Fără muzică pe
fundal totuşi, privite atent, de la distanţă, negocierile în afaceri între
americani şi japonezi seamănă mai degrabă cu un dans! Sau, mai bine zis, cu un
vals!
Iată şi de ce
această idee! La conferinţele internaţionale, americanii născuţi în mediul
urban se poziţionează de obicei la o distanţă de 0,45 - 1,2 metri unul de
celălalt şi stau în acelaşi loc în timp ce vorbesc. Dar, dacă urmăriţi
conversaţia dintre un om de afaceri japonez şi unul american, veţi observa cum
cei doi vor începe să se mişte lent prin cameră, americanul îndepărtându-se de
japonez, iar japonezul apropiindu-se de american.
Aceasta este o
încercare - atât a americanului, cât şi a japonezului - de a se adapta la o
distanţă interpersonală confortabilă din punct de vedere cultural. Japonezul,
fiind mai mic, are nevoie de un spaţiu personal de numai 25 de centimetri, aşa
că înaintează pentru a adapta distanţa în funcţie de nevoia sa spaţială. Prin
acest gest însă invadează zona intimă a americanului, forţându-l pe cel din
urmă să dea înapoi pentru a-şi recăpăta spaţiul personal.
Înregistrările
video ale unei astfel de întâlniri, redate la viteză mare, creează iluzia că
cei doi bărbaţi valsează prin cameră, japonezul fiind cel care conduce dansul.
Acesta este unul dintre motivele pentru care, atunci când negociază, asiaticii,
europenii sau americanii se privesc adesea cu suspiciune. Occidentalii îi
consideră pe asiatici ca fiind "agresivi" şi "familiari",
iar asiaticii cred că europenii sau americanii sunt "reci",
"distanţi" şi "detaşaţi".
În fond, totul
este un... vals, greşit înţeles!
Articol de Alma B
Sursa: Allan
& Barbara Pease - "Limbajul trupului în mediul de afaceri"
Te-ar putea
interesa şi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu