Oamenii mint de aproximativ 657 de ori pe an, cam de două ori pe
zi, arată un studiu!
Partea şi mai delicată este că, potrivit unei cercetări realizate
recent la University College London, pe măsură ce obiceiul de a minți continuă,
creierul se obișnuiește și se desensibilizează. În majoritatea cazurilor,
minciunile încep de la adevăruri nevinovate și ajung să escaladeze.
În urma experimentelor, oamenii de ştiință au descoperit că
voluntarii care mințeau în beneficiul partenerilor de teste au făcut asta fără
rețineri, iar în fiecare dintre aceste runde minciunile au fost la același
nivel. Dar, când lucrurile neadevărate erau rostite în beneficiu personal, lipsa
de onestitate a voluntarilor a escaladat, ca un bulgăre de zăpadă, fiecare
minciună fiind mai mare decât cea de dinainte.
Scanările realizate la nivelul creierului au demonstrat că prima
minciună este asociată cu o creștere a activității amigdalei cerebrale, zona
implicată în răspunsurile emoționale. Însă, pe măsură ce minciunile
progresează, această activitate se diminuează. Efectul observat a fost atât de
pregnant încât echipa s-a putut folosi de datele provenite de la amigdala
cerebrală pentru a prezice cât de mare va fi următoarea minciună a subiecților
testați.
Minciuna, spune Robert Feldman, profesor de psihologie la
Universitatea din Massachusetts, este o deprindere pe care o învăţăm de la
vârsta de 3 ani. Mai mult, va fi folosită ulterior ca mijloc de a atinge
succesul: social, profesional, sexual sau politic.
De exemplu, potrivit unui studiu realizat de Mindit (singura
companie din România care verifică trecutul profesional scris în biografiile
profesionale), 90% dintre românii care caută un loc de muncă trimit
angajatorilor CV-uri cu date eronate şi chiar false. 51% conţin date eronate
privind perioada angajării, 12% conţin date greşite privind postul ocupat, 9%
conţin date eronate legate de anul absolvirii studiilor.
Când vine vorba de distorsionarea adevărului, adolescenții conduc
însă topul.
Un studiu - la care au participat 1.005 persoane cu vârste
cuprinse între 6 şi 77 de ani - relevă faptul că atingem "apogeul"
minciunilor în adolescenţă. Subiecții au fost întrebați cât de des înfloresc
adevărul. Iar rezultatele au arătat că oamenii spun, în medie, 2,19 minciuni pe
zi, şi că pensionarii şi copiii sunt cei mai sinceri.
Apriximativ 75% dintre adolescenţi mint, spunând circa 3 minciuni
pe zi. Iar 60% dintre ei spun până la 5 minciuni pe zi.
Totuşi, "Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi
pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul
nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici
pentru ceilalţi”. (A. P. Cehov)
Articol de Alma B
Surse: agerpres.ro
mindit.ro
Independent.co.uk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu