vineri, 10 februarie 2017

Rujul - un cocktail din gândăcei, ceară şi substanţe de la ovine

Gândăcei zdrobiţi, ceară, substanţe din ardeiul iute ori secretate de pielea  oilor - iată doar câteva dintre ingredientele care se regăsesc în compoziţia rujului.
Acest produs cosmetic este unul dintre cele mai folosite, dar se numără şi printre cele mai... furate din magazinele de specialitate. Puţini ştiu însă clar din ce este făcut. Un profesor de chimie a ţinut să arate însă şi ce ciudăţenii conţin rujurile. Andy Brunning spune că toate sunt produse din uleiuri, ceară şi pigmenţi sau vopsea. Dar, în cazul unora, reţetele merg şi mai departe.


Culoarea roşie, spune el, este dată de gândăcei zdrobiţi. Dactylopius Coccus sau coşenila este o specie de insecte din America de Sud şi Centrală, a cărei principală hrană o constituie cactuşii. Dacă sunt zdrobite, femelele produc un colorant roşu puternic, datorită faptului că acestea mănâncă îndeosebi fructele roşii ale cactuşilor. Insectele sunt fierte în amoniac sau în soluţie de carbonat de sodiu, apoi amestecul este filtrat şi se adaugă sulfat hidratat de aluminiu şi potasiu. În final, ajunge în ceea ce numim... ruj! 
Substanţa cunoscută ca eozină este utilizată pentru rujurile rezistente la transfer şi cele de un roşu intens. Iar capsaicina, ce provine din ardeiul iute, este folosită pentru a se obţine o uşoară inflamare a buzelor - aşadar apare în produsele care se laudă că oferă mai mult volum.
Uleiul de ricin, ce reprezintă 65% din compoziţia oricăui ruj, are rol în  hidratare şi face posibilă întinderea lui pe buze. Cu acelaşi efect este folosită şi lanolina, o substanţă cu efect emolient, secretată de pielea oilor.
Iar scualanul, un ulei extras din ficatul de rechin, este de asemenea uşor de absorbit de către piele, ceea ce îl face perfect pentru balsamurile de buze.
Despre importanţa rujului, dar şi dincolo de el - despre ce trăsături de personalitate poţi citi pe buzele cuiva - aflaţi însă mai multe la cursurile de Face Reading, marca Face Keys România
Articol de Alma B
Sursa: dailymail.co.uk 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu