luni, 28 mai 2018

Vederea și amintirile umane


Creierul nostru înregistrează tot, dar devine selectiv când vine vorba de stocare. Şi aşa sunt triate amintirile noastre.
Cum se formează însă aceste amintiri? Pornim, în primul rând, de la văz. Şi să ne aducem aminte că în creier avem practic un super-computer. Aşadar, în retină există aproximativ 130 de milioane de celule, numite conuri și bastonașe, care - în fiecare moment - procesează și înregistrează 100 de milioane de biți de informație din peisajul înconjurător.


Imensa cantitate de date este apoi colectată și trimisă de-a lungul nervului optic, ce transportă 9 milioane de biți de informație pe secundă, mai departe la talamus. De acolo, informația ajunge în lobul occipital, aflat în partea din spate a creierului. Cortexul vizual, la rândul lui, începe procesul dificil de analizare a acestui munte de date. Cortexul vizual constă într-o serie de "petice" aflate la spatele creierului, fiecare dintre ele fiind destinat unei anumite sarcini. Acestea sunt etichetate de la V1 la V8.
În mod remarcabil, regiunea numită V1 este ca un ecran. De fapt, ea creează un tipar pe spatele creierului, foarte similar ca formă cu imaginea originală. Imaginea seamănă izbitor cu originalul, exceptând faptul că exact centrul ochiului, fovea, ocupă o arie mult mai mare în V1 (deoarece aici avem cea mai ridicată concentrație de neuroni). Prin urmare, imaginea formată pe V1 nu este replica perfectă a peisajului, ci e distorsionată, regiunea centrală a imaginii ocupând cea mai mare parte din suprafață. Pe lângă V1, celelalte regiuni ale lobului occipital procesează diferite aspecte ale imaginii, printre care vederea stereo, aprecierea distanței, culorile sau mișcarea.
Au fost identificate peste 30 de circuite neurale diferite implicate în vedere, dar probabil că există mult mai multe.
De la lobul occipital, informația este trimisă la cortexul prefrontal, unde vezi în sfârșit imaginea și se formează memoria pe termen scurt. Apoi, datele sunt trimise la hipocamp, care le procesează și le stochează până la 24 de ore. Apoi, memoria este descompusă și împrăștiată la diferitele cortexuri.
Așadar, vederea, despre care se crede că nu este extrem de complexă, necesită activarea secvențială a miliarde de neuroni, care transmit milioane de biți de informație pe secundă. Și să nu uităm că avem semnale de la cinci organe de simț, plus emoțiile asociate fiecărei imagini. Toată această informație este prelucrată de hipocamp pentru a crea o simplă amintire despre o imagine. În prezent, nicio mașină nu poate egala gradul de sofisticare al acestui proces.
Dacă hipocampul este responsabil de amintirile pe termen scurt și le transmite la părțile corespunzătoare din cortexul cerebral pentru depozitare pe termen lung, amigdala determină ce amintiri sunt stocate pe baza reacţiei emoționale pe care o experiență o invocă. Iar sistemul limbic, ce învelește cortexul cerebral, este strâns conectat cu lobul olfactiv. Și iată și de ce o anumită aromă poate trezi amintiri puternice.
Importantă este şi evitarea supra-încărcării. Iar creierul - cu performanţa lui uimitoare - reuşeşte să se ocupe cu brio şi de acest aspect. Creierele noastre s-au tot schimbat, de-a lungul evoluţiei umane, pentru a-şi aminti doar informaţiile care sunt imprtante pentru supravieţuire. Astfel că, să nu-ți amintești cum ai cunoscut pe cineva poate fi o caracteristică a creierului, și nu un defect.
Dealtfel, într-un studiu publicat de revista "Neuron", doi cercetători susțin că memoria nu trebuie să funcționeze ca o cameră de filmat, ci ca o listă de reguli care ne ajută să luăm decizii mai bune. Astfel, ștergerea anumitor amintiri nefolositoare care ne pot deruta sau îndruma greșit este folositoare.

Articol de Alma B

Surse: Michio Kaku - "Viitorul minţii umane. O investigaţie ştiinţifică pentru înţelegerea şi îmbunătăţirea capacităţii minţii"
Dr. Deepak Chopra, Robert E. Tanzi - "Supercreierul"

Te-ar putea interesa şi... 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu