Comunicarea
are, deseori, sincope, inclusiv atunci când vorbim cu noi înșine, nu doar cu
cei din jur. Partea mai ușoară a discursului interior este că nu trebuie să...
ne găsim cuvintele. Deci ar trebui să decurgă totul de la sine. Specialiștii
sunt de părere că este oricum mult mai simplu să vorbești cu tine
însuți - de 10 ori mai simplu decât atunci când încerci să le spui ori să le
explici ceva celor din jurul tău.
Profesorul
Charles Fernyhough de la Universitatea Durham din Marea Britanie, și autor al
cărții "The Voices Within", a studiat în această lucrare discursul
interior, așa cum este denumită științific "conversaţia pe care omul o
poartă cu el însuşi".
Oamenii
comunică înclusiv atunci când sunt singuri și dezvoltă o "relaţie
silenţioasă" cu ei înşişi. Interesant este că vorbirea interioară se
dezvoltă în acelaşi timp cu discursul social.
Nu
este însă o idee nouă. Pentru prima oară a fost vehiculată de Lev Vygotsky, un
cercetător rus care a studiat psihologia copilului în anii 1920. Lev a observat
că, atunci când copiii vorbeau cu alţi oameni, învăţau cum să
vorbească și cu ei înşişi, mai întâi cu voce tare, şi, în cele din urmă, în
minte.
Discursul
interior, scrie Fernyhough, este produs mult mai rapid, pentru că nu funcţioneză
după ritmul necesar vorbirii cu voce tare: fără mişcările limbii şi buzelor,
fără corzile vocale. Mai exact, este de 10 ori mai rapid decât cel verbal.
De
asemenea, conversaţia este mult mai condensată în minte, deoarece nu sunt
necesare propoziții complete și nici nu trebuie să fim atenți la topică ori la
acordul subiectului cu predicatul. În mintea noastră, știm foarte bine la ce
facem referire.
"Cel
mai important în comunicare este să asculți ce nu s-a spus" - Peter Druker.
Articol
de Alma B
Sursa:
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu