconfortant. Totodată, este cel care ajută la eliberarea tensiunilor psihice, un adevărat medicament natural pentru minte și corp.
"Hehe!"
Deja ne face să ridicăm din sprâncene un astfel de hohot de râs. Este mai degrabă malițios, disprețuitor și nu declanșează reacții prea plăcute. Am putea spune și că aruncă o mască veselă peste o atitudine răutăcioasă ori amenințătoare.
"Hihi!"
Această chicoteală pare mai curând involuntară, ne dă senzația că "autorul" face totuși eforturi să se abțină, să-și înfrâneze hohotele de râs. Acest tip de râs denotă o bucurie infantilă, ușor răutăcioasă, vinovată, dar și reținută.
"Hoho!"
Este un semnal că s-a petrecut ceva neașteptat, indică surpriza, dar este încărcat cu o doză de neîncredere, încă neîmpărtășită. Dar, atenție, este un râs oarecum forțat, care nu destinde, ci mai mult tensionează.
"Huhu!"
E drept, este mai rar întâlnit, și chiar este mai bine așa, deoarece poartă o  încărcătură sarcastică şi are un ton lugubru, nicidecum vesel. Mai degrabă, este o parodie de râs, care indică sau ascunde spaima, sperietura.
Dincolo de această clasificare, să nu uităm de minunatele beneficii ale râsului. Râsul are capacitatea de a scădea presiunea arterială până la valoarea normală, elimină hormonii stresului din organism și crește elasticitatea masei musculare. De asemenea, ajută la oxigenarea sângelui.
Totodată, râsul declanșează producerea de endorfine și previne și combate depresia. În plus, stimulează și producția de anticorpi.
Uimitoare sunt și rezultatele studiilor clinice realizate pe bolnavii de diabet. Două ședinte a câte 10 minute de râs pe zi au avut efecte spectaculoase - pacienții nu doar că și-au redus glicemia, dar au și reușit să o stabilizeze pe perioade lungi.
Așadar, mereu avem motive... serioase să râdem mult și din toată inima.

Articol de Alma B

 

Te-ar putea interesa şi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu