joi, 20 aprilie 2017

De ce chelesc bărbaţii

Iată o întrebare care îi macină pe mulţi domni, iar pentru unii este o adevărată supărare. În timp ce specialiştii din industria cosmetică şi farmaceutică inventează creme minune şi poţiuni magice, şi a apărut inclusiv transplantul de păr, cercetătorii caută să atace... răul de la rădăcină şi studiază cauzele.


Un studiu genetic publicat în 14 februarie, şi la care au participat 52.000 de bărbați, a scos la iveală factorii genetici care stau la baza acestui proces prin care reprezentanţii sexului tare rămân fără podoaba capilară. Oamenii de știință, de la Universitatea din Edinburgh, au examinat și informații genetice legate de starea generală de sănătate a subiecţilor, folosind date din banca de celule stem Biobank din Marea Britanie. Ei au identificat 287 de regiuni ale genomului asociate cu calviția. ''A fost interesant de aflat că multe dintre acestea, asociate cu modelul masculin pentru chelire, provin de la cromozomul X, pe care bărbații îl moștenesc de la mame", a declarat Saskia Hagenaars, unul dintre coordonatorii studiului.
În încercarea de a prezice șansele ca o persoană să chelească, cercetătorii au realizat ulterior o formulă bazată pe prezența sau pe absența anumitor markeri genetici. Oamenii de știință sunt încă departe de a face predicții la nivel individual, dar rezultatele lor pot contribui la identificarea subgrupurilor de populație în cazul cărora riscul de pierdere a părului este mult mai mare. Multe dintre regiunile genomului identificate au legătură cu structura firelor de păr și cu dezvoltarea acestora și pot sta la baza producției unor medicamente pentru tratarea calviției sau a afecțiunilor asociate.
În mod normal, o persoană pierde, în medie, până la 50-100 de fire de păr pe zi. Potrivit statisticilor de specialitate, 70% dintre oameni încep să se confrunte cu rărirea podoabei capilare după împlinirea vârstei de 35 de ani.
Studiul realizat în Marea Britanie reprezintă cea mai de amploare analiză a modelului masculin privind calviţia, efectuată până în prezent. Anterior, fuseseră identificate doar câteva gene considerate a avea legătură cu afecțiunea numită alopecie.

Articol de Alma B

Sursa: Agerpres

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu