Oamenii au impresia că este mai uşor să minţi prin mesaje de tip
text. Asta şi pentru că, atunci când scriem, nu este nevoie să privim în ochi
cealaltă persoană, nu trădăm nimic prin expresiile faciale, nu arătăm nesiguranţă
sau frică. Mai mult, nu este nevoie să răspundem imediat, ca în cazul
comunicării verbale, şi putem căuta un răspuns mai adecvat chiar şi după ce am
început să scriem. În ciuda tuturor acestor dezavantaje, este posibil totuşi să
identifici un mincinos. Mai jos găsiţi câteva exemple care vă pot ajuta să
depistaţi un om care nu este sincer.
1.
Propoziţiile prea lungi
Un mincinos va încerca subconştient să-şi ascundă minciunile
folosind multe cuvinte. Studiul celor de la Universitatea Cornell a dovedit că
propoziţiile false sunt de obicei mai lungi decât cele adevărate. Când cineva
vrea să mintă va folosi propoziţii sau fraze mai lungi decât cele pe care le
foloseşte în mod normal.
2.
Raspunsuri vagi
Un mincinos va avea tendinţa să utilizeze cuvinte care exprimă
probabilitatea sau nesiguranţa pentru a evita răspunsul direct. Acest mincinos
probabil că nu are intenţia de a răni, dar nici nu are de gând să facă ceea ce
l-ai rugat. În timpul unui alt studiu, oamenii de ştiinţă au remarcat că aceia
care mint folosesc mai des în vocabularul zilnic cuvinte precum “probabil”,
“posibil” şi “voi încerca”.
3.
Repetarea mesajului
Convingerea este principala sarcină a unui mincinos. Totul este
permis în dragoste şi în război şi de asta mincinosul va repeta iar şi iar
minciuna până va fi crezut. Se spune că o minciună repetată de suficiente ori devine
adevăr. Repetarea unei informaţii are scopul de a o întări, de a o face să pară
mai convingătoare. Această tehnică este folosită şi în marketing, în special în
cazul reclamelor difuzate la TV.
4.
O pauză prea mare înainte de răspuns
Dacă interlocutorul nu răspunde pentru o lungă perioadă de timp,
cine ştie ce se întâmplă de fapt. Se prea poate să fie ocupat sau poate nu a
văzut mesajul. Totuşi, câteodată poate fi un semn că are nevoie de mai mult
timp pentru a construi un răspuns şi o poveste care să îl susţină. Un mincinos
poate avea uneori nevoie de o pauză pentru a hotărî dacă vrea să mintă sau să
spună adevărul.
5.
Tastatul prelung
Dacă interlocutorul nu răspunde în mod normal prin texte editate,
corectate sau foarte lungi, un astfel de comportament poate fi suspect. În
acest caz, cel care răspunde îşi poate ajusta răspunsul pentru a-l face mai
convingător şi se tot răzgândeşte cu privire la ce urmează să răspundă.
6.
Schimbarea bruscă a subiectului
Să nu oferi un răspuns este un mod de a minţi. Este mult mai uşor
să eviţi un răspuns în timp ce comunici prin mesaje. Există situaţii în care
interlocutorul se deloghează (devine offline). În alte cazuri, cel care minte
poate schimba subiectul sau se poate întoarce la un subiect anterior sperând că
nu vei observa absenţa unui răspuns direct.
7.
Apelul la conştiinţă
Oamenii sunt fiinţe foarte sensibile. Mincinoşii ştiu acest lucru
şi îl folosesc împotriva noastră jucându-se cu emoţiile noastre. Unii mincinoşi
se folosec de acest mecanism pentru a declanşa în noi sentimentul de vină, dar
şi pentru a ne face să nu mai punem întrebările care îi deranjază. De foarte
multe ori, ei reuşesc. Încercaţi să vedeţi de unde vine acest sentiment de vină
atunci când îl simţiţi pentru a nu mai lăsa pe nimeni să râdă de voi.
8.
Arătatul cu degetul
Acesta este un alt mod prin care un mincinos se poate juca cu
emoţiile noastre. În acest caz, mincinosul este cel care acuză şi controlează
situaţia. El este cel care pune întrebări pentru a ne face să ne simţim
stânjeniţi şi pentru a ne obliga să ne justificăm. Acesta este unul dintre
motivele pentru care un bun jurnalist nu va răspunde întrebărilor pe care
intervievatul i le adresează în speranţa că îi va distrage atenţia.
9.
Explorarea variantelor
Pentru a fi în siguranţă, un mincinos poate testa mai întâi
reacţiile celui care întreabă. Cel care urmează să afle adevărul se supără?
Nicio problemă, mincinosul îşi va reevalua imediat poziţia şi va controla
situaţia. Acum noi suntem cei care avem de dat răspunsuri la întrebări. Nu
lăsaţi un mincinos să exploreze posibilităţile şi să controleze situaţia!
10.
A face pe uitucul
Acesta este unul dintre cele mai folosite trucuri. Este folosit
pentru a câştiga timpul necesar fabricării unui răspuns. Un mincinos speră că vei
uita de problemă şi îl vei lăsa în pace. Dacă devii insistent cu astfel de
oameni, ei fie te vor ignora, fie te vor ataca. Probabil singurul lucru de care
se tem este părerea celorlaţi şi cel mai bine este să îi demascaţi şi în faţa
altora.
11.
Cel care
se plânge se acuză
Mai ţineţi minte colegii care se prefăceau bolnavi la şcoală?
Mulţi încă folosesc acest truc şi în viaţa de adult. Cine se va lua de un biet
bolnav? Între timp, “amărâtul” va avea mai mult timp pentru a plănui o scăpare.
Dacă cineva îţi răspunde la întrebări într-unul dintre aceste
feluri, cel mai probabil nu vrea să aibă de-a face cu tine în acele momente.
Dacă nu eşti legat de un astfel de om, cel mai bine este să te distanţezi. Nu
îl vei schimba!
Articol de Alex Bocunescu
Surse:
-
brightside.com
-
thetimes.co.uk
Te-ar putea interesa şi…
- Cu minciuna la aparat. Cum funcţionează poligraful
- Să-i citim pe mincinoși
- Ce minciuni mai spun EI şi ELE la prima întâlnire
- Adevărul despre minciună - creierul se obișnuiește, în timp, cu minciuna
- Tu ştii când minte copilul tău?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu