luni, 24 iulie 2017

De ce sughițăm?


Aceasta e întrebarea! Iar subiectul nu de lipsit deloc de amănunte... savuroase.
De pildă, cel mai lung atac de sughiţuri a durat 68 de ani, iar ghinionistul este un bărbat care s-a pricopsit cu acest necaz după ce... un porc a căzut peste el! Este, desigur, un caz excepţional, ce apare inclusiv în Cartea Recordurilor. Acum parcă nu mai pare chiar atât de deranjant atunci când ne apucă, din senin, sughiţatul, nu?
 
www.facekeys.ro
 
Sughiţul este un spasm al diafragmei, aflate la baza plămânilor, iar efectul este că luăm o gură de aer şi producem acel zgomot specific. Un episod de acest fel durează, în general, câteva minute. Atenție însă, dacă ţine mai multe de 48 de ore, este o problemă și e musai să mergem la medic!
Sughițul apare chiar dinainte sa venim pe lume, când suntem în pântecele mamei. Dar, de ce apare? Mai ales că nu e deloc plăcut atunci când ne apucă la o întâlnire romantică sau la una de afaceri. În popor se spune că te pomeneşte cineva sau că îţi este frig. Cele mai frecvente motive sunt însă altele, spun specialiştii - mâncăm pe nerăsuflate sau picant, râdem cu poftă, tuşim necontrolat, cconsumăm băuturi acidulate sau alcool ori se schimbă brusc temperatura.
Cum ne oprim din această zgâlţâială, amuzantă uneori, sâcâitoare de cele mai multe ori?
Ţineţi-vă respiraţia cât puteţi de mult, trageţi aer în piept şi repetaţi mişcarea. Sau respiraţi într-o pungă de hârtie.
Mâncaţi o linguriţă de zahăr sau o felie de lămâie ori beţi un pahar cu apă rece, cu înghiţituri mici şi dese. Se spune că este bine şi să mestecaţi frunze de tarhon sau de mentă.
Sau, ca în vremea copilăriei, rugaţi pe cineva să vă... hâc.. sperie!
 
Articol de Alma B
 

Te-ar putea interesa si…