marți, 25 iunie 2019

Cum "citeşti" uşor oamenii oneşti


Care sunt cei mai oneşti pământeni? Ei bine, iată cu îi puteţi recunoaşte - sunt fie elveţieni, fie cetăţeni din ţările scandinave. Iar concluziile vin în urma unui studiu făcut de o echipă internaţională de specialişti în ştiinţe comportamentale, care a "pierdut" peste 17.000 de portofele, cu diverse sume de bani, în spaţii publice din 355 de oraşe, în 40 de ţări. 



Ce facem când găsim pe stradă un portofel cu o sumă de bani în el? Cei care au fosz implicaţi în studiu nu au “anunţat imediat Miliţia la telefon 22.22.22” - ca în "BD în alertă". Dar ce este interesant este faptul că, cu cât suma din portofel a fost mai mare, cu atât oamenii erau mai motivaţi să îl contacteze pe proprietar. Cei cu simţul civic cel mai puternic sunt cei din Elveţia şi ţările scandinave, iar la polul opus sunt cei din China, Maroc, Peru şi Kazahstan. 
În urma cercetării, oamenii de ştiinţă demonstrează două resorturi fundamentale ale comportamentului uman: altruismul şi rolul propriei imagini, teama de a fi considerat hoţ. "Când oamenii pot profita foarte mult de pe urma unui comportament necinstit, dorinţa lor de a trişa este augmentată, dar creşte totodată şi costul psihologic de a se vedea pe sine drept hoţ, şi, uneori, acesta domină", susţin autorii.
Proporţia portofelelor predate a depăşit 70% în Norvegia şi Elveţia. În China, mai puţin de 10% au predat portofelele fără bani, şi peste 20% au făcut acest lucru dacă obiectele conţineau bani. 
De asemenea, echipa de cercetători a solicitat unui număr de 279 de economişti să estimeze şansele ca portofelele să fie returnate. Mai puţin de unul din trei a prezis corect rezultatul, ceea ce l-a determinat pe unul dintre cercetători să declare că "până şi experţii au o viziune pesimistă despre ceea ce îi motivează pe oameni". 
Media la nivel internaţional pentru predarea unui portmoneu pierdut a fost de 40% când acesta era gol şi de 51% când în el se aflau bani. 

Articol de Alma B

Sursa: sciencemag.org 

Te-ar putea interesa şi…


Un comentariu:

  1. Si cum "citim" usor oamenii onesti? Ii intrebam din ce tara sunt si ii etichetam conform rezultatelor acestui studiu?

    RăspundețiȘtergere