Totul are o faţă...cea a oamenilor se numeşte chip, cea a situaţiilor se numeşte perspectivă, cea a timpului se numeşte curgere, cea a inimii se numeşte emoţie. Ȋntre chip şi emoţie există un fir nevăzut, dar trainic, un fir de adevăr care poate fi citit fără cuvinte, doar cu privirea. Toţi descifrăm acest fir şi-l depănăm pentru a putea ţese pânza relaţiilor cu ceilalţi. Ca să descifrezi însă în profunzime acest fir ai nevoie de răbdare, de antrenament şi mai ales de cunoaştere şi înţelegere a mecanismelor care nasc acest fir. Aşa am început eu studiul fizionomiei - vrând să înţeleg la un nivel mai adânc ce citesc ochii mei pe feţele oamenilor. Nevoia de a crea relaţii armonioase, de a evolua alături de semenii mei prin interacţiunea dintre noi m-a făcut să caut instrumentul magic care să îmi deschidă uşa comunicării eficiente şi relaxate cu ceilalţi. Am descoperit acel instrument magic în ştiinţa numită "citirea chipului".
Entuziasmul primului contact cu domeniul citirilor faciale este greu de descris în cuvinte - recunosc la fiecare promoţie de cursanţi sclipirea acelor "aha"-uri, privirea strălucitoare ca a unui copil căruia i se dă o jucărie fermecată cu care poate să călătorească în tărâmuri cunoscute într-un mod necunoscut. Totul pare aşa de simplu şi de firesc când este explicat la curs şi chiar te întrebi "Oare cum nu mi-am dat seama?!". Ȋnţelegi şi te înţelegi brusc din alte perspective. Pentru că trăim toţi citind chipuri, prima oară când primeşti informaţiile ţi se par atât de fireşti şi uşor de asimilat, dar odată ce înaintezi şi ele se acumulează intervine aglomerarea şi necesitatea de a le asimila pe "bucăţele". Şi uneori ţi se pare că ai în faţă "un elefant" pe care trebuie să-l înghiţi....cu tot cu urechile acelea mari! Dar cum "elefantul se mănâncă cu linguriţa", aşa cum am învăţat de la profesorul meu, Alexandru Bocunescu, pui mâna pe linguriţă şi treci la treabă. Asta doar dacă ai răbdare, dorinţa de a învăţa şi perseverenţă. Şi neapărat o linguriţă rezistentă :)))
Ca în orice alt domeniu, nu ajungi specialist peste noapte, ci exersând, greşind şi corectând, încercând şi găsindu-ţi propriile asocieri, interpretări şi modalităţi de lucru. Şi pe măsură ce lucrezi, orice faţă se deschide înaintea ta ca o carte nouă şi fascinantă şi îţi spune povestea unicităţii fiecăruia dintre noi, dar şi a rădăcinilor care ne unesc pe toţi.
Vine vremea când ştii că poţi citi pe chipuri şi - mândru de tot ce ai învăţat, dar şi mult smerit şi schimbat de toate înţelesurile pe care ţi le-au dezvăluit feţele celorlalţi şi a ta - spui "Sunt cititor de chipuri". Este unul dintre momentele în care raportul tău cu ceilalţi se reformulează. Unii oameni dispar din jurul tău sau te ocolesc, alţii - neştiind că faţa nu minte niciodată - îmbracă brusc măşti nefireşti, transformându-se în "fake humans". Mulţi se tem că le-ai intra în suflet şi în gând şi, pentru că şi lor le e frică de ce este acolo, preferă să stea departe. Teama este cea care îşi face loc în privirile lor - teama de judecată, teama de propriul sine autentic oglindit în celălalt, teama de a afla despre sine ceea ce ştiu, dar nu vor să vadă pentru că e mai comod sau pentru că doare prea tare. Şi tu, cel care ai învăţat să citeşti chipuri pentru a putea să te apropii de oameni, să îi iubeşti pentru că îi înţelegi dincolo de măşti, vezi cum unii încep să ezite, alţii să evite, iar alţii să fugă de-a dreptul.
"Sunt cititor de chipuri", vă pot spune cum iubiţi, cum dăruiţi, cum primiţi, cum cunoaşteţi, cum vă conduceţi viaţa... şi oamenii vin fascinaţi pentru că vor să audă din gura cititorului de chipuri aceeaşi poveste pe care şi-au ţesut-o despre sine şi care e uneori aşa de diferită de povestea pe care viaţa o ţese pe chipul nostru. Dar povestea există dincolo de ce vrem sau credem noi şi ea este întotdeauna un dar: darul evoluţiei noastre. Şi cititorul de chipuri te poate ajuta să o descifrezi pentru a deveni mai bun şi pentru a şti cine eşti cu adevărat, pentru a te preţui cum se cuvine.
Dincolo de citirile profesionale, oamenii se întreabă de cele mai multe ori, dacă fizionomistul a făcut din meseria sa un mod de viaţă, dacă citeşte neîncetat pe toţi cei din jurul său. Ȋnchipuiţi-vă că sunteţi într-o bibliotecă imensă şi că ştiţi să citiţi orice carte, indiferent de limba în care este scrisă. Oricât v-ar plăcea să citiţi, la un moment dat aveţi nevoie de a ieşi din bibliotecă la soare şi la aer şi de a uita orice alfabet, orice scriere. Aveţi nevoie să trăiţi dincolo de ceea ce ştiţi, doar să trăiţi bucuria de a exista şi de a fi cu şi între oameni. Nu, un cititor de chipuri îşi activează cunoaşterea doar atunci când e necesar - fie în viaţa sa profesională, căci asta îi este meseria, fie în viaţa personală, atunci când îşi doreşte să înţeleagă omul din faţa sa dincolo de cuvinte. Şi dacă nu doreşte să-l înţeleagă cu iubire, cu compasiune şi cu toleranţă, pentru a putea să găsească punţi către acel fir magic din inima lui, pur şi simplu ştie că "bagheta lui magică" nu va funcţiona şi că tot ceea ce va obţine va fi neadevărat.
Acesta este de fapt secretul unui bun cititor de chipuri - să ştie că toate darurile cunoaşterii sale îi sunt date şi funcţionează atâta timp cât sunt folosite pentru a armoniza, pentru a ajuta, pentru a echilibra comunicarea interumană. Să ştie că tot ce află din citirile sale nu trebuie judecat, etichetat sau, cel mai grav, folosit pentru interesul propriu sau al altora. Ȋn momentul în care ar pica în această capcană, toată munca sa ar fi anulată. Pentru că a citi chipuri înseamnă a iubi natura umană în toate formele sale, fără deosebire şi fără părtinire.
Sunt cititor de chipuri şi iubesc chipul fiecăruia dintre voi, pentru că iubesc viaţa!
Articol de Corina Chelaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu