Emoţii, emoticon, emoţionant... online

Ne manifestăm frecvent emoţiile, fie că sunt înţelese de cei din jur, fie că rămân nedescifrate. Şi facem asta şi când suntem faţă în faţă cu cel cu care vorbim, dar şi în comunicarea online. Şi, cum internetul ocupă din ce în ce mai mult timp... şi spaţiu!, în vieţile noastre, iată şi termenul anului 2015, ales de editorii Dictionarului Oxford: un emoticon - o pictogramă - care descrie un chip cu lacrimi de bucurie.

"Trăim timpuri în care scrierea cu alfabetul tradiţional întâmpină mari dificultăţi în a satisface cerinţele comunicării din secolul al XXI-lea, bazate pe viteză şi caracteristici vizuale", a declarat Casper Grathwohl, preşedintele editurii  Oxford University Press. "Nu este surprinzător faptul că un element pictografic precum emoticonul a început să se evidenţieze şi să umple aceste lacune - este flexibil, imediat şi acoperă foarte frumos multe nuanţe. Ca urmare, emoticonul a devenit o formă de comunicare tot mai des folosită, o formă ce depăşeşte barierele lingvistice", a adăugat Casper Grathwohl.

Potrivit unui studiu realizat de Oxford University Press şi SwiftKey, o companie specializată în tehnologie pentru telefoanele mobile, “Chip cu lacrimi de bucurie” a fost cel mai utilizat emoticon din lume în 2015.

Cei de la SwiftKey au analizat peste 1,5 miliarde de date digitale. Şi, au stabilit că peste 20% dintre emoticoanele utilizate au fost reprezentări ale “feţei cu lacrimi de bucurie”, iar pe locul doi s-a aflat emoticonul “faţă care trimite un sărut”, potrivit blogului celor de la Swiftkey.

Ce se întâmplă totuşi în creierul nostru atunci când folosim aceste pictograme ce ilustrează emoţii?

Cercetătorii de la Şcoala de Psihologie a Universităţii Flinders din Adelaide, Australia, au încercat să răspundă la această întrebare. Au făcut un test la care au participat 20 de persoane. Subiecţii au vizionat imagini ale unor chirpuri umane, seturi de pictograme cu feţe zâmbitoare, dar şi combinaţii de caractere fără un sens anume, asta în timp ce specialiştii le urmăreau activitatea cerebrală.

Rezultatul? Au descoperit că oamenii au reacţionat în acelaşi mod la toate tipurile de reprezentări ale uneiu feţe. Iar cercetătorii s-au arătat surprinşi de rezultate, deoarece nu există o reacţie de tip neuronal la emotigrame, o reacţie pe care oamenii să o dobândească la naştere. Folosirea emoticoanelor a activat regiuni ale creierului rezervate în mod obişnuit pentru decodarea expresiilor faciale reale, atunci când eşti faţă în faţă cu o persoană sau îi priveşti chipul într-o fotografie.

     

"Înainte de 1982, nu exista niciun motiv pentru care simbolul ":)" putea să activeze zone ale cortexului, responsabile pentru sensibilitatea facială, dar acum acest lucru se întâmplă deoarece am învăţat că acest simbol reprezintă un chip. Este vorba despre o reacţie neuronală indusă în totalitate de cultură, ceea ce este uluitor", a declarat Owen Churches, unul dintre specialiştii care s-a ocupat de acest proiect.

:)  ;)  :*  :o  :p  :D

Face Keys Romania

Articol de Alma B

Maturitate sau copilărie?

Ce este maturitatea şi ce înseamnă să te porţi ca un copil?

Maturizarea este un proces continuu de acumulare de experienţe, de cunoştinţe, de trăiri. Practic, începem să ne maturizăm din prima clipă în care vedem lumina zilei, poate chiar mai înainte de acest moment, şi continuăm să o facem până la ultima suflare sau, cine ştie, poate şi dincolo de aceasta. Modul în care experimentăm lucruri, trăirile produse de aceste experienţe, viteza cu care învăţăm anumite lecţii ale vieţii sunt diferite, pentru că şi noi, oamenii, suntem diferiţi. Tot pentru că suntem diferiţi vom ajunge la diferite grade de maturitate în diverse planuri ale vieţii noastre. Unii dintre noi vor fi mai maturi, sau mai inteligenţi, din punct de vedere emoţional, alţii din punct de vedere social, alţii poate din punct de vedere al raţionamentului. Cert este că, oricât de diferiţi am fi, cu toţii suntem puşi în faţa unor situaţii pe care este bine să le abordăm cu un grad înalt de responsabilitate. În caz contrar, este posibil ca viaţa să ne lase “repetenţi” şi să fim nevoiţi să reluăm un proces, sau o etapă a ei.

De câte ori aţi auzit expresia “copilul din noi”? Fiecare dintre noi avem persoane în faţa cărora scăpăm de inhibiţii, în faţa cărora ne permitem să avem “accese de copilărie”. Unii dintre noi chiar caută astfel de persoane, care nu doar ne acceptă aşa cum suntem, dar chiar ne încurajază să dăm frâu liber copilului din noi. Copilăria este văzută de cele mai multe ori ca o perioadă de acumulare de informaţii, de formare de deprinderi şi de joacă. Dintre toate acestea, “joaca” are un rol foarte important, ea fiind ultimul bastion în calea uniformizării sociale ce i se pretinde copilului şi mai târziu adolescentului. Este adevărat că, atâta timp cât dorim să fim fiinţe sociale funcţionale, trebuie să ne supunem regulilor societăţii, dar nu trebuie să facem asta cu preţul vieţii copilului din noi. El este esenţa noastră, latura noastră creativă, legătura cu divinul. Este cel care ne ţine ancorat în umanitate. Fără el, nu am fi decât nişte roboţi. Unii dintre ei, foarte buni în îndeplinirea sarcinilor (sociale), alţii mai puţin buni.

A fi matur nu înseamnă neapărat să fim mereu serioşi, obiectivi, analitici sau nonemoţionali. Toate acestea, realizate în mod repetat, au tendinţa de ne face în cele din urmă trişti, lipsiţi de prieteni apropiaţi, înconjuraţi mereu doar de colegi sau cunoştinţe. A fi matur înseamnă să deprinzi abilitatea de a alterna, într-un mod echilibrat, momentele de responsabilitate cu cele de copilărie. Un om matur este un om fericit, pentru că fericirea izvorăşte întotdeauna din echilibru.

Dacă vă plac articolele noastre puteţi arăta acest blog prietenilor. De asemenea, ne puteţi propune teme pentru articolele viitoare la adresa de e-mail office@facekeys.ro.

Articol de Alex B

Fizionomia europeană ca parte a fiziologiei

La fel cum sportivii îşi dezvoltă diferit anumite grupe de muşchi, în funcţie de sportul pe care îl practică, oamenii folosesc diferit muşchii feţei în funcţie de stările emoţionale pe care le experimentează sau de şocurile pe care le resimt în viaţă.

În aproape toate timpurile, fizionomia s-a bucurat de o mare popularitate, fiindu-i dedicată o literatura vastă. Ea apare menţionată sau tratată în unele dintre cele mai vechi scrieri ale literaturii clasice. Homer şi Hipocrate au făcut din fizionomie o parte a filozofiei practice.

Cel mai vechi tratat sistematic despre fizionomie îi este atribuit lui Aristotel - Descifrarea secretelor naturii cu ajutorul fizionomiei. Acesta a analizat caracterele oamenilor pornind de la diferite caracteristici care îi diferenţiau, precum culoarea pielii, a părului, forma corpului şi a membrelor, mersul sau vocea.

Dintre autorii clasici latini care fac referire la fizionomie în scrierile lor îi amintim pe Juvenal, Suetonius sau Pliniu cel Bătrân.

Scriitori arabi, precum alchimistul al-Razi sau Averrous au contribuit şi ei la dezvoltarea literaturii despre fizionomie iar cercetători precum Avicenna au tratat şi aplicat pe larg acest subiect.

În perioada evului mediu, fizionomiei clasice, descriptive i-a fost adăugată şi o latură de predicţie, fiind de multe ori asociată şi cu astrologia, lucru care i-a conferit de multe ori, mai ales în folclor, un caracter profetic sau magic.

În secolele XVIII şi XIX, fizionomia a fost folosită ca metodă de detectare tendințelor criminale.

Sistemul dezvoltat de Franz-Joseph Gall a primit numele de frenologie. Frenologia este ştiinţa în care conformația craniului este un indicator al facultăților mintale și al trăsăturilor de caracter.

Cesare Lombroso a încercat să demonstreze o posibilă relație între psihopatologia penală și defecte fizice sau constituționale, ajungând şi să jupoaie feţele cadavrelor criminalilor pentru a le studia muşchii feţei.

În anii 1920, Dr. Edward Vincent Jones, judecător al  Curtii Supreme Americane, fascinat de asemănările dintre miile de oameni întâlniţi în sălile de judecată, a început să studieze trăsăturile fizionomice. Nefiind multumit de literatura de specialitate pe care a găsit-o la acea vreme, Jones a ajuns ca prin intermediul observaţiilor repetate să descopere 64 de indicatori precişi ai unui carcter. El si-a denumit metoda “personologie”.

Joel Friedlander a descris şi clasificat oamenii în şapte tipuri fiziologice, tipuri care îşi au originea în endocrinologie. Aceste tipuri sunt cunoscute azi ca fiind solar, lunar, venusian, mercurian, jovial, marțian și taciturn.

De asemenea, în anii 1930, studiile legate de personalitate au început să ia în considerare şi contextul mai larg, social, în care o persoană a trăit, precum și presiunile culturale.

În anii 1960, psihologul american Paul Ekman a debutat în domeniul citirii faciale și a descoperit că faţa este un instrument extraordinar şi foarte eficient în comunicare. Plecând de la aceasta idee a presupus ca trebuie să existe reguli care guvernează modul în care se poate face interpretarea expresiilor faciale. Ekman a creat ipoteza conform căreia expresiile faciale sunt produsele evoluției.

Vom trata pe larg viaţa şi opera pionierilor fizionomişti, dedicându-le câte un capitol, ca parte a cărţii despre istoria şi rolul fizionomiei în lume, carte pe care o pregătim. Ne puteţi susţine citindu-ne articolele şi împartăşindu-le cu prietenii.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Zonele creierului uman responsabile de recunoaşterea feţelor

Abilitatea de a recunoaşte feţe este foarte importantă pentru oameni, cu un rol deosebit în viaţa socială. Recunoaşterea altor membri ai societăţii ne ajută să identificăm prietenii, să ne păzim de necunoscuţi sau să anticipăm eventualele pericole din partea potenţialior agresori. Faţa noastră are cel mai mare rol în comunicarea nonverbală, şi nu toată lumea se pricepe la fel de bine să descifreze mesajele faciale. Unii oameni se nasc cu un talent în a identifica mai uşor trăsăturile, expresiile sau microexpresiile faciale, însă această abilitate poate fi deprinsă de oricine, cu răbdare şi exerciţiu.

Conform unui articol apărut în revista Cortex, recunoaşterea facială este coordonată grupuri neuronale aranjate conform unui tipar. Cercetătorii din spatele acestui studiu au numit acest fenomen faciopatie, şi au tras concluziile în urma unui experiment cu ajutorul căruia au observat rolul retinotopiei (abilitatea de a recrea imagini) în modul în care creierul uman recompune trăsăturile faciale. În ce a constat experimentul? Unui grup de voluntari i s-a prezentat o serie de de părţi ale feţei (ochi, urechi, nasuri, guri) şi a fost studiată activitatea cerebrală a acestora. Folosindu-se de RMN, specialiştii au măsurat nivelul activităţii cerebrale a participanţilor pentru a stabili ce neuroni sunt stimulaţi de fiecare imagine în parte. Şi-au concentrat atenţia asupra zonei occipitale a cortexului şi asupra girusului fusiform, zone asociate cu recunoaşterea facială. Unele studii din trecut au arătat că abilitatea subiecţilor de a recunoaşte feţe este întreruptă atunci când zona occipitală este stimulată electric. Pe de alta parte, altele au evidenţiat că această zonă a creierului devine mai activă atunci când subiecţilor le sunt arătate imagini care conţin feţe decât atunci când ei văd imagini care nu conţin elemente faciale.

Studiul a arătat că zona cortexului occipital şi într-o măsură mai mică cea a girusului fusiform devin mai active atunci când subiecţilor le sunt prezentate imagini cu trăsături faciale. Mai mult decât atât, studiul a arătat că neuronii responsabili pentru identificarea diferitelor caracteristici faciale sunt aranjati în zona cortexului occipital în același mod în care apar şi părţile feţei pe o faţă umană. 

Explicându-şi descoperirea, cercetatorii au afirmat că este posibil ca, în evoluţia sa, creierul uman a dezvoltat faciopatia de vreme ce “feţele au semnificaţii perceptuale deosebite, iar configuraţia trăsăturilor faciale urmăreşte acelaşi tipar”.

Pe baza acestui studiu, alţi cercetatori au demonstrat cum faciopatia poate explica abilitatea unor oameni de a vedea feţe în diverse locuri, sau obiecte, chiar şi când acestea sunt lipsite de viaţă. De exemplu, o imagine de pe planeta Marte, publicată de NASA în 1976, a făcut senzaţie, deoarece se putea vedea umbra unei pietre care semăna cu un chip fantomatic. Imaginile obţinute ulterior au evidenţiat faptul că nu este vorba de o construcţie magalitică sau sculptură, ci de un joc de umbre şi lumini.

Alte exemple, mai hazlii, sunt problemele pe care le-a avut un comerciant din Statele Unite atunci când mai mulţi oameni au susţinut că văd chipul lui Adolf Hitler în imaginea ceainicului vândut de acesta, ori imginea lui Donald Trump într-o cutie cu unt.

          

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Surse:

studiul Stanford University  - Retinotopic Organization in Human Visual Cortex and the Spatial Precision of Functional MRI

cell.com - TMS Evidence for the Involvement of the Right Occipital Face Area in Early Face Processing

sciencedirect.com  - Faciotopy - A face-feature map with face-like topology in the human occipital face area

mitpressjournals.org - Perception of Face Parts and Face Configurations: An fMRI Study

newscientist.com - Your face is mapped on the surface of other people’s brains

Fizionomia de la istorie, la arta şi profiling

Apariţia îndeletnicirii de a descifra feţe, nu poate fi atribuită niciunei culturi în sine, ea fiind probabil la fel de veche ca omul. Deşi în ziua de azi, la unele culturi, cititul feţei are o latură mistică şi învăluită într-un oarecare mister, faptul că oamenii îşi privesc faţa unii altora, de sute de ori pe zi, este un lucru cât se poate de real, iar motivul este unul cât se poate de practic. Fie că vrem sau nu, că suntem conştienţi de asta, sau dimpotrivă, cu toţii suntem fizionomişti înnăscuţi. Aţi avut măcar o dată în viaţă o antipatie puternică faţă de cineva pe care doar ce îl cunoscuseţi, poate chiar înainte ca acesta să rostească ceva? Sau poate aţi întâlnit o persoană pentru prima oară, dar, cu toate acestea, aţi avut sentimentul că o cunoaşteţi de o viaţă? Ei bine, acest lucru se întâmplă deoarece creierul nostru are nu doar capacitatea de a înmagazina informaţii, ci şi de a face conexiuni între ele. Face Keys vă ajută să înţelegeţi de ce oameni cu fizionomii asemănătoare vor avea şi comportamente asemănătoare şi cum asociem, inconştient, experienţe trecute cu oameni pe care doar ce îi cunoştem.

Dincolo de zicale şi proverbe legate de feţele oamenilor, care au însoţit mai toate culturile, probabil din vremuri aterioare apariţiei scrisului, prima menţionare documentată despre fizionomie îi este atribuită lui Empedocle (490-430 î.H), orator, medic, poet şi om de stat care a trăit în Sicilia. Despre Empedocle, Aristotel (384-322 î.H) afirma că este inventatorul retoricii.

Urmăriţi viitoarele postări Face Keys pentru a afla mai multe despre fizionomie, atât din punct de vedere istoric, cât şi din punct de vedere al felului în care ea este aplicată în zilele noastre.

Face Keys te învaţă să priveşti inteligent şi să comunici eficient.

Face Keys România

Articol de Alex B

Zâmbetul

Te-ai întrebat vreodată de câte ori zâmbeşti pe zi?

De 5 ori? De 7? Poate de 9 sau de 10 ori? Cam de 20 de ori pe zi zâmbsesc 30 la sută dintre adulţi, spun specialiştii. Iar un copil, atenţie, zâmbeşte de 400 de ori pe zi. Asta da bucurie de a trăi. Ne naştem cu acest dar. De ce îl pierdem pe parcursul anilor?!?

Poate asta nu vă motivează să vă schimbaţi perspectiva asupra acestui gest atât de uşor de făcut şi atât de benefic nouă şi, de ce nu, şi celor din jur. Doar este de o mie de ori mai plăcut să vezi în jurul tău numai oameni bine-dispuşi, decât feţe serioase ori posomorâte.

Dincolo de... gimnastica facială, zâmbetul e şi dulce. Cercetatorii din Marea Britanie, care au studiat şi acest aspect, au ajuns la concluzia că un singur zâmbet are, asupra creierului, acelaşi efect ca... 2 mii de tablete de ciocolată! Şi, doamnelor, nici nu îngraşă. Zero calorii!

În plus... zâmbetul e şi scump! Dar, nu costă nimic! Tot savanţii care au cercetat în detaliu au descoperit că induce aceeaşi satisfacţie ca atunci când primeşti cadou aproximativ 20 de mii de euro. Zâmbeşti de 5 ori şi te simţi de parcă ai 100 de mii de euro în buzunar. Şi vesel, şi bogat.

FACE KEYS ROMANIA

articol scris de Alma B

(A)simetria faciala

Simetria bilaterală în organisme este o particularitate a evoluţiei. Oamenii sunt doar un exemplu dintr-un număr foarte mare de specii bilateral simetrice. Există în mod evident un avantaj evolutiv al simetriei bilaterale, deşi există încă multe specii care arată că nu este singura cale spre o evoluţie de succes.

Desi feţele aparent simetrice sunt percepute ca fiind atractive, atât la bărbaţi cât şi la femei, trebuie să subliniem că cele complet simetrice sunt percepute ca fiind nenaturale. Feţele aparent simetrice sunt, în general, asociate cu o stare de sănătate fizică, genetică şi mentală bună, dar joacă un rol important şi în stabilirea gradului de frumuseţe.

            Factorii de stres din jurul nostru determină apariţia asimetriei faciale şi acest lucru se desfăşoară pe parcursul întregii noastre vieţi. S-a constatat că persoanele cu o asimetrie facială mai mică sunt, în general, considerate mai atrăgătoare, iar asta şi datorită unui răspuns mai bun, pe care îl au la factorii de stres din viaţa lor. Rar vom întâlni persoane în vârstă care să prezinte o simetrie facială bilaterală crescută, asta deoarece în decursul vieţii au avut de-a face cu mai mult stres sau au suferit mai multe traume decât persoanele mai tinere, mai lipsite de experienţă şi experienţe.

Pe lângă asimetria bilaterală permanentă, pe faţa oamenilor apare şi o asimetrie de moment, atunci când aceştia vorbesc, râd sau afişează diferite mimici de conjunctură.  Această asimetrie nu se manifestă doar la faţă, ci poate fi regăsită la întreg corpul şi este cauzată de forţa inegală a legăturilor neuronale între emisferele cerebrale şi restul corpului.

De asemenea, există şi o asimetrie semipermanentă, care se manifestă doar atâta timp cât factorul de stres este prezent.

Articol de Alex B

Face Keys Romania