Cariera – între succes, prejudecăţi şi viaţă de familie

"În spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică". Iată că şi studiile vin în sprijinul acestei afirmații. O cercetare realizată de Universitatea Washington arată că, atunci când vine vorba despre succesul în carieră, nu contează doar personalitatea angajatului, ci şi a soției acestuia. 

În cadrul studiului, au fost chestionate 4.544 persoane căsătorite, dintre care 75% erau cupluri cu două venituri, ambii soţi având  serviciu. Voluntarii au completat un chestionar care le-a măsurat 5 trăsături de personalitate: cât de extrovertiți sunt, cât de agreabili, conştiincioşi, deschişi sau anxioşi. 

Apoi, timp de 5 ani, participanţii şi-au dezvăluit traseul profesional şi au spus de ce creşteri salariale sau promovări au avut parte. Totodată, fiecare a oferit detalii despre relaţia cu partenera. Bărbaţii cu soţii mai conştiincioase au fost promovaţi mai des şi au avut salarii mai mari, a demonstrat studiul. Asta deoarece astfel de femei ştiu să planifice mai bine lucrurile şi situațiile şi preiau cea mai mare parte din treburile casnice, astfel încât domnii să se poată dedica mai mult slujbei. Iar acest trend este şi mai puternic în cazul familiilor cu un singur venit, unde soția este trup şi suflet alături de partener, pentru a-i facilita drumul către succes. 

Pe de altă parte, în ceea ce le priveşte pe doamne, un studiu realizat la Harvard Business School arată că nu copiii sunt cei care le îngreunează traseul profesional, ci soțul! Aşteptările unui cuplu, referitoare la cum îşi împart atribuțiile familiale, casnice şi de creştere a copiilor, concomitent cu nivelul de implicare în carieră sunt cele mai mari obstacole în succesul în carieră pentru femei. 

Nici în cazul femeilor, nici în al bărbaților, prejudecățile nu ajută atunci când vine vorba de locul de muncă. Şi, chiar dacă încercăm să renunțăm la streotipuri, cercetările arată că aspectul fizic influențează cariera. Mai exact, înălțimea şi greutatea îți pot influența salariul. Cercetătorii de la Universitatea Exeter, din Marea Britanie, au arătat că înălțimea este şi un atu economic pentru un bărbat. De exemplu, un bărbat mai înalt cu 2,5 centimetri față de colegii săi va avea un venit anual cu aproape 2.000 de euro mai mare. "La aceeaşi diplomă obţinută, bărbaţii mai înalţi au o carieră profesională mai bună fiindcă li se încredinţează mai multă responsabilitate şi poziţii mai ridicate în ierarhie", notează cercetătorul francez Nicolas Herpin. 

În cazul femeilor, kilogramele în plus reprezintă un... minus, la job. În Anglia, o femeie care cântărește mai mult decât colega ei, de aceeași înălțime și vârstă, va pierde aproape 4.000 de euro din venitul său anual. 

Şi instituţia independentă din Franţa ''Apărătorul Drepturilor'' a publicat un barometru care arată că aspectul fizic constituie unul dintre principalele criterii de discriminare la angajare. "Statistic vorbind, este o realitate", afirmă sociologul Jean-Francois Amadieu, director al Observatorului pentru Discriminări din Franţa. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: scientificamerican.com 

Canal3.md

Agerpres.ro

metronews.fr

Glasul... vocii

Sigur v-ați întrebat măcar o dată de ce propria voce sună diferit atunci când o ascultăm în cadrul unei înregistrări. 

Ei bine, noi ne auzim vocea în două moduri: extern şi intern. În primul caz, ascultăm sunetul pe care îl aud şi ceilalţi, în timp ce, în a doua situaţie, auzim sunetul care vine din vibraţiile corzilor noastre vocale şi care circulă intern. Vibraţiile respective rezonează în contact cu cutia craniană şi de aceea se schimbă percepţia asupra propriei voci. 

Producerea vocii este un fenomen înnăscut foarte complex, dar se poate referi şi la o tehnică dobândită. Vocea unui om se produce în primul rând prin vibraţia celor două corzi vocale din laringe, care poate fi influenţată în mod complex prin activarea muşchilor şi ţesuturilor din apropiere. Tonul de bază în cazul bărbaţilor este în jur de 125 Hz, iar la femei în jur de 250 Hz (mai înalt). La copiii mici este aproximativ de 440 Hz. 

Când vine vorba de nivelul de... atractivitate din voce, cercetătorii vin cu concluzii interesante. Un studiu realizat de oamenii de ştiință din Marea Britanie arată că femeile preferă vocile profunde le bărbaților, iar domnii sunt atraşi de femeile cu glas mai delicat, considerate mai seducătoare. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: medicaldaily.com

Sprâncenele – istorie, modă, personalitate

Cu siguranţă veţi ridica din sprâncene, deoarece există lucruri pe care nu le ştiaţi despre ele!

Părul sprâncenelor, la fel ca şi al genelor, are o viaţă de 3-4 luni. Iar o singură sprânceană are aproximativ 250 de fire de păr. Pare simplu până aici. Dar ştiaţi că cea mai veche pensetă are 5.000 ani şi a fost găsită într-un mormânt?!?

În secolul al 16-lea î.Hr., femeile egiptene au început să-şi radă sprâncenele şi să contureze sprâncene false. În Egiptul antic, oamenii aveau chiar un obicei bizar. Întreaga familie trebuia să-şi penseze sprâncenele atunci când murea o pisică, ce era învelită apoi într-o rochie pestriţă şi înmormântată într-un cimitir special.

În 1770, în Franța au ieşit la modă sprancenele false din păr... de şoareci!

În 1950, Audrey Hepburn a declarat: "îmi voi lua inima-n dinţi şi o să recunosc în faţa tuturor femeilor care visează să aibă sprâncene ca şi ale mele că eu niciodată nu le-am pensat".

Iar curiozităţile nu se opresc aici. Timp de 3.000 de ore, un inginer francez a studiat portretul Mona Lisei cu un scanner digital şi a ajuns la concluzia că aceasta avea totuşi sprâncene.

Până de curând, în Japonia, multe femei îşi pensau complet sprâncenele şi le înlocuiau cu altele, desenate în partea mediană a frunţii (parte care este cea mai puţin mobilă), ca să nu-şi trădeze emoţiile.

Pe de altă parte, un studiu realizat de MIT arată faptul că oamenii sunt mai greu de recunoscut dacă nu au sprâncene. Şi asta deoarece au un rol extrem de important în comunicare.  Se mişcă în funcţie de tonul vocii, atunci când eşti surprins sau când vrei să punctezi ceva. Şi dezvăluie şi trăsături de personalitate. Ce spun însă sprâncenele despre felul de a fi al unei persoane puteţi descoperi la cursul Face Keys.

Articol de Alma B

Face Keys România

Tu ştii când minte copilul tău?

Minciuna, spune Robert Feldman, profesor de psihologie la Universitatea din Massachusetts, este o deprindere de bază pe care o învăţăm de la vârsta de 3 ani. Deci, nimeni nu poate spune că nu a mințit niciodată sau că nu a... cosmetizat realitatea - fie din dorința de a proteja pe cineva, fie pentru a scăpa dintr-o situație neplăcută, sau pentru a necăji pe cineva. Şi, poate că nu reuşim, de cele mai multe ori, să ne dăm seama când suntem păcăliți de o persoană care nu ne este foarte apropiată, dar, când este vorba chiar de membrii familiei, oare lucrurile stau la fel? 

Ei bine, cercetătorii de la Universitatea Brock şi de la Universitatea Toronto din Canada au realizat recent două experimente şi vin cu nişte concluzii care vor pune, cu siguranță, pe gânduri, mulți părinți - doar în 50 la sută din timp, copiii spun adevărul. 

La studiu au participat 152 de adulți. Într-unul dintre experimente, 72 dintre ei au fost rugați de oamenii de ştiință să urmărească mai multe filmulețe cu copii străini, dar de aceeaşi vârstă cu ai lor, adică între 8 şi 16 ani. În videoclip apăreau adolescenți care erau întrebați dacă au copiat la un test pe care tocmai îl susținuseră. Niciunul nu a recunoscut că a trişat, dar numai unii au spus de fapt adevărul. După vizionare, părinților li s-a cerut să evalueze onestitatea fiecărui copil, pe o scară de la 1 la 100. 

În paralel, într-un alt experiment, ceilalți 80 de părinți au văzut filme cu propriii copii, într-un scenariu identic. 

Rezultatele au arătat că părinţii din ambele experimente au ghicit corect că numai în jumătate din timp copiii sunt sinceri. În vreme ce părinţii erau siguri între 70 şi 76 % că au avut dreptate.

""Indivizii aflați într-o relaţie strânsă tind să deţină o imagine reciproc pozitivă, rezultând dintr-o prejudecată că persoana este onestă”, precizează cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu. "Această prezumţie de onestitate reduce suspiciunea unei persoane şi motivaţia de a detecta minciunile", au adăugat ei. 

Există însă şi un aspect care poate face ca orgoliul "confraților lui Pinocchio" să crească. 

Psihologul american Scott Barry Kaufman, de la New York University, susţine că rezultatele mai multor studii sugerează că persoanele care se pricep la inventarea minciunilor fac parte din acel grup de oameni capabili să gândească profund şi bine, să vină rapid cu rezolvări la probleme şi să fie spontani şi creativi. 

Un alt studiu, realizat Angela Evans, de la Universitatea  Brock, şi Kang Lee, de la Universitatea Toronto, a indicat acelaşi lucru: copiii care spun devreme minciuni au capacităţi cognitive mai avansate. Procesele cerebrale implicate în minţit sunt un indicator care arată inteligenţa copilului, întrucât acesta va începe să mintă atunci când va simţi că poate să susţină propria variantă. 

În „The Folly of Fools: The Logic of Deceit and Self-Deception in Human Life”, Robert Trivers explică faptul că, atunci când suntem stresaţi, avem obiceiul de a clipi mai des. Cu toate acestea, atunci când, de exemplu, rezolvăm probleme de fizică, avem tendinţa de a clipi mai rar. Studii recente realizate asupra minciunii sugerează că şi atunci când minţim clipim mai des, ceea ce este şi firesc având în vedere că şi minciuna necesită un proces complex. 

Totuşi, "nu există minciună necesară. Omul, având în permanență nevoi, ar trebui să mintă tot timpul" (Konrad Adenauer).  

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa:  dailymail.co.uk

Bbc 

Câţi ani ai? Câţi îmi dai?

Unii chiar nu îşi arată vârsta! Este o bucurie şi totodată o mândrie atunci când pari mai tânăr, dar... când ţi se dau mai mulţi ani, dispare încântarea.

Un studiu - realizat de o echipă de specialişti de la Facultatea de Medicină a Universităţii Erasmus din Rotterdam şi publicat la sfârşitul lunii aprilie - arată că a fost descoperită o genă care explică parţial de ce unele persoane par mai bătrâne decât sunt în realitate.

Aşadar, pentru percepţia asupra vârstei au fost examinate feţele a 2.700 de olandezi şi ridurile acestora, dar a fost studiat cu atenţie şi genomul.

Gena - botezată ''MC1R'' - conduce la o culoare roşie a părului şi la un ten deschis, după cum se ştie deja. Dar, uneori, din cauza unei variaţii a acesteia, persoana purtătoare poate părea, în medie, cu doi ani mai bătrână decât indivizii care nu au gena respectivă. În plus, experţii olandezi au observat că legătura dintre varianta genetică şi vârsta percepută nu este influenţată de sex, ten sau degradarea pielii din cauza expunerii la soare.

Cercetări anterioare au scos la iveală că percepţia asupra vârstei este influenţată de o combinaţie de factori genetici şi de mediu. Totodată, vârsta pe care pare să o aibă o persoană în funcţie de aspectul ei poate să reflecte starea sa de sănătate şi să dea un indiciu asupra speranţei de viaţă a acesteia. . 

Articol de Alma B

Face Keys România

sursa: agerpres

Potretul "înfiorătorului"

Toți ne dorim să fim înconjurați de persoane draguțe, amabile, desigur nu discutăm despre cei care fac parte din categoria "excepții". Dar, indiferent de ceea ce căutăm, vrând nevrând, în viață dăm şi peste persoane care ne inspiră teamă. 

Cum arată însă portretul individului care ne dă fiori reci? Ei bine, psihologii din cadrul Knox University, Illinois, susţin că au realizat primul ,,studiu empiric referitor la cei care provoacă groază". La cercetare au participat 1.342 de femei şi bărbați, care au spus ce trăsături consideră înfiorătoare atunci când un prieten de-al lor descrie o persoană cu care s-a întâlnit pentru prima dată. 

Astfel, un om care se holbează la interlocutor înainte de a începe o discuție are toate şansele să sperie. Inspiră însă teamă şi cei care obişnuiesc să îi atingă des pe cei cu care interacționează, se apropie foarte mult de ei şi le invadează spațiul intim sau se fotografiază cu ei la prima întâlnire, ori fac des aluzii sexuale. 

Nici pielea translucidă, părul neîngrijit, hainele murdare sau un zâmbet ciudat nu reprezintă deloc un atu. 

"Înfricoşătoare" par şi persoanele foarte slabe, care îşi ling buzele în mod frecvent şi râd chiar şi atunci când nu este momentul. 

Şi când vine vorba de ocupație sau pasiuni există subiecte delicate. O persoană care munceşte ca şi clown sau deține un sex-shop nu va stârni de la început un sentimen de încredere, arată studiile. Iar dacă are obiceiul de a se holba la păsări, colecționează păpuşi, insecte sau reptile va fi privit, de asemenea, cu suspiciune. 

Bineînțeles, toate pot fi doar o mască, aşa cum şi un om care pare blând şi simpatic la început ne poate înşela aşteptările şi se poate transforma exact în opusul celui care a stârnit admirație. Cheia este să citim dincolo de aparențe. 

Articol de Allma B

Face Keys România

Sursa: sciencealert.com

Să mori de plictiseală nu e doar o vorbă...

Starea prelungită de plictiseală poate spori considerabil riscul de deces, arată un studiu britanic, realizat pe 7.524 de funcționari, cu vârste între 35 şi 55 de ani. Cercetătorii de la Colegiul universitar din Londra i-au chestionat, pe parcursul a 3 ani (între 1985 şi 1988), evaluându-le "nivelul de plictiseală". Iar în 2009, studiul a fost reluat, pentru a analiza starea de sănătate a celor rămaşi în viață. Datele au arătat că persoanele care se dovediseră cele mai plictisite prezentau un risc cu 37% mai mare de a muri până la încheierea studiului. Oamenii de stiință cred că o posibilă explicație ar fi faptul că persoanele care se simt constant plictisite şi nemulțumite de activitatea lor au şanse mai mari de a dezvolta comportamente nesănătoase, precum fumatul sau abuzul de alcool, care le micşorează speranța de viață. 

Deşi plictiseala este văzută des drept un disconfort temporar, care poate fi atenuat printr-o schimbare simplă de circumstanţe, în realitate poate fi şi un factor cronic de stres, cu efecte semnificative asupra sănătăţii şi a bunăstării.  

Cercetătorii de la Universitatea York, din Canada, au definit plictiseala ca pe o stare care îi împiedică pe oameni să se angajeze în activități satisfăcătoare. 

Când vine însa vorba despre copii, aceştia ar trebui să fie lăsaţi să se plictisească pentru a-şi dezvolta imaginația şi capacitatea de a fi creativi, susţine un expert în educaţie.

Dr. Teresa Belton a intervievat mai mulţi artişti şi oameni de ştiinţă în legătură cu efectele plictisului asupra creativităţii lor. 

Printre aceştia, s-au numărat şi Meera Syal, actriţă, scriitoare, cântăreaţă, producătoare, jurnalistă şi scenaristă britanică, şi Grayson Perry, artistul cunoscut pentru vasele sale din ceramică. În urma interviurilor, Belton a aflat că pe Syal plictiseala a făcut-o să scrie, în timp ce pe Perry l-a ajutat să fie creativ. 

Şi plictiseala este, aşadar, o armă cu două tăişuri. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: topnews.com

livescience.com 

Bbc