Râsul, lifting facial şi medicament holistic

Ce este râsul? Conform dicţionarelor, râsul este o manifestare a veseliei, exprimată prin mişcări specifice ale feţei, însoţită de sunete caracteristice, nearticulate. Dar, râsul este mai mult de atât. El are un rol important în formarea şi consolidarea relaţiilor interumane, totodată fiind şi cel mai ieftin medicament, atât pentru trup, cât şi pentru minte.

Din punct de vedere social, râsul apropie oamenii, permiţând descoperirea celor din jur. Făcându-i pe oameni să lase garda jos, să fie mai optimişti, mai deschişi unii cu alţii, râsul este un bun catalizator relaţional. Râsul este important în păstrarea optimismului, a bunei dispoziţii, a stării de spirit pozitive. Lev Tolstoi spunea că “nimic nu uneşte oamenii mai mult decât râsul” şi cred că avea dreptate.

De ce este râsul cel mai bun medicament?

Râsul în hohote, sau pe-nfundate, este contagios şi are puterea de a-i face pe oameni să se simtă mai bine fizic şi psihic. Râsul ajută la relaxare, la reducerea nivelului de stres, la creşterea performaţelor sistemului imunitar, la calmarea durerilor prin eliberarea de endorfine. Endorfinele sunt proteine complexe, eliberate de creier, ce au rol analgezic. Studiile arată că percepţia durerii scade simţitor după un râs sănătos, deoarece endorfinele sunt capabile să transforme un incident mai grav în unul mai puţin stresant sau chiar plăcut. Râsul reduce, de asemenea, şi tensiunile musculare, iar efectul unei porţii zdravene de râs se face simţit la nivelul corpului între 30 şi 60 de minute după ce acesta s-a încheiat. Totodata, are un rol benefic în circulaţia sangvină periferică şi în întărirea musculaturii inimii, lucru care ne poate feri de diferite boli cardiace.

Din punct de vedere emoţional, râsul este într-o strânsă legătură cu nivelul de optimism al unei persoane. Râsul reînvie speranţa, ajută la găsirea resurselor de a trece peste perioade grele, ajută la eliminarea tristeţii şi a anxietăţii. El încurajază apropierea emoţională de alte persoane, lucru care, care dincolo de rolul social, ajută la regăsirea echilibrului emoţional.

Ca metodă de prevenire a îmbătrânirii feţei şi de menţinere a aspectului sănătos al tenului, râsul poate substitui cu succes multe operaţii estetice. Probabil aţi auzit expresia “nu mai râde atât, că vei face riduri!”. Greşit! Prin râs, muşchii feţei sunt mai puternic irigaţi cu sânge, ceea ce îi face să devină mai fermi. Pielea feţei devine şi ea mai întinsă şi mai elastică. La fel ca exerciţiile făcute cu greutăţile în sala de sport, râsul este un exerciţiu foarte bun pentru muşchii feţei. Tendinţa normală, ca efect al îmbătrânirii, sau ca efect al faptului că, uneori, putem fi apăsaţi de situaţiile în care ne aflăm, este de coborâre a muşchilor faciali. Mulţi oameni, pe măsură ce înaintează în vârstă, au tendinţa să devină mai serioşi, uneori poate prea serioşi, şi asta face ca ei să arate şi mai bătrâni decât sunt în realitate. Râsul are un efect de lifting facial profund, nu doar că redă sau menţine elasticitatea tenului, ci face ca muşchii feţei să se ridice în poziţia în care au fost cândva, redând feţei aspectul sănătos şi tânăr.

“O zi în care nu ai râs, este o zi pierdută” spunea foarte frumos Charlie Chaplin.

Articol de Alex B

Face Keys Romania

8 mituri despre minciună

Articolul original a fost publicat în revista Forbes şi îl are ca autor pe Paul Ekman, cel a cărui muncă a stat şi la baza serialului “Lie to me”.

Mitul 1 – Toată lumea minte

Nu chiar. Cel puţin nu legat de lucruri serioase, lucruri care odată descoperite ar putea duce la terminarea unei relaţii, ar duce la pierderea locului de muncă, ar însemna pierderea libertăţii, pierderea unor sume imprtante de bani sau a chiar a vieţii. Acestea sunt cele pe care le numim minciuni grosolane, minciuni pe care poliţia, agenţiile de securitate sau soţiile bănuitoare încearcă să le descopere. La ele fac apel criminalii, teroriştii, delapidatorii, afemeiaţii, etc, cei numiţi generic de poliţie “baieţii răi”.

Mitul 2 – Nimeni nu minte

Nu prea. Aproape toţi oamenii spun minciunele. Politeţea, de exemplu, sau felicitarea gazdei chiar daca cina a fost fadă, conversaţiile de complezenţă. Nimeni nu se aşteaptă să fiţi sinceri în aceste situaţii. Aici vă pot recomanda filmul “The invention of lying” apărut în 2009 pentru a vedea ce ar însemna o lume fară minciuni.

Mitul 3 – Femeile detectează minciuna mai bine decât bărbaţii

Nu, nu o fac. Majoritatea oamenilor sunt uşor de păcălit de minciuni grosolane, chiar daca acestea sunt spuse iar şi iar. Foarte des, cei minţiţi chiar vor să îl creadă pe mincinos. Credeţi că vor să afle că persoana iubită este infidelă? Că propriii copii folosesc droguri de mare risc? Că persoana pe care au recomandat-o pentru un post este neserioasă? Acestea sunt adevăruri greu de acceptat de cei mai mulţi şi câteodată cel minţit chiar ajută să fie indus în eroare deoarece adevărul este prea dureros.

Mitul 4 – Psihopaţii sunt mincinoşi indetectabili

Psihopaţii sunt mai talentaţi în a minţii decât alţii, dar totodată ei se pot face foarte plăcuţi astfel încât cei pe care îi mint vor sa îi creadă.

Mitul 5 – Dacă te uiţi în stânga-sus înseamna ca minţi

Studiile au demonstrat că indiferent în ce parte te uiţi înainte să răspunzi la o întrebare nu are legătura cu faptul că minţi. Unii oameni pot minţi şi cu ochii închişi.

Mitul 6 – Microesxpresiile faciale pot deconspira un mincinos

Expresiile faciale pasagere trădează emoţii ascunse, lucru care poate fi considerat o minciună, dar nevinovaţii pot încerca să ascundă frica sau mânia atunci când sunt acuzaţi. Trebuie stabilit de ce încearcă să îşi ascundă emoţiile pentru a putea judeca dacă cel analizat este vinovat sau ofensat.

Mitul 7 – Cercetătorii au descoperit o metodă infailibilă cu ajutorul căreia descoperă un mincinos

Poligraful, aşa numitul detector de minciuni, este doar puţin mai bun decât norocul sau şansa. Totuşi, în criminalistică, el poate indica suspectul cel mai îngrijorat sau cel mai neliniştit de procedura la care este supus.

Mitul 8 – Nu se poate detecta o minciună după comportamentul individului

Există aşa numitele “zone fierbinţi” care pot indica atunci când o persoană ascunde lucruri. Dacă vă interesează să prindeţi un mincinos, există aproape 30 de “zone fierbinţi” la care trebuie să fiţi atenţi. Microexpresiile faciale şi scăpările de atitudine sunt cei mai importanţi indicatori, dar există mulţi alţii. De exemplu, o uşoară ridicare din umeri concomitentă cu o declaraţie de încredere poate fi o astfel de “zonă fierbinte” care trebuie observată şi analizată, dacă vreţi să prindeţi un mincinos.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Ponturi pentru discuţii cu final fericit CÂT, CUM, CÂND, UNDE.

Să fii un bun ascultător este o calitate. Trebuie să ştii însă şi care este momentul potrivit, ca să porneşti o discuţie, astfel încât cel căruia i te adresezi să fie dispus să comunice, să îţi ofere atenţie şi feedback. Cum îţi dai seama CÂT şi CUM ascultă? 

Ei bine, fii atent la urechi! Îţi vor oferi multe informaţii utile. 

Ele arată cum ascultă o persoană, ce tonalităţi nu o deranjază, cât de atentă este la înţelesul cuvintelor pe care le aude sau de câte ori trebuie să îi repetăm un lucru pentru a fi siguri că le-a înţeles. Există şi alte zone pe faţa umană pe care este bine să le urmărim atunci când vorbim cu cineva pentru că ele ne arată, spre exemplu, interesul faţă de detalii, de plăceri sau de lucruri practice.

Totodată, este important şi CÂND alegi să deschizi discuţia. 

De exemplu, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, pe un eşantion de 1.000 de bărbaţi şi femei, domnii sunt cel mai dispuşi să asculte ce au de spus partenerele lor seara, în timpul cinei, mai exact în jurul orei 20:15. Cel puţin asta au declarat aproape jumătate dintre participanţii la cercetare. 

Aşadar, nu este o soluţie să porneşti tirada de întrebări sau să dezlănţui "volumul" de povestiri cu "ce s-a întâmplat azi, ce trebuie să facem, ce avem de bifat în week-end", atunci când EL stă relaxat la film (aproape 95 % dintre ei detestă asta) sau se joacă la calculator (în acest caz chiar este cel mai prost moment, deoarece doar 1 % dintre ei reacţionează la ce le spui). Iar dacă e vorba de un meci de fotbal, 92 % dintre bărbaţi vor zice "pas" conversaţiei.  

Dar, nu trebuie totuşi să aştepţi masa de seară, pentru a deschide subiectul care te-a ţinut în priză toată ziua. 39 % dintre bărbaţi spun că preferă să atingă teme importante atunci când conduc. Iar dacă la mijloc e vorba şi de o rugăminte, o favoare, cercetătorii vin cu un pont: doamnelor, e mai bine să lansaţi... cererea, atunci când aveţi şi "public". Peste 20 % dintre bărbaţi mărturisesc că obişnuiesc să cedeze în faţa rugăminţilor femeilor atunci când sunt făcute în prezenţa unui număr mare de membri ai familiei. 

În schimb, pentru EA, momentul potrivit să aducă în discuţie un subiect serios este mai degrabă la începutul zilei - cu 12 ore mai devreme decât EI, în jurul orei 8:20. La cafeaua de dimineaţă, de pildă.

E important însă şi CU CE începi conversaţia. 

Puţin peste 80% dintre bărbaţi spun că fraza "Trebuie să vorbim" reprezintă cel mai înspăimântător debut. În schimb, 42% dintre femei spun că "Totul e OK" este propoziţia care le sperie cel mai mult, deoarece în acele momente partenerii lor de viaţă cred exact contrariul.

Articol de Alma B

Face Keys Romania

Faţa îţi poate spune ce fel de relaţii cauţi

Lasă-mă să te privesc, şi o să îţi spun ce fel de om vrei lângă tine. Plecând de la această idee, cercetători de la trei universităţi britanice de renume, Aberdeen, Durham şi Saint Andrews au realizat un studiu în urma căruia au stabilit că faţa umană poate trăda ce fel de relaţie caută un individ. Conform studiului, poţi citi pe  faţa unei persoane dacă vrea o relaţie stabilă sau doar aventuri.  

Teoretic, un bărbat cu nasul mare, ochii mici şi mandibula pătrată, trimite semnale că este mai interesat de poveştile de scurtă durată şi mai puţin să găsească marea dragoste.

Potrivit femeilor implicate în acest studiu, un bărbat ale cărui trăsături faciale sunt mai blânde este mai mai degrabă în căutarea unei relaţii de lungă durată. Femeile, confirmând studii precedente, i-au indicat pe domnii cu trăsături masculine ca fiind mai puţin fideli şi părinţi dezinteresaţi, si s-au arătat mai interesate de cei ale căror feţe au trăsături mai blânde şi transmit, aşadar, semnale că vor un partener stabil. În plus, în timpul studiului, s-a constatat că bărbaţii care sunt atraşi mai degrabă de relaţii pasagere prezintă un grad de simetrie facială bilaterală ridicat.

Cercetătorii au descoperit că bărbaţii au capacitatea de a identifica femeile predispuse la aventuri, dar, că aceştia nu au putut indica unde anume pe faţa lor văd acest lucru. Statistic însă, s-a stabilit că femeile dornice de relatii pasagere au, în general, ochii larg deschişi şi buzele cărnoase, iar bărbaţii le gasesc mai atragătoare decât pe celelalte reprezentante ale sexului frumos.

În studiu au fost implicaţi 700 de subiecţi heterosexuali cu vârste între 20 şi 30 de ani. În timpul cercetării, unui grup de 153 se persoane i s-au arătat fotografii cu feţe, iar 72 % dintre participanţi au putut identifica atitudinea faţă de relaţii.

Surprinzător, acest studiu a evidenţiat că, atât barbaţii cât şi femeile, sunt în proporţie mai mare atraşi de cei care sunt diferiţi de ei din punct de vedere al interesului faţă de relaţiile de lungă sau scurtă durată.

Prima impresie pe care o obţinem uitându-ne la faţa unei persoane face parte din evaluarea iniţială pe care i-o conturam unui eventual partener, sau rival.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Surse:

- Facial correlates of sociosexuality - Lynda G. Boothroyd, Benedict C. Jones, D. Michael Burt, Lisa M. DeBruine, David I. Perrett

- Evolution & Human Behavior - Thornhill & Gangestad, 1994; Simpson, Gangestad, Christensen & Leck, 1999

Emoţii, emoticon, emoţionant... online

Ne manifestăm frecvent emoţiile, fie că sunt înţelese de cei din jur, fie că rămân nedescifrate. Şi facem asta şi când suntem faţă în faţă cu cel cu care vorbim, dar şi în comunicarea online. Şi, cum internetul ocupă din ce în ce mai mult timp... şi spaţiu!, în vieţile noastre, iată şi termenul anului 2015, ales de editorii Dictionarului Oxford: un emoticon - o pictogramă - care descrie un chip cu lacrimi de bucurie.

"Trăim timpuri în care scrierea cu alfabetul tradiţional întâmpină mari dificultăţi în a satisface cerinţele comunicării din secolul al XXI-lea, bazate pe viteză şi caracteristici vizuale", a declarat Casper Grathwohl, preşedintele editurii  Oxford University Press. "Nu este surprinzător faptul că un element pictografic precum emoticonul a început să se evidenţieze şi să umple aceste lacune - este flexibil, imediat şi acoperă foarte frumos multe nuanţe. Ca urmare, emoticonul a devenit o formă de comunicare tot mai des folosită, o formă ce depăşeşte barierele lingvistice", a adăugat Casper Grathwohl.

Potrivit unui studiu realizat de Oxford University Press şi SwiftKey, o companie specializată în tehnologie pentru telefoanele mobile, “Chip cu lacrimi de bucurie” a fost cel mai utilizat emoticon din lume în 2015.

Cei de la SwiftKey au analizat peste 1,5 miliarde de date digitale. Şi, au stabilit că peste 20% dintre emoticoanele utilizate au fost reprezentări ale “feţei cu lacrimi de bucurie”, iar pe locul doi s-a aflat emoticonul “faţă care trimite un sărut”, potrivit blogului celor de la Swiftkey.

Ce se întâmplă totuşi în creierul nostru atunci când folosim aceste pictograme ce ilustrează emoţii?

Cercetătorii de la Şcoala de Psihologie a Universităţii Flinders din Adelaide, Australia, au încercat să răspundă la această întrebare. Au făcut un test la care au participat 20 de persoane. Subiecţii au vizionat imagini ale unor chirpuri umane, seturi de pictograme cu feţe zâmbitoare, dar şi combinaţii de caractere fără un sens anume, asta în timp ce specialiştii le urmăreau activitatea cerebrală.

Rezultatul? Au descoperit că oamenii au reacţionat în acelaşi mod la toate tipurile de reprezentări ale uneiu feţe. Iar cercetătorii s-au arătat surprinşi de rezultate, deoarece nu există o reacţie de tip neuronal la emotigrame, o reacţie pe care oamenii să o dobândească la naştere. Folosirea emoticoanelor a activat regiuni ale creierului rezervate în mod obişnuit pentru decodarea expresiilor faciale reale, atunci când eşti faţă în faţă cu o persoană sau îi priveşti chipul într-o fotografie.

     

"Înainte de 1982, nu exista niciun motiv pentru care simbolul ":)" putea să activeze zone ale cortexului, responsabile pentru sensibilitatea facială, dar acum acest lucru se întâmplă deoarece am învăţat că acest simbol reprezintă un chip. Este vorba despre o reacţie neuronală indusă în totalitate de cultură, ceea ce este uluitor", a declarat Owen Churches, unul dintre specialiştii care s-a ocupat de acest proiect.

:)  ;)  :*  :o  :p  :D

Face Keys Romania

Articol de Alma B

Maturitate sau copilărie?

Ce este maturitatea şi ce înseamnă să te porţi ca un copil?

Maturizarea este un proces continuu de acumulare de experienţe, de cunoştinţe, de trăiri. Practic, începem să ne maturizăm din prima clipă în care vedem lumina zilei, poate chiar mai înainte de acest moment, şi continuăm să o facem până la ultima suflare sau, cine ştie, poate şi dincolo de aceasta. Modul în care experimentăm lucruri, trăirile produse de aceste experienţe, viteza cu care învăţăm anumite lecţii ale vieţii sunt diferite, pentru că şi noi, oamenii, suntem diferiţi. Tot pentru că suntem diferiţi vom ajunge la diferite grade de maturitate în diverse planuri ale vieţii noastre. Unii dintre noi vor fi mai maturi, sau mai inteligenţi, din punct de vedere emoţional, alţii din punct de vedere social, alţii poate din punct de vedere al raţionamentului. Cert este că, oricât de diferiţi am fi, cu toţii suntem puşi în faţa unor situaţii pe care este bine să le abordăm cu un grad înalt de responsabilitate. În caz contrar, este posibil ca viaţa să ne lase “repetenţi” şi să fim nevoiţi să reluăm un proces, sau o etapă a ei.

De câte ori aţi auzit expresia “copilul din noi”? Fiecare dintre noi avem persoane în faţa cărora scăpăm de inhibiţii, în faţa cărora ne permitem să avem “accese de copilărie”. Unii dintre noi chiar caută astfel de persoane, care nu doar ne acceptă aşa cum suntem, dar chiar ne încurajază să dăm frâu liber copilului din noi. Copilăria este văzută de cele mai multe ori ca o perioadă de acumulare de informaţii, de formare de deprinderi şi de joacă. Dintre toate acestea, “joaca” are un rol foarte important, ea fiind ultimul bastion în calea uniformizării sociale ce i se pretinde copilului şi mai târziu adolescentului. Este adevărat că, atâta timp cât dorim să fim fiinţe sociale funcţionale, trebuie să ne supunem regulilor societăţii, dar nu trebuie să facem asta cu preţul vieţii copilului din noi. El este esenţa noastră, latura noastră creativă, legătura cu divinul. Este cel care ne ţine ancorat în umanitate. Fără el, nu am fi decât nişte roboţi. Unii dintre ei, foarte buni în îndeplinirea sarcinilor (sociale), alţii mai puţin buni.

A fi matur nu înseamnă neapărat să fim mereu serioşi, obiectivi, analitici sau nonemoţionali. Toate acestea, realizate în mod repetat, au tendinţa de ne face în cele din urmă trişti, lipsiţi de prieteni apropiaţi, înconjuraţi mereu doar de colegi sau cunoştinţe. A fi matur înseamnă să deprinzi abilitatea de a alterna, într-un mod echilibrat, momentele de responsabilitate cu cele de copilărie. Un om matur este un om fericit, pentru că fericirea izvorăşte întotdeauna din echilibru.

Dacă vă plac articolele noastre puteţi arăta acest blog prietenilor. De asemenea, ne puteţi propune teme pentru articolele viitoare la adresa de e-mail office@facekeys.ro.

Articol de Alex B

Fizionomia europeană ca parte a fiziologiei

La fel cum sportivii îşi dezvoltă diferit anumite grupe de muşchi, în funcţie de sportul pe care îl practică, oamenii folosesc diferit muşchii feţei în funcţie de stările emoţionale pe care le experimentează sau de şocurile pe care le resimt în viaţă.

În aproape toate timpurile, fizionomia s-a bucurat de o mare popularitate, fiindu-i dedicată o literatura vastă. Ea apare menţionată sau tratată în unele dintre cele mai vechi scrieri ale literaturii clasice. Homer şi Hipocrate au făcut din fizionomie o parte a filozofiei practice.

Cel mai vechi tratat sistematic despre fizionomie îi este atribuit lui Aristotel - Descifrarea secretelor naturii cu ajutorul fizionomiei. Acesta a analizat caracterele oamenilor pornind de la diferite caracteristici care îi diferenţiau, precum culoarea pielii, a părului, forma corpului şi a membrelor, mersul sau vocea.

Dintre autorii clasici latini care fac referire la fizionomie în scrierile lor îi amintim pe Juvenal, Suetonius sau Pliniu cel Bătrân.

Scriitori arabi, precum alchimistul al-Razi sau Averrous au contribuit şi ei la dezvoltarea literaturii despre fizionomie iar cercetători precum Avicenna au tratat şi aplicat pe larg acest subiect.

În perioada evului mediu, fizionomiei clasice, descriptive i-a fost adăugată şi o latură de predicţie, fiind de multe ori asociată şi cu astrologia, lucru care i-a conferit de multe ori, mai ales în folclor, un caracter profetic sau magic.

În secolele XVIII şi XIX, fizionomia a fost folosită ca metodă de detectare tendințelor criminale.

Sistemul dezvoltat de Franz-Joseph Gall a primit numele de frenologie. Frenologia este ştiinţa în care conformația craniului este un indicator al facultăților mintale și al trăsăturilor de caracter.

Cesare Lombroso a încercat să demonstreze o posibilă relație între psihopatologia penală și defecte fizice sau constituționale, ajungând şi să jupoaie feţele cadavrelor criminalilor pentru a le studia muşchii feţei.

În anii 1920, Dr. Edward Vincent Jones, judecător al  Curtii Supreme Americane, fascinat de asemănările dintre miile de oameni întâlniţi în sălile de judecată, a început să studieze trăsăturile fizionomice. Nefiind multumit de literatura de specialitate pe care a găsit-o la acea vreme, Jones a ajuns ca prin intermediul observaţiilor repetate să descopere 64 de indicatori precişi ai unui carcter. El si-a denumit metoda “personologie”.

Joel Friedlander a descris şi clasificat oamenii în şapte tipuri fiziologice, tipuri care îşi au originea în endocrinologie. Aceste tipuri sunt cunoscute azi ca fiind solar, lunar, venusian, mercurian, jovial, marțian și taciturn.

De asemenea, în anii 1930, studiile legate de personalitate au început să ia în considerare şi contextul mai larg, social, în care o persoană a trăit, precum și presiunile culturale.

În anii 1960, psihologul american Paul Ekman a debutat în domeniul citirii faciale și a descoperit că faţa este un instrument extraordinar şi foarte eficient în comunicare. Plecând de la aceasta idee a presupus ca trebuie să existe reguli care guvernează modul în care se poate face interpretarea expresiilor faciale. Ekman a creat ipoteza conform căreia expresiile faciale sunt produsele evoluției.

Vom trata pe larg viaţa şi opera pionierilor fizionomişti, dedicându-le câte un capitol, ca parte a cărţii despre istoria şi rolul fizionomiei în lume, carte pe care o pregătim. Ne puteţi susţine citindu-ne articolele şi împartăşindu-le cu prietenii.

Face Keys Romania

Articol de Alex B