Alzheimerul, o boală perfidă, care aruncă oamenii în uitare

Este frustrant atunci când nu mai ştii unde ai pus un anumit lucru, dar devine dureros atunci când nu reuşeşti să îți mai aduci aminte părți din propria viață sau, mai grav, cine sunt cei din familia ta, să nu mai recunoşti copii, rude, prieteni dragi, să devii un străin înconjurat de străini în propria ta lume. De ce? Din ce cauză? Sunt întrebările care îi macină pe cei care se confruntă cu astfel de probleme. 

Un studiu recent, realizat de cercetătorii canadieni, arată că Alzheimerul - o boală neurodegenerativă progresivă - afectează nu doar atenția, percepția şi memoria unei persoane, ci şi abilitatea de a recunoaşte feţe. Aşadar, omul pe care bolnavul îl ştie de o viață devine un necunoscut... Studiul se bazează pe ideea că fiinţele umane au capacitatea de a identifica rapid pe cineva, văzându-i chipul într-o imagine. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Montreal au descoperit că Alzheimerul afectează percepţia holistică.  Echipa de oameni de ştiință a comparat două grupuri de persoane în vârstă, unele care aveau Alzheimer, altele sănătoase. Subiecții au privit imagini cu fețe şi maşini, fie în poziție normală, fie cu susul în jos. 

Dacă pozele aşezate invers au fost recunoscute uşor, lucrurile au stat diferit în cazul imaginilor aflate în poziție normală. „În cazul imaginilor aşezate normal, oamenii cu Alzheimer s-au mişcat mai încet şi au făcut mai multe greşeli decât indivizii sănătoşi”, a explicat medicul Sven Joubert, unul dintre autorii studiului.  Medicul a adăugat că bolnavii de Alzheimer care au participat la studiu au identificat cu uşurinţă maşinile, care nu necesită percepţie holistică. Acest lucru sugerează că boala cauzează probleme mai mari în ceea ce priveşte recunoaşterea feţelor. 

Nu trebuie neglijată deloc gândirea pozitivă. Este o regulă valabilă întotdeauna, mai ales în astfel de cazuri. Un studiu coordonat de Şcoala de Sănătate Publică Yale a dezvăluit că persoanele care au gânduri negative în privinţa înaintării în vârstă au mai multe şanse să sufere schimbări la nivelul creierului, asociate cu boala Alzheimer. Cercetarea a analizat investigaţiile RMN pentru persoane sănătoase şi a demonstrat că, la participanţii care aveau idei negative despre bătrâneţe, hipocampusul (regiunea creierului responsabilă pentru memorie) tinde să fie mai mic. Volumul hipocampusului (supranumit "centrul memoriei") tinde să fie mai mic la persoanele afectate de demenţă sau boala Alzheimer. 

Între 5 şi 10% din populaţia cu vârsta de peste 65 de ani suferă de Alzheimer. Şi, aproximativ jumătate dintre seniorii cu vârste peste 85 de ani suferă de această boală. Deoarece femeile tind să trăiască mai mult decât bărbaţii, numărul femeilor afectate de Alzheimer este mai mare decât cel al  bărbaţilor.  

La nivel mondial, data de 21 Septembrie a fost declarată Zi mondială pentru combaterea maladiei Alzheimer. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Cocktailul carieră, succes, fericire

Drumul spre putere şi o carieră de suces nu este întotdeauna şi cel spre fericire! Femeile care dețin funcții de conducere sunt mai deprimate decât bărbații aflați pe posturi similare, arată un studiu realizat de cercetătorii americani. Analiza a vizat un eşantion de 2.800 de persoane, femei şi bărbaţi, de vârstă mijlocie. 

Autorii studiului au remarcat că bărbaţii decid mai uşor decât femeile când trebuie să înceapă şi să încheie munca. Şi sunt mai puţin monitorizaţi de superiorii lor. Femeile director se confruntă însă cu tensiuni interpersonale, interacţiuni sociale negative, stereotipuri, prejudecăţi, izolare socială şi rezistenţă din partea subalternilor, colegilor şi superiorilor. Iar atunci când femeile adoptă comportamente tradiţional masculine în calitate de lideri, sunt adeseori criticate că şi-au pierdut feminitatea. Cu toate acestea, colegii lor nu cred că femeile ar fi lideri buni atunci când văd în ele doar caracteristici feminine. 

În ceea ce priveşte capitolul greutate - adică siluetă - femeile cu funcții de conducere par să slăbească, arată un studiu al britanicilor. Constatarea vine în urma unei analize a datelor statistice din perioada 1997 – 2008,   cu privire la persoanele obeze. 

Specialiştii sunt de parere că această tendință a apărut deoarece o femeie care ocupă o funcție de conducere este mai aspru criticată decât dacă ar fi o simplă angajată. 

O altă explicație este că, în rândul femeilor, se pune uneori un accent mai mare pe aspectul fizic decât asupra competențelor sale profesionale, lucru ce nu este întâlnit şi în rândul bărbaților. 

În România, statisticile arată că 60% din persoanele cu studii superioare sunt femei. Dar, femeile sunt minoritare în  funcţii de conducere. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: bbc.com

Dailymail.co.uk

Caruselul emoțiilor

Ce emoție ține cel mai mult? Să fie bucuria? Să fie teama? Răspunsul cercetătorilor este... tristețea, care - spun ei - poate dura de până la 240 de ori mai mult decât orice altă emoție. Cum explică ei asta? Această stare este, de obicei, asociată cu evenimente dramatice, cum ar fi moartea cuiva ori accidentele, şi este nevoie de mai mult timp ca persoana să depăşească acest episod. 

Studiul a fost realizat de Philippe Verduyn şi Saskia Lavrijsen de la Universitatea Leuven, Belgia. Cercetătorii belgieni au rugat 233 de elevi de liceu să-şi reamintească episoade emoţionale recente şi să spună cât au durat acestea. De asemenea, participanţii au răspuns la întrebări despre strategiile pe care le utilizează pentru a gestiona aceste emoţii. 

Din 27 de emoţii raportate de subiecţi, tristeţea s-a dovedit a fi cea mai durabilă, în vreme ce ruşinea, surprinderea, teama, dezgustul, plictiseala, iritarea sau sentimentul de uşurare dispăreau adesea foarte repede. Ca regulă generală, cercetătorii au descoperit că emoţiile de scurtă durată sunt de obicei declanşate de evenimente cărora li se acordă o importanţă relativ mică. Sentimentul de vină persistă mai mult decât ruşinea, iar anxietatea durează mai mult decât frica. 

Pe de altă parte, cel mai frecvent sentiment este bucuria, resimțită - spun cercetătorii - de aproximativ 9 ori pe săptămână, deci de 468 de ori pe an. Dacă tristețea ne "sâcâie" de aproape 312 ori pe an,  furia apare de 260 ori, dezgustul de 157, iar teama de 156 ori pe an. Studiul a analizat 2.000 de britanici şi a fost realizat în contextul lansării DVD-ului "Inside Out", pentru care doctorul Paul Ekman s-a  implicat în stabilirea celor 5 emoții principale din film. 

În ceea ce-i priveşte pe români, România ocupă locul al 71-lea în clasamentul țărilor cu cei mai fericiți oameni, într-o analiză în care au fost luate în considerare 156 de state. Pe locurile fruntaşe se situează Norvegia, Finlanda şi Canada. Iar în țări precum Buthan, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi Scoția există chiar şi un ministru al fericirii! 

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: Sciencedaily.com

Cele mai rare culori de ochi din lume

Evident, cu ajutorul lentilelor de contact, putem obține chiar orice culoare a ochilor ne dorim. Şi o putem schimba zilnic, sau de mai multe ori pe zi, o putem asorta cu rochia, cravata sau... starea de spirit. Totuşi, care este cea mai rară culoare naturală întâlnită pe mapamond? Ei bine, culoarea... roşie! Şi nu e vorba aici de oboseala, ci de ochii persoanelor aşa numite albinoase. În cazul lor, irisul nu conţine aproape deloc melanină, iar lumina trece prin el şi reflectă hemoglobina din vasele sangvine de pe retină - de unde şi nuanţa roşiatică. Oamenii cu ochii roşii suferă, de obicei, de fotofobie sau boli ca strabism, miopie sau astigmatism. 

Ochii negri, în cazul cărora nu se poate face diferența între iris şi pupilă, sunt, de asemenea, o raritate. Doar 1% din populaţia lumii are ochi negri, majoritatea în Africa, Asia şi America. 

Ochii violet, ca ai celebrei actrițe Liz Taylor, rămân, pentru mulți, doar un vis, îndeplinit numai cu ajutorul lentilelor de contact. 

Ochii de culoarea chihlimbarului, ce au drept cauză excesul de lipocrom în iris, pot fi întâlniți în Brazilia, dar şi în anumite părţi din Europa sau Asia. 

Iar cu ochi verzi se mândresc, surprinzător, numai 2% dintre pământeni.  

Articol de Alma B

Face Keys România

Sănătate pentru creier, în farfurie

Pregătirile pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos ar putea începe cu o plimbare - pe jos - până la piață. Nu ezitați să vă opriți în fața tarabelor cu leurdă. Această plantă conţine vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu şi proteine - o adevărată colecție de vitamine şi minerale într-o singură legătură de verdeață. Nu doar că ajută enorm organismul să se mențină în parametrii optimi, dar este benefică şi în tratarea insomniei, stimulează capacitatea de memorare, combate momentele de lapsus, stările depresive şi de anxietate. Mai mult, leurda consumată regulat poate duce la prevenirea bolii Alzheimer, dar şi a demenței şi stimulează memoria şi puterea de concentrare. 

Spanacul este, de asemenea, o minune. Este bogat în fier, calciu, magneziu, acid folic, vitamine precum A, C şi K. Şi, potrivit studiilor, ajută la stimularea funcţiilor creierului. 

Spanacul și alte legume cu frunze verzi, consumate zilnic, ar putea preveni pericolul degenerării neuronale, până la demență, susțin cercetătorii de la Universitatea Rush din Chicago. Aceştia au evaluat anual dieta și capacitatea mentală a aproximativ 950 de persoane, cu o vârstă medie de 81 de ani, pe o perioadă de doi până la 10 ani, scrie telegraph.co.uk. Cei care au mâncat legume cu frunze verzi, cum ar fi spanac și varză creață, o dată sau de două ori pe zi, au înregistrat un declin cognitiv semnificativ mai mic decât cei care nu au avut acest obicei alimentar, chiar și atunci când au fost luați în considerare și alți factori, cum sunt educația, exercițiile fizice și istoricul familial de demență. Aşadar, nu ocoliți nici varza creață! 

Şi, tot la capitolul verde şi de... neratat se încadrează şi mazărea, bogată în proteine bune pentru memorie şi concentrare. Iar broccoli - o sursă foarte bună de vitamina C, vitamina K, magneziu, calciu, fier, vitamina A şi vitamina B6 - stimulează viteza de procesare a informațiilor. 

Morcovii sunt şi ei pe listă. Au betacaroten, care se comportă ca un antioxidant şi protejează organismul împotriva degradării celulare. Nu uităm nici de miraculosul ghimbir. Fiind bogat în potasiu şi mangan, creşte imunitatea şi, mai mult, consumat regulat, încetineşte evoluția bolilor neuro-degenerative. 

Iar somonul, dincolo de faptul că este gustos, este bogat în  proteine şi Omega-3 şi este dovedit ştiințific că reduce riscul de apariţie a bolii Alzheimer. Stridiile şi sardinele ajută şi ele. Au vitamina B12, care relaxează sistemul nervos, ceea ce va duce la o mai mare claritate în gândire. 

Nucile sunt o altă comoară în farfuria omului. Sunt pline de elemente anti-inflamatoare, bune pentru  inimă şi creier. Conțin acid alfa-linoleic, ce face sângele să circule mai bine şi, astfel, creierul este mai bine oxigenat. Iar migdalele, datorită conținutului mare de acizi graşi  Omega 6 şi fosfor, contribuie substanțial la dezvoltarea şi funcționarea optimă a creierului. De asemenea, importantă este şi acțiunea antidepresivă a triptofanului, un aminoacid esențial pentru creier, aflat în compoziția migdalelor. 

Caisele reprezintă un alt izvor de energie. Conțin un cocktail de minerale ce stimulează neuronii. Afinele şi avocado sunt, de asemenea, recomandate de specialişti pentru o memorie de invidiat. Iar pepenele roşu - datorită conținutului ridicat de vitamina B6 - este benefic în producerea unor substanțe precum serotonina, melatonina şi dopamina, cu rol în combaterea depresiei, anxietății şi insomniei. 

Şi, nu vă gândiți la cafea doar ca la o plăcere vinovată! Cafeina stimulează acuitatea mentală şi reprezintă o doză de energie. În  plus, cafeaua are şi antioxidanți, care ajută creierul să rămână alert. Desigur, atâta timp cât păstrăm măsura. 

Meniul e gata! Poftă bună la sănătate! 

Articol de Alma B

Face Keys România

Cei mai buni prieteni ai oamenilor. Emoții şi relații sincere

 Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului, spune o vorbă din popor. Ei bine, cercetătorii  au încercat să vină şi cu argumente forte în acest sens, sau măcar cu explicații. 

În primul rând, între om şi câine, este.... dragoste la prima vedere. Mai exact, când cei doi se privesc în ochi, nivelurile de ocitocină - numit hormonul dragostei, încrederii și plăcerii - cresc mult în creier și întăresc legăturile,  potrivit unui studiu al cercetătorilor japonezi, publicat în revista americană Science. 

Conform unui alt studiu, realizat la universități din Marea Britanie şi Brazilia, câinii pot recunoaşte emoțiile umane. Iată încă un aspect care ilustrează de ce se înfiripă această legătură puternică între stăpân şi animalul de companie. Echipe de experți în comportamentul animalelor și psihologi de la universitățile Lincoln și Sao Paulo au demonstrat că aceste necuvântătoare pot forma reprezentări abstracte mentale ale stărilor emoționale umane. 17 câini nedresați, din Marea Britanie și Portugalia, au fost puși să vadă imagini și să asculte comenzi atât pe un ton prietenos, cât şi pe unul nervos. Rezultatul? Câinii au căutat cu privirea imaginea care avea expresia facială corespunzătoare sunetului şi emoției respective. ''Studiul arată că un câine are abilitatea de a integra două surse diferite de informații senzoriale într-o percepție coerentă a emoției - atât la oameni, cât și la câini." a spus unul dintre oamenii de ştiință. 

Şi, o altă dovadă de empatie - rudimentară, e drept - este că, atunci când stăpânul cască, se molipseşte şi câinele, după cum indică studii făcute de cercetătorii japonezi. 

Pe de altă parte, un alt studiu recent arată că şi caii - alte ncuvântătoare apropiate de oameni - pot recunoaşte emoțiile umane. Autorii cercetării - oameni de ştiință de la Universitatea din Sussex - au realizat că domesticirea ar fi putut juca un rol important în adaptarea acestor animale nobile la comportamentul uman. Ca să ajungă la această concluzie, au pus în fața a 28 de cai fotografii cu chipurile unor persoane şi au observat că aceştia au reacționat negativ la expresii care denotau furie. Adică, priveau expresiile furioase cu ochiul stâng. ”Emisfera dreaptă e specializată în procesarea stimulilor negativi,” explică o cercetătoare. De asemenea, la vederea expresiilor furioase, caii – cărora le fuseseră atașate aparate de monitorizare a inimii – înregistrau un număr semnificativ mai mare de bătăi ale inimii. 

Autorii studiului sunt de părere că, în vreme ce caii ar putea fi înzestrați din naștere cu abilitatea de a recunoaște emoții în alți membri ai speciei, capacitatea de a recunoaște emoții umane poate fi pusă pe seama domesticirii. 

În plus, spun cercetătorii de la universitățile britanice Essex și Portsmouth și de la cea americană Duquesne din Pittsburgh, caii și oamenii au expresii faciale foarte asemănătoare, cea ce ar putea fi un indiciu referitor la existența unor elemente comune în evoluția acestor specii.  Potrivit studiului, publicat de revista științifică britanică "Plos One", după ce au elaborat un sistem de catalogare a expresiilor faciale în funcție de mișcările anumitor mușchi, cercetătorii au identificat 13 mișcări ale feței la cimpanzei, 16 la câini, 17 la cai și 27 la oameni. Aşadar, caii şi câinii se apropie cel mai mult de specia umană din acest punct de vedere. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: Reuters 

The Telegraph 

BBC

Dailymail.co.uk 

Între ştiinţă şi spiritualitate – glanda pineală

Cu formă de con şi de mărimea unui bob de mazăre, localizată în centrul creierului, glanda pineală trezeşte un interes foarte mare în zilele noastre. Pentru mulţi căutători în ale spiritualităţii, este “tronul sufletului” sau “al treilea ochi”. Este descrisă ca partea corpului care acţionează ca o antenă spirituală, conectându-ne cu lumea non fizică, cu nivelurile spirituale ale existenţei noastre. Pentru oamenii de ştiinţă, care privesc strict materialist, este o glandă endocrină responsabilă de secreţia hormonului melatonină, hormon care - printre altele - este responsabil şi de reglarea ciclurilor circadiene. De calitatea somnului sau, mai bine spus, de cantitatea de melatonină secretată, depinde felul în care ne simţim şi gândim în fiecare zi.  

Această mică parte a corpului uman este subiectul multor discuţii şi dezbateri şi multă lume crede că, prin detoxifierea, decalcifierea, defluorizarea ei, se pot atinge stări de conştienţă spirituală şi de experimentare profundă şi clară a spiritualităţii. Descartes a definit această glandă ca fiind “principalul loc al sufletului”.

De partea cealaltă, cei care neagă existenţa unei dimensiuni spirituale a vieţii apelează la cartea conform căreia nu există nicio dovadă care să arate legătura dintre o glandă din organismul uman şi experienţele spirituale. Totuşi, mulţi oameni care şi-au dezvoltat, în decursul timpului, aptitudinea de a conştientiza şi de reflecta, necesare pentru conexiunea corectă cu esenţa spirituală umană, au declarat că anumite lucruri se întâmplă în această zonă. Printre ele, viziuni, gânduri intuitive, vibraţii, rezonanţă armonică a anumitor sunete sau diverse fenomene mistice.

În timp ce dezbaterile dintre adepţii ştiinţei materialiste şi cei ai spiritualităţii totale continuă, asupra glandei pineale îşi apleacă atenţia ambele tabere. Şi unii, şi alţii fac paşi importanţi în direcţia explicării faptului că oamenii sunt şi fiinţe spirituale, capabile să aibă experienţe psihologice care nu se înscriu în tiparele cercetărilor ştiinţifice moderne.

Deşi experienţa spirituală umană presupune mai mult decât a avea o glandă pineală decalcifiată şi detoxifiată, în cultura modernă această glandă are o însemnătate specială, deoarece oamenii caută orice metodă sau tehnică ce îi pot ajuta să se (re)conecteze cu divinitatea. Dincolo de acestea, “activarea” glandei pineale este foarte benefică în reglarea stării emoţionale, a somnului şi a nivelului de energie. Iată câteva exerciţii pentru îmbunătăţirea funcţiilor glandei pinele:

-Staţi la Soare – lumina stimulează glanda inelă să producă serotonină şi stimulează mintea. Orice expunere la lumină are drept rezultat producerea de serotonină, numită şi hormonul fericirii, neurotransmiţător responsabil cu starea noastră şi cu nivelul de energie. Este bine să evităm orice sursă de lumină în timpul nopţii, pentru a lăsa glanda pineală să producă melatonina, responabilă de suprimarea serotoninei.

-Dormiţi în întuneric – întunericul complet asigură o producţie suficientă de melatonină, lucru care ridică nivelul calităţii somnului. Orice sursă de lumină din dormitor afectează buna funcţionare a glandei pineale şi face somnul să fie mai puţin odihnitor.

-Privitul spre Soare – este o metodă controversată de activare a glandei pineale şi nu o voi descrie aici pentru că nu există dovezi că ea ar funcţiona şi nici că este sigură pentru sănătate. Mai multe detalii desprea ea găsiţi însă pe net (Sun gazing).

- Meditaţia – glanda pineală răspunde la semnale bioelectrice de lumină şi întuneric. Meditaţia activează această energie bioelectrică, iar prin practică poate fi direcţionată catre glanda pineală, ce reacţionează foarte uşor la acest stimul.  

Mai jos aveţi câteva întrebări legate de glanda pineală, care sper să vă aducă mai aproape de găsirea propriului adevăr. Vă rog să ţineţi mine însă cuvinele lui Marcus Aurelius “Tot ce auziţi este doar o opinie, nu un fapt, iar tot ce vedeţi este doar o perspectivă, nu adevărul.”

- Este glanda pineală un atribut evolutiv? Este un al treilea ochi fizic, ce s-a retras în timpul evoluţiei către centrul creierului şi şi-a schimbat funcţia din aceea de a capta lumina în cea de a regla ciclurile zi-noapte în funcţie de înformaţiile primite de la ochii fizici rămaşi?

- De ce, în stările vizionare induse, oamenii se concentrează exact asupra acestei zone din centrul creierului?

- Dacă nu există nicio conexiune între glanda pineală şi spiritualitate, de ce, conform practicilor şi tradiţiilor străvechi hinduse, chakra Ajna este localizată fix în acest loc?

- De ce, de secole, este considerată “ochiul minţii” sau intuiţia sau asociatc cu acestea?

- Există o legătură între glanda pinelă (care are formă de con) şi statuia din bronz în formă de con, numită Pigna, aflată în Vatican?

- Produce glanda pinelă dimetiltriptamina (DMT), folosită şi în medicina tradiţională amazoniană (Ayahuasca) şi responsabilă de viziuni incredibile?

- Este adevărat că dimetiltriptamina este eliberată în cantităţi foarte mari de glanda pineală atunci când o persoană moare sau când se află în moarte clinică?

- De ce Ochiul lui Horus din Egiptul Antic arată ca secţiunea mediană prin creierul uman şi centrată asupra talamusului şi a glandei pineale?

- De ce este glanda pineala singura parte a corpului uman care se calcifică şi se solidifică odată cu trecerea timpului?

- Dacă glanda pineală nu are efect asupra conştiinţei, de ce, la cei care suferă de boala Alzheimer sau demenţă, este mult mai calcifiată decât în alte cazuri? Ambele boli fac oamenii să pară deconectaţi de “lumea reală”.

- De ce, în urma curelor de detoxifiere ale glandei pineale, oamenii susţin că au experienţe spirituale mai puternice?

-  De ce, în urma curelor de decalcifiere, oamenii îşi amintesc mai uşor visele?

Deşi răspunsurile la aceste întrebări pot avea implicaţii profunde şi ele ar fi mai potrivite în mediile ştiinţifice sau filozofice, rolul acestor întrebări este de a extinde nivelul de conştientizare al tuturor şi de (re)conectare dintre trup, minte şi suflet.

Articol de Alex B

Face Keys România

Sindromul "inimii frânte"

Dragostea este o "armă" letală, chiar poate ucide, spun cercetătorii, care au realizat un studiu amplu, pe 740.000 de persoane din Statele Unite, adică 370.000 perechi căsătorite, pe parcursul a 9 ani. 

La final, au constatat că inima chiar se poate îmbolnăvi fizic, din cauza unor dureri sufleteşti. Atunci când unul dintre parteneri moare, riscul ca şi celălalt să se stingă creşte semnificativ. Sănătatea celui care supraviețuieşte este serios afectată de pierderea celui drag. 

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că inima are de suferit, din cauza cantității mari de hormoni de stres. Apar brusc dureri toracice şi insuficienţă cardiacă. Prin urmare, spun ei, sindromul inimii frânte ar fi legat de un eveniment şocant. 

Medicii vorbesc despre sindromul inimii frânte sub denumirea de cardiomiopatie de stres. Aceasta e definită drept starea în care stresul puternic emoțional sau fizic poate duce la slăbirea rapidă şi dramatică a muşchiului inimii. Nu este însă o afecțiune ireversibilă şi nici una cu o incidență foarte mare - e întâlnită, anual, la 2% dintre pacienti, iar 80% dintre aceştia sunt femei. Cei care cer sfatul doctorului, urmează tratament şi iubesc foarte mult şi viața îşi revin complet.

Faţa spune foarte multe lucruri despre starea omului, dar şi despre trăirile şi evenimentele prin care acesta a trecut. Ea arată felul în care emoţiile au fost gestionate, dar şi cum afectează încă viaţa. Puteţi învăţa cum să recunoaşteţi stresul emoţional, tristeţea sau pesimismul pe faţa persoanelor dragi sau ale oamenilor pe care doar ce i-aţi cunoscut, dar şi cum muşchii feţei exprimă vitalitatea, dragostea de viaţă sau optimismul.

Ariticol de Alma B

Face Keys România

Politeţea şi profitul

Să fii... de treabă nu pare foarte profitabil! Persoanele amabile şi prietenoase la locul de muncă au venituri mai mici decât cele dezagreabile, iar asta e valabil mai ales în cazul bărbaţilor.

Oricât de neplăcut sună, este concluzia unui studiu realizat în Statele Unite, cercetare în care au fost incluşi 10 mii de angajaţi cu profesii variate şi salarii şi vârste diferite.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că bărbaţii cu un comportament deloc agreabil la serviciu câştigă cu 18 la sută mai mult decât cei simpatici. Iar femeile care atrag antipatii au salarii mai mari cu 5 procente decât cele sociabile şi binevoitoare.

Pe de altă parte, 460 de studenţi au jucat rolul de manageri ai departamentului de resurse umane ai unei companii si au primit descrieri succinte ale candidaţilor pentru un post de consultant. Iar analiza rezultatelor a arătat că domnii descrişi drept "foarte agreabili" aveau şanse mai mici de a obţine jobul.

Totuşi, politeţea şi amabilitatea rămân calităţi... nepreţuite! 

Articol de Alma B

Face Keys România

sursa: 

http://www.wsj.com

Buzele “vorbesc” despre tine, fără să spui nimic

V-aţi întrebat, măcar o dată, ce pot spune buzele despre voi? Sau de ce percepem oamenii cu buzele pline ca fiind mai senzuali? Iată câteva aspecte interesante despre buze, care v-ar putea intriga.

Grosimea normală a buzelor umane, acolo unde nu s-a intervenit chirurgical sau nu există o cauză patologică, variază între 0.3 şi 2.2 cm. În condiţii normale, buzele ating volumul maxim la începutul vieţii adulte, atunci când persoana trece prin cea mai fertilă perioadă a vieţii. De obicei, grosimea buzelor este o trăsătură genetică, dar există şi excepţii, când grosimea lor este controlată de personalitate, modul de comportament şi mediu.

Pe coperta niciunei reviste nu veţi vedea fotomodele cu buze subţiri. V-aţi întrebat de ce?

Au fost făcute numeroase studii pe această temă. Unul dintre ele, citat de BBC şi realizat pe un eşantion de 250 de femei, a arătat că buzele mai cărnoase pot crea impresia unei persoane mai tinere decât în realitate. Participanţii la studiu au scăzut între 2 şi 5 ani din vârsta femeilor cu buze mai pline, şi au adăugat chiar şi 6 ani la vârsta reală a celor cu buze mai subţiri.

În fizionomie şi în comunicarea nonverbală, buzele au un rol important, fiind al treilea element facial la care ne uităm, inconştient, atunci când vorbim cu cineva. În  folclorul multor popoare, sunt asociate cu senzualitatea, dar şi cu felul oamenilor de a vorbi. În practicile tradiţionale de interpretare a stării de sănătate pe baza trăsăturilor faciale, culoarea buzelor are şi ea o mare însemnătate, având - printre altele - legătură şi cu sistemul circulator. Inconştient, oamenii asociază buzele viu colorate cu o stare de sănătate bună. Dar, nu e tot. S-a constatat că, atunci când oamenii sunt excitaţi, gata de un raport intim, fluxul sangvin creşte la nivelul buzelor, iar culoarea acestora devine mai intensă. Tot inconştient, pentru a atrage potenţialii parteneri, femeile au început să îşi coloreze buzele în tonuri din ce în ce mai aprinse. Din păcate, până nu demult, acesta era un obicei strict feminin.

Buzele nu spun însă doar atât. Pentru că le muşcăm, le ţuguiem, le împingem în faţă ori le atingem cu limba, ele trădează multe aspecte ale personalităţii noastre şi ale lucrurilor care ne trec prin minte sau ale celor pe care urmează să le facem.

Articol de Alex B

Face Keys România

Citim feţe de mici

Citim, se pare, fețe, încă din primele luni de viață. Un studiu recent arată că, pentru a învăța să vorbească, bebeluşii nu doar ascultă vocile celor din jur, ci sunt şi foarte atenți la gura lor şi "citesc" pe buze.  

Cercetătorii de la Florida Atlantic University, din Statele Unite, au realizat un studiu şi au ajuns la concluzia că, în jurul vârstei de 6 luni, copiii îi observă cu atenție pe cei din jur şi învață cum să îşi modeleze buzele pentru a emite sunetele pe care le aud de la ceilalți oameni atunci când aceştia vorbesc. Specialiştii spun că procesul este unul rapid şi cei mici au nevoie de doar câteva luni ca să deprindă mişcările buzelor. După vârsta de 1 an, şi-au însuşit deja mişcările şi îi privesc din nou în ochi pe ceilalți, cu excepția cazurilor în care aud sunete nefamiliare. Atunci, îşi concentrează din nou atenția asupra buzelor, pentru a putea învăța cum să reproducă sunetele respective. 

Cercetarea a fost făcută pe 180 de copii, la vârsta de 4, 6, 8, 10, şi 12 luni. Bebeluşilor le-au fost arătate materiale filmate, în care apărea un adult care vorbea în engleză, apoi în spaniolă. Asta în condițiile în care toți copiii proveneau din familii în care se vorbea engleza. Un dispozitiv, fixat pe capul bebeluşilor cu o bentiță, le-a permis specialiştilor să observe încotro îşi îndreptau cei mici privirea. Astfel, atunci când li se vorbea în engleză, copiii de 4 luni priveau tot timpul în ochii vorbitorului, cei de 6 erau atenți atât la ochi, cât şi la buze, iar cei de 8 şi de 10 luni se uitau în special la gură. În cazul celor de 12 luni, atenția se îndrepta din nou la ochii celui care vorbeşte. Dar, dacă persoana respectivă se exprima în spaniolă, o limbă care nu le era familiară celor mici, chiar şi cei de 12 luni priveau la buzele acesteia, indicând faptul că aveau nevoie de informații suprimentare, ca să învețe noile sunete.  

Cercetătorii vin şi cu o veste liniştitoare pentru părinții ai căror copii vorbesc mai târziu. O analiză pe termen lung a arătat că, la vârsta de 5 ani, aceşti copii nu au mai multe probleme emoționale sau comportamentale decât alții de vârsta lor, atâta timp cât se dezvoltă normal din celelalte puncte de vedere. 

Pe de altă parte, un alt studiu arată că un bebeluş reacționează mult mai bine atunci când un adult îi cântă, decât atunci când îi vorbeşte. Cel mic va fi de două ori mai calm.

Articol de Alma B 

Face Keys România 

Sursa:

-         descopera.ro 

-         nytimes.com 

-         medicalexpres.com

Computer... la purtător!

Cel mai bun şi mai încăpător stick de memorie este, deşi poate nu vă vine să credeţi, chiar... creierul! Acesta e capabil să stocheze uluitor de multe informaţii - mai exact, tot atâtea câte conţine ÎNTREG internetul, după cum au descoperit cercetătorii de la Institutul Salk din La Jolla, California. Iar pentru asta, creierul are nevoie de energia necesară pentru a aprinde... un bec! În schimb, un computer cu aceeaşi memorie şi putere de procesare ar avea nevoie de "puterea unei centrale nucleare”, spun specialiştii.

Gândiţi-vă acum câte poze aţi văzut în toată viaţa voastră, câte feţe aţi privit, pe stradă sau online. Ştiaţi că toate feţele pe care le-aţi văzut, chiar şi în treacăt, au rămas stocate în creierul vostru? Dar, ce este şi mai interesant este că nu doar stocăm aceste informaţii, ci le şi folosim, inconştient, pentru a face asocieri între oamenii pe care îi întâlnim în viaţa de zi cu zi.

Această "armă" puternică a fiecăruia dintre noi are însă şi slăbiciuni... culinare! Creierul uman este programat, se pare, să nu reziste unei tentaţii dulci, atunci când există senzaţia de foame, potrivit unui studiu realizat tot de cercetători americani.

Cum îl meţinem mereu activ, astfel încât să poată stoca în continuare informaţii şi să reziste totuşi cu stoicism gogoşilor, prăjiturilor şi ciocolatei? Nu doar învăţatul continuu şi jocurile pentru memorie reprezintă o soluţie. Într-un studiu recent, publicat în revista Neurobiology of Aging, specialiştii canadieni de la Universitatea Concordia din Montreal au ajuns la concluzia că şi urcatul zilnic al scărilor poate îmbunătăţi sănătatea cerebrală.

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse:

- mediafax.ro

- dailymail.co.uk.