Ochi albaştri? Sau căprui?

Ochii căprui nu-s prietenii... alcoolului! Există dovezi! Sau, cel puțin, cercetări ştiinţifice! 

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat Georgia din oraşul american Atlanta, pe 12.000 femei şi bărbaţi, a scos la iveală că persoanele cu ochi de culoare deschisă consumă cantităţi de alcool considerabil mai mari decât cele cu ochi în nuanţe închise şi sunt mai predispuse la dependență. Aşadar, cei cu ochii căprui se îmbată după mai puține pahare. 

Culoarea irisului uman este determinată de o mare varietate de gene. Nu există una pentru ochii albaştri şi alta pentru cei căprui, ci o combinaţie de cel puţin 12 sau 13 gene, care decide culoarea ochilor. Acele gene asigură, în acelaşi timp, şi alte funcţii în organism, ceea ce explică motivul pentru care culoarea ochilor poate fi determinantă în anumite aspecte legate de starea de sănătate, spun specialiştii. 

Femeile cu ochii albaştri sunt mai norocoase, din punct de vedere estetic, ar spune unele domnişoare cu ochii negri sau căprui, care optează pentru lentilele de contact. Ele nu ştiu însă un detaliu care le-ar face cu adevărat invidioase! Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburgh, femeile caucaziene cu ochi de culoare deschisă - albaştri sau verzi - par să tolereze mai bine durerea fizică şi suferința psihică, în comparație cu femeile caucaziene cu ochi negri sau căprui. 

Inna Belfer, profesor la Universitatea Pittsburgh, spune că studiul ei, pe 58 de femei însărcinate, a arătat că pacientele cu ochi de culori deschise par să aibă parte de mai puțină durere în timpul naşterii. Totodată, suferă mai puțin din cauza anxietății după naştere, prezintă rate mai scăzute de depresie şi au mai puține gânduri negative. 

Pe de altă parte, se pare că reacţiile mai lente ale celor care au ochi albaştri ar însemna că gândesc într-o manieră mai chibzuită, strategică. Într-un test realizat de Universitatea Louisville din Statele Unite, studenţii cu ochi albaştri au avut mai mult succes în activităţile care necesitau planificarea şi structurarea timpului, precum golf, cross-country şi pregătirea pentru examene. 

În 1997, autorii unui studiu apărut în Journal of Social Psychology afirmau că oamenii cu ochi albaştri sunt mult mai puţin predispuşi să facă dezvăluiri despre ei înşişi în discuţiile purtate la psiholog. Iar studii ulterioare au confirmat această descoperire. Potrivit psihologilor germani, autori ai unui studiu publicat în 2006, copiii cu ochi albaştri sunt mai inhibaţi în comportamentele lor decât copiii cu ochi de culori închise. De asemenea, copiii cu ochi albaştri au mai multă grijă de lucrurile noi pe care le primesc.

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani sugerează şi o posibilă legătură - bazată pe observaţie şi dovezi ştiinţifice - între culoarea ochilor şi succesele academice. De exemplu, savanta Marie Curie, care avea ochii albaştri, a primit Premiul Nobel de două ori, în două domenii diferite - fizică şi chimie. 

De unde... azuriul din privire? Ei bine, cercetătorii de la Universitatea Copenhaga spun că o mutaţie genetică ar fi vinovată şi a apărut din întâmplare, într-o zonă de pe ţărmul Mării Negre, la un singur individ, care a trăit în urmă cu 6.000-10.000 de ani şi care este responsabil pentru existenţa tuturor persoanelor cu ochi albaştri din prezent. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Sursa: 

-         Dailymail.co.uk

-         Mediafax.ro 

Privitul în ochi

"Priviți-vă în ochi, atunci când aveți o discuție!" Nu e doar un îndemn fără noimă. 

Studiile cercetătorilor aduc argumente forte. Privitul în ochi prelungit sincronizează activitatea cerebrală a două persoane, susține Institutul Național de Științe Fiziologice din Japonia. 

O echipă de cercetători niponi a studiat atent mecanismele atenției vizuale. Studiul a fost realizat pe 96 de persoane care nu se cunoșteau înainte. Testele la care voluntarii au fost supuşi - trei seturi de experimente, pe o perioadă de două zile - au vizat analiza activității cerebrale în momentul în care două persoane se priveau în ochi. De-a lungul acestor experimente, participanții au fost grupați de fiecare dată în perechi diferite și au fost instruiți să se uite unii în ochii celuilalt când se purtau anumite conversații ori aveau loc diverse activități. Iar activitatea neuronală a creierului le-a fost monitorizată permanent.

Nu numai că participanții la cercetare și-au sincronizat clipirea ochilor, ei şi-au sincronizat și activitatea cerebrală. Partea dreaptă a girusului frontal inferior s-a activat atât la cel care iniția conversația și atrăgea privirea, cât și la respondent. Concluzia? Sincronizarea nu poate fi atribuită doar activității desfășurate în comun, ci şi momentului în care subiecții se priveau în ochi. 

Un alt studiu, realizat de o echipă de oameni de ştiință de la Universitatea Leiden din Olanda, a confirmat că ochii au o putere extrem de mare atunci când vine vorba de încredere. 

"Contactul vizual este cel mai important canal de transmitere a mesajelor in timpul unei interacțiuni sociale," explică, totodată,  James Wirth, psiholog în cadrul Ohio State University din Statele Unite, iar acest lucru se datorează faptului că, prin această interacțiune, se transmit informații care ne ajută să înțlegem emoțiile şi intențiile interlocutorilor. 

Într-un studiu efectuat de cercetătorii de la University College London, pe 400 de oameni, s-a constatat că persoanele preferă, în general, să fie privite în ochi pentru aproximativ 3 secunde, o durată mai mare fiind agreată doar în cazurile în care interlocutorul a fost perceput ca fiind de încredere şi bine intenționat. 

"Privirea reciprocă transmite mesajul că persoanele sunt obiectul de interes din discuție, iar acest lucru este corelat cu bunele intenții ale interlocutorilor. Aşa încât, dacă una dintre persoane pare a fi amenințătoare şi îți captează privirea, mesajul transmis este opus - că acea persoană are intenții negative în privința ta," declară oamenii de ştiință. 

Cu cât cineva se simte mai confortabil în contextul social, cu atât se poate bucura mai mult de intimitatea contactului vizual şi de mesajele transmise prin această conexiune, adaugă specialiştii. 

Articol de Alma B

Face Keys România

Surse: 

- http://www.scientificamerican.com

- http://www.healthday.com 

Şi frumusețea e o armă cu două tăişuri...

Dacă de multe ori, o femeie mizează pe famecul ei să iasă din situații dificile, cercetătorii contrazic, mai nou, acest mit. 

Potrivit unui studiu recent, publicat şi de dailymail.co.uk, cercetătorii de la  Universitatea Granada din Spania au ajuns la concluzia că femeile atrăgătoare, acuzate de crimă, sunt găsite vinovate mai des in instanță, față de cele care nu sunt atât de înzestrate din punct de vedere fizic. 

De exemplu, în cazul femeilor care invocă autoapărarea atunci când sunt acuzate că şi-au ucis soțul abuziv, polițiştii sunt tentați să le considere nevinovate pe cele care nu impresionează prin aspectul fizic. 

Totodată, doamnele percepute ca independente şi care îşi controlează singure viața sunt mai des considerate vinovate de crime domestice. 

Deşi imparțialitatea ar trebui să fie o regulă clară în astfel de procese, savanții spanioli spun că simpatiile şi prejudecățile influențează judecata oamenilor. 

Ca să îşi demonstreze teoria, cercetătorii au creat scenarii fictive, în care o femeie era acuzată că şi-a înjunghiat mortal soțul, în timp ce acesta stătea în pat. În fiecare dintre cazuri, femeia era, de ani de zile, supusă violențelor şi recurgea la asasinat ca să se apere. Variabila în scenarii a fost însă descrierea fizică a celei incriminate. În unele, femeia era atrăgătoare, avea părul blond, era suplă şi elegantă. Sau avea un job bun, se îmbrăca în ton cu moda şi ştia ce îşi doreşte. În celalalte scenarii, femeia era lipsită de farmec, cu buze subțiri, păr închis la culoare şi fără o constituție delicată. Sau era o mamă timidă, o femeie simplă, fără gusturi alese la capitolul vestimentație. 

169 de ofițeri de poliție au participat la studiu. Iar rezultatele au arătat că femeile neatrăgătoare primesc mai rar pedepse penale. Asta deoarece femeile frumoase, independente, spun cercetătorii, nu se încadrează în stereotipul "femeii bătute" şi sunt percepute ca având un control mai mare asupra situației, iar asta induce ideea că ar avea un grad mai mare de vinovăție. 

Pe de altă parte, un studiu realizat de chinezii de la Universitatea Zhejiang şi publicat anul trecut, arată că femeile frumoase au mai mult succes la serviciu şi trecere mai mare în fața şefilor. În plus, spun cercetătorii, sunt şi mai bune negociatoare. 

Totodată, psihologul Anthony Little, care nu a participat însă la acest proiect, a explicat că "Suntem înclinați să fim drăguți cu persoanele atrăgătoare, chiar şi atunci când perspectiva unei recompense, cum ar fi o întâlnire cu persoana respectivă, nu există." 

În ceea ce îi priveşte pe ai noştri, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie a rugat peste o mie de români, majoritatea familişti, să contureze profilul femeii pe care o vor lângă ei. Şi a ieşit la iveală că cei mai mulți îşi doresc acasă gospodine, nu neapărat partenere independente, frumoase şi educate. 

Face Keys Romania

Articol de Alma B

Ce este frumuseţea?

Ca să putem înţelege ce este şi cum putem măsura nivelul de frumuseţe avem nevoie de unealta potrivită. Iar ca să folosim această unealtă avem nevoie de un scurt instructaj “tehnic”. Unealta - care, printre altele, măsoară şi frumuseţea - se numeşte “raportul de aur”.

Ce este raportul de aur, cine şi când l-a descoperit?

Este necesar mai întâi să vedem ce reprezintă numărul ɸ (phi). Descoperirea acestui număr este plasată în antichitate, iar definirea lui ca număr iraţional (cu un număr infinit de zecimale) îi este atribuită lui Hisspasus din Metapontum (sec. V î.e.n.). Numărul a primit însă numele de “ɸ” abia în secolul al XIX-lea, în onoarea sculptorului antic Phidias, despre care istoricii spun că ar fi folosit raportul de aur în foarte multe dintre operele sale.

ɸ (phi) are valoarea de 1.61803..., o valoare foarte importantă în natură, pentru că se regăseşte în cele mai ciudate şi mai neaşteptate locuri - de la modelul de aşezare a seminţelor în conurile de brad sau dispunerea petalelor unei flori până la spiralele cochiliilor melcilor sau dispunerea elemtelor faciale umane (deşi raportul de aur nu se rezumă doar la feţe, ci poate fi regăsit în întreg corpul uman).

Pornind de la numărul phi, aflăm că raportul de aur este 1/phi (1/1.618...) sau, altfel spus, unei distanţe îi corespunde o altă distanţă, egală cu lungimea ei şi înmulţită cu 1.618.  

Pe faţa umană există o mulțime de exemple ale raportului de aur, sau cel puţin care tind către el. Şi, cu cât proporţiile noastre se apropie mai mult de raportul de aur, cu atât sunt considerate (sau chiar percepute la nivel subconştient) mai atrăgătoare. Asta deoarece, dintr-o perspectivă psiho-evolutivă, am învăţat că raportul de aur reprezintă o formă fizică bună şi o capacitate de reproducere ridicată. De exemplu, o dentiţie frumoasă este caracterizată de incisivii centrali, care sunt cu 1.618 mai laţi decât incisivii laterali, aceştia la rândul lor fiind cu 1,618 mai laţi decât caninii. 

Există aşa-numiţii factori universali ai frumuseţii, pe care, mai mult sau mai puţin conştient, îi căutăm atunci când ne alegem partenerii. De exemplu, majoritatea oamenilor găsesc copiii frumoşi pentru că au ochii mari, obrajii ridicaţi, buzele colorate şi cărnoase, toate cât mai adunate către centrul feţei, trăsături care sugerează ideea că au nevoie de protecţie. Instinctul de a ne proteja urmaşii este parte din instinctul de supravieţuire a speciei. În adolescenţă, oamenii care păstrează aceste trăsături rămân atrăgători pentru ceilalţi, dar într-un mod diferit. Ei devin interesanţi din punct de vedere sexual-reproductiv. Buzele pline sunt semn de tinereţe şi sănătate, deci în subconştient sunt asociate unui individ sănătos, gata de reproducere.

      Dr. Stephen Marquardt este inventatorul a ceea ce numim azi “masca frumuseţii”. Practic, această mască este un tipar, în care raportul de aur este folosit pentru a evidenţia câte dintre trăsăturile faciale se înscriu în raportul 1/1.618. Veţi rămâne surprinşi să aflaţi că frumuseţea, dincolo de gustul fiecăruia, este mai mult matematică decât artă, şi că natura a avut grijă ca transmiterea genelor să nu se producă aleatoriu, ci după formule matematice bine stabilite. Dacă aplicăm masca frumuseţii pe unele dintre feţele persoanelor pe care le considerăm azi frumoase, vom vedea că multe dintre trăsăturile lor faciale se înscriu perfect în tipar. Mai mult, acolo unde noi vedem diferenţe, fie că vorbim de forma ochilor, fie de cea a buzelor sau a urechilor, natura “vede” şanse mai mari de transmitere a informaţiei genetice. În subconştientul uman, şi simetria facială şi cea corporală sunt indicatori importanţi ai frumuseţii. (vezi articolul - (A)simetria faciala)  

Tiparele de frumuseţe ţin şi de modă şi se schimbă tot timpul. De pildă, acum 400 de ani, cu cât aveai pielea mai albă, cu atât erai mai în trend şi considerat mai frumos, iar oamenii foloseau tot felul de substanţe, dintre care unele toxice, pentru a obţine această piele deschisă la culoare. În acea perioadă, pielea bronzată era apanajul persoanelor dintr-o clasă inferioară, care munceau în exterior şi erau arşi de soare. La jumătatea secolului al XX-lea, pielea bronzată este la modă însă, deoarece începe să fie asociată cu cei care îşi permit luxul de a călători în locuri însorite pentru a se relaxa la soare. 

Frumuseţea are şi o componentă culturală. În 2014, artista Esther Honig a iniţiat un studiu prin care a cerut ca fizionomia ei să fie modificată în conformitate cu etaloanele de frumuseţe din 25 de ţări, și a aflat astfel că faţa ideală diferă de la o zonă la alta a globului. Inspiraţi de acest studiu, patronii unui lanţ de farmacii din Marea Britanie au comandat o altă cercetare, de data aceasta pentru a descoperi care sunt tiparele de frumuseţe masculină. Studiul a evidenţiat că, sub impactul mass-media (care are un rol din ce în ce mai mare în cultura actuală), 40% dintre bărbaţi simt nevoia să aibă un corp perfect, ceea ce, de cele mai multe ori, afectează negativ stima de sine. Tot în cadrul acestui studiu, imaginea unui bărbat a fost trimisă unui grup de specialişti în grafică pe calculator din 18 ţări. Totodată, a fost lansată şi invitaţia de a face modificările necesare, astfel încât bărbatul în cauză să se apropie cât mai mult de normele culturale de frumuseţe ale ţării respective. Graficienii din ţări precum Nigeria, Pakistan sau Australia au amplificat silueta bărbatului, corelând-o cu trăsăturile faciale şi culoarea pielii specifice zonei. Specialiştii în grafică din ţări precum Spania, Croaţia sau Marea Britanie i-au redat o siluetă suplă şi musculoasă, iar cei din Statele Unite au modificat imaginea, adăugându-i muşchi foarte bine definiţi.

      Frumuseţea feminină a fost abordată de o clinică de chirurgie plastică din Londra, care a iniţiat un studiu în încercarea de a afla cum ar trebui să arate cea mai frumoasă femeie din lume. La studiu a participat un eşantion de 1.000 de femei, iar rezultatele au evidenţiat, printre altele, că frumuseţea nu ţine cont de vârstă. La final, după ce au fost analizate răspunsurile participantelor, a reieşit că cea mai frumoasă femeie din lume are elementele faciale şi corporale adunate de la peste 10 vedete, cu vârste între 17 şi 69 de ani. Tot în urma studiului, 72% dintre participante au spus că există o legătură strânsa între frumuseţe şi încrederea în propria persoană.

În mod conştient, frumuseţea poate fi subiectivă, poate avea componente culturale sau sociale, poate sta în ochii privitorului, dar este, până la urmă, matematică, evoluţie, reproducere, supravieţuire.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Sursa: MEDIAFAX.RO

Mă bucur să te REcunosc!

"Mă bucur să te cunosc!" şi... "Mă bucur să te REcunosc!"

"Faces in the crowd" - poveste de film, "Faces in the crowd" - părerea specialistului

Închide ochii. Imaginează-ţi cel mai bun prieten. Poate vezi în minte ochii lui albaştri. Sau poate nasul lung şi părul blond. Poate chiar zâmbetul.

Dacă l-ai întâlni azi pe stradă, s-ar potrivi perfect cu imaginea creată de mintea ta. Dar, cum ar fi să nu îţi poţi imagina nimic?

După ce citiţi articolul vă recomand şi filmul "Faces in the crowd" despre care găsiţi detalii aici - Cinemagia

Există oameni care nu doar că nu pot recunoaşte feţele umane, dar ei nici nu le pot ţine minte. Pentru ei, fie că văd un om pentru prima oară, fie pentru a suta oară, este la fel, pentru că îşi pierd abilitatea de a recunoaşte feţe.

Prosopagnosia este o afecţiune cerebrală. Cei care suferă de această boală pot vedea foarte bine, dar creierul lor nu poate pune laolată informaţiile adunate pentru a crea imaginea de ansamblu a feţei umane. Ei văd doar un nas, obrajii, forma ochilor, dar nu le pot asocia pe toate astfel încât să redea un chip. Iată ce declară unul dintre cei diagnosticaţi cu această afecţiune – “Adesea trec pe langă copiii mei fără a-i recunoaşte. Dacă într-o zi văd un tânăr blond în bucătărie, presupun că este vorba despre fiul meu, iar dacă în casă se află o tânără înaltă, presupun că este vorba despre fica mea”.

O cale de a înţelege recunoaşterea facială este, se pare, înţelegerea felului în care creierul recunoaşte vocile oamenilor. Unii cercetători au crezut că recunoaşterea facială şi a vocii, cele două elemente principale prin care oamenii se recunosc, erau procesate separat de către creier. Fonagnosia este o afecţiune cerebrală care îi face pe cei afectaţi să nu poată distinge o voce cunoscută. Testând cele doua afecţiuni simultan, cercetătorul Max Planck, de la Institutul pentru cercetarea creierului si a gândirii umane din Germania, a descoperit că recunoaşterea facială şi a vocii sunt conectate într-un sistem de recunoaştere a persoanei. Folosindu-se de RMN, a studiat activitatea cerebrală a 19 voluntari sănătoşi, în timp ce li s-a cerut sa recunoască feţe şi voci. S-a descoperit că părţile din creier responsabile de recunoaşterea facială, cum este zona fusiformă din lobul occipital, sunt conectate la zonele responsabile de recunoaşterea vocii, aflate în principal în lobul cerebral temporal. Acest studiu a arătat de ce o persoană care suferă de prosopagnosie are dificultăţi în a recunoaşte o persoană chiar şi după ce aceasta începe să vorbească. Rezultatele complete ale studiului au fost publicate în “The Journal of Neuroscience” de Katharina von Kregstein.

Provocarea pentru cercetători a fost să descopere unde este întrerupt acest sistem. Lipsesc cu desăvârşire aceste conexiuni cerebrale sau oamenii sunt incapabili să recunoască voci şi feţe deoarece aceste legături nu functionează corect? Pentru că aceste afecţiuni pot apărea în copilărie sau în urma unor traume cerebrale, nu se ştie cu exactitate care este numărul de persoane afectate. Cert este ca unii oameni nici nu realizeaza că întâmpină probleme în a recunoaşte feţe sau voci. Este ca şi în cazul daltoniştilor - aceştia nu îsi dau seama că văd culorile diferit până nu le evidenţiază cineva acest lucru.

Această afecţiune poate avea urmări neaşteptate din punct de vedere social. Cum explici oamenilor care îţi sunt prezentaţi ca nu îi vei mai recunoaşte după câteva minute? Sau ce faci dacă ieşi cu partenerul la restaurant, iar când te întorci de la toaletă vezi mai multe persoane care stau singure la mese? Lângă care dintre ele te aşezi?  De asemenea, unii dintre cei afectaţi au declarat că nu îşi recunosc nici imaginea în oglindă, si este nevoie să facă apel la raţiune pentru a se convinge că sunt ei.

Articol de Alex B

Sursa:

-          Înţelegerea dificultăţii recunoaşterii faciale la copii – Nancy L. Mindik – Jessica Kingsley Publishers 2011

Sindromul Möbius

Toţi, aproape toţi, zâmbim, ne încruntăm, ridicăm sprâncenele sau îi facem cu ochiul ştrengăreşte celui de lângă noi. Ne exprimăm zilnic, nu doar prin cuvinte, ci făcând apel şi la expresiile faciale sau la limbajul nonverbal. Există însă oameni pentru care expresiile faciale sunt un ceva necunoscut. Nu se ştie cu exactitate numărul lor, deoarece diverse surse arată că sindromul Möbius (descoperit şi descris pentru prima oară în 1888 de Paul Julius Möbius) are un grad de incidenţă de 2 până la 20 de oameni la fiecare milion. Aşadar, în lume ar putea fi între 14 mii şi 140 de mii persoane care nu îşi pot controla muşchii faciali, deşi în literatura medicală sunt descrise doar aproximativ 300 de cazuri.

Sindromul Möbius este o afecţiune neurologică, determinată în principal de paralizia a doi nervi cranieni importanţi - abducens şi hipoglos. Aceştia sunt responsabili de mişcarea ochilor spre stânga şi spre dreapta şi de mişcarea muşchilor faciali. Cauza principală a acestui sindrom este întrerupera temporară a irigării cerebrale în timpul vieţii intrauterine. Ocazional, pot fi afectaţi şi alţi nervi cranieni care pot complica şi mai mult viaţa celui în cauză.

Expresiile faciale şi în special zâmbetul sunt elemente importante în comunicarea nonverbală, motiv pentru care celor cu acest sindrom le este uneori mai greu să se adapteze la viaţa socială normală sau sunt mai greu acceptaţi de diferite grupuri sociale. Cu toate acestea, aptitudinile lor mentale nu sunt afectate de acest sindrom, deci cei care îl au pot avea o viaţă împlinită. Totodată, ei pot echilibra capacitatea de exprimare folosindu-se de limbajul corpului sau tonul vocii.  

În unele cazuri, este posibilă o intervenţie cirurgicală, prin care fibre musculare recoltate din alte părţi ale corpului sunt transplantate şi preiau funcţia muşchiului zigomatic mare. Astfel, pacientul poate mima zâmbetul prin ricarea colţurilor gurii. Nu este un zâmbet natural, ci mai degrabă unul învaţat, dar este mai mult decât deloc.

Dincolo de toate acestea, faţa celor cu acest sindrom este încremenită într-o expresie tulburătoare de seriozitate. Din acest motiv, părinţii descoperă relativ repede această afecţiune. Deşi tratamentele nu rezolvă în totalitate problemele, ele pot îmbunătăţi starea persoanei care suferă de această problemă. Părinţii pot apela la biberoane speciale care au rolul de a facilita hrănirea sugarului, de cele mai multe ori alăptarea fiind imposibilă sau grea. Fizioterapia ajută la îmbunătăţirea coordonării. De folos sunt şi logopedia, terapia ocupaţională, consilierea de specialitate, îngrijirea şi sprijinul parental.

Cei mai mulţi dintre cei cu acest sindrom ajung să aibă o viaţă normală, atât profesională, cât şi personală.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Râsul, lifting facial şi medicament holistic

Ce este râsul? Conform dicţionarelor, râsul este o manifestare a veseliei, exprimată prin mişcări specifice ale feţei, însoţită de sunete caracteristice, nearticulate. Dar, râsul este mai mult de atât. El are un rol important în formarea şi consolidarea relaţiilor interumane, totodată fiind şi cel mai ieftin medicament, atât pentru trup, cât şi pentru minte.

Din punct de vedere social, râsul apropie oamenii, permiţând descoperirea celor din jur. Făcându-i pe oameni să lase garda jos, să fie mai optimişti, mai deschişi unii cu alţii, râsul este un bun catalizator relaţional. Râsul este important în păstrarea optimismului, a bunei dispoziţii, a stării de spirit pozitive. Lev Tolstoi spunea că “nimic nu uneşte oamenii mai mult decât râsul” şi cred că avea dreptate.

De ce este râsul cel mai bun medicament?

Râsul în hohote, sau pe-nfundate, este contagios şi are puterea de a-i face pe oameni să se simtă mai bine fizic şi psihic. Râsul ajută la relaxare, la reducerea nivelului de stres, la creşterea performaţelor sistemului imunitar, la calmarea durerilor prin eliberarea de endorfine. Endorfinele sunt proteine complexe, eliberate de creier, ce au rol analgezic. Studiile arată că percepţia durerii scade simţitor după un râs sănătos, deoarece endorfinele sunt capabile să transforme un incident mai grav în unul mai puţin stresant sau chiar plăcut. Râsul reduce, de asemenea, şi tensiunile musculare, iar efectul unei porţii zdravene de râs se face simţit la nivelul corpului între 30 şi 60 de minute după ce acesta s-a încheiat. Totodata, are un rol benefic în circulaţia sangvină periferică şi în întărirea musculaturii inimii, lucru care ne poate feri de diferite boli cardiace.

Din punct de vedere emoţional, râsul este într-o strânsă legătură cu nivelul de optimism al unei persoane. Râsul reînvie speranţa, ajută la găsirea resurselor de a trece peste perioade grele, ajută la eliminarea tristeţii şi a anxietăţii. El încurajază apropierea emoţională de alte persoane, lucru care, care dincolo de rolul social, ajută la regăsirea echilibrului emoţional.

Ca metodă de prevenire a îmbătrânirii feţei şi de menţinere a aspectului sănătos al tenului, râsul poate substitui cu succes multe operaţii estetice. Probabil aţi auzit expresia “nu mai râde atât, că vei face riduri!”. Greşit! Prin râs, muşchii feţei sunt mai puternic irigaţi cu sânge, ceea ce îi face să devină mai fermi. Pielea feţei devine şi ea mai întinsă şi mai elastică. La fel ca exerciţiile făcute cu greutăţile în sala de sport, râsul este un exerciţiu foarte bun pentru muşchii feţei. Tendinţa normală, ca efect al îmbătrânirii, sau ca efect al faptului că, uneori, putem fi apăsaţi de situaţiile în care ne aflăm, este de coborâre a muşchilor faciali. Mulţi oameni, pe măsură ce înaintează în vârstă, au tendinţa să devină mai serioşi, uneori poate prea serioşi, şi asta face ca ei să arate şi mai bătrâni decât sunt în realitate. Râsul are un efect de lifting facial profund, nu doar că redă sau menţine elasticitatea tenului, ci face ca muşchii feţei să se ridice în poziţia în care au fost cândva, redând feţei aspectul sănătos şi tânăr.

“O zi în care nu ai râs, este o zi pierdută” spunea foarte frumos Charlie Chaplin.

Articol de Alex B

Face Keys Romania

8 mituri despre minciună

Articolul original a fost publicat în revista Forbes şi îl are ca autor pe Paul Ekman, cel a cărui muncă a stat şi la baza serialului “Lie to me”.

Mitul 1 – Toată lumea minte

Nu chiar. Cel puţin nu legat de lucruri serioase, lucruri care odată descoperite ar putea duce la terminarea unei relaţii, ar duce la pierderea locului de muncă, ar însemna pierderea libertăţii, pierderea unor sume imprtante de bani sau a chiar a vieţii. Acestea sunt cele pe care le numim minciuni grosolane, minciuni pe care poliţia, agenţiile de securitate sau soţiile bănuitoare încearcă să le descopere. La ele fac apel criminalii, teroriştii, delapidatorii, afemeiaţii, etc, cei numiţi generic de poliţie “baieţii răi”.

Mitul 2 – Nimeni nu minte

Nu prea. Aproape toţi oamenii spun minciunele. Politeţea, de exemplu, sau felicitarea gazdei chiar daca cina a fost fadă, conversaţiile de complezenţă. Nimeni nu se aşteaptă să fiţi sinceri în aceste situaţii. Aici vă pot recomanda filmul “The invention of lying” apărut în 2009 pentru a vedea ce ar însemna o lume fară minciuni.

Mitul 3 – Femeile detectează minciuna mai bine decât bărbaţii

Nu, nu o fac. Majoritatea oamenilor sunt uşor de păcălit de minciuni grosolane, chiar daca acestea sunt spuse iar şi iar. Foarte des, cei minţiţi chiar vor să îl creadă pe mincinos. Credeţi că vor să afle că persoana iubită este infidelă? Că propriii copii folosesc droguri de mare risc? Că persoana pe care au recomandat-o pentru un post este neserioasă? Acestea sunt adevăruri greu de acceptat de cei mai mulţi şi câteodată cel minţit chiar ajută să fie indus în eroare deoarece adevărul este prea dureros.

Mitul 4 – Psihopaţii sunt mincinoşi indetectabili

Psihopaţii sunt mai talentaţi în a minţii decât alţii, dar totodată ei se pot face foarte plăcuţi astfel încât cei pe care îi mint vor sa îi creadă.

Mitul 5 – Dacă te uiţi în stânga-sus înseamna ca minţi

Studiile au demonstrat că indiferent în ce parte te uiţi înainte să răspunzi la o întrebare nu are legătura cu faptul că minţi. Unii oameni pot minţi şi cu ochii închişi.

Mitul 6 – Microesxpresiile faciale pot deconspira un mincinos

Expresiile faciale pasagere trădează emoţii ascunse, lucru care poate fi considerat o minciună, dar nevinovaţii pot încerca să ascundă frica sau mânia atunci când sunt acuzaţi. Trebuie stabilit de ce încearcă să îşi ascundă emoţiile pentru a putea judeca dacă cel analizat este vinovat sau ofensat.

Mitul 7 – Cercetătorii au descoperit o metodă infailibilă cu ajutorul căreia descoperă un mincinos

Poligraful, aşa numitul detector de minciuni, este doar puţin mai bun decât norocul sau şansa. Totuşi, în criminalistică, el poate indica suspectul cel mai îngrijorat sau cel mai neliniştit de procedura la care este supus.

Mitul 8 – Nu se poate detecta o minciună după comportamentul individului

Există aşa numitele “zone fierbinţi” care pot indica atunci când o persoană ascunde lucruri. Dacă vă interesează să prindeţi un mincinos, există aproape 30 de “zone fierbinţi” la care trebuie să fiţi atenţi. Microexpresiile faciale şi scăpările de atitudine sunt cei mai importanţi indicatori, dar există mulţi alţii. De exemplu, o uşoară ridicare din umeri concomitentă cu o declaraţie de încredere poate fi o astfel de “zonă fierbinte” care trebuie observată şi analizată, dacă vreţi să prindeţi un mincinos.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Ponturi pentru discuţii cu final fericit CÂT, CUM, CÂND, UNDE.

Să fii un bun ascultător este o calitate. Trebuie să ştii însă şi care este momentul potrivit, ca să porneşti o discuţie, astfel încât cel căruia i te adresezi să fie dispus să comunice, să îţi ofere atenţie şi feedback. Cum îţi dai seama CÂT şi CUM ascultă? 

Ei bine, fii atent la urechi! Îţi vor oferi multe informaţii utile. 

Ele arată cum ascultă o persoană, ce tonalităţi nu o deranjază, cât de atentă este la înţelesul cuvintelor pe care le aude sau de câte ori trebuie să îi repetăm un lucru pentru a fi siguri că le-a înţeles. Există şi alte zone pe faţa umană pe care este bine să le urmărim atunci când vorbim cu cineva pentru că ele ne arată, spre exemplu, interesul faţă de detalii, de plăceri sau de lucruri practice.

Totodată, este important şi CÂND alegi să deschizi discuţia. 

De exemplu, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, pe un eşantion de 1.000 de bărbaţi şi femei, domnii sunt cel mai dispuşi să asculte ce au de spus partenerele lor seara, în timpul cinei, mai exact în jurul orei 20:15. Cel puţin asta au declarat aproape jumătate dintre participanţii la cercetare. 

Aşadar, nu este o soluţie să porneşti tirada de întrebări sau să dezlănţui "volumul" de povestiri cu "ce s-a întâmplat azi, ce trebuie să facem, ce avem de bifat în week-end", atunci când EL stă relaxat la film (aproape 95 % dintre ei detestă asta) sau se joacă la calculator (în acest caz chiar este cel mai prost moment, deoarece doar 1 % dintre ei reacţionează la ce le spui). Iar dacă e vorba de un meci de fotbal, 92 % dintre bărbaţi vor zice "pas" conversaţiei.  

Dar, nu trebuie totuşi să aştepţi masa de seară, pentru a deschide subiectul care te-a ţinut în priză toată ziua. 39 % dintre bărbaţi spun că preferă să atingă teme importante atunci când conduc. Iar dacă la mijloc e vorba şi de o rugăminte, o favoare, cercetătorii vin cu un pont: doamnelor, e mai bine să lansaţi... cererea, atunci când aveţi şi "public". Peste 20 % dintre bărbaţi mărturisesc că obişnuiesc să cedeze în faţa rugăminţilor femeilor atunci când sunt făcute în prezenţa unui număr mare de membri ai familiei. 

În schimb, pentru EA, momentul potrivit să aducă în discuţie un subiect serios este mai degrabă la începutul zilei - cu 12 ore mai devreme decât EI, în jurul orei 8:20. La cafeaua de dimineaţă, de pildă.

E important însă şi CU CE începi conversaţia. 

Puţin peste 80% dintre bărbaţi spun că fraza "Trebuie să vorbim" reprezintă cel mai înspăimântător debut. În schimb, 42% dintre femei spun că "Totul e OK" este propoziţia care le sperie cel mai mult, deoarece în acele momente partenerii lor de viaţă cred exact contrariul.

Articol de Alma B

Face Keys Romania

Faţa îţi poate spune ce fel de relaţii cauţi

Lasă-mă să te privesc, şi o să îţi spun ce fel de om vrei lângă tine. Plecând de la această idee, cercetători de la trei universităţi britanice de renume, Aberdeen, Durham şi Saint Andrews au realizat un studiu în urma căruia au stabilit că faţa umană poate trăda ce fel de relaţie caută un individ. Conform studiului, poţi citi pe  faţa unei persoane dacă vrea o relaţie stabilă sau doar aventuri.  

Teoretic, un bărbat cu nasul mare, ochii mici şi mandibula pătrată, trimite semnale că este mai interesat de poveştile de scurtă durată şi mai puţin să găsească marea dragoste.

Potrivit femeilor implicate în acest studiu, un bărbat ale cărui trăsături faciale sunt mai blânde este mai mai degrabă în căutarea unei relaţii de lungă durată. Femeile, confirmând studii precedente, i-au indicat pe domnii cu trăsături masculine ca fiind mai puţin fideli şi părinţi dezinteresaţi, si s-au arătat mai interesate de cei ale căror feţe au trăsături mai blânde şi transmit, aşadar, semnale că vor un partener stabil. În plus, în timpul studiului, s-a constatat că bărbaţii care sunt atraşi mai degrabă de relaţii pasagere prezintă un grad de simetrie facială bilaterală ridicat.

Cercetătorii au descoperit că bărbaţii au capacitatea de a identifica femeile predispuse la aventuri, dar, că aceştia nu au putut indica unde anume pe faţa lor văd acest lucru. Statistic însă, s-a stabilit că femeile dornice de relatii pasagere au, în general, ochii larg deschişi şi buzele cărnoase, iar bărbaţii le gasesc mai atragătoare decât pe celelalte reprezentante ale sexului frumos.

În studiu au fost implicaţi 700 de subiecţi heterosexuali cu vârste între 20 şi 30 de ani. În timpul cercetării, unui grup de 153 se persoane i s-au arătat fotografii cu feţe, iar 72 % dintre participanţi au putut identifica atitudinea faţă de relaţii.

Surprinzător, acest studiu a evidenţiat că, atât barbaţii cât şi femeile, sunt în proporţie mai mare atraşi de cei care sunt diferiţi de ei din punct de vedere al interesului faţă de relaţiile de lungă sau scurtă durată.

Prima impresie pe care o obţinem uitându-ne la faţa unei persoane face parte din evaluarea iniţială pe care i-o conturam unui eventual partener, sau rival.

Face Keys Romania

Articol de Alex B

Surse:

- Facial correlates of sociosexuality - Lynda G. Boothroyd, Benedict C. Jones, D. Michael Burt, Lisa M. DeBruine, David I. Perrett

- Evolution & Human Behavior - Thornhill & Gangestad, 1994; Simpson, Gangestad, Christensen & Leck, 1999