luni, 29 mai 2017

Ochelarii - cât te lasă să vezi din personalitatea purtătorului

În ziua de astăzi, ochelarii nu mai sunt doar un dispozitiv care ajută la corectarea vederii. Există chiar ochelari cu lentilă doar din sticlă, aşa-numiţii ochelari fashion, fără niciun rol din punct de vedere medical. Ochelarii reprezintă însă şi un instrument important în comunicare şi ne oferă destul de multe indicii despre interlocutorul nostru. Ceea ce facem cu ochelarii în anumite momente trădează trăsături de personalitate, după cum notează Peter Collet în lucrarea sa "Cartea gesturilor".


Cei care au tendinţa să se joace cu ochelarii dau semne de anxietate, spune expertul în psihologie socială.
Persoanele care mestecă ori ţin în gură unul dintre braţele ochelarilor recurg la o formă foarte primitivă de autoliniştire, întocmai ca bebeluşul care îşi suge degetul sau păturica.
Cei care îşi ţin ochelarii în mână şi îi deschid şi îi închid, asigurându-se că au tot timpul o poziţie simetrică, tind să fie ordonaţi şi autoritari şi au o dorinţă puternică să deţină controlul situaţiei.
Oamenii care îşi scot mereu ochelarii tind să fie nehotărâţi şi evazivi, iar în unele cazuri adoptă un astfel de comportament  ca să îi inducă în eroare pe ceilalţi, astfel încât aceştia să nu îşi dea seama ce au ei de gând.
Persoanele care îşi aburesc mereu lentilele şi le curăţă simt nevoia să deţină controlul şi să fie mereu la curent cu ce se întâmplă.
Pe de altă parte, pe unii ochelarii îi ajută să fie... văzuţi mai bine. Mai exact, cercetătorii au ajuns la concluzia că fețele simetrice sunt percepute ca fiind mai atractive, iar ochelarii ajută deoarece dau iluzia unei fețe mai echilibrate.
Deşi oamenii care poartă ochelari erau catalogaţi drept "tocilari", studiile demolează această prejudecată care, oricum, în prezent a fost dată uitării. Iar oamenii de ştiinţă vin cu date care le fac cinste celor care privesc lumea... prin lentile.
Cercetători de la Centrul Medical Universitar din Mainz, Germania, au examinat 4.658 de persoane cu vârste între 35 si 74 de ani, care suferă de miopie şi au descoperit că această afecţiune este cu atât mai prezentă cu cât pacienţii au un nivel de educaţie mai mare, notează Daily Mail. De asemenea, cercetările au arătat că boala apare mai rar la cei care lucrează în natură, şi mai frecvent la cei care stau în birouri cu lumină artificială.

Articol de Alma B

Te-ar putea interesa şi...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu