Minciuna, spune Robert Feldman, profesor de psihologie la
Universitatea din Massachusetts, este o deprindere de bază pe care o învăţăm de
la vârsta de 3 ani. Deci, nimeni nu poate spune că nu a mințit niciodată sau că
nu a... cosmetizat realitatea - fie din dorința de a proteja pe cineva, fie
pentru a scăpa dintr-o situație neplăcută, sau pentru a necăji pe cineva. Şi,
poate că nu reuşim, de cele mai multe ori, să ne dăm seama când suntem păcăliți
de o persoană care nu ne este foarte apropiată, dar, când este vorba chiar de
membrii familiei, oare lucrurile stau la fel?
Ei bine, cercetătorii de la Universitatea Brock şi de la
Universitatea Toronto din Canada au realizat recent două experimente şi vin cu
nişte concluzii care vor pune, cu siguranță, pe gânduri, mulți părinți - doar
în 50 la sută din timp, copiii spun adevărul.
La studiu au participat 152 de adulți. Într-unul dintre
experimente, 72 dintre ei au fost rugați de oamenii de ştiință să urmărească
mai multe filmulețe cu copii străini, dar de aceeaşi vârstă cu ai lor, adică
între 8 şi 16 ani. În videoclip apăreau adolescenți care erau întrebați dacă au
copiat la un test pe care tocmai îl susținuseră. Niciunul nu a recunoscut că a
trişat, dar numai unii au spus de fapt adevărul. După vizionare, părinților li
s-a cerut să evalueze onestitatea fiecărui copil, pe o scară de la 1 la
100.
În paralel, într-un alt experiment, ceilalți 80 de părinți au
văzut filme cu propriii copii, într-un scenariu identic.
Rezultatele au arătat că părinţii din ambele experimente au ghicit corect că numai în jumătate din timp copiii sunt sinceri. În vreme ce părinţii erau siguri între 70 şi 76 % că au avut dreptate.
""Indivizii aflați într-o relaţie strânsă tind să deţină o imagine reciproc pozitivă, rezultând dintr-o prejudecată că persoana este
onestă”, precizează cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu.
"Această prezumţie de onestitate reduce suspiciunea unei persoane şi
motivaţia de a detecta minciunile", au adăugat ei.
Există însă şi un aspect care poate face ca orgoliul
"confraților lui Pinocchio" să crească.
Psihologul american Scott Barry Kaufman, de la New York
University, susţine că rezultatele mai multor studii sugerează că persoanele
care se pricep la inventarea minciunilor fac parte din acel grup de oameni
capabili să gândească profund şi bine, să vină rapid cu rezolvări la probleme
şi să fie spontani şi creativi.
Un alt studiu, realizat Angela Evans, de la Universitatea
Brock, şi Kang Lee, de la Universitatea Toronto, a indicat acelaşi lucru:
copiii care spun devreme minciuni au capacităţi cognitive mai avansate.
Procesele cerebrale implicate în minţit sunt un indicator care arată
inteligenţa copilului, întrucât acesta va începe să mintă atunci când va simţi
că poate să susţină propria variantă.
În „The Folly of Fools: The Logic of Deceit and Self-Deception in
Human Life”, Robert Trivers explică faptul că, atunci când suntem stresaţi,
avem obiceiul de a clipi mai des. Cu toate acestea, atunci când, de exemplu,
rezolvăm probleme de fizică, avem tendinţa de a clipi mai rar. Studii recente
realizate asupra minciunii sugerează că şi atunci când minţim clipim mai des,
ceea ce este şi firesc având în vedere că şi minciuna necesită un proces
complex.
Totuşi, "nu există minciună necesară. Omul, având în
permanență nevoi, ar trebui să mintă tot timpul" (Konrad Adenauer).
Articol de Alma B
Sursa: dailymail.co.uk
Bbc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu