Deşi foarte des întâlnită, furia este o emoţie cu
potenţial distructiv atât asupra noastră cât şi asupra celor spre care o
proiectăm.
De foarte multe ori furia apare în urma
sentimentelor de frustrare repetate (frustrare = sentiment de
neputinţă). Cu cât această repetare a frustrării este mai mare cu atât creşte
probabilitatea manifestării furiei.
Furia mai poate fi declanşată de o insultă adusă mie, prietenilor mei, culturii
din care fac parte etc. – şi practic devine o metodă de apărare a identităţii.
Furia este folosită atât în apărare cât şi în atac
dar în general este o acţiune care se centrază pe trecut şi de aceea ea apare
faţă de acţiuni care s-au întâmplat deja. Chiar şi când furia este provocată de
acţiuni ce urmeză să se întâmple, de fapt, ne proiectăm şi pe noi în viitor, ne
imaginăm o serie de evenimente şi ne raportăm la ele tot ca şi cum s-ar fi întâmplat
deja, deci la timpul trecut.
Furia mai are calitatea că poate fi proiectată către interior ducând spre o autocritică sau blamare sau poate fi orientată spre exterior conducând la o falsă acuzare a celor nevinovaţi.
Cele patru tipuri de furie
Furia
ofensiva
Furia este emoția luptei și atunci când o persoană
este înfuriată, ea va încerca în mod natural să atace pe alții. Când suntem
supărați, ne pasă mai puțin de ceilalți oameni și îi vom răni mai ușor. De
fapt, când suntem supărați, valorile noastre se schimbă, renunţând la dorinţa
de a ne face plăcuţi şi îmbrăţişând-o pe cea de a face rău.
Multe animale preferă să adopte o postură ofensivă în
schimbul unei confruntări directe pentru că de cele mai multe ori este
suficientă pentru evitarea celei din urmă. O rană, o tăietură, o muşcătură se
pot infecta şi provoca suferinţă sau în cazuri extreme - moartea. Oamenii îşi
exprimă mai întâi furia ca pe o amenințare, folosindu-se atât de cuvinte
provocatoare, cât și de limbajul corporal. În acest fel, furia este o metodă
persuasivă obişnuită cu care amenințăm adversarul în cazul în care acesta nu se
supune.
Atunci când o persoană dorește să atace pe
altcineva, indiferent de motiv, ea se poate înfuria în mod deliberat,
gândindu-se, de exemplu, la cât de inadecvat a fost tratat sau la cum adversarul
îşi merită pedeapsa. Luptătorii fac acest lucru atunci când doresc să depersonalizeze
adversarul şi când doresc să îşi crească nivelul de furie.
Există pericolul ca într-o confruntare nivelul
furiei să crească peste măsură. Atacatorul furios este rareori subtil și de
multe ori depinde mai degrabă de frica pe care reuşeşte să o declaşeze în adversar
decât de forţa proprie. Un adversar pregătit, mai calm, poate folosi spre
propriul beneficiu acest aspect, şi uneori poate chiar provoca intensificarea
furiei celuilalt pentru ca apoi să se poată eschiva atacului frontal evident.
Furia
defensivă
Atunci când o persoană este brusc atacată apre frica
şi este declanșată reacția primitivă de luptă sau fugă. Această reacţie este
însoţită de creştere bruscă a nivelului adrenalinei din corp, creştere necesară
susţinerii unui efort fizic. Pentru a lupta, trebuie să fii rapid şi să poţi
lovi puternic, apărându-ţi în acelaşi timp corpul. Pentru a fugi din faţa
pericolului, viteza și agilitatea sunt esențiale.
Un răspuns emoțional incipient al acestui tip de
furie este teama, emoţie care hrăneşte motivația
de a fugi. Dacă fuga nu este o opţiune (de exemplu, în cazul în care reputația
contează sau când eşti înconjurat), atunci lupa poate părea o soluţie mai bună.
Frica poate aduce uneori cu ea curajul disperării dar, în rest, nu este cea mai
bună emoție pentru o luptă. Acesta este motivul pentru care emoţia fricii se
transformă adesea în furie, iar persoana defensivă poate apărea ca agresor.
Când o persoană folosește furia ofensivă ca
instrument de convingere și cealaltă apelează la furia defensivă poate apărea
un conflict zgomotos. Dacă persoana care se apără apelează la atacul direct,
asupra persoanei, fie ca distragere a atenției, fie ca pedeapsă, atunci, în
conflict, poate apărea o succesiune de atacuri şi apărări (furii ofensive şi
defensive consecutive).
Revolta
Pentru a trăi împreună, în societate, respectăm
regulile formale și informale, inclusiv norme și valori sociale. În mod normal
societăţile tind să aibă aceleşi reguli morale.
În cazul în care există membri care nu se
conformează normelor sociale informale, societatea poate introduce legi (de
exemplu codul penal, civil, comercial etc). Un sistem oficial de executare are
nevoie de cei care vegează şi impun aceste legi. Încălcările normelor informale
de către indivizi sau grupuri sociale, sunt tratate prin pedepsele care includ
critici sau excluderi temporare (arareori permanente) din viaţa socială. Cei
care au încălcat regulile sociale trebuie adesea să îşi modifice comportamentul
pentru a fi reacceptate în societate.
Când suntem martorii unei astfel de încălcări a
regulilor societăţii (căreia îi aparţinem... şi în mod curios, dacă este vorba
despre o altă societate devierile par să nu ne mai afecteze la fel de mult)
este posibil să apară sentimental de furie, de trădare, de indignare morală, pe
scurt de revoltă. Chiar şi când este vorba de o încălcare minoră, care nu ne
afectează în mod direct, sau este singulară, revolta ne face să pedepsim dur.
Sentimentul de revoltă este un instrument des
folosit de presă (sau grupuri de interese), fiind alimentat de folosirea unui
limbaj cu o puternică încărcătura emoţională, menit să declanşeze o furie
generalizată în rândul grupului ţintă. Tot acest tip de furie este un
instrument politic, religios sau la care se face apel în alte părţi ale
societăţii.
Furia
reprimată - frustrarea
Ca parte a mecanismului de supraviețuire și de
căutare a sensului, avem obiceiul de a crea obiective personale, ţeluri, pe
care apoi căutăm să le realizăm. Acestea obiective pot fi diferite în sensul în
care unele pot fi dorințe fixate pe termen scurt (cum ar fi să ajungem dimineaţă
la birou) sau obiective fixate termen lung (cum ar fi să avansăm în ierarhia
companiei).
Atunci când ne atingem obiectivele, precum și
beneficiile care le însoţesc, obținem un sentiment de satisfacție sau de încântare,
deoarece este hrănită nevoia noastră de control. Când lucrurile nu se petrec
conform planului, căpătăm frustrări şi apare furia (de exemplu blocajul în
trafic poate fi foarte enervant). Când se întâmplă evenimente pe care nu le
putem controla și care ne împiedică să ne atingem obiectivul, apare tendinţa de
a materializa furia, iniţial în mod verbal, şi de a o proiecta în jurul nostru.
Dorinţa de a crea frustrare în mod conştient în
viaţa altora derivă din dorinţa de control, cea de afişare a puterii sau de
impunere a statutului. Frustrarea apare atunci când nu ne putem manifesta
furia. De exemplu când cineva nu ne permite să continuăm o acţiune , ne privează
de resurse, iar noi nu putem să ne manifestăm suficient de intens furia pentru
a nu ne atrage şi mai multe neplăceri.
Frustrarea sau furia reprimată, este principala
susra de stres din viaţa noastră şi cu toate acestea de cele mai multe ori o acceptăm.
Permitem acestei surse esențiale de stres să se manifeste pentru că altfel ar
părea că pierdem controlul.
Articol de Alex B
Face Keys România
Te-ar
putea interesa şi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu